REVENDICARE. INADMISIBILITATE.
Potrivit art.6 alin.2 din Legea nr.213/1998, bunurile
care au fost preluate abuziv de către stat, pot fi revendicate
printr-o acţiune de drept comun, dacă prin legi reparatorii nu se
prevede o altă posibilitate de redobândire a dreptului de
proprietate.
Dacă dispoziţiile legii speciale au intrat în vigoare după
ce reclamantul a sesizat instanţa cu acţiune în revendicare, acesta
are posibilitatea să opteze, fie pentru apărarea dreptului de
proprietate pe această cale, fie să se prevaleze de dispoziţiile
speciale, solicitând suspendarea cauzei conform art.47 din Legea
nr.10/2001.
nr.10/2001.
(Decizia civilă nr.339/R din 5 octombrie
2004 a Curţii de Apel Piteşti).
Prin sentinţa civilă nr.1066 din 17 martie 2003, Judecătoria Piteşti
a respins acţiunea precizată, formulată de reclamant în temeiul dispoziţiilor
art.480 Cod civil, precum şi cererea de chemare în garanţie.
În esenţă, instanţa de fond a reţinut pe baza probelor administrate
că titlul pârâtei, societate comercială, are o mai mare forţă probantă în raport
cu cel al reclamantului, şi aceasta este protejată şi de Legea nr.99/1999, faţă
de aspectul că imobilul revendicat constituie sediul său.
Totodată, s-a reţinut că pârâtul, municipiul, nu are calitate
procesuală pasivă, întrucât imobilul nu se află în proprietatea sau
administrarea sa şi în consecinţă a fost admisă excepţia lipsei calităţii
procesuale a acestei părţi.
Excepţia de inadmisibilitate a soluţionării cauzei pe calea dreptului
comun, întrucât există o lege specială în acest sens, cu referire la Legea
nr.10/2001, a fost respinsă, cu motivarea că legea prevede posibilitatea părţii
de a alege acţiunea în revendicare, iar încălcarea dreptului de dispoziţie a părţii
ar aduce atingere dreptului constituţional.
Apelul reclamantului a fost respins ca nefondat de Tribunalul
Argeş, prin decizia civilă nr.1866 din 18 decembrie 2003, reţinându-se, în
esenţă că, în mod corect instanţa de fond a constatat lipsa calităţii procesuale
pasive în raport de dispoziţiile Legii nr.213/1998 şi a Legii nr.69/1991,
republicată, şi că acţiunea este inadmisibilă întrucât reclamantul a avut la
dispoziţie procedura specială prevăzută de Legea nr.10/2001, procedură la
care a renunţat la termenul de judecată din 11 noiembrie 2002, temeiul
acţiunii constituindu-l prevederile art.480 Cod civil.
Recursul reclamantului încadrat în prev.art.304 pct.9 Cod pr.civilă,
a vizat nelegalitatea deciziei cu referire la greşita reţinere a inadmisibilităţii
acţiunii în revendicare, soluţie contrară prev.art.447 din Legea nr.10/2001,
care instituie dreptul petentului de a opta între acţiunea de drept comun şi
procedura specială , dar şi principiul constituţional al liberului acces la justiţie.
Totodată, recurentul a precizat că imobilul a fost preluat de stat
fără titlu, situaţie în care devin incidente prev.art.2 alin.2 din Legea
Recursul a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Piteşti, prin
decizia civilă nr.339/R din 5 octombrie 2004.
Prin acţiunea, ulterior precizată, reclamantul în baza art.480 Cod
pr.civilă, a chemat în judecată pe cei doi pârâţi pentru revendicarea imobilului
compus din casă cu etaj şi teren aferent, situat în mun.Piteşti, cu motivarea că
a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr.92/1950, deşi
reclamantul era exceptat, potrivit art.2 din acest decret de la aplicarea acestei
măsuri, prin urmare a fost preluat fără titlu de către stat.
Excepţia inadmisibilităţii acţiunii în revendicare pe calea dreptului
comun, a fost invocată de către pârâta societate comercială, atât în faza
instanţei de fond, cât şi în apel, fiind o excepţie de ordine publică şi corect a
fost reţinută ca întemeiată de către tribunal.
Potrivit art.6 alin.2 din Legea nr.213/1998, bunurile care au fost
preluate abuziv de către stat, pot fi revendicate printr-o acţiune de drept
comun, dacă prin legi reparatorii nu se prevede o altă posibilitate de
redobândire a dreptului de proprietate.
Dacă dispoziţiile legii speciale au intrat în vigoare după ce
reclamantul a sesizat instanţa cu acţiune în revendicare, acesta are
posibilitatea să opteze, fie pentru apărarea dreptului de proprietate pe
această cale, fie să se prevaleze de dispoziţiile speciale, solicitând
suspendarea cauzei conform art.47 din Legea nr.10/2001.
Iniţial reclamantul a uzat de prevederile Legii nr.10/2001, lege
specială care reglementează regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în
perioada 6.03.1945-22.12.1989, în sensul că a notificat la data de 9 august
2001, pe pârâta societate comercială, să-i restituie în natură imobilul, iar
aceasta din urmă a răspuns notificării prin adresa nr.289 din 18 septembrie
2001.
Ulterior, reclamantul nu a mai folosit căile de atac prevăzute de
art.24 din Legea nr.10/2001, constatându-se că a stat în pasivitate până la data
introducerii acţiunii supusă judecăţii, pe calea dreptului comun.
Prevederile art.47 (art.1 din Legea nr.10/2001), statuează că legea
este aplicabilă şi acţiunilor în curs de judecată, persoana îndreptăţită având
posibilitatea să aleagă calea legii speciale, renunţând la judecarea cauzei de
drept comun sau solicitând suspendarea cauzei.
Or, în cauză se constată că, reclamantul a introdus acţiunea de
drept comun, ulterior intrării în vigoare a Legii nr.10/2001, iar imobilul
revendicat face obiectul legii speciale de reparaţie care are prioritate în
concurs cu legea generală, cum bine a reţinut şi instanţa de apel, admiţând
excepţia inadmisibilităţii acţiunii faţă de pârâta societate comercială.
Cum decizia atacată a fost dată cu respectarea dispoziţiilor legale menţionate,
recursul a fost respins în baza art.312 (1), rap. la art.304 pct.9 Cod pr.civilă.
