REVENDICARE. PRESCRIPŢIA ACHIZITIVĂ. POSESIA
ANTERIOARĂ ANULUI 1974. CONSECINŢE.
Faptul că terenul litigios era evidenţiat în registrul agricol la rubrica
deschisă pe numele vânzătorului, în anul 2003, şi ulterior trecut în certificatul de
moştenitor la decesul acestuia, nu paralizează instituţia uzucapiunii de 30 ani, opusă
de pârât şi reglementată de art.1890 Cod civil.
În mod corect instanţa de apel a reţinut că la data începerii prescripţiei
achizitive, respectiv în anul 1970, terenul în litigiu putea fi obiect al proprietăţii
private, iar imposibilitatea transmiterii terenurilor prin acte juridice, instituită de
art.30 din Legea nr.58/1974 şi art.44 din Legea nr.59/1974, nu a condus direct
la imposibilitatea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune şi nici la
întreruperea cursului acestei prescripţii.
(Decizia civilă nr.3/R din 9 ianuarie 2006 pronunţată de
Curtea de Apel Piteşti).
Prin sentinţa civilă nr.797 din 2 iulie 2004, Judecătoria Curtea
de Argeş a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A.P.
împotriva pârâtului A.A. care a fost obligat să-i lase în deplină proprietate
şi posesie terenul în suprafaţă de 3.393 mp., categoria de folosinţă livadă
cu iarbă, aşa cum a fost identificat în schiţa anexă la raportul de expertiză
tehnică efectuat în cauză.
Apelul declarat de pârât, în care a invocat motive de
nelegalitate şi netemeinicie, a fost admis de Tribunalul Argeş, prin decizia
civilă nr.572 din 16 mai 2005, cu consecinţa schimbării sentinţei atacate,
în sensul respingerii acţiunii, cu obligarea reclamantului la plata
cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut în esenţă că
acţiunii în revendicare formulată de către reclamant, pârâtul i-a opus
calitatea sa de proprietar în condiţiile art.1846, 1947 Cod civil, în baza
convenţiei încheiată cu defunctul A.P.P., în anul 1970 şi faptul posesiei
din acelaşi an la zi, aspect confirmat de proba testimonială administrată
în cauză.
Potrivit prevederilor art.1837 Cod civil, „prescripţia este un
mijloc de a dobândi proprietatea sau de a se libera de o obligaţie, sub
condiţiile determinate prin această lege”, în cauză pârâtul a exercitat
asupra terenului în litigiu, începând cu anul 1970 şi până în prezent, peste
30 ani, o posesie utilă, netulburată, neviciată şi sub nume de proprietar,
aflându-se în situaţia stipulată de textul de lege suscitat.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs în termen legal
reclamantul A.P. şi intervenienta în interesul reclamantului, A.M.M.,
susţinând în esenţă că în cauză nu a intervenit uzucapiunea de 30 ani,
întrucât chitanţa a fost întocmită în anul 1980 şi nu în anul 1970, cum
greşit s-a reţinut; terenul în litigiu nu a ieşit niciodată din patrimoniul
vânzătorului A.P.P., întrucât la data dezbaterii succesiunii, în anul 2003,
această suprafaţă era inclusă în registrul agricol, fiind introdusă în masa
succesorală. De asemenea, instanţa de apel nu a avut în vedere apariţia
Legilor nr.58 şi 59/1974, care au întrerupt cursul prescripţiei.
Curtea de Apel Piteşti a respins ca nefondată această cale de
atac, prin decizia civilă nr.3/R din 9 ianuarie 2006, obligându-l pe
reclamant la plata cheltuielilor de judecată .
Analizând recursul, în limita motivelor formulate, instanţa de
recurs, a constatat că situaţia de fapt, cu referire la chitanţa întocmită în
anul 1970, reprezintă un motiv de netemeinicie, care nu mai poate fi
analizată în acest stadiu procesual (şi ca urmare a abrogării prin O.U.G.
nr.138/2000 a disp.art.304 pct.11 Cod procedură civilă), rămânând
câştigată cauzei .
În legătură cu cel de-al doilea motiv de recurs, s-a reţinut că
este nefondat, întrucât faptul că terenul litigios era evidenţiat în registrul
agricol la rubrica deschisă pe numele vânzătorului, în anul 2003, şi
ulterior trecut în certificatul de moştenitor la decesul acestuia, nu
paralizează instituţia uzucapiunii de 30 ani, opusă de pârât şi
reglementată de art.1890 Cod civil.
Ultimul motiv de recurs, de asemenea a fost privit ca
neîntemeiat, deoarece în mod corect instanţa de apel a reţinut că la data
începerii prescripţiei achizitive, respectiv în anul 1970, terenul în litigiu
putea fi obiect al proprietăţii private, iar imposibilitatea transmiterii
terenurilor prin acte juridice, instituită de art.30 din Legea nr.58/1974 şi
art.44 din Legea nr.59/1974, nu a condus direct la imposibilitatea
dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune.
Tribunalul, în mod corect a reţinut că terenul nu a făcut
obiectul unei forme a proprietăţii de stat, iar în raport de data decesului
autorului, s-a reţinut culpa proprietarului, care din neglijenţă a lăsat bunul
vreme îndelungată în stăpânirea pârâtului.
Instanţele au constatat că în cauză nu sunt aplicabile
dispoziţiile Legilor nr.58 şi 59/1974, întrucât pârâtul a posedat terenul
litigios începând cu anul 1970, înainte de intrarea în vigoare a celor două
acte normative citate, astfel că termenul de prescripţie achizitivă nu a fost
întrerupt. De aceea, în mod legal pârâtul a invocat în apărarea sa
prevederile art.1890 Cod civil, respectiv uzucapiunea de lungă durată.
Pentru considerentele expuse, recursul a fost respins ca nefondat în
temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă.
