S.C. 808/01.04.2011
Revendicare
Situaţia juridică a unui bun imobil dobândit de foştii soţi, în condiţia în care nu au avut cunoştinţă despre finalizarea divorţului.
Constată că , prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 26.10.2010 , reclamantul C. I. Ş. , domiciliat în C. M. , str. L. , nr.- , bl.- , sc.- , ap.- , jud. S. , a solicitat , în contradictoriu cu pârâta T. E. M. , domiciliată în C. M. , str. A. P. , bl.- , ap.- , jud. S. , ca , prin hotărârea care se va pronunţa , să se constate că imobilul care face obiectul contractului de vânzare cumpărare nr.7952/1993 , situat administrativ în C. M. , str. L. , nr.- , bl.- , sc.- , ap.- , jud. S- , este bun propriu al reclamantului , şi să se dispună , în consecinţă radierea dreptului de proprietate al pârâtei asupra acestuia .
În motivarea acţiunii sale , reclamantul învederează că imobilul a fost cumpărat din banii săi proprii , anume din suma de 1.500.000 lei (ROL) primită de la fratele său , ca parte din moştenirea lăsată de părinţii lor.
Totodată , reclamantul arată că la momentul încheierii contractului era pronunţată sentinţa de divorţ , însă nu a avut cunoştinţă despre aceasta , astfel că , ştiind că încă este căsătorit cu pârâta , a trecut-o şi pe aceasta în contractul de vânzare cumpărare .
În drept sunt invocate prevederile art.480 C.civ.
Prin întâmpinarea formulată , pârâta s-a opus admiterii acţiunii , arătând că apartamentul în litigiu a fost cumpărat prin contribuţie egală şi că în acest apartament a locuit împreună cu reclamantul şi cu cei doi copii ai lor până în 2002 , 2003 .
Prin cerere reconvenţională , pârâta a solicitat să se constate că ea împreună cu reclamantul au dobândit împreună , în cote egale de 1/2 fiecare , imobilul situat administrativ în C. M. , str. L. , nr.- , bl.- , sc.- , ap.- , jud. S. , şi să se dispună sistarea stării de indiviziune asupra acestui imobil prin atribuirea lui reclamantului , cu obligarea acestuia la plata unei sulte corespunzătoare în favoarea reclamantei reconvenţionale; cu cheltuieli de judecată .
În motivarea cererii reconvenţionale , pârâta învederează că apartamentul a fost cumpărat prin contribuţie egală după pronunţarea divorţului , într-o perioadă în care părţile au continuat să convieţuiască împreună şi să se gospodărească similar perioadei în care au fost căsătoriţi .
Totodată , pârâta arată că nu contestă faptul că reclamantul a primit acea sumă de bani de la fratele său , însă susţine că aceasta a fost destinată cumpărării apartamentului alăturat celor cumpărat de părţi .
În drept sunt invocate prevederile art.728 şi urm. C.civ.
Prin întâmpinarea formulată , reclamantul s-a opus admiterii cererii reconvenţionale , invocând : excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei reconvenţionale ; excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului reconvenţionale , precum şi excepţia lipsei de interes în formularea cererii reconvenţionale ( filele 100,101 ). Reclamantul a invocat lipsa cauzei sub forma unei excepţii , fără să motiveze temeiurile acestei apărări .
Totodată , reclamantul a invocat( filele 123-124 ) , pe cale de excepţie , nulitatea parţială a contractului de vânzare cumpărare , pentru lipsa cauzei , în principal , şi pentru cauză ilicită şi imorală , în subsidiar .
În motivarea acestei apărări de fond , se învederează că acest contract este lipsit de cauză pentru pârâtă , pentru că întregul preţ a fost plătit de reclamant şi de fratele acestuia ; cauza contractului este ilicită şi imorală , pentru că pârâta a urmărit să dobândească un drept de proprietate asupra imobilului fără a plăti un echivalent , scop care contravine normelor privind bunele moravuri .
Analizând actele şi lucrările dosarului , instanţa a reţinut următoarele :
La data de 30.03.1993 s-a pronunţat sentinţa nr.1003/1993 în dosarul -/1992 al Judecătoriei Mediaş prin care s-a dispus desfacerea căsătoriei părţilor , sentinţă definitivă şi irevocabilă ( filele 18 şi urm. dosar ).
Atât reclamantul cât şi pârâta susţin la interogatoriu ( filele 86 şi 109 dosar ), că nu au cunoscut faptul desfacerii căsătoriei lor prin sentinţa de divorţ ; pârâta susţine că , deşi a fost prezentă la ultimul termen de judecată , nu a ştiut de pronunţarea divorţului , pentru că nu i s-a comunicat sentinţa respectivă ; reclamantul afirmă pe de o parte că nu a ştiut despre pronunţarea divorţului , cu toate că a fost prezent la unul dintre termenele de judecată , iar , pe de altă parte , că nu crede că pârâta nu a avut cunoştinţă despre divorţ .
Aşadar , este posibil ca ambele părţi să fi fost în eroare cu privire la pronunţarea divorţului , dată fiind , pe de o parte lipsa unei culturi juridice ( este destul de probabil ca sentinţa de divorţ să se fi comunicat prin afişare pe uşa / poarta locuinţei părţilor, şi astfel acestea să nu fi ajuns în posesia sentinţei respective ) , iar , pe de altă parte , dezinteresul lor faţă de problema divorţului , la momentul respectiv , în contextul în care , astfel cum relatează reclamantul la interogatoriu , cei doi s-au împăcat chiar în ziua în care s-au înfăţişat amândoi în faţa instanţei care judeca acţiunea de divorţ , au reluat convieţuirea şi au conceput cei doi copii ai lor .
În contextul convieţuirii lor într-o manieră specifică unui cuplu căsătorit , părţile au încheiat la data de 24.01.1994 contractul de vânzare cumpărare nr.7952/1993 ( fila 21 dosar ) prin care au cumpărat apartamentul în litigiu , situat administrativ în C. M. , str. L. , nr.- , bl.- , sc.- , ap.- , jud. S. , pentru preţul de 44.101 lei ( ROL) plătit integral la momentul încheierii contractului.
În contractul de vânzare-cumpărare nu se specifică faptul că reclamantul şi pârâta, în calitate de cumpărători, sunt căsătoriţi.
Este la fel de probabil ca cei doi să fi cunoscut şi unul şi altul, faptul desfacerii căsătoriei dar să nu-i fi dat importanţa juridică specifică, tocmai dat fiind contextul în care au dorit şi şi-au continuat convieţuirea , cu atât mai mult cu cât pârâta era deja însărcinată în perioada în care – presupune reclamantul ( la interogatoriu ) – li s-ar fi comunicat sentinţa de divorţ.
Cu toate că avocatul reclamantului susţine la termenul de judecată din data de 26.11.20101 ( fila 52 ) că reclamantul ar fi aflat doar în 2003, când a intenţionat să introducă la judecătorie acţiunea de divorţ, că este divorţat din 1993, nu există nici un element probatoriu care să confirme o astfel de împrejurare.
Mai mult, reclamantul nu face o astfel de afirmaţie cu ocazia interogatoriului la care a fost supus, cu toate că a dezvoltat în general răspunsurile la întrebările care i-au fost adresate, fără să se limiteze a răspunde cu „ da’’ sau „nu ‚’ , având , deci, libertatea de a puncta o astfel de împrejurare importantă pentru apărarea poziţiei sale.
De altfel, chiar dacă reclamantul nu a fost de faţă decât la unul dintre termenele de judecată, ar fi trebuit să anticipeze că judecata în sine va fi urmată de o hotărâre judecătorească asupra acţiunii de desfacere a căsătoriei sale cu pârâta, şi, cel mai probabil a ştiut care era deznodământul procesului de divorţ şi l-a ignorat, sau cel puţin ar fi trebuit să-l cunoască şi a ales, la momentul respectiv şi în anii care au urmat, să facă abstracţie de problema divorţului.
Reclamantul a invocat prin acţiune contribuţia sa exclusivă la cumpărarea apartamentului în litigiu, pornind de la împrejurarea că a primit suma de 1.500.000 lei (ROL) de la fratele său.
Aşadar, reclamantul susţine că preţul apartamentului de 44.101. lei (ROL) – a fost plătit din suma de 1.500.000 lei (ROL) primită de la fratele său.
Pârâta nu contestă, în motivarea cererii sale reconvenţionale, că reclamantul ar fi primit o sumă de bani de la fratele său, ca parte din moştenirea rămasă de pe urma părinţilor lor, însă susţine că acea sumă de bani a fost destinată cumpărării apartamentului alăturat celui în litigiu , şi că apartamentul din litigiu a fost cumpărat din bani câştigaţi din munca sa şi a reclamantului.
Reclamantul confirmă la interogatoriu că fratele său a cumpărat apartamentul învecinat celui în litigiu , apartament pe care l-au folosit părţile în perioada convieţuirii lor .
Reclamantul prezintă dovezi ( copie a carnetului de muncă) în sensul că în perioada anterioară şi ulterioară încheierii contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului în litigiu era angajat în muncă şi obţinea un salariu în cuantum de : 22.100 lei (începând cu 1.01.1993), 42.500 lei ( începând cu 1.05.1993), 68.000 lei ( începând cu 1.10.1993), 81.600 lei ( începând cu 1.01.1994) – dosar filele 15,16.
Aşadar , la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare , 24.01.1994 , reclamantul avea venituri salariale în cuantum lunar de 81.600 lei.
Pârâta, pe de altă parte , a fost angajată cu contract de muncă doar la 15.04.1995 , deci după încheierea contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului .
Martora O. M. (fila 105 ) confirmă , însă, susţinerile pârâtei în sensul că aceasta a lucrat înainte de achiziţionarea apartamentului la firma fratelui reclamantului din C.-M. , fără contract de muncă.
Reclamantul s-a folosit în cauză de un înscris sub semnătură privată denumit „ contract de vânzare-cumpărare încheiat azi 14 septembrie 1993’’( fila 20 ) despre care a recunoscut că este fals , sub aspectul datei redactării. Legat de acest aspect , reclamantul dă lămuriri la termenul de judecată din data de 21.01.2011 ( fila 93 verso ) în sensul că a fost redactat în realitate în luna august 2010, în scopul promovării acţiunii sale de judecată, afirmând că înscrisul original a ars odată cu arhiva hotelului fratelui său .
Martorul B. I. ( fila 134 ) confirmă susţinerile reclamantului în sensul că convenţia încheiată de reclamant cu fratele său este reală , a fost încheiată în 1993 , ocazie cu care s-a întocmit un înscris sub semnătură privată , care a fost distrus ulterior într-un incendiu , dar că înscrisul depus la dosar reflectă conţinutul înscrisului iniţial .
Pornind de la premisa că reclamantul a primit suma de 1.500.000 lei de la fratele său înainte de achiziţionarea apartamentului în litigiu , nu există totuşi nici o dovadă în sensul că din aceşti bani s-a plătit preţul apartamentului.
Însuşi reclamantul contrazice , prin răspunsurile date la interogatoriu , acest fapt . Astfel , deşi susţine prin acţiune că a primit suma de 1.500.000 lei de la fratele său la data de 14 septembrie 1993, şi a intrat efectiv în posesia acestor bani la data respectivă ( cum se menţionează în înscrisul de la fila 20 ) el afirmă la interogatoriu că preţul a fost plătit efectiv de fratele său , iar el şi pârâta doar au semnat contractul de vânzare-cumpărare.
Pe de altă parte , reclamantul , contrazicându-se , afirmă tot la interogatoriu că „pentru plata preţului apartamentului aveam bani, dar pentru amenajarea acestuia , nu”.
Aşadar, reclamantul mărturiseşte la interogatoriu că preţul apartamentului a fost plătit din banii săi şi ai pârâtei ;el foloseşte predicatul „ aveam’’ după ce în prealabil spunea „noi doar am semnat contractul’’, astfel că în mod firesc şi logic reiese că atunci când a spus „ aveam’’ se referea la „noi’’, anume la el şi la pârâtă, cum de altfel a fost formulată şi întrebarea ( nr. 5 – fila 108) la care el a răspuns. Un argument în plus în acest sens îl reprezintă răspunsul reclamantului la întrebarea nr. 6, în sensul că renovarea apartamentului s-a făcut pe cheltuială comună, din veniturile salariale ale sale dar şi ale pârâtei, în ceea ce priveşte zugrăvitul, faianţa şi gresia. În schimb „ uşile şi geamurile au fost plătite din banii pe care i-am primit de la fratele meu’’.
Aşadar, pe de o parte , reclamantul recunoaşte că şi pârâta avea venituri salariale, iar, pe de altă parte , punctarea aspectului privind plata uşilor şi geamurilor din banii fratelui său, aduce o confirmare logică a faptului că părţile au avut bani pentru plata preţului , însă nu şi pentru amenajările mai costisitoare.
De altfel, în luna în care a fost cumpărat apartamentul, reclamantul a avut un venit salarial de 81.600 lei, astfel cum s-a dezvoltat anterior, ceea ce înseamnă că doar aproximativ jumătate din acest venit lunar era suficient pentru plata preţului apartamentului în condiţiile în care preţul apartamentului era derizoriu la vremea respectivă ; martorul O. I. ( fila 106 ) , relatează că apartamentul respectiv avea un grad mare de deteriorare, fiind nelocuibil la momentul cumpărării.
Un argument în plus în reliefarea valorii preţului plătit ca fiind foarte mic şi impropriu dobândirii unui apartament, chiar şi la nivelul pieţei imobiliare din vremea respectivă, îl constituie preţurile comparative oferite chiar de reclamant la interogatoriu; astfel el susţine că în perioada respectivă au cumpărat un televizor color la mâna a doua cu 35.000 lei (ROL) şi un frigider la mâna a doua cu 100.000 lei (ROL).
Ca atare , se reţine că părţile nu aveau nevoie de bani primiţi de la fratele reclamantului pentru a putea cumpăra apartamentul în litigiu, fiind nu numai nedovedită dar şi neverosimilă împrejurarea că preţul apartamentului ar fi fost plătit din bani primiţi de reclamant de la fratele său.
Un argument în plus în acest sens îl constituie copia unui carnet de economii la CEC depusă de reclamant ( filele 5-8 dosar) , care reprezintă sumele de bani economisite de părţi, în perioada în care erau căsătorite; spre exemplu în perioada noiembrie-decembrie 1992 aceştia aveau în jur de 40.000 lei .
S-a reţinut caracterul comun al acestor sume de bani, cu toate că titularul carnetului respectiv era reclamantul, dată fiind prezumţia de comunitate atribuită de Codul familiei bunurilor dobândite de soţi în timpul căsătoriei ( art. 30 Cod familie ).
Cert este că ambele părţii au semnat în calitate de cumpărători contractul de vânzare-cumpărare a apartamentului în litigiu , devenind astfel deopotrivă proprietari asupra acestuia.
Pornind de la premisa că cei doi nu cunoşteau împrejurarea desfacerii căsătoriei la momentul respectiv, şi au crezut , deci, că sunt căsătoriţi , reiese că voinţa fiecăruia dintre ei a fost în sensul că bunul cumpărat are valoare de bun comun. În această ipoteză , dat fiind faptul că nu s-a dovedit în cauză că preţul a fost plătit exclusiv din banii proprii ( în sensul prevăzut de art. 31 Cod familie ), sau că unul a avut o contribuţie mai mare la plata preţului decât celălalt , concluzia firească este în sensul că bunul cumpărat aparţine în egală măsură celor două părţi, anume în cotă de 1 fiecare .
În ipoteza în care cei doi au cunoscut faptul desfacerii căsătoriei , împrejurarea că amândoi apar ca şi cumpărători ai apartamentului fără să se facă vreo menţiune cu privire la cota mai mare a unuia dintre ei , presupune că voinţa lor reală a fost în sensul că fiecare deţine o cotă egală din bunul cumpărat.
În oricare dintre cele 2 ipoteze prezentate , nu se distinge vreo contradicţie între manifestarea expresă de voinţă a celor doi prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare şi voinţa lor internă la momentul respectiv .
Apartamentul în litigiu , fiind cumpărat de părţi după desfacerea căsătoriei acestora, nu este bun comun în devălmăşie, în înţelesul prevăzut de art. 30 Cod familie . El este un bun aflat în coproprietatea celor două părţi , fiecare deţinând cota indiviză de 1 din acesta.
Pentru considerentele expuse , instanţa reţine că acţiunea reclamantului este neîntemeiată , astfel că aceasta urmează să fie respinsă.
În ceea ce priveşte cererea reconvenţională , reclamantul pârât reconvenţional , a formulat o serie de excepţii.
Instanţa s-a pronunţat cu privire la excepţia lipsei calităţii procesual active şi excepţia lipsei calităţii procesual pasive prin încheierea de şedinţă din data de 25.02.2011( fila 119), respingându-le ca neîntemeiate.
Cu privire la excepţia lipsei de interes în promovarea cererii reconvenţionale, instanţa reţine că aceasta este neîntemeiată , dat fiind faptul că pârâta, în calitate de coproprietar al apartamentului în litigiu, are, în mod evident , interesul şi dreptul că solicite partajarea acestuia , din perspectiva prevederilor art. 728 Cod civil.
S-a invocat , de asemenea excepţia lipsei cauzei , fără să se specifice despre ce cauză este vorba , cauza – ca element al acţiunii civile sau cauza contractului de vânzare cumpărare .
În măsura în care excepţia invocată vizează cauza , ca element al acţiunii civile , se reţine că această excepţie este neîntemeiată , întrucât cauza acţiunii civile , prin care se înţelege scopul urmărit de reclamanta reconvenţională prin promovarea cererii reconvenţionale , în speţă , există , aceasta urmărind partajarea bunului deţinut în coproprietate .
Pentru considerentele expuse , vor fi respinse excepţiile invocate de pârâtul reconvenţional .
Totodată , reclamantul a invocat pe cale de excepţie , ca apărare de fond , nulitatea parţială a contractului de vânzare-cumpărare pentru lipsa cauzei , în principal, şi pentru cauză ilicită şi imorală , în subsidiar.
Se arată în motivarea acestei apărări de fond că , contractul este lipsit de cauză pentru pârâtă , pentru că întregul preţ a fost plătit de reclamant şi de fratele acestuia. S-a argumentat anterior în sensul că preţul a fost plătit de ambele părţi, astfel că cele invocate în apărare de reclamant s-au dovedit a fi neîntemeiate.
În subsidiar se invocă faptul că , cauza contractului ar fi ilicită şi imorală pentru pârâtă , întrucât aceasta a urmărit să dobândească un drept de proprietate asupra imobilului fără a plăti un echivalent , aspect de asemenea infirmat de probele administrate.
Ca atare , se reţine că aceste apărări ale pârâtului reconvenţional sunt nefondate şi nu afectează validitatea contractului de vânzare-cumpărare analizat în speţă.
În lumina dispoziţiilor art. 728 Cod civil, nici un coproprietar nu este obligat să rămână în indiviziune.
Ca atare, va fi admisă cererea reconvenţională , se va constata, în temeiul considerentelor expuse anterior , că reclamantul şi pârâta deţin fiecare o cotă de 1/2 din imobilul situat administrativ în C. M. , str. L. , nr.- , bl.- , sc.- , ap.- , jud. S. .
Părţile au apreciat valoarea de piaţă a apartamentului în litigiu la suma de 9.000 Euro , fără să existe disensiuni sub acest aspect, şi au fost de acord ca apartamentul să revină reclamantului în natură, acesta fiind cel care îl foloseşte în prezent.
Ca atare, în baza art. 6731 şi următoarele Cod procedură civilă se va dispune sistarea stării de indiviziune asupra imobilului identificat mai sus prin atribuirea acestuia în natură reclamantului C. I. Ş. , iar reclamantul va fi obligat să plătească pârâtei contravaloarea în lei a sumei de 4.500 Euro , reprezentând contravaloarea cotei acesteia de proprietate .
În baza art. 274 Cod procedură civilă, reclamantul, având culpă procesuală exclusivă , va fi obligat să plătească pârâtei cheltuieli de judecată în cuantum de 1.505 lei .
În baza art.18 din O.G.51/21.04.2008 reclamantul va fi obligat să plătească statului suma de 1.161 lei , reprezentând contravaloarea ajutorului public judiciar acordat pârâtei .
