Acordarea sporului de 10% prevăzut de art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 şi de art. 3 alin. 8 din O.G. nr. 8/2007. Constatarea directă de către instanţa de judecată, conform art. 27 din O.G. 137/2000 republicată, a unei discriminări între anumite categorii de grefieri
Decizia nr. 450 din 10 iulie 2007
Prin sentinţa civilă nr. 541 din 26.04.2007, Tribunalul Vaslui a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.F.P. şi în consecinţă a respins acţiunea reclamantului faţă de această instituţie.
A admis în parte acţiunea formulată de reclamantul R.Gh. împotriva pârâţilor M.J., C.A. Iaşi şi T. Vaslui şi, în consecinţă:
A obligat pârâţii să achite reclamantului drepturile salariale reprezentând îndemnizaţia lunară de 10% din salariul lunar brut pe perioada martie 2004 – martie 2007, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.
A respins celelalte capete de cerere.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.F.P. în prezenta cauză este întemeiată în raport de organizarea şi funcţionarea acestui minister, conform H.G. nr. 208/2005 şi art. 35 din Legea nr. 500/2002, potrivit cărora M.F.P. doar constituie şi gestionează resursele generale ale finanţelor publice.
Ordonatorii principali de credite sunt cei care elaborează proiectele legilor bugetare sau de rectificarea acestora, potrivit nevoilor proprii. Ori, M.F.P. nu este şi ordonatorul de credite al M.J., situaţie în care i s-ar fi putut imputa lipsa fondurilor bugetare adecvate.
Referitor la capătul de cerere privind dreptul reclamantului la încasarea îndemnizaţiei de 10% din salariul brut, solicitată pe perioada celor trei ani, tribunalul a constatat că acesta este întemeiat pentru considerentele care urmează:
Art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 statuează că: „Grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală şi executare civilă, a actelor comisiei pentru cetăţenie precum şi cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii beneficiază de o indemnizaţie lunară de 10% din salariul brut, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activităţi. De aceeaşi indemnizaţie beneficiază şi conducătorii de carte funciară”.
Prevederile legale citate mai sus au fost reanalizate de legiuitor şi, prin art. 3 alin. 8 din O.G. nr. 8/2007, s-a reglementat că „Grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, a actelor de executare penală şi executare civilă beneficiază de o indemnizaţie lunară de 10% din salariul de bază, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activităţi”.
Reclamantul este încadrat în funcţia de grefier la secţia civilă a T. Vaslui şi, pe perioada martie 2004 – martie 2007, nu a îndeplinit nici una din funcţiile enumerate de art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 sau art. 3 alin. 8 din O.G. nr. 8/2007, indemnizate cu 10% în plus la salariu.
Potrivit art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996, „Grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare şi falimentului, a actelor de publicitate imobiliară şi a celor de executare penală şi executare civilă, a actelor comisiei pentru cetăţenie precum şi cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii beneficiază de o indemnizaţie lunară de 10% din salariul brut, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activităţi. De aceeaşi indemnizaţie beneficiază şi conducătorii de carte funciară”.
Comparând cele două reglementări, se observă că legiuitorul a scos din sfera persoanelor indemnizate cu 10% pentru munca lor pe grefierii care lucrează la comisia pentru cetăţenie, cei care sunt secretarii comisiilor de cercetarea averii şi conducătorii de care funciară, ceea ce înseamnă că modul de departajare a muncii grefierilor nu este definit cert în cele două categorii care stau la baza acordării indemnizaţiei respective, fie nu poate fi definit, fie este pur subiectiv, dovadă fiind că, după ce a considerat că anumite categorii de grefieri pot beneficia de indemnitatea în discuţie, a revenit, înlăturându-i, dar fără o explicaţie legală.
Faţă de modul de reglementare de mai sus a persoanelor care beneficiază de indemnizaţia de 10% pentru muncă deosebită, devin incidente, în speţă, prevederile art. 20 din Constituţia României.
Aceste prevederi legale au prioritate în cauză faţă de cele cuprinse în art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 şi art. 3 alin. 8 din O.G. nr. 8/2007, care sunt discriminatorii, mai întâi între grefierii indemnizaţi cu 10% şi restul grefierilor, dar şi între aceiaşi grefieri care, iniţial, erau indemnizaţi la fel, prin Legea nr. 50/1996, pentru ca prin O.G. nr. 8/2007 să fie scoşi din această categorie şi incluşi în categoria grefierilor care nu beneficiază de indemnizaţia de 10%.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs M.J. şi C.A. Iaşi.
În motivarea recursului, M.J. arată că hotărârea pronunţată în această cauză este nelegală şi netemeinică fiind dată cu aplicarea greşită a legii, devenind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
Potrivit art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996, „Grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală şi executare civilă, a actelor comisiei pentru cetăţenie precum şi cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii beneficiază de o indemnizaţie lunară de 10% din salariul brut, calculată în raport cu timpul respectiv lucrat în aceste activităţi”.
Prin art. 3 alin. 8 din O.G. nr. 8/2007 se precizează că: „Grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, a actelor de executare penală şi executare civilă beneficiază de o indemnizaţie lunară de 10% din salariul de bază, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activităţi”.
Aşa cum rezultă din dispoziţiile legale enunţate anterior beneficiază de procentul de 10% din salariul brut numai personalul auxiliar prevăzut în mod expres de acestea şi numai în raport cu timpul efectiv lucrat în activităţile enumerate.
Totodată, prin art. 38 alin. (2), art. 42 alin. (2) şi art. 48 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin H.C.S.M. nr. 387/2005, se dispune: „Personalul este repartizat pe secţii şi compartimente de activitate de către preşedintele instanţei, potrivit nevoilor acestora, iar în cadrul secţiei de către preşedintele secţiei.”
„Atribuţiile personalului din compartimentele auxiliare ale instanţelor sunt cuprinse în fişele posturilor”.
„Preşedintele instanţei stabileşte, prin ordin de serviciu, repartizarea personalului pe secţii, în raport cu pregătirea profesională şi cu experienţa fiecăruia”.
Prin fişa postului se stabilesc atribuţiile personalului repartizat prin ordin de serviciu al preşedintelui instanţei pe secţii şi compartimente de activitate.
În vederea acordării indemnizaţiei de 10% din salariul brut prevăzută de art. 19 din Legea nr. 50/1996, respectiv de art. 3 alin. 8 din O.G. nr. 8/2007, persoana care are stabilite atribuţii în fişa postului dintre cele menţionate de dispoziţiile articolului menţionat, completează un raport în care precizează atribuţia îndeplinită cât şi timpul efectiv lucrat, referat care se confirmă de superiorul acestuia; în baza acestui referat se completează pontajul lunar, compartimentul economic efectuând plata în funcţie de timpul efectiv în care a desfăşurat activitatea respectivă.
Prin hotărârea pronunţată, instanţa de fond a reţinut existenţa unei discriminări profesionale între grefierii care beneficiază de acest spor salarial faţă de cei ce nu beneficiază de el, conform art. 14 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale şi O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările ulterioare – care la art. 1 alin. 2 stabileşte principiul egalităţii prin excluderea privilegiilor şi discriminării, fiind garantată exercitarea în condiţii de egalitate a unor drepturi, inclusiv a dreptului la un salariu egal pentru muncă egală.
Recurentul consideră că motivarea instanţei de fond, bazată pe raţionamentul că, în cadrul aceleiaşi profesii de natură salarială justificate pe temeiul volumului de muncă ori complexităţii sarcinilor de serviciu, dau naştere unui tratament diferenţiat nelegal, este eronată.
După cum a statuat în mod constant Curtea Europeană a Drepturilor Omului, pentru a putea vorbi de discriminare, situaţiile în discuţie trebuie să fie comparabile – adică persoane aflate în situaţii analoage sau comparabile, în materie – să beneficieze de un tratament preferenţial.
Mai mult, chiar dacă cele două situaţii sunt comparabile, Curtea a statuat că este permisă distincţia între astfel de situaţii dacă există o justificare obiectivă şi rezonabilă sau, altfel spus, diferenţierea urmăreşte un scop legitim şi respectă un raport de proporţionalitate între scop şi mijloacele utilizate (Corneliu Bârsan, Convenţia europeană a drepturilor omului, vol. I, Drepturi şi libertăţi.).
Jurisprudenţa Curţii nu defineşte noţiunea de situaţii analoage sau comparabile, acestea fiind chestiuni ce rezultă din împrejurările concrete ale fiecărei cauze.
În materie de salarizare, existenţa unor situaţii analoage sau comparabile trebuie analizată nu doar prin prisma calităţii de personal auxiliar – criteriul este mult prea general, având în vedere că atribuţiile de serviciu ale diferitelor categorii de grefieri sunt diferenţiate în funcţie de funcţia ocupată; spre exemplu, există grefieri (aşa numiţii grefieri de şedinţă), grefieri informaticieni, grefieri statisticieni, grefieri arhivari, etc. – ci, şi din punctul de vedere al reglementărilor privind organizarea judiciară cu incidenţă în ceea ce priveşte cerinţele necesare pentru ocuparea unei anumite funcţii, conţinutul concret al atribuţiilor de serviciu şi complexitatea acestora. În acest sens, spre deosebire de categoria magistraţilor, în cadrul categoriei personalului auxiliar de specialitate atribuţiile sunt delimitate şi stabilite în mod concret prin fişa postului.
Recurentul consideră că diferenţierea de salarizare dată de acordarea sporului de 10% nu este arbitrară, ci are la bază criterii obiective.
Examinând dispoziţiile Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea precum şi prevederile Legii nr. 50/1996 şi ale O.G. nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar, rezultă că legiuitorul a înţeles să atribuie anumitor categorii de grefieri un beneficiu salarial, concretizat într-un spor de 10%, motivat de complexitatea atribuţiilor de serviciu, de responsabilităţile ce implică îndeplinirea acestor atribuţii – spre exemplu, activitatea grefierilor de la compartimentul executări penale – precum şi volumul de muncă.
Este de observat că chiar Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar diferenţială – sub aspectul complexităţii – sarcinile de serviciu ale diverselor categorii de grefieri; spre exemplu, actul normativ instituie regula că recrutarea grefierilor se face prin Şcoala Naţională de Grefieri în urma promovării unui concurs la nivel naţional şi efectuarea unui stagiu de pregătire de 6 luni ori 1 an (funcţie de studiile avute, superioare sau medii), finalizate prin examen, în vreme ce, spre exemplu, prin excepţie, recrutarea grefierilor arhivari sau registratori nu presupune această procedură ci organizarea unui concurs la nivelul curţilor de apel, candidaţii declaraţi admişi urmând să efectueze stagii cu o durată de 2 luni în cadrul Şcolii Naţionale de Grefieri (art. 5 – 6, art. 22, art. 9 – 10 din lege).
Acelaşi grad de complexitate a sarcinilor de serviciu este motivul pentru care, în cazul anumitor categorii de grefieri, se impune cerinţa unor studii superioare (grefierii informaticieni) şi exemplele pot continua.
Mai mult, chiar dacă s-ar putea reţine „situaţia comparabilă”, premisa necesară pentru a putea vorbi de o discriminare, în concordanţă cu art. 14 din Convenţie şi O.G. nr. 137/2000, recurenta consideră că acordarea sporului de 10% urmăreşte un scop legitim, justificat prin argumentele expuse anterior şi respectă un raport de proporţionalitate între scop şi mijloacele utilizate – în acest sens trebuie observat procentul relativ redus al sporului.
Curtea Constituţională, mai arată recurenta, a statuat în repetate rânduri, că instituirea unor reguli speciale în considerarea unor situaţii deosebite, atâta timp cât instituirea acestor reguli nu se face în mod discriminatoriu, nu contravine principiului constituţional al egalităţii în drepturi, precum şi faptul că art. 16 din Constituţie vizează „egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea, în favoarea acestora, a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit faţă de anumite categorii de persoane, dar şi necesitatea lui” (spre exemplificare, Decizia nr. 25/23.02.1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136/1.04.1999).
Relativ la eliminarea „arbitrară” prin O.G. nr. 8/2007 a anumitor categorii de grefieri de la beneficiul sporului de 10%, aspect reţinut de prima instanţă ca fiind un argument în sensul că motivele de acordare a sporului sunt contradictorii, arată recurenta că O.G. nr. 8/2007 nu a făcut decât să ţină seama de faptul că anumite activităţi nu mai figurau în aria de competenţă a instanţelor judecătoreşti (activitatea de publicitate imobiliară fiind preluată de Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie, secretariatul Comisiei pentru probleme de cetăţenie fiind asigurat de M.J., etc.), fapt ce a dus la operarea unei „modificări” în sensul punerii de acord a ipotezei normei cu situaţia de fapt actuală.
În motivarea recursului, C.A. Iaşi arată că hotărârea instanţei de fond este dată cu aplicarea greşită a legii, în speţă fiind operant motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
Potrivit H.C.S.M. nr. 387/2005 modificată, repartizarea personalului auxiliar de specialitate pe secţii şi compartimente se stabileşte prin ordin de serviciu al preşedintelui instanţei în raport de pregătirea profesională a fiecăruia, de complexitatea şi specificul activităţilor impuse în derularea operaţiunilor juridice.
Nu poate fi ignorată împrejurarea că acei grefieri care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, a actelor de executare penală şi executare civilă desfăşoară activităţi administrativ-judiciare ce implică operaţiuni specifice şi complexe, care necesită performanţe profesionale superioare ce concură la creşterea eficienţei activităţii instanţei judecătoreşti.
Conform art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996, republicată, cu modificările ulterioare, „Grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală şi executare civilă … beneficiază de o indemnizaţie lunară de 10% din salariul brut, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activităţi”.
Art. 3 alin. 8 din O.G. nr. 8/2007 dispune: „Grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, a actelor de executare penală şi executare civilă beneficiază de o indemnizaţie lunară de 10% din salariul de bază, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activităţi”.
În aplicarea textelor citate, indemnizaţia se acordă numai grefierului desemnat, ce are ca atribuţii specifice efectuarea lucrărilor la compartimentele respective şi care implică un volum de activitate superior.
Examinând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele de recurs invocate de ambii recurenţi, Curtea a reţinut următoarele:
Prin Legea nr. 50/1996 (art. 19 alin.3) se reglementează acordarea unui spor de 10% din salariul brut, calculat în raport cu timpul efectiv lucrat pentru „grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală şi executare civilă, a actelor comisiei pentru cetăţenie precum şi cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii”.
Ulterior, prin O.G. nr. 8/2007 (art. 3 alin.8), acest text a suferit modificări în sensul că de acest spor beneficiază doar „grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, a actelor de executare penală şi executare civilă”.
Plata acestui spor se face persoanelor menţionate în textele citate, după procedura prevăzută de art. 38 alin. 2, art. 42 alin. 2 şi art. 48 din regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin H.C.S.M. nr. 387/2007.
Curtea a constatat că instanţa de fond a reţinut corect existenţa unei discriminări create de legiuitor între grefierii menţionaţi în textele anterior arătate şi ceilalţi grefieri din alte compartimente sau care participă la completele de judecată. Dispoziţiile art. 1 alin. 3 şi 2 din O.G. nr. 137/2000 sunt pe deplin aplicabile.
Din argumentarea deciziei nr. 294/2001 a Curţii Constituţionale şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, relativă la violarea Convenţiei din perspectiva art. 14 referitor la discriminare, se reţine că, într-adevăr, aşa după cum susţine şi M.J., legiuitorul naţional poate institui tratamente juridice diferite pentru situaţii diferite şi că diferenţa de tratament devine discriminare numai atunci când autorităţile statale introduc distincţii între situaţii analoage şi comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă.
În speţă, Curtea a mai constatat că grefierul care participă la activităţi din cele menţionate în art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 şi ulterior (prin abrogarea acesteia) de art. 3 alin. 8 din O.G. nr. 8/2007 se află într-o situaţie analogă şi comparabilă cu grefierii de şedinţă şi cu cei care-şi desfăşoară munca în alte compartimente din cadrul instanţelor judecătoreşti.
În acest context, Curtea a reţinut că, în lipsa unei justificări rezonabile şi obiective, diferenţa de tratament juridic între situaţii similare şi comparabile constituie o evidentă discriminare. Complexitatea atribuţiilor de serviciu, responsabilităţile ce le implică activităţile desfăşurate de grefierii beneficiari ai sporului de 10% prin actele normative menţionate nu pot fi reţinute ca argumente ale unor criterii obiective care să explice distincţia salarială.
Nu în ultimul rând, Curtea subliniază că nu există temei a se considera că diferenţa de tratament salarial urmăreşte un scop legitim, iar raportul de proporţionalitate dintre scop şi mijloacele utilizate este lipsit de importanţă câtă vreme există disproporţionalitate între interesul general (organizarea judiciară) şi interesul individual (dreptul grefierilor la salariu egal).
Pentru aceste considerente, Curtea, concluzionând asupra discriminării evidente, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C.pr.civ., a respins recursurile şi a menţinut hotărârea pronunţată de Tribunalul Vaslui.
