Prin Decizia nr. 1703 / 20.09. 2011- Curtea de Apel Ploiesti – Sectia Civila si pentru Cauze cu Minori si de Familie a respins ca nefondat recursul.
Pentru a pronunta aceasta hotarâre instanta de recurs a retinut ca prin contractul individual de munca nr. Y din data de 22.12. 2009 reclamantul VM a fost angajat de ANOFM în functia de secretar economic, având un salariu lunar de X lei .
Din probele administrate în cauza reiese ca în perioada dedusa judecatii 01.01.2010 – 16.08.2010 salariatul a prestat activitatea pentru care a fost angajat, însa angajatorul nu i-a achitat nici salariul negociat conform contractului si nici un salariu mai mic, raportat la dispozitiile Legii-cadru nr. 330 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, în raport de dispozitiile careia care recurenta sustine ca s-a gasit în imposibilitate de a mai achita salariul negociat reclamantului din prezenta cauza .
În ceea priveste exceptia nulitatii clauzei „J. Salariul” pct.1 din contractul individual de munca al reclamantului, în mod corect instanta de fond a respins-o ca neîntemeiata, întrucât nulitatea unui act este conditionata de existenta cauzelor de nulitate la momentul încheierii actului si nu de situatii ulterioare, ce nu puteau exista în momentul încheierii lui.
Astfel cum prevede art.10 din Ordonanta de urgenta 1/2010, în conformitate cu prevederile art.30 din Legea-cadru nr.330/2009, la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu 1 ianuarie 2010, nu vor fi luate în considerare drepturi salariate stabilite prin contractele si acordurile colective si contracte individuale de munca încheiate cu nerespectarea dispozitiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încalcarea normelor în vigoare la data emiterii lor si care exced prevederilor Legii-cadru nr.330/2009.
Intrarea în vigoare, ulterior încheierii contractului individual de munca a unei noi legi de salarizare nu poate atrage nulitatea clauzei j din contractul individual de munca al reclamantul, privind salarizarea, ci cel mult reducerea cuantumului salariului acestuia, în masura în care angajatorul emitea o decizie de calculare a noului cuantum în acest sens, iar salariatul era de acord cu aceasta modificare a contractului individual de munca.
Mai mult, asa cum în mod legal si întemeiat a retinut instanta de fond, specificitatea nulitatii în dreptul muncii, conform art.57 al.2 din Codul muncii consta în aceea ca efectele constatarii nulitatii contractului, în cazul în care ar exista motive de nulitate, se produc numai pentru viitor, neputând fi anulate prestatiile deja executate de parti referitoare la plata salariului, prestarea muncii, celelalte drepturi si obligatii, pe durata existentei acestui contract. Or, la data solutionarii cauzei de catre instanta de fond contractul de munca al reclamantului –intimat încetase prin demisa acestuia, pentru neplata salariului.
În concluzie, cum între reclamant si recurenta pârâta au fost stabilite raporturi juridice la data de 22.12.2009, data la care Legea nr.330/2009 nu intrase în vigoare, în mod corect a constatat tribunalul ca nu se poate retine ca salariul platit în baza clauzei j din contractul de munca contravine unui act normativ ulterior, care a fost publicat în Monitorul Oficial la data de 01.01.2010 si care nu exista în anul 2009.
Recurenta nu a probat existenta unei cauze de nulitate care ar fi afectat valabilitatea contractului de munca la încheierea lui, motiv pentru care corect tribunalul a constatat ca acesta a fost valabil încheiat. De fapt, în baza acestui contract, reclamantul a fost si remunerat pâna la data de 01.01.2010, fara a se invoca nulitatea prevederilor contractuale.
Curtea a apreciat ca instanta de fond a facut o corecta aplicare si interpretare a legislatiei aplicabile în cauza.În conformitate cu dispozitiile art. j punctul 4 din contractul individual de munca al reclamantei, ANOFM avea obligatia de plata a salariului în fiecare zi de 7 ale lunii. Recurenta însasi recunoaste faptul ca nu a platit salariul reclamantului începând cu luna ianuarie 2010, însa a motivat aceasta neplata prin faptul ca începând cu data de 01.01.2010, în situatia personalului din sectorul bugetar platit din fonduri publice au devenit incidente prevederile Legii-cadru nr.330/2009 si nu putea fi negociat salariul.
Corect a retinut tribunalul si faptul ca de vreme ce nu s-a produs nici o modificare a prevederilor contractuale existente în contractul individual de munca al reclamantei, nici sub aspectul cuantumului acestuia, nici al modalitatii de plata, prin urmare acest contract îsi produce efectele în forma în care a fost încheiat.
Chiar recurenta recunoaste faptul ca nu a obtinut avizul necesar pentru asimilarea salariilor personalului angajat în vederea implementarii proiectelor finantate din POSDRU cu salariile de baza prevazute de Legea-cadru nr.330/2009, în ciuda tuturor demersurilor efectuate de institutia pârâta în acest scop.
În absenta avizului invocat, ANOFM a sustinut ca este pusa în imposibilitatea de a proceda la asimilarea salariilor personalului angajat în vederea implementarii proiectelor finantate din POSDRU cu salariile de baza prevazute de legea invocata, si implicit, la plata acestor salarii, sustinere ce nu poate fi primita atâta vreme cât a existat un contract de munca în fiinta, cu drepturi si obligatii corelative.
Lipsa avizului nu poate duce la exonerarea recurentei de obligatia platii salariului, cât timp reclamantul si-a îndeplinit obligatia de a presta munca în favoarea acesteia în tot intervalul de timp supus cercetarii judecatoresti. Salariul reprezinta contravaloarea muncii prestate în favoarea angajatorului, iar recurenta nu a platit acest salariu, astfel ca în mod corect tribunalul a admis actiunea reclamantei, în modalitatea expusa în sentinta.
