Concediere din motive care nu tin de persoana salariatului. Desfiintarea unui alt post decât cel ocupat de salariat în momentul concedierii. Nelegalitatea deciziei de concediere
– C. muncii, art. 65, art. 74
În conditiile în care în decizia de concediere este individualizat un alt post decât cel ocupat efectiv de reclamanta la momentul concedierii, este evident ca acesteia îi lipseste un element esential, poate cel mai important, ca si conditie de forma – conform art.74 alin.1 lit.a), întrucât în conditiile în care salariata nu stie motivele pentru care i s-a desfiintat postul pe care efectiv a fost angajata la momentul concedierii cel de “Sef Birou si Asimilati”, evident ca nu are posibilitatea sa-si formuleze apararile, sa aprecieze asupra caracterului real, efectiv si serios al concedierii sale.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI – SECTIA A VII-A CIVILA SI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCA SI ASIGURARI SOCIALE, DECIZIA CIVILA NR.5994 din 06.10.2011)
Prin sentinta civila nr.8229/10.11.2010 pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale a respins ca neîntemeiata actiunea formulata de contestatoarea V.J.I., în contradictoriu cu intimata M.H.A. Ltd; s-a luat act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata de catre contestatoare; a respins cererea intimatei de obligare a contestatoarei la plata cheltuielilor de judecata, ca neîntemeiata.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut urmatoarele:
Prin preavizul de concediere din 03.02.2010 emis de catre intimata i s-a adus la cunostinta contestatoarei ca datorita dificultatilor economice manifestate prin pierderea de piete de desfacere, reducerea clientelei si dificultati în recuperarea creantelor, societatea a fost nevoita sa îsi reanalizeze strategiile si politicile interne, inclusiv cu privire la personal, pentru a asigura, aborda în mod eficient contextul financiar actual si a decis încetarea anumitor zboruri si rute, precum si reducerea capacitatii zborurilor înspre/din România, motiv pentru care postul de Senior Agent ticketing ocupat de aceasta va fi eliminat din organigrama societatii. Prin urmare, i s-a acordat un termen de preaviz de 20 de zile lucratoare ce curge de la data comunicarii preavizului. Acest act a fost comunicat contestatoarei la data de 04.02.2010 prin scrisoare recomandata cu raspuns de primire.
La data de 02.03.2010 intimata a emis decizia nr.15 prin care s-a decis ca începând cu data de 05.03.2010 se desface contractul de munca al contestatoarei, conform art.40 alin.1 lit.a), art.65 si art.73 Codul muncii, respectiv concediere individuala pentru motive care nu tin de persoana salariatului ca urmare a deciziei comune a Directorului Comercial si a Directorului de vânzari ai societatii din data de 14.01.2010 privind modificarea si restructurarea organigramei societatii prin eliminarea unor pozitii/posturi care nu mai sunt justificate sau necesare prin raportare la situatia financiara a societatii, volumul curent al activitatilor comerciale ale societatii. În cuprinsul acestei decizii s-a mentionat ca societatea nu dispune de locuri de munca vacante compatibile cu pregatirea profesionala a salariatei si faptul ca prin adresa nr.13/03.02.2010 societatea a solicitat sprijinul AJOFM în vederea redistribuirii angajatei concediate pe un post corespunzator pregatirii sale. De asemenea, s-a aratat ca împotriva decizie se poate face contestatie în termen de 30 de zile la Tribunalul de la domiciliul salariatei. Aceasta decizie a fost comunicata contestatoarei la data de 09.03.2010 prin scrisoare recomandata cu conformare de primire.
Totodata, prima instanta a retinut, ca potrivit art.64 Codul muncii “(1) Concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului reprezinta încetarea contractului individual de munca determinata de desfiintarea locului de munca ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fara legatura cu persoana acestuia. (2) Desfiintarea locului de munca trebuie sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa”.
De asemenea, art.74 Codul muncii prevede ca “Decizia de concediere se comunica salariatului în scris si trebuie sa cuprinda în mod obligatoriu: a) motivele care au determinat concedierea; b) durata preavizului; c) criteriile de stabilire a ordinii de prioritate, conform art.69 alin.2 lit.d, numai în cazul concedierilor colective; d) lista tuturor locurilor de munca disponibile în unitate si termenul în care salariatii urmeaza sa opteze pentru a ocupa un loc de munca vacant, în conditiile art.64”. Prin urmare, lipsa unora dintre aceste mentiuni obligatorii nu poate fi complinita cu probe exterioare decizie de concediere.
Referitor la motivele de nelegalitate ale deciziei de concediere invocate de catre contestatoare, s-a constatat ca potrivit dispozitiilor art.64 alin.1 Codul muncii, angajatorul are obligatia de a-i propune salariatului alte locuri de munca vacante în unitate, compatibile cu pregatirea sa profesionala sau, dupa caz, cu capacitatea de munca stabilita de medicul de medicina muncii, iar aliniatul 2 prevede obligatia angajatorului de a solicita sprijinul agentiei teritoriale de ocupare a fortei de munca în vederea redistribuirii salariului daca nu dispune de locuri de munca vacante, în cazul în care concedierea se dispune pentru motivele prevazute la art.61 lit.c) si d) (respectiv în cazul în care, prin decizie a organelor competente de expertiza medicala, se constata inaptitudinea fizica si/sau psihica a salariatului, fapt ce nu-i permite acestuia sa-si îndeplineasca atributiile corespunzatoare locului de munca ocupat si în cazul în care salariatul nu corespunde profesional locului de munca în care este încadrat), precum si în situatia în care contractul individual de munca a încetat de drept în temeiul art.56 lit.f) (respectiv ca urmare a admiterii cererii de reintegrare în functia ocupata de salariat a unei persoane concediate nelegal sau pentru motive neîntemeiate, de la data ramânerii definitive a hotarârii judecatoresti de reintegrare). Or, în cauza de fata, contestatoarea nu s-a aflat în niciuna dintre aceste situatii.
Mai mult, desi nu avea aceasta obligatie, societatea intimata a efectuat adresa catre ALOFM Sector 3 Bucuresti (adresa din 03.02.2010), prin care a notificat institutia cu privire la intentia de a înceta contractul individual de munca al contestatoarei, solicitând în mod expres sprijinul în vederea redistribuirii acesteia în alte posturi disponibile.
Art.69 lit.d) Codul muncii prevede obligatia angajatorului, în cazul în care intentioneaza sa efectueze concedieri colective, sa aduca la cunostinta sindicatelor sau reprezentantilor salariatilor criteriile avute în vedere, potrivit legii si/sau contractelor colective de munca, pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere. Cu toate acestea, intimata a procedat la concedierea individuala a contestatoarei, în temeiul art.65 Codul muncii, iar nu la concedierea colectiva, astfel ca nu avea obligatia de a aduce la cunostinta aceste informatii.
Referitor la motivele de netemeinicie ale deciziei de concediere contestata, prima instanta a retinut ca, potrivit dispozitiilor art.65 Codul muncii, cauza concedierii salariatului trebuie sa o constituie desfiintarea locului de munca al acestuia, din unul sau mai multe motive fara legatura cu persoana acestuia, desfiintare ce trebuie sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa.
Reorganizarea unitatii în scopul eficientizarii activitatii poate constitui temei al efectuarii unor concedieri pentru motive care nu tin de persoana salariatului, însa trebuie îndeplinite cerintele prevazute de lege. Desfiintarea locului de munca este efectiva atunci când acesta este suprimat din structura functional-organizatorica a angajatorului, evidentiata în statul de functii si organigrama si implica cu necesitate caracterul definitiv al suprimarii, are o cauza reala când prezinta un caracter obiectiv si este serioasa când are la baza studii temeinice vizând îmbunatatirea activitatii si nu disimuleaza realitatea.
Angajatorul, fiind agent economic cu capital privat, are posibilitatea sa-si organizeze activitatea în conformitate cu cerintele unei functionari eficiente, iar în raport cu aceasta, sa dimensioneze numarul de personal angajat pe diferite posturi, potrivit nevoilor sale reale.
Analizând actele depuse la dosarul cauzei, s-a retinut ca desfiintarea locului de munca al contestatoarei este efectiva, având la baza decizia comuna din data de 14.01.2010 a Directorului Comercial si a Directorului de vânzari, prin s-a stabilit ca datorita dificultatilor economice si necesitatii unei reorganizari si restructurari a activitatii M. România prin anularea unor zboruri si rute si capacitatea descrescatoare a numarului de zboruri dinspre/înspre România, diferite posturi în organigrama M. România se vor desfiinta si ulterior, contractele de munca ale angajatilor în cauza vor înceta.
Criteriile de selectie a personalului cu privire la care se dispune concedierea sunt apanajul exclusiv al unitatii angajatoare, motiv pentru care acestea nu pot fi cenzurate de catre instanta.
Totodata, s-a retinut ca locul de munca detinut de contestatoare a fost eliminat din statul de functii si organigramele societatii. Mai mult, din cuprinsul acestor organigrame rezulta ca intimata a desfiintat Biroul de vânzari din Iasi si Biroul de activitati comerciale din Timisoara. Salariatei nu i s-au contestat calificarea si priceperea dobândite, concedierea având loc pentru motive ce nu tin de persoana acesteia, în conditiile în care functia de Senior Agent ticketing nu a mai fost necesara. Astfel, a rezultat fara dubiu ca în cadrul angajatorului a avut loc o reorganizare, ca munca salariatei nu mai era necesara, iar desfiintarea postului ocupat de aceasta a fost efectiva si nu s-a facut cu scopul înlaturarii sale. În acest context,prima instanta a retinut ca în mod evident la momentul desfiintarii unui post, atributiile aferente, în situatia în care acestea se mai impun, urmeaza a fi preluate de un alt salariat, angajatorul urmarind prin masura reorganizarii tocmai comasarea, acolo unde posibil, a atributiilor posturilor în vederea eficientizarii activitatii.
De asemenea, desfiintarea postului în discutie este reala, atât timp cât nu a fost urmata de reînfiintarea aceluiasi loc de munca dupa emiterea deciziei atacate în cauza, nici chiar sub o alta denumire, si serioasa, având la baza studii temeinice ce vizeaza îmbunatatirea activitatii, reducerea costurilor si nu disimuleaza realitatea. Pe de alta parte, pentru a se retine cauza reala si serioasa a reorganizarii nu este necesara dovedirea de catre angajator a existentei unor dificultati economice ce ar presupune pierderi financiare efective, ci este suficient ca angajatorul sa urmareasca eficientizarea propriei activitati în scopul utilizarii cu randament maxim a resurselor umane si financiare, fiind atributul exclusiv al angajatorului de a hotarî asupra modalitatii în care îsi organizeaza unitatea.
Mai mult, din cuprinsul înscrisurilor depuse de catre intimata la dosarul cauzei, rezulta ca aceasta societate a traversat o perioada de ampla reorganizare a activitatii ce a presupus atât închiderea unor birouri, cât si restrângerea activitatii din cadrul altora. De asemenea, din bilantul contabil pe anul 2009 depus la dosar de catre intimata, rezulta ca suma activelor este în scadere fata de situatia precedenta, iar pierderile în anul 2009 sunt mai mari decât în anul 2008.
În contextul celor expuse anterior, pentru considerentele aratate, tribunalul a respins actiunea formulata de catre contestatoare ca neîntemeiata.
În ceea ce priveste plata compensatiilor în cuantum de 6 salarii de baza brute negociate,tribunalul a constatat ca art. 80 din Contractul colectiv de munca unic la nivel de ramura transporturi prevede ca “(1) Partile convin ca la desfacerea contractului individual de munca din initiativa angajatorului, salariatii sa primeasca, pe lânga celelalte drepturi la zi cuvenite pentru activitatea prestata, si o plata compensatorie în valoare de minimum 6 salarii de baza brute negociate.” Cu toate acestea, s-a apreciat ca societatea intimata nu a fost parte contractata la momentul încheierii acestui contract, din 2008, iar în anexa 5 la acesta intitulat ” Unitatile la care se aplica contractul colectiv de munca unic la nivelul ramurii transporturi, în care organizatiile sindicale semnatare au membri” nu este enumerata si societatea intimata. Prin urmare, acest contract colectiv de munca nu este opozabil societatii intimate, aceasta nefiind tinuta a aplica dispozitiile prevazute de acestea. Totodata, din cuprinsul extraselor de cont depuse la dosar rezulta ca intimata a platit contestatoarei compensatii în cuantum de 3 salarii de baza lunare conform prevederilor din contractul individual de munca încheiat între parti.
Pe de alta parte, s-a retinut, ca potrivit dispozitiilor art.274 Cod procedura civila, partea care cade în pretentii poate fi obligata, al cerere, la plata cheltuielilor de judecata. În ceea ce priveste solicitarea intimatei de obligare a contestatoarei la plata cheltuielilor de judecata, aceasta cerere a fost respinsa ca neîntemeiata, întrucât la dosar nu au fost depuse dovezi din care sa rezulte efectuarea si cuantumul acestora.
Împotriva acestei sentinte a declarat recurs în termen legal reclamanta V.J.I., criticând-o pentru nelegalitate,recurs întemeiat în drept pe dispozitiile art.304 pct.7, 9 Cod procedura civila.
Se arata în dezvoltarea caii de atac formulate, ca, prin motivarea sentintei recurate, Tribunalul Bucuresti a considerat ca decizia atacata este legala, iar contestatia neîntemeiata, întrucât “desfiintarea postului în discutie este reala, atât timp cât nu a fost urmata de reînfiintarea aceluiasi loc de munca dupa emiterea deciziei în cauza, nici chiar sub o alta denumire si serioasa, având la baza studii temeinice ce vizeaza îmbunatatirea activitatii, reducerea costurilor si nu disimuleaza realitatea”‘. Pentru întarirea acestei teze, s-a aratat ca nici nu era necesara cercetarea si dovedirea unor dificultati economice ale angajatorului, “fiind atributul exclusiv al angajatorului de a hotarî asupra modalitatii în care îsi organizeaza unitatea.” A mai retinut instanta ca “locul de munca detinut de contestatoare a fost eliminat din statul de functii si organigramele societatii, în conditiile în care functia de Senior Agent ticketing nu a mai fost necesara, iar preluarea atributiilor postului de catre un alt salariat este fireasca.
Prin contestatia formulata a aratat ca desfiintarea functiei de Senior Agent ticketing (Sef birou vânzari) nu putea atrage încetarea contractului sau de munca în lipsa unei clauze care sa conditioneze existenta raporturilor de munca de ocuparea functiei desfiintate.
Având cea mai mare vechime în unitate si o experienta vasta a considerat ca promovarea sa în functia de Sef birou si asimilati este justificata iar exercitarea în fapt si a activitatii de coordonare a vânzarilor (Sef birou ticketing) era doar una din consecintele acestei experiente. A aratat însa ca angajatorul a ignorat contractul de munca încheiat atunci când a decis încetarea raporturilor de munca în urma desfiintarii functiei de Sef Agent ticketing, întrucât contestatoarea nu a ocupat niciodata aceasta functie. Ultima functie ocupata a fost aceea de Sef Birou si asimilati, în mod evident diferita de functia de Senior Agent ticketing desfiintata.
De, altfel intimata recunoaste prin întâmpinare si raspunsul la întrebarea nr.8 din interogatoriul formulat de contestatoare, ca nu exista functia desfiintata si ca organigrama aflata la sediul companiei în Budapesta nu corespundea realitatii existente la unitatea din România si ca, “din eroare a fost preluat codul în decizia de concediere.
Cum eroarea poate sa lipseasca actul juridic de efectele sale daca ea cade asupra uneia din elementele esentiale ale actului, prima instanta trebuia sa verifice acest aspect dedus judecatii si sa se pronunte asupra lui, clarificarea acestui aspect putând influenta esential solutia.
Aceasta situatie juridica rezulta din Actul aditional din 28.03.2007 depus si de intimata, precum si din copia ultimei file a carnetului de munca al contestatoarei. Singura concluzie logic – juridica din coroborarea probelor, în special a celor doua înscrisuri cu decizia contestata era aceea ca actului de încetare a raporturilor de munca îi lipsesc cauza juridica si prin urmare, este lovit de nulitate.
Din analiza acelorasi probe (organigrame, raspunsul la interogatoriu, anexe) se verifica si afirmatia ca, în fapt, intimata a urmarit înlaturarea persoanei si nu a postului ocupat de aceasta, întrucât intimata a recunoscut caracterul fictiv al organigramelor folosite de compania mama cu sediul la Budapesta, în evidentele acesteia nefiind actualizata situatia reprezentantei în România; înscrisurile, “organigrama” depuse de intimata prin anexa nr.2 reiau neconcordante evidente si anume, ca “Directia Vânzari” a companiei M. include si reprezentanta din România a companiei, intimata în prezenta cauza (“organigrama reconstituita înaintea schimbarilor”), iar “Departamentul Comercial din România” (denumire care nu exista în organigrama companiei M.) contine în organigrama sa, “reconstituita dupa schimbari, aceeasi Directie de vânzari care are în subordine atât reprezentanta din România cât si pe cea din Ungaria. Ceea ce este eronat, departamentul comercial “din România” (redactarea intimatei) fiind în mod evident o subunitate a companiei mama M., cu sediul în Budapesta, Ungaria, fiind ilogic functional si juridic sa aiba în subordine Directia de vânzari a companiei mama.
Concluzia care se impunea este aceea a redactarii pro domo a organigramelor, erorile de continut si neconcordantele nefiind însa observate si retinute de instanta de judecata.
Intimata a recunoscut de asemenea faptul ca “esential [..] prin decizia de concediere” “vointa” acesteia a fost orientata atât asupra restructurarii pozitiei contestatoarei, cât si asupra concedierii; daca prima masura privea exclusiv pe intimata, aceasta având atributul arbitrariului în reorganizarea activitatii, masura concedierii priveste persoana numai daca reorganizarea are în vedere locul de munca al angajatului.
Cum, în Hotarârea Directorului comercial si a Directorului de vânzari ai Companiei aeriene ungare M. Ltd. (anexa 34) nu este nominalizata expres contestatoarea, iar anexelor 1 si 2 la aceasta hotarâre, desi parti integrante, fiind descrise în hotarâre anterior împuternicirii primite de reprezentantul M.C., lipsesc semnaturile reprezentantilor companiei, se verifica afirmatia ca nominalizarea a facut-o d-na M.C., desi initiativa companiei în acest sens nu fusese exprimata.
Chiar daca este evidenta în redactare intentia de restructurare, redactarea generala a hotarârii nu poate sustine ipoteza ca anumite efecte esentiale, cum este cel al încetarii unui contract legal încheiat supus legislatiei române, pot fi la latitudinea împuternicitului, deducându-se din redactarea mandatului.
Tribunalul a sanctionat nejustificat contestatoarea cu decaderea din proba cu martor, considerând, în principal ca nu a putut face dovada imposibilitatii de prezentare a martorului. În sedinta când s-a dispus decaderea, aceasta masura s-a dispus la ora 9,00, la prima strigare a cauzei si în lipsa contestatoarei si a aparatorului ales, fiind prezenta doar intimata. Era firesc sa nu se poata face niciun fel de dovada în lipsa, partea neputând anticipa la acea ora, daca martorul va ajunge sau nu. Graba instantei de a se pronunta în lipsa partii cu privire la o proba admisa deja, nu a avut în vedere administrarea echitabila a procesului, iar formalismul sustinut de instanta în sedinta urmatoare, când s-a reiterat cererea cu martorul prezent, a fost în neconcordanta cu necesitatea aflarii adevarului, în conditiile în care imposibilitatea prezentarii martorului la termenul anterior, fusese dovedita cu înscris eliberat de SC APM E. SRL, iar administrarea probei nu ar fi pricinuit amânarea cauzei.
În modul aratat mai sus, contestatoarei i-au fost limitate probele prin interpretarea extrem de restrictiva a dispozitiilor procedurale, ignorându-se faptul ca ne aflam într-o materie în care pozitia dezavantajata a salariatului în cadrul conflictului de munca este recunoscuta si de legiuitor.
Instanta nu a cenzurat înscrisurile puse la dispozitie de intimata, desi contestatoarea a atras atentia ca organigramele sunt fictive si nu reflecta numarul si denumirea posturilor în cadrul reprezentantei din România; bilantul contabil depus priveste compania mama M., sumele raportate fiind globale si neinteresând cauza, fiind necesara depunerea situatiilor reprezentantei din Bucuresti, România – aceasta din urma fiind pastrata tocmai pentru ca avea un bilant pozitiv.
În subsidiar, recurenta arata ca a solicitat plata compensatorie în valoare de 6 (sase) salarii brute datorate conform art.80 din Contractul Colectiv de Munca la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010 (din 02.01.2008). Pentru aceasta a aratat ca, potrivit art.12.4. lit.a din Contractul individul de munca încheiat cu intimata, aceasta se obliga “sa acorde angajatei toate drepturile ce decurg din contractul individual de munca, din contractul colectiv de munca si din lege.”
Contractul individual de munca al contestatoarei a fost încheiat anterior C.C.M. pe ramura transporturi, iar acesta din urma era în vigoare la data concedierii si prima înaintea contractului individual de munca pentru drepturile câstigate de angajati (art.238 (2) Codul muncii raportat la art.240 (1) si art.241 (1) lit.c).
Potrivit art.3. (1) din Contractul colectiv de munca pe ramura transporturi, “Clauzele prezentului contract colectiv de munca unic la nivel de ramura transporturi produc efecte pentru toti salariatii încadrati în unitatile de transporturi si activitati conexe din tara, indiferent de structura capitalului acestora”, precum si ale art.119 (1) “Dispozitiile prezentului Contract colectiv de munca unic la nivel de ramura transporturi sunt aplicabile tuturor categoriilor de salariati angajati într-o unitate vizata si acoperita de clauzele acestuia. (Recomandarea O. I. M. din 29 iunie 1951-cap. 3, alin. 4.)”
Fata de reglementarile în materie si practica judiciara se poate concluziona ca nu poate fi primita motivarea instantei privind inopozabilitatea Contractul colectiv de munca, pe ramura transporturi fata de intimata, motiv pentru care solicita admiterea cererii în masura în care nu se va admite cererea principala.
Nu s-au administrat probe noi în calea de atac a recursului.
Examinând sentinta civila atacata, sub aspectul criticilor aduse, a actelor si lucrarilor dosarului, normelor de drept material incidente în cauza, Curtea apreciaza fondat recursul pentru considerentele ce se vor înfatisa în cuprinsul prezentei motivari a deciziei.
Critica întemeiata pe dispozitiile art.304 pct.7 Cod procedura civila nu este fondata, prima instanta expunând motivele de fapt si de drept ce i-au format convingerea, solutia respingerii actiunii din dispozitiv, justificându-se prin considerentele sentintei atacate. De altfel, acest motiv este indicat pur formal, recurenta neindicând argumentele ce justifica incidenta acestui motiv de recurs.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs formulat, recurenta critica sentinta primei instante fata de dispozitiile art.304 pct.9 Cod procedura civila, sustinând ca este nelegala, pe considerentul ca Tribunalul Bucuresti a aplicat gresit legea.
Curtea noteaza ca o hotarâre este data cu încalcarea sau aplicarea gresita a legii, fie atunci când nesocoteste o norma de drept substantial, fie atunci când interpreteaza gresit norma juridica aplicabila. Prin urmare, instanta ar fi culpabila când ignora o lege în vigoare la data judecatii sau recurge la texte de lege aplicabile litigiului le da o gresita interpretare.
Critica de recurs este întemeiata, prima instanta realizând o gresita interpretare a normelor de drept substantial incidente în cauza, respectiv art.65, 74, art.76, art.287 Codul muncii, aspect ce a fost nesocotit de prima instanta.
Art.65 din Codul muncii care a reprezentat temeiul de drept al încetarii raporturilor de munca ale reclamantei, conform Deciziei din 02.03.2010 contestata în cauza, defineste notiunea concedierii pentru motive ce nu tin de persoana salariatului si conditioneaza legalitatea si temeinicia acestei forme de încetare a raporturilor de munca de caracterul real, efectiv si serios al desfiintarii locului de munca respectiv. Acestei caracterizari a desfiintarii locului de munca ocupat de salariat i se circumscrie cerinta ca locul de munca sa fie suprimat din structura angajatorului, sa fie impusa de dificultatile reale de mentinere a postului din punct de vedere economic, ori de atingerea scopului pentru care functia respectiva s-a înfiintat si sa fie imposibila mentinerea postului fara pagube pentru angajator.
Concret, prin decizia mentionata s-a desfiintat postul de Senior ticketing Agent pretins a fi ocupat de reclamanta, ca o consecinta a dificultatilor economice manifestate prin pierderea de piete de desfacere, reducerea clientelei si dificultati în recuperarea creantelor, societatea fiind nevoita sa îsi reanalizeze strategiile si politicile interne, inclusiv cu privire la personal, pentru a asigura abordarea lor în mod eficient în contextul financiar actual si a decis încetarea anumitor zboruri si rute, precum si reducerea capacitatii zborurilor înspre/din România, motiv pentru care postul sus precizat ar fi fost eliminat din organigrama societatii.
Astfel, în conformitate cu prevederile art.65 alin.1 din Codul muncii, cauza concedierii salariatului trebuie sa o constituie desfiintarea locului de munca determinata de dificultatile economice prin care trece angajatorul, de transformarile tehnologice sau de reorganizarea activitatii acestuia, desfiintare ce trebuie sa fie efectiva, reala si serioasa (art.65 alin.2 din Codul muncii).
Desfiintarea locului de munca este efectiva, atunci când acesta este suprimat din structura functional – organizatorica a angajatorului, evidentiata în statul de functii si organigrama si implica cu necesitate caracterul definitiv al suprimarii. Are o cauza reala când prezinta un caracter obiectiv si este serioasa, când are la baza studii temeinice vizând îmbunatatirea activitatii si nu disimuleaza realitatea.
Ori, din analiza deciziei de concediere contestata în cauza, Curtea constata ca din cuprinsul acesteia nu rezulta caracterul efectiv, real si serios al concedierii.
Se constata astfel ca a fost desfiintat postul de Senior ticketing Agent, în conditiile în care recurenta nu a ocupat acest post la momentul concedierii, functia pe care a fost încadrata conform ultimelor acte aditionale la contractul de munca încheiate fiind aceea de Sef Birou si asimilati, aspect atestat de continutul în date al ultimului act aditional din 28.03.2007,de modificare a contractului sau de munca,sub aspectul postului ocupat anexat la fila 243 dosar fond si care prevede ca functia/ocupatia recurentei reclamante este de Sef Birou si asimilati, acesta fiind ultima modificare referitoare la functia/ocupatia reclamantei .
Drept urmare, nelegal prima instanta a apreciat ca functia de Senior ticketing Agent este echivalenta cu cea de Sef Birou si asimilati, fara a indica temeiul legal al acestei sustineri si înscrisurile care au fundamentat masura dispusa în cauza pe acest aspect.
Înscrisurile anexate cauzei, contractul individual de munca, acte aditionale, fisa postului recurentei reclamante anexate la filele214-239, 242-243 dosar fond dovedesc ca nu exista identitate între postul efectiv ocupat de recurenta reclamanta si cel desfiintat prin decizia contestata în cauza, astfel ca desfiintarea locului de munca nu a fost efectiva, deoarece nu se regaseste caracterul definitiv al suprimarii postului recurentei. În conditiile în care o astfel de identitate ar fi existat datorita clasificarilor diferite a ocupatiilor în România si în Ungaria,cum pretinde intimata aceasta trebuia sa se reflecte în toate actele societatii,nu sa se dispuna concedierea de pe un post care corespundea clasificarilor din Ungaria,respectiv postul de Senior ticketing Agent cum arata intimata,în conditiile în care reclamanta era încadrata pe un alt post acela de Sef Birou si asimilati conform clasificarilor din România. Drept urmare, desi potrivit art.287 Codul muncii, sarcina probei îi revenea angajatorului, acesta nu a realizat dovada ca reclamanta ar fi fost încadrata la momentul concedierii ca Senior ticketing Agent, cum precizeaza decizia contestata,nefiind materializata modificarea functiei/ocupatiei reclamantei în acest sens la acel moment.
Este adevarat, ca prin actul aditional din 16.02.2006 atasat la fila 241 dosar fond reclamanta a fost încadrata în postul de Senior Tiketing Supervizor, precizându-se ca acesta corespunde clasificatiilor din România.
Ori, la un an dupa încheierea acestui act aditional s-a încheiat actul aditional din data de 29 martie 2007, atasat la fila 243 dosar fond, în care s-a apreciat ca se impune modificarea clauzei cu privire la functia detinuta, precizându-se ca reclamanta ocupa functia de sef Birou si Asimilati cod, tot conform clasificarii ocupatiilor din România.
Numai, ca aceasta modificare a clauzei nu a operat în ceea ce priveste fisa postului reclamantei – recurente, nici în organigramele anexate cauzei, aspect recunoscut de altfel de intimata prin întâmpinarea depusa la dosar si raspunsul la întrebarea 8 din interogatoriu.
Aceasta modificare a clauzei contractuale trebuia sa se regaseasca în toate actele modificatoare a contractului initial de munca; fisa postului, cât si în actele ce au stat la baza concedierii, aspect ce nu a fost complinit, din motive imputabile angajatorului.
Astfel, atât în decizia de concediere,cât si în preavizul de concediere, anexate cauzei se face referire la postul de Senior Tiketing Agent,post despre care intimata pretinde ca nu s-ar regasi în Clasificarea Ocupatiilor din România). În atare conditii, cum putea aceasta sa dispuna concedierea de pe un post inexistent în Clasificarea Ocupatiilor din România. Apararea sa, ca aceasta ar fi doar o eroare, motivata de împrejurarea ca organigrama aflata la sediul companiei din Budapesta nu corespunde realitatii din România, nu poate fi primita.
În conditiile în care în decizia de concediere este individualizat un alt post decât cel ocupat efectiv de reclamanta la momentul concedierii, este evident ca acesteia îi lipseste un element esential, poate cel mai important, ca si conditie de forma – conform art.74 alin.1 lit.a), întrucât în conditiile în care salariata nu stie motivele pentru care i s-a desfiintat postul pe care efectiv a fost angajata la momentul concedierii cel de “Sef Birou si Asimilati”, evident ca nu are posibilitatea sa-si formuleze apararile pe acest aspect, sa aprecieze asupra caracterului real, efectiv si serios al concedierii sale.
Eroarea se poarta asupra unui element esential al actului de concediere, respectiv a postului efectiv desfiintat, fiind evident lovita de nulitate concedierea.
Concedierea s-a dispus astfel de pe postul de Senior ticketing Agent, în conditiile în care ultimul post pe care fusese încadrata recurenta reclamanta, conform actelor aditionale la contractul individual de munca a fost acela de Sef Birou si asimilati, concedierea fiind realizata cu nerespectarea procedurii prevazuta de lege conform art.76 Codul muncii, fiind nula absolut.
Instanta nu poate analiza modalitatea în care s-a procedat la redistribuirea activitatilor aferente posturilor desfiintate, aceasta fiind prerogativa exclusiva a angajatorului,însa adoptarea masurii desfiintarii postului reclamantei trebuia sa se realizeze însa cu respectarea dispozitiilor Codului muncii referitoare la procedura concedierii.
Dispunându-se concedierea de pe un post pe care reclamanta nu a fost încadrata la acel moment, (întrucât inclusiv actului aditional din 16.02.2006 atasat la fila 241 dosar fond arata ca aceasta a fost încadrata în postul de Senior Tiketing Supervizor, act aditional modificat de altfel conform actului aditional din 28.03.2007 ce face referire la postul de Sef Birou si asimilati si nu la postul de Senior ticketing Agent – ce figureaza în decizia de concediere), evident ca aceasta s-a realizat cu nerespectarea procedurii prevazute de lege,fiind nula absolut conform art.76 Codul muncii, neputându-se analiza caracterul real si serios al concedierii sale, nelegale fiind sustinerile primei instante pe acest aspect.
Solutia pronuntata în cauza, cea a anularii concedierii, pentru motivele înfatisate face de prisos analiza criticii privind plata salariilor compensatorii, salarii compensatorii ce nu se mai impun a fi acordate.
Fata de aspectele de fapt si de drept mai sus redate, Curtea în baza art.312 alin.3 raportat la art.304 pct.9 Cod procedura civila, va admite recursul reclamantei, constatând pronuntarea sentintei atacate, sub aspectul modului de solutionare a contestatiei împotriva Deciziei de concediere din 02.03.2010 cu aplicarea gresita a normelor de drept substantial incidente în cauza, art.65 alin.1, 2, 76, 287 Codul muncii. Se va modifica în parte sentinta atacata, în sensul ca se va admite în parte actiunea, se va dispune anularea Deciziei de concediere din 02.03.2010 emisa de pârâta.
Se va avea în vedere totodata, ca potrivit principiului de drept qoud nullum est, nulum producit effectum, consecintele juridice ale sanctiunii nulitatii constau în lipsirea actului anulat de efectele contrarii normelor edictate pentru încheierea valabila si restabilirea legalitatii.
Restabilirea legalitatii, ca efect al nulitatii presupune restabilirea situatiei anterioare – restitutio in integrum, devenind aplicabile dispozitiile art. 76, 78 Codul muncii. Drept urmare, concedierea fiind dispusa cu nerespectarea procedurii prevazute de lege este lovita de nulitate absoluta si va opera reintegrarea reclamantei pe postul avut anterior concedierii si va fi obligata pârâta la plata catre reclamanta a unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta de la data concedierii pâna la efectiva reintegrare.
Se vor mentine celelalte dispozitii ale sentintei
