Decizie de concediere pentru motive care nu tin de persoana salariatului. Motivele nu sunt limitate la cele referitoare la pierderi economice, ci si pentru eficientizarea activitatii sale angajatorul poate efectua concedieri cu conditia motivarii deciziei de concediere pe baza unei cauze reale si serioase a masurii. Recurs respins.
– Codul muncii, art. 74, art. 76
Tribunalul a analizat pe larg conditiile de legalitate ale deciziei de concediere constatând în mod corect ca aceasta îndeplineste conditiile prevazute de dispozitiile art. 74 din Codul muncii.
Tribunalul a analizat pe larg conditiile de legalitate ale deciziei de concediere constatând în mod corect ca aceasta îndeplineste conditiile prevazute de dispozitiile art. 74 din Codul muncii.
Adica, decizia cuprinde mentiunile obligatorii specifice unei concedierii individuale în sensul ca motivele pentru care a intervenit concedierea sunt descrise, iar termenul de preaviz prevazut de contractul individual de munca a fost respectat si acordat cu respectarea intervalului de timp de 20 de zile calendaristice.
Adica, decizia cuprinde mentiunile obligatorii specifice unei concedierii individuale în sensul ca motivele pentru care a intervenit concedierea sunt descrise, iar termenul de preaviz prevazut de contractul individual de munca a fost respectat si acordat cu respectarea intervalului de timp de 20 de zile calendaristice.
În cazul în care decizia în cauza nu ar fi respectat cerintele prevazute de art. 74 atunci ar fi intervenit sanctiunea nulitatii prevazute de art. 76 din Codul muncii.
În cazul în care decizia în cauza nu ar fi respectat cerintele prevazute de art. 74 atunci ar fi intervenit sanctiunea nulitatii prevazute de art. 76 din Codul muncii.
În ceea ce priveste critica referitoare la neîndeplinirea concedierii prevazute de art. 65 alin. (1) si (2) din Codul muncii, privind desfiintarea efectiva a locului de munca în temeiul unei cauze reale si serioase, Curtea constata de asemenea, ca si aceste cerinte au fost respectate.
În ceea ce priveste critica referitoare la neîndeplinirea concedierii prevazute de art. 65 alin. (1) si (2) din Codul muncii, privind desfiintarea efectiva a locului de munca în temeiul unei cauze reale si serioase, Curtea constata de asemenea, ca si aceste cerinte au fost respectate.
În primul rând asa cum rezulta din decizia de concediere si din decizia administratorului intimatei în cadrul societatii au avut loc o reorganizare în scopul eficientizarii activitatii în cadrul careia s-a dispus desfiintarea mai multor posturi printre care si cel ocupat de catre recurentul-contestator.
În primul rând asa cum rezulta din decizia de concediere si din decizia administratorului intimatei în cadrul societatii au avut loc o reorganizare în scopul eficientizarii activitatii în cadrul careia s-a dispus desfiintarea mai multor posturi printre care si cel ocupat de catre recurentul-contestator.
În ceea ce priveste modul în care a avut loc acest lucru raportat la criticile recurentului, Curtea arata ca nu poate din punct de vedere legal sa cenzureze aspecte ce tin de organizarea, reorganizarea si eficientizarea activitatii intimatei, pentru ca în felul acesta ar cenzura unul dintre drepturile angajatorului acela prevazut de art. 40 alin. (1) lit. a) din Codul muncii.
În ceea ce priveste modul în care a avut loc acest lucru raportat la criticile recurentului, Curtea arata ca nu poate din punct de vedere legal sa cenzureze aspecte ce tin de organizarea, reorganizarea si eficientizarea activitatii intimatei, pentru ca în felul acesta ar cenzura unul dintre drepturile angajatorului acela prevazut de art. 40 alin. (1) lit. a) din Codul muncii.
Pe baza noii organigrame Tribunalul a retinut ca postul ocupat de catre contestator acela de – manager zona – a fost desfiintat.
Pe baza noii organigrame Tribunalul a retinut ca postul ocupat de catre contestator acela de – manager zona – a fost desfiintat.
Prin urmare, prima conditie privind desfiintarea efectiva a postului respectiv a fost îndeplinita.
Prin urmare, prima conditie privind desfiintarea efectiva a postului respectiv a fost îndeplinita.
În ceea ce priveste celelalte conditii constând în cauza reala si serioasa, Curtea retine ca si acestea au fost îndeplinite tinând cont de faptul ca pe de o parte au fost desfiintate mai multe posturi, iar pe de alta parte aceste desfiintari de posturi s-au întemeiat pe dreptul angajatorului de cu privire la eficientizarea prin reorganizare a activitatii.
În ceea ce priveste celelalte conditii constând în cauza reala si serioasa, Curtea retine ca si acestea au fost îndeplinite tinând cont de faptul ca pe de o parte au fost desfiintate mai multe posturi, iar pe de alta parte aceste desfiintari de posturi s-au întemeiat pe dreptul angajatorului de cu privire la eficientizarea prin reorganizare a activitatii.
Nu are relevanta critica recurentului-contestator cu privire la faptul ca intimata nu a fost afectata de criza si astfel nu ar fi îndreptatita ca în cadrul administrarii societatii sa i-a masurile specifice de reorganizarea prin care sa previna riscurile aparitiei pe viitor a unor aspecte ce tin de eficienta obiectului de activitate.
În fond, asa cum a dispus înfiintarea unor posturi prin reorganizare la un anumit moment si pentru anumite ratiuni, tot asa a procedat si cu ocazia reorganizarii prin care recurentul-contestator si-a pierdut postul pe care-l detinea în cadrul societatii.
În fond, asa cum a dispus înfiintarea unor posturi prin reorganizare la un anumit moment si pentru anumite ratiuni, tot asa a procedat si cu ocazia reorganizarii prin care recurentul-contestator si-a pierdut postul pe care-l detinea în cadrul societatii.
CURTEA DE APEL BUCURESTI-SECTIA A VII-A CIVILA SI PENTRU CAUZE
PRIVIND CONFLICTE DE MUNCA SI ASIGURARI SOCIALE, DECIZIA NR.4609/14.07.2011
Prin sentinta civila nr.9432 din 14.12.2010 pronuntata în dosarul nr.3022/3/2010 de catre Tribunalul Bucuresti – Sectia a VIII a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale s-au dispus urmatoarele:Respinge contestatia formulata de contestatorul GCED în contradictoriu cu intimata SC B SRL ca neîntemeiata.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, Tribunalul a retinut urmatoarea stare de fapt si de drept:
Contestatorul a fost salariatul intimatei începând cu data de 14.07.2008 între parti a fost încheiat contractul individual de munca înregistrat sub nr.1805/IVO/30.07.2008 pentru functia de manager zona; Prin decizia nr.08/26.01.2010 intimata a dispus concedierea contestatorului în baza dispozitiilor art. 65 alin. (1) din Codul muncii dupa expirarea unui termen de preaviz de 20 de zile lucratoare de la data comunicarii deciziei ca urmare a reorganizarii unitatii.
Sub aspectul legalitatii, Tribunalul a retinut ca decizia în cauza îndeplineste conditiile art. 74 din Codul muncii.
Sub aspectul temeiniciei s-a retinut ca a avut loc o regândire a operatiunilor comerciale ale companiei, necesitatea eficientizarii activitatilor de marketing, relatii publice vânzari si adaptarea rapida la cerintele pietii, prin redefinirea strategiilor de comercializare la nivelul diverselor piete, cu precadere asupra celor privind Europa de Est, prin reducerea costurilor si îmbunatatirea profitabilitatii toate acestea având drept consecinta suprimarea a 9 posturi.
Postul contestatorului de – manager de zona – a fost desfiintat prin reorganizare si comasare a activitatii echipei de “vânzari directe”.
Toate aceste masuri s-au concretizat prin modificarea organigramei, masura ce a fost luata prin Decizia nr.1/08.01.2010 dovedindu-se astfel caracterul efectiv al concedierii individuale a contestatorului.
Tribunalul a mai retinut ca împrejurarea ca o alta persoana a preluat sarcinile reclamantului nu conduce la concluzia ca locul de munca al acestuia nu a fost desfiintat de vreme ce organigrama societatii reflecta aceasta situatie, iar oportunitatea reorganizarii societatii pârâte nu poate fi cenzurata de catre instanta, angajatorul fiind singurul în masura sa decida asupra acestui aspect.
De asemenea, Tribunalul a retinut ca reclamantul nu a probat prin probele administrate în cauza ca prin decizia contestata s-a urmarit înlaturarea sa din societate, în speta dovedindu-se legalitatea si temeinicia deciziei de concediere.
Cu privire la respectarea dispozitiilor contractului colectiv de munca la nivel national sau a celui la nivel de ramura instanta a retinut ca în cauza nu se poate face aplicarea acestor dispozitii având în vedere ca este vorba despre o concediere individuala.
Împotriva acestei sentinte s-a formulat recurs de catre contestator prin care a solicitat admiterea recursului casarea sentintei, constatarea nulitatii si reintegrarea în functia detinuta.
Recurentul -contestator a formulat urmatoarele critici la adresa sentintei recurate:
Prima critica se refera la faptul ca instanta de fond a apreciat în mod gresit ca masura concedierii a fost legala ca urmare a unei reorganizari serioase, deoarece în fapt nu a fost vorba despre o reorganizare efectiva.
Se arata ca dispunerea masurii de concediere a fost rezultatul unor criterii subiective în sensul ca desfiintarea locului de munca nu a avut o cauza reala si serioasa intimata neîndeplinind conditiile mentionate în art. 65 din Codul muncii.
Recurentul arata ca exista un singur proces-verbal al sedintei “Internal Sepervisory Board” în care se decide pur si simplu restructurarea angajatilor – decizie luata în pripa, de pe pozitii de forta, fara respectarea normelor legale.
Recurentul sustine ca o singura decizie a administratorului si modificarea ulterioara a organigramei nu pot constitui caracterul efectiv al concedierii.
De asemenea hotarârea instantei de fond apare a fi netemeinica întrucât nu s-a dovedit existenta nici unei cauze reale si serioase, societatea nefiind afectata de criza economica, neexistând dificultati financiare sau de alta natura pentru a desfiinta locurile de munca.
Se mai arata ca intimata nu a adus dovezi clare privind motivele restructurarii postului, desi i-a fost pus în vedere acest aspect.
O alta critica se refera la nerespectarea contractului colectiv de munca pe ramura electrotehnica, electronica, mecanica fina, utilaje si aparare pe anii 2007-2010, intimata neîndeplinind nici una dintre obligatiile stabilite de art. 83 din acest contract.
Se mai arata ca motivarea instantei de fond contine doar lucruri generale fara substanta care nu dau nicio explicatie realista sau asa cum cere legea reala si serioasa.
De asemenea nu s-au analizat în mod corect dovezile depuse la dosar conform carora dl. L.D. a fost angajat imediat dupa concedierea recurentului, iar functia acestuia este asemanatoare cu functia sa, respectiv Manager de Zona prin atributiile pe care trebuia sa le îndeplineasca.
Recurentul arata ca de fapt concedierea sa a vizat de fapt neîntelegerile sale cu directorul societatii.
O alta critica se refera la faptul ca instanta de fond nu a analizat daca Societatii B SRL i se aplica Contractul colectiv de munca din 5 septembrie 2007 pe ramura electrotehnica, electronica, mecanica fina, utilaje si aparare pe anii 2007-2011 si nici nu a luat în considerare neîndeplinirea obligatiilor intimatei mentionate în respectivul Contract colectiv de munca.
Arata recurentul ca prin înscrisurile depuse la dosar a dovedit ca intimata nu respectat termenul de preaviz de 30 zile calendaristice prevazut de Contractul colectiv de munca pe ramura.
Precum si faptul ca nu s-a respectat procedura prevazuta la art. 83.85 din Contractul colectiv de munca încheiat la nivel de ramura.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a în invocat exceptia nulitatii recursului întemeiata pe dispozitiile art. 3021 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., precum si respingerea ca nefondat a recursului.
Recurentul a depus la dosar dupa sedinta de judecata prin registratura la orele 14,20 o declaratie extrajudiciara a numitului Doroftei Lucian.
De asemenea, recurentul a depus concluzii scrise.
Examinând cu prioritate exceptia nulitatii recursului invocata de catre intimata prin întâmpinare, Curtea a stabilite netemeinicia exceptiei pentru urmatoarele motive.
Astfel, potrivit art. 3021 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., “Cererea de recurs va cuprinde, sub sanctiunea nulitatii, urmatoarele mentiuni; numele, domiciliul sau resedinta partilor ori, pentru persoanele juridice, denumirea si sediul lor, precum si, dupa caz, numarul de înmatriculare în registrul comertului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice, codul unic de înregistrare sau, dupa caz, codul fiscal si contul bancar. Daca recurentul locuieste în strainatate, va arata si domiciliul ales în România, unde urmeaza sa i se faca toate comunicarile privind procesul”.
Prin exceptia invocata se arata ca cererea de recurs nu cuprinde mentiunile prevazute în textul de lege precitat.
Curtea retine ca potrivit decizia nr. 176 din 24 martie 2005 publicata în Monitorul Oficial nr.356 din 27 aprilie 2005 Curtea Constitutionala a constatat ca textul art. 3021 alin. (1) lit. a) din Codul de procedura civila este neconstitutional în ceea ce priveste sanctionarea cu nulitatea absoluta a omisiunii de a preciza în cuprinsul cererii de recurs mentiunile prevazute la litera a) a textului de lege supus controlului de constitutionalitate.
Prin urmare, având în vedere caracterul obligatoriu al Deciziei Curtii, sanctiunea nulitatii practic nu mai exista fiind declarata neconstitutionala, astfel ca exceptia urmeaza a fi respinsa.
Examinând sentinta recurata prin prisma motivelor de recurs, formulate, Curtea în temeiul art. 312 C. proc. civ.,pentru motivele ce se vor arata, a stabilit ca recursul este nefondat.
Având în vedere ca recurentul nu si-a încadrat motivele de recurs într-unul dintre motivele prevazute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., în temeiul art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Curtea le-a incadrat în dispozitiile art. 304 pct. 9) C. proc. civ., urmând a analiza cauza si sub toate celelalte aspecte în conformitate cu dispozitiile prevazute de art. 3041 C. proc. civ.
Astfel, Curtea a retinut ca Tribunalul a pronuntat o sentinta temeinica si legala în conformitate cu dispozitiile legale aplicabile si probatoriul administrat în cauza.
Analizând criticile la adresa sentintei recurate, Curtea a retinut urmatoarea stare de fapt:
Contestatorul a fost salariatul intimatei începând cu data de 14.07.2008 în baza contractul individual de munca înregistrat sub nr.1805/IVO/30.07.2008 pentru functia de manager zona.
Prin decizia nr.08/26.01.2010 intimata a dispus concedierea contestatorului în baza dispozitiilor art. 65 alin. (1) din Codul muncii dupa expirarea unui termen de preaviz de 20 de zile lucratoare de la data comunicarii deciziei ca urmare a reorganizarii unitatii.
Concedierea în temeiul art. 65 din Codul muncii, este o concediere determinata din motive care nu tin de persoana salariatului si care dispune urmatoarele:
(1)”Concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului reprezinta încetarea contractului individual de munca determinata de desfiintarea locului de munca ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fara legatura cu persoana acestuia.
(2) Desfiintarea locului de munca trebuie sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa”.
Concretizarea în practica a unei asemenea concedierii se face prin intermediul unei decizii care trebuie sa aiba continutul prevazut de dispozitiile art. 74 din Codul mucii.
Astfel potrivit art. 74 din Codul muncii, decizia de concediere trebuie sa cuprinda urmatoarele:
“(1) Decizia de concediere se comunica salariatului în scris si trebuie sa contina în mod obligatoriu:
a) motivele care determina concedierea;
b) durata preavizului;
c) criteriile de stabilire a ordinii de prioritati, conform art. 69 alin. (2) lit. d), numai în cazul concedierilor colective;
d) lista tuturor locurilor de munca disponibile în unitate si termenul în care salariatii urmeaza sa opteze pentru a ocupa un loc de munca vacant, în conditiile”.
Nu are relevanta critica recurentului-contestator cu privire la faptul ca intimata nu a fost afectata de criza si astfel nu ar fi îndreptatita ca în cadrul administrarii societatii sa ia masurile specifice de reorganizarea prin care sa previna riscurile aparitiei pe viitor a unor aspecte ce tin de eficienta obiectului de activitate.
În ceea ce priveste critica referitoare la aplicabilitatea Contractului colectiv de munca la nivel de ramura pe anii 2007-2010, Curtea retine ca acesta nu îi este aplicabil recurentului, deoarece Anexa nr.1 la acest contract colectiv de munca nu contine numele societatii intimate.
Pentru a fi aplicabile dispozitiile acestui contract, art. 13 alin. (1) din Legea nr. 130/1996 privind contractele colective de munca prevede urmatoarele:
“Partile au obligatia sa precizeze, în fiecare contract colectiv de munca încheiat la nivel de grup de unitati si de ramura de activitate, unitatile în cadrul carora se aplica clauzele negociate.”
Prin urmare în conditiile în care Anexa 1 la acest Contrat colectiv de munca la nivel de ramura nu mentioneaza printre societatile carora li se aplica acesta si pe intimata-angajatoare, rezulta ca acest contact nu este opozabil societatii si în consecinta nici recurentului-contestator.
Însa, trebuie spus pentru a se întelege mai bine efectele aplicarii contractului colectiv de munca în raport cu salariatii ca, în cazul în care contractul ar fi aplicabil singura sanctiune a neexecutarii lui de catre angajator ar fi atragerea raspunderii juridice a acestuia concretizata într-o raspundere patrimoniala întemeiata pe savârsirea unei fapte ilicite care a dus la nerespectarea obligatiilor contractuale.
Neexecutarea contractului colectiv de munca de catre angajator nu sanctioneaza concedierea salariatului cu nulitatea absoluta, deoarece sanctiunea nulitatii este doar de esenta legii, aceasta fiind singura care defineste conditiile în care intervine nulitatea.
Cu privire la asa zisele înscrisuri depuse la dosar constând în declaratia unei persoane care s-a angajat ulterior în cadrul societatii si a preluat o parte a unora dintre atributiile recurentului, Curtea retine urmatoarele:
La termenul la care s-a judecat cauza, partile nu au solicitat administrarea vreunei probe, iar depunerea ulterioara dupa închiderea dezbaterilor prin intermediul registraturii a unei declaratii (fila 26 si urmatoarele din dosarul de recurs) la ora 14.20 conform rezolutiei de pe acest înscris a numitului Doroftei Lucian este contrara legii pentru ca orice proba se administreaza în contradictoriu si cu cealalta parte, astfel ca nu poate fi luata în considerare în raport de dispozitiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ.
Pe de alta parte proba în cauza nu poate fi luata în considerare deoarece în recurs nu se administreaza decât proba cu înscrisuri asa cum dispune art. 305 C. proc. civ., ori recurentul a depus o declaratie de martor extrajudiciara aceasta reprezentând tot o proba ce nu a fost administrata în conditii de contradictorialitate.
Chiar daca am analiza cele afirmate de persoana în cauza tot nu s-ar putea trage concluzia ca a avut loc o concediere cu nerespectarea dispozitiilor art. 65 din Codul muncii, deoarece acesta a fost angajat ulterior concedierii recurentului si într-un altfel de post.
Or, conditia ceruta de dispozitiile art. 65 alin. (1) si (2) din Codul muncii este aceea a desfiintarii efective a postului din care salariatul a fost concediat, iar acest lucru nu poate rezulta decât din faptul ca acest post ca si altele de altfel nu s-au mai regasit în noua organigrama realizata asa cum am mentionat mai sus în temeiul drepturilor pe care intimata le are potrivit art. 40 alin. (1) lit. a) din Codul muncii.
Pentru considerentele expus mai sus, Curtea a dispus respingerea exceptiei nulitatii recursului, precum si respingerea recursului ca nefondat.
