Din analiza art. 1 alin. 1 din Legea 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, cu un evident caracter dispozitiv, iar nu imperativ, se constată că acordarea tichetelor de masă nu reprezintă o obligaţie legală pentru angajator, deci un drept câşt…


Contencios administrativ

Salarizare

Din analiza art. 1 alin. 1 din Legea 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, cu un evident caracter dispozitiv, iar nu imperativ, se constată că acordarea tichetelor de masă nu reprezintă o obligaţie legală pentru angajator, deci un drept câştigat  pentru angajaţi, ci doar o facultate a angajatorului, iar punerea în aplicare conduce la efectuarea unei plăţi voluntare.

Trib. Bistriţa-Năsăud, s. com., de cont, adm. şi fisc.

sent. nr. 646/CA/24 iunie 2008

Prin acţiunea în contencios administrativ reclamanta T. A. M. a chemat în judecată pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bistriţa-Năsăud, solicitând obligarea acesteia la plata sumelor de bani reprezentând contravaloarea tichetelor de masă de care trebuia să beneficieze în temeiul prevederilor Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, începând cu data de 01.12.2006 şi până în prezent, sumă actualizată cu indicele de inflaţie de la data naşterii dreptului până la data plăţii efective.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarea stare de fapt:

În conformitate cu dispoziţiile art. 1 alin. 1 din Legea 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, „Salariaţii din cadrul societăţilor comerciale,  regiilor autonome şi din sectorul bugetar, precum şi din cadrul unităţilor cooperatiste şi al celorlalte persoane juridice sau fizice, care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocaţie individuală de hrană acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator. Tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale pentru unităţile din sectorul bugetar, şi în limita bugetelor de venituri şi cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori”.

Din analiza acestei norme legale, cu un evident caracter dispozitiv, iar nu imperativ, se constată că acordarea tichetelor de masă nu reprezintă o obligaţie legală pentru angajator, deci un drept câştigat  pentru angajaţi, ci doar o facultate a angajatorului, iar punerea în aplicare conduce la efectuarea unei plăţi voluntare.

Mai mult decât atât, tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat, sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unităţile din sectorul bugetar, şi în limita bugetelor de venituri şi cheltuieli aprobate pentru celelalte categorii de angajatori.

Legea nr. 142/1998 nu instituie o egalitate de tratament juridic în acordarea de tichete de masă pentru toţi salariaţii ci, angajatorii, împreună cu partenerii de dialog social (organizaţiile sindicale legal constituite sau reprezentanţii salariaţilor) au posibilitatea să stabilească prin contractele colective de muncă clauze privind acordarea alocaţiei individuale de hrană.

Conform prevederilor art. 2 din Normele de aplicare a Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 5/1999, aceste clauze trebuie să prevadă, atât numărul  salariaţilor  din unitate care pot primi lunar tichete de masă, valoarea nominală a tichetului de masă, în limita celei prevăzute de lege şi, ţinând seama de posibilităţile financiare proprii ale angajatorilor, numărul de zile lucrătoare din lună pentru care se distribuie tichete de masă salariaţilor, cât şi criterii de selecţie privind stabilirea salariaţilor care primesc tichete de masă.

În raport de aceste reglementări, se observă deci, fără echivoc, că acordarea tichetelor de masă presupune îndeplinirea cumulativă a două condiţii: clauzele privind acordarea alocaţiei individuale de hrană sub forma tichetelor de masă să fie stabilite prin contracte colective de muncă şi să existe surse de finanţare pentru aceste cheltuieli.

În conformitate cu art. 29 (în prezent art. 31) din Legea nr. 188/1999 republicată, pentru activitatea desfăşurată, funcţionari publici  au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

De asemenea, ei beneficiază de prime şi alte drepturi salariale, în condiţiile legii.

Salarizarea acestei categorii de personal, este stabilită în prezent prin O.G. nr. 6 din 24.01.2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare şi alte drepturi ale funcţionarilor publici, precum şi creşterile salariale care se acordă funcţionarilor publici în anul 2007, aprobată, cu modificări, prin Legea nr. 232/2007.

Ca şi pentru celelalte categorii de personal anterior menţionate, nici o dispoziţie a actului normativ special de salarizare a funcţionarilor publici nu prevede acordarea tichetelor de masă.

De altfel, analizând cadrul normativ care a reglementat de-a lungul timpului drepturile salariale şi alte drepturi ale funcţionarilor publici, se constată că aceştia au beneficiat de acordarea alocaţiei de hrană sub forma tichetelor de masă, numai sub imperiul prevederilor O.U.G. nr. 245/2000 privind stabilirea sistemului unitar de salarizare a funcţionarilor publici, care, însă, a fost respinsă, prin Legea nr. 725/4.12.2001.

Prin urmare, tichetele de  masă s-au putut acorda funcţionarilor publici, o perioadă scurtă de timp, respectiv, pe perioada aplicării Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 245/2000 (1 martie – 13 decembrie 2001) şi numai în temeiul acestui act normativ, întrucât, nici anterior, dar nici după respingerea ordonanţei, nu s-a mai reglementat în mod legal acordarea acestui drept.

Faţă de toate aceste considerente, văzând şi dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 republicată privind statutul funcţionarilor publici, tribunalul urmează să respingă ca neîntemeiată acţiunea formulată în cauză.