Dividende. Neacordarea lor datorită rezultatelor economico-financiare slabe.
Din momentul stabilirii, de către adunarea generală a dividendelor cuvenite asociaţilor, aceştia dobândesc un drept de creanţă faţă de societate, pe care îl pot valorifica, în condiţiile legii.
Susţinerile pârâtei privind disfuncţionalităţile apărute în procesul de producţie şi scăderea capacităţii de acoperire a creanţelor nu au, sub acest aspect, un caracter exonerator, iar societatea va fi ţinută să achite după împlinirea scadenţei atât sumele datorate, cât şi eventualele daune-interese.
Reclamanta F.P.S. Bucureşti a chemat în judecată societatea pârâtă pentru plata dividendelor restante şi a dobânzilor bancare bonificate de B.R.D.la depozitele constituite de persoanele juridice pe termen de un an.
S-a susţinut că prin procesele-verbale ale adunării generale a acţionarilor au fost aprobate bilanţurile contabile pentru exerciţiul financiar al anilor 1996 şi 1997 şi s-au stabilit sumele cuvenite cu titlu de dividende, dar că societatea nu a efectuat plata sumelor datorate.
Au fost solicitate totodată dobânzi bancare, cu rol de a acoperi prejudiciul suferit de creditor prin întârzierea executării obligaţiei.
Acţiunea reclamantei este întemeiată.
Conform art. 67 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 republicată, cota-parte din beneficiu ce se va plăti fiecărui asociat constituie dividend; potrivit alin. 2, dividendele se vor plăti asociaţilor proporţional cu cota de participare la capitalul social vărsat, dacă prin actul constitutiv nu s-a prevăzut altfel.
Din momentul stabilirii de către adunarea generală a dividendelor cuvenite asociaţilor, aceştia dobândesc un drept de creanţă faţă de societate, pe care îl pot valorifica, în condiţiile legii.
Prin urmare, vor fi înlăturate apărările pârâtei privind disfuncţionalităţile apărute în procesul de producţie şi scăderea capacităţii de acoperire a creanţelor.
Va fi totodată admisă şi cererea de obligare a pârâtei la plata de dobânzi, în raport de dispoziţiile art. 43 cod com. conform cărora datoriile comerciale lichide şi plătibile în bani produc dobânda de drept, din ziua când devin exigibile.
Neplata dividendelor la scadenţă îndreptăţeşte pe reclamant la dobânzi calculate la nivelul taxei oficiale a scontului stabilit de B.N.R.
(sentinţa civilă nr. 2111 COM/ 07.09.2000, definitivă conform deciziei civile nr. 171/2001 a Curţii de Apel Constanţa-secţia comercială)