Chiar dacă prin fişa postului i-au fost delegate reclamantei atribuţii de grefier-arhivar aceasta nu înseamnă că devine incidentă instituţia delegării. Reclamanta a fost în permanenţă încadrată în funcţia de aprod, iar salarizarea a fost stabilită prin raportare la această funcţie.
Decizia civilă nr.1139/23.05.2013 a Curţii de Apel Galaţi
Prin cererea formulată reclamanta TM a chemat în judecată pe pârâţii TG, CA şi MJ, pentru a se constata că în perioada 30.10.2009 şi până în prezent a desfăşurat activitate de grefier arhivar în cadrul Judecătoriei. Totodată a solicitat obligarea pârâţilor la plata drepturilor băneşti reprezentând diferenţa dintre ceea ce a încasat efectiv şi ceea ce ar fi trebuit să încaseze pentru munca efectiv prestată, aceea de grefier arhivar.
Motivele de fapt şi de drept ale cererii formulate:
În fapt, a susţinut că prin Decizia nr. 36/11.03.2008 a fost angajată ca aprod în cadrul Judecătoriei.
Începând cu data de 30.10.2009, prin Hotărârea nr.22 din 30.10.2009, ocupă funcţia de grefier arhivar în cadrul arhivei vechi a Judecătoriei.
Conform fişei postului, în anii 2009-2012 a avut atribuţii de grefier arhivar şi şi-a desfăşurat activitatea în cadrul secţiei civile a Judecătoriei, sens în care a asigurat studiul dosarelor, păstrarea dosarelor, condicilor şi registrelor în bună stare, păstrarea dosarelor soluţionate pe ani, a mapelor de hotărâri, a participat la activitatea de triere a dosarelor, a pregătit dosarele pentru şedinţa de judecată, precum şi dosarele înaintate în căile de atac etc., activităţi specifice funcţiei de grefier arhivar.
Potrivit art. 3 din Legea 567/2004, art. 3 din HG.290/2005 şi art.10 şi 154 alin.2 C. muncii, pentru munca prestată salariatul are dreptul la un salariu.
În speţă, deşi a îndeplinit activitatea specifică funcţiei de grefier arhivar a primit salariul specific funcţiei de aprod, situaţie care nu are corespondent în situaţia de fapt, motiv pentru care a promovat prezenta acţiune.
În drept a invocat Legea 567/2004, Legea 40/2011 şi C. muncii, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, OG 137/2000, art.20 din Constituţia României şi Decizia nr. 21/2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Poziţia pârâţilor faţă de cererea de chemare în judecată:
Pârâţii au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea acţiunii, cu următoarea motivare:
Salarizarea personalului numit sau angajat în instituţiile publice se efectuează conform legii, în funcţie de funcţia deţinută. Gestiunea sistemului de salarizare a personalului bugetar se asigură de fiecare ordonator principal de credite cu încadrarea în resursele financiare alocate. Din acest punct de vedere, nu există temei legal pentru salarizarea reclamantei potrivit postului de grefier-arhivar. Prin Hotărârea nr. 22/2009 a Colegiului de Conducere a Judecătoriei Galaţi, reclamantei i-a fost modificat doar locul muncii în sensul art. 42 C. muncii. Potrivit alin.2 al aceluiaşi articol, pe durata delegării, salariatul îşi păstrează funcţia şi celelalte drepturi prevăzute în contractul individual de muncă. Aceeaşi reglementare se regăseşte şi în art. 57 din Legea 567/2004. În condiţiile în care reclamanta nu a refuzat prelungirea delegării pretenţiile reclamantei sunt nefondate.
Prin sentinţa civilă nr. 2495/07.12.2012 Tribunalul Galaţi a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta TM, în contradictoriu cu pârâţii TG, CA şi MJ.
Tribunalul a reţinut următoarele cu privire la cererea de chemare în judecată:
Reclamanta face parte din categoria personalului conex personalului auxiliar de specialitate, iar raporturile de muncă se derulează în baza unui contract individual de muncă. Ca urmare, în speţa dedusă judecăţii îi sunt aplicabile dispoziţiile generale din C. muncii, dar şi dispoziţiile speciale din Legea 567/2004.
Potrivit contractului individual de muncă, aceasta este angajată ca aprod, în cadrul Judecătoriei Galaţi, funcţie prevăzută de art. 3 alin.4 din Legea 567/2004.
Prin Hotărârea nr. 22/2009 a Colegiului de Conducere a Judecătoriei Galaţi, reclamanta a fost delegată în arhiva acestei instanţe, până la ocuparea postului prin concurs. Din fişa postului întocmită pe anii 2009-2012, rezultă că reclamanta a îndeplinit parte din atribuţiile specifice unui post de grefier-arhivar.
Reclamanta nu a contestat efectele şi durata delegării, sens în care a semnat anual fără obiecţiuni fişa postului.
Potrivit art.57 din Legea 567/2004, pe perioada delegării şi detaşării, personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea beneficiază de toate drepturile prevăzute de lege pentru personalul din unităţile bugetare. Când salariul şi celelalte drepturi băneşti prevăzute pentru funcţia în care este detaşat personalul auxiliar de specialitate sunt inferioare celor de care acesta beneficiază la instanţa judecătorească sau la parchetul de pe lângă aceasta, la care este încadrat, acesta îşi păstrează salariul de încadrare şi celelalte drepturi băneşti ale funcţiei pe care o deţine.
Se observă că legiuitorul a prevăzut posibilitatea unor drepturi salariale mai mari în caz de delegare, numai pentru situaţia în care drepturi băneşti prevăzute pentru funcţia în care este delegat/detaşat personalul sunt inferioare celor de care acesta beneficiază la instanţa judecătorească unde funcţionează.
Deci reclamanta ar fi fost îndreptăţită la plata unor diferenţe numai în situaţia în care prin delegare i s-ar fi diminuat drepturile salariale.
Potrivit art.9 alin.1 din Legea 567/2004, grefierii-arhivari, grefierii-registratori şi personalul conex se recrutează prin concurs pentru ocuparea posturilor vacante.
Potrivit art.9 alin.2 din aceeaşi lege, concursul pentru ocuparea posturilor vacante se organizează la nivelul fiecărei curţi de apel sau, după caz, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau la Direcţia Naţională Anticorupţie, cu sprijinul Şcolii Naţionale de Grefieri, potrivit regulamentului de organizare şi desfăşurare a concursului, aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii.
Conform art. 10 din aceeaşi Lege, grefierii-arhivari şi grefierii-registratori care promovează concursul prevăzut la art. 9 vor efectua un stagiu de specializare de două luni în cadrul Şcolii Naţionale de Grefieri.
Reclamanta, în afara faptului că a ocupat prin concurs postul de aprod, nu a dovedit faptul că ar fi fost recrutată şi pregătită în conformitate cu art. 9 şi 10 din Legea 564/2004, pentru a ocupa în condiţii de legalitate postul de grefier-arhivar.
Având în vedere aceste dispoziţii, dar şi art. 162 alin.2 C. muncii, potrivit cu care sistemul de salarizare a personalului din autorităţile şi instituţiile publice se stabileşte prin lege, instanţa a constatat că nu poate da curs favorabil cererii, deoarece ar recunoaşte prestarea muncii de grefier-arhivar unei persoane care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute expres de lege pentru această funcţie şi nu a fost recrutată şi pregătită conform Legii.
Pe de altă parte, personalul plătit din fondurile publice, inclusiv salarizarea stă sub semnul legalităţii spre deosebire de angajaţii din mediul privat unde salariile se stabilesc prin negociere. Orice modificare a contractului individual de muncă, inclusiv salariul, determinată prin lege, face parte de drept din acel contract. Ca urmare, prin admiterea cererii s-ar dispune stabilirea unui sistem de salarizare în contradicţie cu legea dar şi peste aceasta, cu consecinţa pronunţării unei hotărâri cu efect de legiferare, aspect interzis instanţelor de judecată şi incompatibil cu activitatea de judecată.
Reclamanta susţine că prin delegare a prestat o muncă salarizată la un nivel superior faţă de cea pe care ar fi trebuit să o presteze potrivit contractului individual de muncă.
Această susţinere este reală, dar nu poate avea ca efect plata drepturilor salariale cuvenite unui grefier-arhivar, deoarece în raport de art. 55 din Legea 567/2004, delegarea reclamantei este atipică, reclamanta nu a contestat delegarea şi respectiv durata acesteia, iar prin admiterea cererii i s-ar recunoaşte un grad profesional pe care nu-l are potrivit Legii 567/2004.
În domeniul bugetar se aplică legea, iar relaţiile de muncă diferă în parte de domeniul privat, unde cererea reclamantei ar fi avut în principiu o altă soluţie.
Prin raportarea la disp. art. 43 şi 44 alin.2 C. muncii, s-a constatat că salariatul delegat are dreptul numai la plata cheltuielilor de transport şi cazare, precum şi la o indemnizaţie de delegare.
Cum legiuitorul nu are în vedere nicio modificare a drepturilor salariale, se presupune că acestea rămân neschimbate. Deci, nici din acest punct de vedere cererea reclamantei nu este întemeiată.
Faptul că în practică, în cazuri similare există şi soluţii favorabile, în absenţa unui recurs în interesul legii, nu obligă instanţa la pronunţarea unei soluţii favorabile.
Cererea reclamantei nu este îndreptăţită nici în referire la Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi la art.20 din Constituţia României, deoarece statele părţi la Convenţie dispun de o marjă de apreciere destul de largă atunci când este vorba de reglementarea politicii lor sociale. Adoptarea legilor în vederea stabilirii salariilor implică o examinare a aspectelor politice, economice şi sociale şi în consecinţă autorităţile naţionale sunt singurele în măsură să aleagă mijloacele cele mai potrivite pentru a atinge acest obiectiv.
Ca urmare, în condiţiile în care pentru ocuparea postului de grefier-arhivar, legiuitorul a stabilit anumite condiţii exprese, pe care reclamanta nu a dovedit că le îndeplineşte, aceasta nu poate pretinde diferenţe salariale.
Prin Decizia nr. 21/2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti, republicată, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi, precum şi personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizaţia brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, şi după intrarea în vigoare a Ordonanţei Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
S-a constatat că această decizie face referire la un act normativ abrogat, dar şi la dispoziţii care nu sunt aplicabile delegării.
Ca urmare, reclamantei nu îi este aplicabilă această decizie.
Reclamanta a mai invocat art. 1 şi 2 din OG.137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.
Pentru a fi aplicabile dispoziţiile referitoare la discriminare, reclamanta trebuie să se afle într-o situaţie identică cu salariatul comparabil, adică cu un grefier-arhivar.
Din cele mai sus expuse, rezultă că situaţia sa nu este comparabilă, deoarece un grefier arhivar este supus unei proceduri speciale de recrutare şi pregătire, pe care reclamanta nu le îndeplineşte.
O soluţie contrară ar încălca art.30 C. muncii.
Pentru considerentele mai sus expuse, a respins acţiunea ca nefondată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta, criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive:
– Delegarea personalului auxiliar se poate face pe o perioadă de cel mult 60 de zile potrivit art. 55 din Legea 567/2004. Prin prelungirea duratei privind delegarea, pârâtele au încălcat un drept fundamental, prevăzut de art. 10 şi art. 154 din Codul muncii, privind dreptul la un salariu.
– Art. 59 şi 60 din Legea 567/2004 stabilesc un cadru legal pentru aprecierea salariului la care este îndreptăţită o persoană în virtutea complexităţii atribuţiilor din fişa postului pentru funcţia de grefier arhivar. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat, prin decizia 24/2008 că sunt admisibile diferenţieri de salarii pentru posturi şi funcţii similare.
– Complexitatea sarcinilor de serviciu a stabilit o situaţie discriminatorie în materie de salarizare. Unul din principiile sistemului de salarizare este al egalităţii de tratament în stabilirea salariului, consacrat în Constituţie, Actul Internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale (art. 7), art. 23 pct. 2 din Declaraţia Universală a drepturilor Omului. Prin diferenţele de salarizare dintre funcţia de grefier arhivar şi cea de aprod s-a creat un tratament inegal din punct de vedere al salarizării, o discriminare fără un criteriu obiectiv şi raţional.
– În practică, au fost pronunţate soluţii asemănătoare.
În drept, a invocat art. 304 ind. 1 Cod de procedură civilă.
Intimatul TG a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că recurenta îndeplineşte, în continuare, funcţia de aprod, cu salariul corespunzător. Conform art. 57 din Legea 567/2004 şi art. 42 al. 2 din Codul muncii, drepturile salariale au fost calculate în mod corect.
În drept, a invocat art. 312 Cod de procedură civilă.
MJ, în calitate de intimat, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, arătând că salariul este intangibil. Prin intermediul delegării nu se permite accesul la o funcţie superioară, ci doar exercitarea temporară a unei activităţi până la ocuparea prin concurs a funcţiei.
Intimata CA a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului întrucât, prin hotărârea colegiului de conducere i-au fost delegate doar anumite atribuţii, în concordanţă cu art. 66 lit. c din HCSM 387/2005. Recurenta ar beneficia de drepturile salariale pentru funcţia de grefier-arhivar numai în situaţia în care ar fi fost numită în această funcţie, prin concurs.
Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei recurate, Curtea constată că recursul este nefondat.
Recurenta este numită în funcţia de aprod în cadrul Judecătoriei, în baza deciziei 36/11.03.2008 a Curţii de Apel Galaţi, funcţie care nu a fost modificată. Recurenta realizează o interpretare eronată a hotărârii Colegiului de conducere al Judecătoriei 22/2009. În art. 6 al acestei decizii se consemnează avizul favorabil pentru delegarea pe funcţia de grefier-arhivar, până la ocuparea postului prin concurs.
Prin această hotărâre nu s-a realizat delegarea recurentei reclamante din funcţia de aprod în funcţia de grefier-arhivar, întrucât, potrivit Legii 567/2004 art. 55, delegarea personalului auxiliar este de competenţa preşedintelui Curţii de Apel.
În baza hotărârii colegiului, Judecătoria a solicitat preşedintelui Curţii de Apel delegarea reclamantei, însă prin adresa 165/19.01.2010 (f. 11 dosar fond), s-a comunicat faptul că atribuţiile grefierului-arhivar pot fi stabilite în sarcina altei persoane prin ordin de serviciu şi fişa postului.
În consecinţă, având în vedere că nu există o decizie a persoanei cu atribuţii în acest sens pentru delegarea recurentei în funcţia de grefier-arhivar, se constată că instituţia juridică a delegării nu este incidentă în cauză.
Prin fişa postului, recurentei i-au fost delegate atribuţiile grefierului-arhivar.
Recurenta a fost în permanenţă încadrată în funcţia de aprod, iar salarizarea fost stabilită prin raportare la această funcţie. Principiile salarizării, enumerate în motivele de recurs sunt cele care stau la baza stabilirii salariilor de bază pentru fiecare funcţie, chiar în cuprinsul legii de salarizare a personalului auxiliar al instanţelor.
Este dovedit faptul că recurenta a exercitat în fapt atribuţii specifice unul alt post, de grefier-arhivar, fără a ocupa această funcţie prin vreuna din modalităţile permise de lege.
Potrivit art. 9 din Legea 567/2004, ocuparea posturilor vacante se face prin concurs. Recurenta nu a fost încadrată prin concurs în funcţia de grefier-arhivar pentru a i se acorda drepturile salariale prevăzute de lege pentru această funcţie.
În consecinţă, recurenta a fost corect salarizată, în raport de funcţia ocupată, aceea de aprod.
Principiul egalităţii de tratament, al unei remuneraţii egale pentru o muncă egală, invocată de recurentă este respectat. Situaţiile invocate de recurentă nu sunt comparabile. Funcţia recurentei este de aprod, chiar dacă atribuţiile exercitate temporar au fost ale unui grefier-arhivar.
Prin urmare, Curtea consideră că nu este vorba despre un tratament inegal în materia salarizării, ci de o salarizare diferenţiată în raport de funcţia ocupată de fiecare salariat.
În ceea ce priveşte existenţa unei practici judiciare, la dosar a fost depusă o singură decizie, pronunţată de o altă instanţă, în urmă cu mai bine de 3 ani. Această decizie nu poate avea efect obligatoriu şi nu poate reprezenta o practică generalizată sau relevantă a instanţelor. Chiar Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat, în Cauza Beian contra României, că este inerentă pronunţarea unor soluţii diferite de către instanţe, în considerarea unor argumentaţii juridice diferite.
Curtea constată că sentinţa este legală şi temeinică şi, în baza art. 312 Cod de procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
