Dreptul muncii şi securităţii sociale
Obligarea pârâtei – unitate de învăţământ, la calculul şi plata către membri de sindicat-angajaţi a diferenţelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/ 2008, reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite membrilor de sindicat în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008.
Prin sentinţa civilă nr. 17/15.01.2013, pronunţată de Tribunalul Călăraşi în dosarul nr. …./116/2012 a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâţilor CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI R şi PRIMARUL COMUNEI R, a fost admisă cererea formulată de reclamantul SLÎ CĂLĂRAŞI în numele membrilor de sindicat C M, B G, ş.a. în contradictoriu cu pârâţii ŞG „I R” R, UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ A COMUNEI R, CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI R şi PRIMARUL COMUNEI R, a fost obligată pârâta ŞG „I R” R, la calcularea drepturilor salariale rezultate din aplicarea Legii nr. 221/2008 şi plata diferenţelor dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea O.G 15/2008, aferente perioadei 01.01.2010 – 31.12.2010, dar proporţional cu perioada efectiv lucrată de fiecare membru de sindicat şi actualizarea sumelor cuvenite cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, următorilor membri de sindicat: CM, BG, ş.a. şi au fost obligaţi pârâţii UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ A COMUNEI R, CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI R şi PRIMARUL COMUNEI R să aloce şi să vireze unităţii de învăţământ menţionate fondurile necesare achitării drepturilor băneşti stabilite prin prezenta hotărâre.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a avut în vedere următoarele :
Prin cererea înregistrată pe rolul acestui tribunal sub nr. …/116/2012, reclamantul SLÎ CĂLĂRAŞI în numele membrilor de sindicat C M, B G, ş.a. în contradictoriu cu pârâţii ŞG „I R” R, UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ A COMUNEI R, CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI R şi PRIMARUL COMUNEI R a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să să oblige pârâta unitate de învăţământ, la calculul şi plata către membri de sindicat-angajaţi a diferenţelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/ 2008, reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite membrilor de sindicat în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008, pentru perioada 01.01.2010-31.12.2010, actualizate în funcţie de coeficientul de inflaţie, până la data efectivă a plăţii; să fie obligaţi pârâţii UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ A COMUNEI R, CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI R şi PRIMARUL COMUNEI R, în calitate de ordonatori de credite, să aloce si sa vireze către unităţile de învăţământ menţionate, fondurile necesare achitării acestor drepturi băneşti.
În motivarea cererii, reclamantul arată că la data de 30 ianuarie 2008, Guvernul României a aprobat O.G. nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82/01.02.2008, care la art. 1 alin. (1) lit. c) prevede că în perioada 01 octombrie-31 decembrie 2008 „pentru funcţiile didactice prevăzute în anexele nr. 1.2, 2 şi 3 valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 va fi de 291,678 lei, respectiv o creştere cu încă 6%. Valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 pentru această perioadă poate deveni 299,933 lei, în condiţiile realizării principalilor indicatori economici pe care este construit bugetul de stat pe anul 2008, respectiv creşterea produsului intern brut, ţinta de inflaţie, precum şi nivelul productivităţii muncii.”
O.G. nr. 15/2008 a fost aprobată, cu modificări, de către Parlamentul României prin Legea nr. 221/27.10.2008, publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 730/28.10.2008, principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1.000 pentru personalul didactic şi didactic auxiliar, la 400,00 lei, pentru perioada 1 octombrie – 31 decembrie 2008 şi care reprezintă valoare de referinţă pentru creşterile salariale ulterioare Legea 221 / 2008.
Astfel, prin acest act normativ, s-a aprobat ca începând cu data de 1 octombrie 2008, valoarea coeficientului 1,000 pentru salariile personalului didactic să fie de 400.00 lei.
Ulterior publicării Legii de aprobare a OG nr.15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ, lege ce a făcut şi obiectul controlului de constituţionalitate a fost emisă OUG nr. 136/2008 pentru stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învăţământ în anul 2008, (Monitorul Oficial, Partea I, nr. 739 din 31 octombrie 2008), care prevede la art. 1 că „În perioada octombrie-decembrie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 a salariilor personalului didactic din învăţământ se stabileşte la 299,933 lei pentru funcţiile didactice prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.
Prin Decizia nr. 1221/12.11.2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 804/02.12.2008, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată direct de Avocatul Poporului şi a constatat că dispoziţiile O.U.G. nr. 136/2008 sunt NECONSTITUŢIONALE.
Anterior pronunţării Deciziei nr. 1221/2008, în data de 10.11.2008, Guvernul a aprobat însă o nouă Ordonanţă de urgenţă – cu nr. 151/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 759/11.11.2008), prin care la art. 1 pct. 2 şi 3 se dispune că „Articolul 1 (din O.G. nr. 15/2008) se modifică în sensul că în perioada 01 octombrie – 31 decembrie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 este de 299,933 lei.
Apoi, în toate anexele la care se face referire, pe întreaga durată a anului 2009, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 era de 299,933 lei.
Prin decizia Curţii Constituţionale nr. 842/02.06.2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 464 din 06/07/2009, a fost declarat neconstituţional art. 1 pct. 2 şi 3 din OUG nr. 151/2008.
Pe data de 29 ianuarie 2009, Guvernul a emis o nouă ordonanţă de urgenţă, cu nr. 1/2009, prin care se modifică dispoziţiile O.G. nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, cu modificările şi completările ulterioare., în sensul că la art. 2 şi 3 se prevăd următoarele:
„Art. 2 La articolul 11 alineatul (1), literele a) şi b) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 şi în anul 2009 personalului din învăţământ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 30 ianuarie 2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi vor avea următorul cuprins:
“a) pentru perioada 1 ianuarie – 31 martie 2009, coeficienţii de multiplicare şi valorile coeficientului de multiplicare 1,000 sunt prevăzuţi pentru toate funcţiile didactice şi didactice auxiliare în anexele nr. 1.1a, 1.2a, 2a şi 3a;
b) pentru perioada 1 aprilie – 31 august 2009 se va acorda o treime din creşterea salariilor de bază obţinute prin aplicarea coeficienţilor de multiplicare şi a valorilor coeficientului de multiplicare 1,000 prevăzuţi pentru toate funcţiile didactice şi didactice auxiliare în anexele nr. 1.1b, 1.2b, 2b şi 3b;
Art. 3 Valorile coeficientului de multiplicare 1,000 prevăzute în anexele nr. 1.1a, 1.2a, 2a, 3a, 1.1b, 1.2b, 2b şi 3b la Ordonanţa Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică corespunzător perioadelor stabilite la art. 2 din prezenta ordonanţă de urgenţă.”
Şi prevederile acestei ordonanţe referitoare la salarizarea personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar, respectiv art. 2 şi 3 au fost declarate neconstituţionale prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 989/30.06.2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 531/31.07.2009.
Precizează reclamantul că încercările Guvernului de a bloca aplicarea Legii 221/2008 au continuat şi ulterior, prin prevederile art. 2 şi 3 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 31/2009 şi art. 2 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 41/2009, prin care se modificau prevederile art. 11 din O.G. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare.
Modificările aduse de art. 2 şi 3 din O.U.G. 31/2009 şi art. 2 din O.U.G. 41/2009, priveau prevederile art. 11 din O.G. 15/2008, art. 11 fiind introdus în O.G. 15/2008 de art. I pct. 3 din O.U.G. 151/2008, text declarat neconstituţional prin D.C.C. 842/2009 şi D.C.C. 989/2009 si aveau ca obiect prelungirea perioadei de aplicabilitate a unor anumiţi coeficienţi prevăzuţi în anexele 1.1a, 1.2a, 2a şi 3a, iar nu o modificare de fond a textului, de natură să înlăture cauzele de neconstituţionalitate. Şi aceste anexe au fost introduse în textul O.G. 15/2008 prin acelaşi text neconstituţional menţionat mai sus.
Consideră reclamantul că aceste prevederi ce modifică un text neconstituţional sub aspectul perioadei de aplicare apar ca lipsite de obiect, întrucât textul modificat este lovit de neconstituţionalitate, indiferent de perioada în care urma să se aplice. Această concluzie se desprinde şi din prevederile art. 60 din L. 24 / 2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările şi completările ulterioare, “Dispoziţiile de modificare şi de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta.
În acest sens, a statuat şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 106/2010, publicată în M.O. Partea I nr. 146/05.03.2010, arătând că “Ordonanţa Guvernului nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 şi în anul 2009 personalului din învăţământ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 1 februarie 2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, cu modificările şi completările ulterioare, a fost abrogată în mod expres prin art. 48 pct. 16 al cap. VI – Dispoziţii finale din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009. În aceste condiţii, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2009 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009, ca acte normative modificatoare ale Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008, sunt şi ele abrogate. ”
Prin analogie, apreciază reclamantul că prevederile O.U.G. 31/2009 şi O.U.G. 41/2009, ca norme modificatoare ce prelungeau perioada de aplicare a unor dispoziţii neconstituţionale din actul modificat, nu au putut produce efecte ulterior apariţiei D.C.C. 842/2009, care lipsea de efecte juridice actul modificat.
Consideră reclamantul că această opinie mai este susţinută şi de alte precizări ale Curţii Constituţionale, care în Decizia nr. 124/2010, publicată în M.O. nr. 272 din 27.04.2010 statua următoarele “Curtea mai constată că dispoziţiile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009 erau oricum afectate de vicii de neconstituţionalitate, întrucât modificau nişte dispoziţii legale declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 842 din 2 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 464 din 6 iulie 2009 şi, respectiv, prin Decizia nr. 989 din 30 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 531 din 31 iulie 2009. Curtea reaminteşte considerentele de principiu din Decizia nr. 983 din 30 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 531 din 31 iulie 2009, unde a reţinut că nici modificarea sau completarea dispoziţiei legale criticate de către legiuitorul ordinar sau delegat nu poate acoperi neconstituţionalitatea constatată de către Curtea Constituţională, actele normative succesive de modificare sau completare fiind lovite de acelaşi viciu de neconstituţionalitate în măsura în care confirmă soluţia legislativă declarată neconstituţională din punct de vedere intrinsec sau extrinsec. O atare soluţie se impune şi pentru că viciul de neconstituţionalitate stabilit de instanţa de contencios constituţional trebuie eliminat, şi nu perpetuat prin actele normative succesive de modificare şi completare. În cazul de faţă, Guvernul, în calitate de legiuitor delegat, prin Ordonanţa de urgenţă nr. 41/2009, a persistat în hotărârea sa de a nu lua în considerare prevederile Legii nr. 221/2008, reducând majorările salariale stabilite de Parlament. ”
Astfel, în măsura în care toate dispoziţiile care blocau aplicarea prevederilor Legii 221/2008 şi-au încetat efectele, fapt care rezultă cu puterea evidenţei din argumentarea expusă mai sus, rezultă fără putinţă de tăgadă că în luna decembrie a anului 2009 dispoziţiile Legii 221/2008, de majorare a coeficientului 1,000 la valoarea de referinţă de 400,00 lei, erau în vigoare, iar pârâţii aveau obligaţia imperativă de a proceda la calcularea salariilor utilizând această valoarea a coeficientului de multiplicare 1,000.
Mai arată reclamantul că potrivit dispoziţiilor Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, salarizarea membrilor de sindicat pe care îi reprezentă trebuia să se menţină, ulterior datei de 1 ianuarie 2010, la nivelul stabilit conform dispoziţiilor legale în vigoare în luna decembrie a anului 2009.
Deşi Legea 221/2008 a fost abrogată la data de 01 ianuarie 2010, coeficientul 1,000 cu valoarea de 400,00 lei stabilit prin această lege trebuia aplicat în continuare, întrucât el a rămas valabil şi îşi produce efectele prin prisma dispoziţiilor imperative ale Legii 330/2009, cuprinse în art. 7 alin. 2, art. 12 alin. 3, art. 30 alin. 5
Apreciază reclamantul că sintagma „salariul avut” din art. 30 alin. 5 din Legea nr. 330/2009 şi art. 1 din Legea nr. 285/2010 trebuie înţeleasă prin prisma prevederilor legale care reglementau modul de calcul şi valoarea coeficienţilor de calcul a salariilor pentru luna decembrie 2009, ca punct de referinţă de la care porneşte stabilirea salarizării pentru personalul salarizat din fonduri publice în anul 2010.
Astfel, pentru personalul didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, acest cadru legal este reprezentat de prevederile Legii 221/2008, în vigoare la acea dată. În consecinţă, în măsura în care în luna decembrie 2009 salariile personalului didactic si didactic auxiliar trebuiau calculate, conform legii, prin utilizarea coeficientului 1,000 în valoare de 400,00 lei, acest coeficient trebuie utilizat si în prezent, în temeiul prevederilor Legii 330/2009 şi Legii 285/2010, care stabilesc în mod expres si imperativ obligativitatea menţinerii salarizării avute la nivelul lunilor decembrie 2009.
Utilizarea valorii de 400,00 se perpetuează aşadar în anul 2010 în temeiul unor dispoziţii legale.
Învederează reclamantul şi faptul că prin hotărâre a Tribunalului Calarasi s-a constatat obligaţia pârâtei de a aplica Legea 221/2008 şi de a recalcula salariile personalului didactic şi didactic auxiliar utilizând coeficientul 1,000 la valoarea de 400,00 lei, pentru perioada 31.10.2008 – 31.12.2009.
În drept invocă Legea nr. 330/2009 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, articolul unic din Legea nr. 221/2008 şi ale O.G. nr. 15/2008, art. 28 coroborat cu art. 211 din Legea nr. 62/2011, art. 268 alin. 1 lit. c) din Codul Muncii.
Examinând actele şi lucrările dosarului, tribunalul a reţinut următoarele:
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâţilor Instituţia Primarului şi Consiliul Local al Comunei R, instanţa consideră că nu este întemeiată şi ca urmare o va respinge, întrucât din prevederile art. 36 alin. 4 din Legea nr. 215/2001 reiese că la propunerea primarului consiliul local aprobă bugetul local, precum şi repartizarea fondurilor pe unităţile de învăţământ preuniversitar, astfel încât nu se poate considera că nu există identitate între persoana obligată în raportul juridic dedus judecăţii şi pârâţi, chiar dacă nu există raporturi de muncă între aceştia şi membrii de sindicat. Fiind vorba de o instituţie publică, este necesar ca drepturile salariale solicitate de cadrele didactice să fie cuprinse în proiectul de buget al instituţiei care urmează să fie înaintat spre aprobare Consiliului local.
Pe fondul cauzei, a reţinut următoarele:
Membrii de sindicat care au mandatat SLÎ Călăraşi să promoveze prezenta acţiune în numele lor, sunt angajaţi ai pârâtei Ş G „I R” R, după cum rezultă din adeverinţa aflată la dosar.
Pentru a analiza temeinicia pretenţiilor reclamanţilor, vor fi avute în vedere actele normative aflate în vigoare la momentul naşterii dreptului pretins a fi încălcat de către pârâţi.
Astfel, prin dispoziţiile art. 1 alin. 1 lit. b şi c din O.G. nr. 15/2008 privind creşterile salariale ale personalului din învăţământ pe anul 2008 se stabilea o evaluare a coeficientului de multiplicare 1,000, astfel încât, în anumite intervale de timp, se asigura o creştere a drepturilor salariale ale personalului didactic şi didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult faţă de nivelul din 31 decembrie 2007.
Acest act normativ a fost aprobat cu modificări de către Parlamentul României prin Legea nr. 221/2008, principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie – 31 decembrie 2008 şi care reprezenta valoarea de referinţă pentru creşterile salariale ulterioare, ceea ce asigura creşteri salariale ale personalului didactic şi didactic auxiliar de aproximativ 50% faţă de 31 decembrie 2007.
Prin O.U.G. nr. 136/2008 privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învăţământ în anul 2008 sunt modificate unele prevederi ale O.G. nr. 15/2008, aşa cum a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008, reducându-se majorările salariale stabilite de Parlament.
Prin decizia nr. 1221/12 noiembrie 2008, publicată în M.O. al României, partea I, nr. 804/2 decembrie 2008, Curtea Constituţională declara neconstituţional acest act normativ precizând că adoptarea de către Guvern a Ordonanţei de urgenţă nr. 136/2008 nu a fost motivată de necesitatea reglementării într-un domeniu în care legiuitorul primar nu a intervenit, ci, dimpotrivă, de contracararea unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învăţământ adoptată de Parlament, iar în condiţiile în care legiuitorul primar a stabilit deja prin Legea nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 730 din 28 octombrie 2008, condiţiile şi criteriile de acordare a acestor creşteri salariale, Guvernul, prin intervenţia sa ulterioară, a intrat în conflict cu prevederile art. 61 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării”.
Totodată, instanţa de control constituţional a constatat că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 136/2008 înfrâng şi prevederile art. 115 alin. (6) din Constituţie, deoarece afectează drepturi fundamentale, precum dreptul la muncă şi la protecţia socială a muncii şi dreptul la un nivelul de trai decent, aşa cum sunt consfinţite în prevederile constituţionale ale art. 41 şi art. 47 alin. (1). S-a constatat de asemenea şi încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. 5, potrivit cărora „În România respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie”.
Ulterior, Guvernul emite O.U.G. nr. 151/2008 din 10 noiembrie 2008, publicată în M.O. – partea I, nr. 759/11 noiembrie 2008, prin care după ce în art. 1 pct. 1 modifică denumirea O.G. nr. 15/2008, prin art. I pct. 2 şi 3, reduce în mod substanţial majorările salariale la care ar fi avut dreptul personalul din învăţământ în temeiul Legii nr. 221/2008 de aprobare a O.G. nr. 15/2008.
Curtea Constituţională, prin decizia nr. 842/2 iunie 2009, publicată în M.O. – Partea I, nr. 464/6 iulie 2009, constată neconstituţionalitatea art. I pct. 2 şi 3 din O.U.G. nr. 151/2008, invocând aceleaşi considerente avute în vedere şi la analiza O.U.G. nr. 136/2008.
Prin decizia nr. 989/30 iunie 2009, Curtea Constituţională constată încă odată neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. I pct. 2 şi 3 din O.U.G. nr. 151/2008, concomitent cu constatarea neconstituţionalităţii art. 2 şi 3 din O.U.G. nr. 1/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării în sectorul bugetar.
De remarcat faptul că, atât prin dispoziţiile art. 2 şi 3 din O.U.G. nr. 1/2009, cât şi prin dispoziţiile art. 2 şi 3 din O.U.G. nr. 31/2009 şi dispoziţiile art. 2 din O.U.G. nr. 41/2009 se reglementează modificări ale unor prevederi introduse prin art. I pct. 2 şi 3 din O.U.G. nr. 151/2008, prevederi constatate neconstituţionale de către Curtea Constituţională.
Cum modificările aduse O.G. nr. 15/2008, prin dispoziţiile art. I pct. 2 şi 3 din O.U.G. nr. 151/2008 nu-şi mai produc efecte, fiind suspendate de drept, potrivit art. 31 alin. 3, fraza a II-a din Legea nr. 47/1992, nici modificările aduse prin acte normative ulterioare unor prevederi legale suspendate de drept nu pot produce efecte.
În consecinţă, ca urmare a constatării prin decizii succesive de către Curtea Constituţională a neconstituţionalităţii modificărilor aduse de Guvern Ordonanţei nr. 15/2008, aşa cum aceasta fusese aprobată prin Legea nr. 221/2008, tribunalul consideră că în prezent O.G. nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 şi 2009 personalului din învăţământ funcţionează în condiţiile în care aceasta a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008. Numai procedând în acest mod sunt respectate deciziile obligatorii ale Curţii Constituţionale şi pusă în aplicare voinţa Parlamentului cu privire la domeniul reglementat, afirmarea principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, precum şi a principiului respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor.
De asemenea, nu trebuie omis faptul că modificările repetate ale aceluiaşi act normativ (în speţă modificările au intervenit la intervale scurte de timp) tind să încalce cerinţele de precizie, claritate, accesibilitate si previzibilitate ale legii. De altfel, atât jurisprudenţa Curţii Constituţionale, cât şi cea a CEDO au subliniat faptul că legile trebuie să întrunească anumite calităţi pentru ca, in procesul de interpretare şi aplicare a reglementărilor conţinute, să nu se ajungă la încălcarea flagrantă a drepturilor si libertăţilor fundamentale garantate prin Constituţie si Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. In acest sens, CEDO a stabilit ca legea trebuie să corespundă unor cerinţe de accesibilitate si previzibilitate.
Apreciind că în cauză, reclamanţii sunt beneficiarii dispoziţiilor O.G. nr. 15/2008, aşa cum a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008, ei pot pretinde cel puţin o „speranţă legitimă” cu privire la realizarea drepturilor lor referitor la creşterile salariale.
Această „speranţă legitimă” a reclamanţilor îşi găseşte justificarea şi în desele modificări legislative prin intervenţia Guvernului, care prin ordonanţe succesive a căutat să contracareze măsurile legislative dispuse de Parlament cu privire la creşterile salariale ale personalului din învăţământ (în acest sens a se vedea Hotărârea împotriva României, Străin şi alţii, nr. 57.001/00 &56, C.E.D.O. 2005-VII, 21 iulie 2005, Păduraru citată anterior, & 98-99, Podeanu, nr. 4.596/03, &34, 16 februarie 2006, Radu nr. 13.309/03, & 34, 20 iulie 2006).
Pe de altă parte, în speţă nu s-a dovedit că ingerinţa în dreptul reclamanţilor cu privire la respectarea drepturilor lor salariale s-a făcut cu respectarea limitărilor reglementate de art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie care prevede că privarea de un bun se poate face dacă aceasta este prevăzută de lege, adică de normele interne aplicabile şi dacă este impusă de o cauză de utilitate publică.
În cauza Viaşu contra României, Hotărârea din 9 decembrie 2008, CEDO a statuat că pentru ca o ingerinţă să fie „legală”, aceasta trebuie, pe de o parte să fie prevăzută de lege, asigurându-se astfel principiul supremaţiei legii, principiu fundamental într-o societate democratică, iar pe de altă parte să păstreze un just echilibru între cerinţele interesului general al comunităţii şi imperativele apărării dreptului la respectarea bunurilor reclamanţilor.
Or, în speţa de faţă, însăşi Curtea Constituţională a considerat că normele emise de Guvern şi care se constituie într-o ingerinţă în dreptul la un salariu mărit al reclamanţilor încalcă legea şi că aceste norme nu fac altceva decât să contracareze unele măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învăţământ adoptate de Parlament.
Tribunalul reţine de asemenea şi dispoziţiile art. 40 alin. 2 lit. c din Codul Muncii, rap. la art. 229 alin. 4 Codul Muncii şi art. 41 alin. 5 din Constituţie ce statuează obligaţia angajatorului de a acorda salariaţilor toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil şi contractele individuale de muncă.
De altfel, ICCJ prin decizia nr. 3/2011 prin care a fost admis recursul în interesul legii privind aplicarea Legii 221/2008 a stabilit că dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobata si modificata prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferenţa dintre drepturile salariale cuvenite funcţiilor didactice potrivit acestui act normativ si drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 si pana la data de 31 decembrie 2009, ca efect al deciziilor Curţii Constituţionale prin care au fost declarate neconstituţionale ordonanţele de urgenta ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/2008 si nr. 1/2009.
De asemenea, prin decizia nr. 11/08.10.2012, prin care a fost admis recursul în interesul legii privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 5 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar şi ale art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ÎCCJ a stabilit că personalul didactic din învăţământ aflat în funcţie la data de 31 decembrie 2009 are dreptul, începând cu data de 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.
Având în vedere considerentele expuse şi reţinând că în cauză sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile contractuale, priveşte întemeiată cererea reclamanţilor urmând a o admite, ţinându-se seama şi de faptul că fiind vorba de plata unei sume de bani cuantumul prejudiciului se compune atât din această sumă cât şi din corecţia ei cu indicele de inflaţie.
Faţă de aceste considerente, tribunalul a admis acţiunea cu privire la membrii de sindicat CM, BG şa şi a obligat pârâta Ş G„I R” R la calcularea drepturilor salariale rezultate din aplicarea Legii nr. 221/2008 şi plata diferenţelor dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea O.G 15/2008, aferente perioadei 01.01.2010 – 31.12.2010, dar proporţional cu perioada efectiv lucrată de fiecare membru de sindicat şi actualizarea sumelor cuvenite cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.
A obligat pârâţii UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ A COMUNEI R, CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI R şi PRIMARUL COMUNEI R să aloce şi să vireze către unitatea de învăţământ pârâtă fondurile necesare achitării acestor drepturi, motivat de faptul că potrivit art. 13 alin. 1 din OUG nr. 32/2001, sumele de bani reprezentând salariile personalului didactic sunt cuprinse în bugetul autorităţilor locale, astfel că finanţarea cheltuielilor de personal pe unităţi şcolare din învăţământul preuniversitar nu se face prin bugetul MINISTERULUI EDUCAŢIEI, CERCETĂRII TINERETULUI şi SPORTULUI ci prin consiliile locale.
De altfel, şi în noua reglementare respectiv în art. 104 din Legea 1/2011 s-a prevăzut că finanţarea de bază privind cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizaţiile şi alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum şi contribuţiile aferente acestora, se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată şi alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale
De asemenea, potrivit prevederilor art. 36 alin. 4 din Legea nr.215/2001, la propunerea primarului, consiliul local aprobă bugetul local, precum şi repartizarea fondurilor pe unităţile de învăţământ preuniversitar, acestea având obligaţia legală de a asigura sumele necesare pentru plata drepturilor salariale ale personalului didactic, inclusiv indemnizaţia de concediu, astfel încât nu se poate considera că nu există identitate între persoana obligată în raportul juridic dedus judecăţii şi pârâţi, chiar dacă nu există raporturi de muncă între aceştia şi membrii de sindicat.
Totodată, reţine că potrivit art. 21 din Legea 215/2001 unitatea administrativ – teritorială este subiectul de drept, cu capacitate juridică deplină şi patrimoniu propriu, fiind titulară de drepturi şi obligaţii ce decurg atât din contractele privind administrarea bunurilor care aparţin domeniului public şi privat în care acestea sunt parte, cât şi din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condiţiile legii.
În considerarea dispoziţiilor art. 278 pct. 1 Cod procedură civilă prezenta hotărâre este definitivă şi executorie de drept, nemaifiind necesară investirea ei cu formulă executorie.
