De la intrarea în vigoare a Legii nr.303/2004 (septembrie 2004), legiuitorul a limitat asigurarea la riscul profesional şi nu mai există temei juridic pentru a se proceda la decontarea primelor de asigurare plătite de magistraţi, în baza unor contracte de asigurare încheiate individual de aceştia cu diverse societăţi de asigurare.
Decizia nr.385/3 mai 2006 – Curtea de Apel Ploieşti * Secţia Conflicte de muncă şi asigurări sociale
Reclamanta DCI a chemat în judecată pe pârâţii MJ, Curtea de Apel Ploieşti şi Tribunalul Dâmboviţa solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligaţi la restituirea sumei de 48.523.525 lei ROL reprezentând c/val asigurării CASCO pentru autoturismele Ford Fiesta proprietatea sa şi Ford Modeo Ghia proprietatea soţului său, precum şi c/val asigurării complexe a locuinţei.
În motivarea cererii se arată că în baza prev. art.100 din Legea nr.92/1992 şi art.78 din Legea 303/2004 a asigurat CASCO autoturismele şi facultativ locuinţa pe perioada 2003 – 2005, sumele plătite fiind: 1.172.000 lei pentru lucrări de construcţii montaj până la 13 mai 2003; 8.037.000 lei pentru perioada 14 mai 2003 – 13 mai 2004; 4.822.000 lei pentru 14 mai 2004 – 13 mai 2005 şi 4.018.325 lei pentru perioada 14 mai 2005 – 13 mai 2006, toate aceste sume fiind plătite către BCR ASIGURĂRI şi în plus a mai plătit sumele de 20.712.200 lei la 2 noiembrie 2005 reprezentând CASCO Ford Fiesta şi 9.762.000 lei CASCO Ford Mondeo.
Pârâta Curtea de Apel Ploieşti a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii, motivat de faptul că până la abrogarea art.100 din Legea nr.92/1992 de Legea 303/2004 nu s-au alocat fonduri bugetare pentru încheierea acestor asigurări, iar în actuala redactare, in urma modificării Legii 303/2004 se prevede că judecătorii şi procurorii beneficiază de asigurare pentru risc profesional, pentru viaţă, sănătate şi bunuri dacă sunt afectaţi în exercitarea atribuţiunilor de serviciu sau în legătură cu acestea.
Prin întâmpinarea formulată de pârâtul Ministerul Justiţiei se solicită respingerea cererii reclamantului motivat de faptul că perioada în care au fost incidente prevederile Legii 92/1992, Ministrul Justiţiei a aprobat instrucţiunile nr.761/1999 conform cărora ordonatorii de credite vor plăti direct despăgubirea prevăzută de articolul de lege menţionat numai în situaţia în care s-ar produce un eveniment care să dea dreptul magistratului la această plată, eveniment ce urmează a fi constatat de instituţiile publice competente.
Mai arata Ministerul Justiţiei că ar acorda despăgubiri numai în situaţia în care s-ar produce un eveniment, iar prin modificarea Legii nr.303/2004 se prevede că numai pentru risc profesional judecătorii şi procurorii beneficiază de prime de asigurare.
Prin sentinţa civilă nr.126/2006 Tribunalul Dâmboviţa a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâţii la plata sumei de 13.528.700 lei (ROL), reprezentând c/val prime de asigurare.
Pentru a pronunţa această sentinţă tribunalul a reţinut că potrivit disp. art.100 din Legea nr.92/1992, magistraţii beneficiază de asigurare realizată din fondurile bugetare pentru viaţă, sănătate şi bunuri în limita veniturilor pentru 15 ani de activitate.
Mai reţine tribunalul că susţinerile că nu au existat fonduri la dispoziţia angajatorului apare ca fiind nefondate.
De asemenea, se arată că prin apariţia Legii nr.303/2004 prevederile art.100 din Legea nr.92/1992 nu au fost modificate în substanţă, acest lucru producându-se abia la 25.07.2005 când a fost modificată Legea 303/2004 şi s-a prevăzut la art.78 că judecătorii şi procurorii beneficiază de asigurare de risc profesional pentru viaţă, sănătate şi bunuri dacă sunt afectaţi în exercitarea atribuţiunilor de serviciu sau în legătură cu acestea.
Astfel, instanţa de fond a constatat că dreptul de a solicita plata primelor de asigurare subzistă până la 25.07.2005.
S-a considerat de către tribunal că excepţia necompetenţei materiale invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei, motivat de faptul că litigiul de faţă ar fi un litigiu de drept comun în care competenţa se stabileşte după valoare este neîntemeiată, fiind vorba de un drept stabilit printr-o lege care reglementează raporturile de serviciu, respectiv drepturile şi obligaţiile părţilor rezultate din prestarea activităţii de magistrat.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Ploieşti.
În recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei se critică sentinţa ca fiind netemeinică şi nelegală, prin prisma motivelor de recurs prev. de art.304 pct.3, 7 şi 9 Cod pr. civilă, în sensul că în raport cu obiectul acţiunii competentă în soluţionarea cauzei era judecătoria, fiind vorba de o acţiune de drept comun în care competenţa se stabileşte după valoarea obiectului cauzei, astfel că în mod greşit excepţia de necompetenţă a fost respinsă, iar pe fond se susţine că angajarea răspunderii patrimoniale a recurentului nu se putea face decât în cazul producerii evenimentului asigurat, considerentele sentinţei sub acest aspect fiind contradictorii.
În fine, se susţine de către recurent şi faptul că la soluţionarea cauzei au fost ignorate dispoziţiile Instrucţiunilor nr.761/1999 în care se stabilea în mod clar că dreptul la despăgubire se naşte numai în ipoteza producerii evenimentului asigurat, determinat de exercitarea funcţiei de magistrat.
În recursul declarat de pârâta Curtea de Apel Ploieşti se arată că nu au fost alocate fonduri bugetare pentru încheierea acestor asigurări şi această împrejurare nu constituie un temei pentru promovarea unor acţiuni în recuperarea primelor de asigurare plătite de magistraţi.
Singurele sume ce pot fi pretinse, susţine recurenta, sunt despăgubirile propriu-zise în caz de producere a unei daune.
Mai susţine recurenta că Legea nr.303/2004 restrânge sfera asigurărilor numai la riscul profesional.
Examinând soluţia, prin prisma actelor şi lucrărilor de la dosar, a criticilor formulate de recurenţi, precum şi a temeiurilor de casare prev. de art.304 şi 3041 Cod pr.civilă, curtea a constatat că este afectată legalitatea şi temeinicia acesteia, aşa după cum se va arăta în continuare.
Potrivit disp. art.100 din Legea nr.92/1992, magistraţii beneficiau de asigurare, realizată din fondurile bugetare, pentru viaţă, sănătate şi bunuri în limita veniturilor pentru 15 ani de activitate, textul de lege nefăcând nici o distincţie în ceea ce priveşte asigurarea.
Pentru perioada cât acest text de lege a fost în vigoare magistraţii aveau dreptul la decontarea primelor de asigurare plătite pentru viaţă, sănătate şi bunuri, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond acest aspect.
O dată, însă, cu adoptarea Legii nr.303/2004 prevederile art.100 din Legea nr.92/1992 au fost modificate, precizându-se în mod clar de legiuitor că asigurarea de care beneficiază judecătorii şi procurorii este aceea pentru risc profesional.
Prin urmare, de la intrarea în vigoare a Legii nr.303/2004 (septembrie 2004), legiuitorul a limitat asigurarea la riscul profesional şi nu mai există temei juridic pentru a se proceda la decontarea primelor de asigurare plătite de magistraţi, în baza unor contracte de asigurare încheiate individual de aceştia cu diverse societăţi de asigurare.
Faptul că prin Legea nr.247/2005 se precizează cu mai mare rigoare sfera asigurărilor de care beneficiază judecătorii şi procurorii, în virtutea statutului lor, nu face decât să lămurească o dată în plus care a fost intenţia legiuitorului şi sensul legii.
Mai mult, art.77 (devenit apoi art. 78 după modificările aduse prin Legea nr.247/2005) din Legea nr.303/2004 stabileşte la aliniatul 3 că asigurările de risc profesional prevăzute la aliniatul 1 se realizează în condiţiile stabilite prin Hotărâre a Guvernului, act normativ ce nu a fost elaborat, astfel că nu există baza legală completă pentru a se solicita şi acorda un asemenea drept.
Pentru considerentele expuse mai sus, curtea a apreciat că reclamanta-intimată este îndreptăţită la plata primelor de asigurare achitate pentru asigurarea bunurilor (autoturisme şi locuinţă) numai până în septembrie 2004, inclusiv, moment de la care a intrat în vigoare Legea nr.303/2004.
Astfel, curtea, văzând şi disp. art.304 pct.9 şi 312 alin.1 C.pr.civ. a admis ambele recursuri, a modificat în parte sentinţa, în sensul că a obligat pârâţii la plata sumei de 12.859.000 lei (ROL) reprezentând c/val prime de asigurare, în loc de 13.528.700 lei (ROL) cât s-a prevăzut în sentinţă, menţinând celelalte dispoziţii ale acesteia.
