Drepturi pretinse de salariaţi din profitul societăţii angajatoare. Interpretarea clauzei din contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de unitate. Recurs admis.
-Legea nr. 31/1990
– Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate
Potrivit dispoziţiilor art. 46 alin.1 din Contractul colectiv de muncă înregistrat la Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială a Municipiului Bucureşti sub nr. 6278/27.12.2007, la nivelul societăţii, care constituie temeiul pretentiilor reclamantei, se prevede expres ca aceasta constituire a fondului de participare a salariatilor la profit are loc odata cu aprobarea bilantului in adunarea generala a actionarilor.
Or, in speta, aceasta adunare generala care a aprobat bilantul anului 2008, a avut loc la data de 03.04.2009 si a hotarat sa nu se repartizeze dividende, din ratiuni care exced litigiului de fata si competentei instantei de dreptul muncii.
Or, in speta, aceasta adunare generala care a aprobat bilantul anului 2008, a avut loc la data de 03.04.2009 si a hotarat sa nu se repartizeze dividende, din ratiuni care exced litigiului de fata si competentei instantei de dreptul muncii.
Cu alte cuvinte, hotarand destinatia profitului realizat pentru anul 2008, fara a constitui si un fond de participare a salariatilor la acest profit, Adunarea generala a actionarilor nu a facut altceva decat sa isi exercite prerogativele prevazute de lege.
Cu alte cuvinte, hotarand destinatia profitului realizat pentru anul 2008, fara a constitui si un fond de participare a salariatilor la acest profit, Adunarea generala a actionarilor nu a facut altceva decat sa isi exercite prerogativele prevazute de lege.
Legalitatea hotararii AGA din data de 03.04.2009, prin care actionarii au decis modul de repartizare a profitului aferent anului precedent, nu a fost contestata in modalitatile prevazute de Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale si, in consecinta, instanta de dreptul muncii este obligata sa ii confere eficienta.
Legalitatea hotararii AGA din data de 03.04.2009, prin care actionarii au decis modul de repartizare a profitului aferent anului precedent, nu a fost contestata in modalitatile prevazute de Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale si, in consecinta, instanta de dreptul muncii este obligata sa ii confere eficienta.
In masura in care intimata reclamanta ar fi fost nemultumita de felul in care AGA a decis sa repartizeze profitul, avea la dispozitie posibilitatea de a ataca aceasta hotarare din 03.04.2009 la instanta de drept comercial.
CURTEA DE APEL BUCUREŞTI-SECŢIA A VII-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE
PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE, DECIZIA NR. NR.2212/6.04.2011
Prin sentinţa civilă nr.6401/21.09.2010, în dosarul nr.5701/3/2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, s- a admis acţiunea formulată de reclamanta M N, în contradictoriu cu pârâta SC R SA şi a fost obligata pârâta să plătească reclamantei o parte din cota din profitul net realizat în anul 2008 cuvenit salariaţilor în executarea art. 46 alin. 1 din CCM la nivel de unitate.
În considerente, prima instanţă a reţinut că între reclamantă, în calitate de salariat, şi pârâtă, în calitate de angajator, au existat raporturi de muncă, conform susţinerii reclamantei, necontestate de pârâtă, raporturi care s-au desfăşurat până la data de 01.08.2009, când, prin decizia nr. 170/31.07.2009 emisă de pârâtă, depusă, în copie, la filele 46-48 din dosar, contractul individual de muncă al reclamantei a încetat pentru motive ce nu ţin de persoana salariatei.
Reclamanta a considerat că are dreptul să beneficieze de plata unei cote de până la 10% din profitul net realizat în anul 2008, conform art. 46, punctul 1 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate.
Potrivit dispoziţiilor art. 46 alin.1 din Contractul colectiv de muncă înregistrat la Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială a Municipiului Bucureşti sub nr. 6278/27.12.2007, depus, în copie, la dosar, la nivelul societăţii, odată cu aprobarea bilanţului în Adunarea generală a acţionarilor, se constituie un fond de participare a salariaţilor la profit, în cotă de până la 10% din profitul net realizat, stabilit pe baza bilanţului, care va fi acordat salariaţilor în cursul anului sau la sfârşitul acestuia.
Aşa după cum rezultă din clauza inserată în CCM încheiat la nivel de unitate, angajatorul şi-a asumat obligaţia de a constitui un fond de participare a salariaţilor la profit, dovadă fiind faptul că se utilizează sintagma “se constituie”, ceea ce denotă caracterul imperativ al obligaţiei asumate, odată cu aprobarea bilanţului în Adunarea generală a acţionarilor.
Apărarea pârâtei, în sensul că adunarea generală a acţionarilor are dreptul să hotărască constituirea fondului de participare al salariaţilor la profit, nu o exonerează de obligaţia pe care şi-a asumat-o la încheierea CCM la nivel de unitate, obligaţie care, în conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin.1 din Legea nr. 130/1996(potrivit cărora executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părţi) trebuia respectată de pârâtă.
Tribunalul a făcut menţiunea că modalitatea de aducere la îndeplinire a obligaţiei asumate, respectiv constituirea fondului de către Adunarea generală, nu are relevanţă asupra naşterii dreptului reclamantei, pentru că nu se poate accepta ca, pe de o parte, angajatorul(în speţă, societatea pârâtă) să îşi asume obligaţia de a constitui fondul de participare al salariaţilor la profit, şi, pe de altă parte, acelaşi angajator să invoce că doar adunarea generală a acţionarilor poate să hotărască constituirea fondului de participare al salariaţilor la profit, ca şi când adunarea generală nu este o parte componentă a societăţii care a participat la încheierea CCM la nivel de unitate.
Or, Adunarea Generală a Acţionarilor este organul de conducere al societăţii ce asigură buna desfăşurare a activităţii şi politica economico-financiară şi comercială iar societatea angajatoare prin preşedintele consiliul de administraţie, împuternicit de Consiliul de administraţie, conform menţiunilor din preambulul CCM la nivel de unitate, a participat la încheierea acestui contract colectiv de muncă.
În speţă, din Hotărârea Adunării Generale ordinare a acţionarilor SC ROMEXPO SA din data de 3 aprilie 2009, rezultă că a fost aprobat cu majoritate de voturi exprimate, respectiv 99,674%, raportul Consiliului de Administraţie privind activitatea SC ROMEXPO SA pe anul 2008, a fost aprobat cu majoritate de voturi exprimate, respectiv 99,705%, raportul Consiliului de administraţie privind situaţiile financiare ale SC ROMEXPO SA, pe anul 2008 şi distribuirea profitului rezultat din exerciţiul anului 2008.
Din repartizarea profitului rezultă că spre deosebire de anul 2007, când s-a hotărât participarea salariaţilor la profit de 7,5% şi un fond de participare administratori şi manageri la profit de 2,5%, în 2008 nu a fost constituit fondul de participare al salariaţilor la profit, ci doar fondul de participare al administratorilor şi managerilor la profit, de 4,80%.
Acest fapt însă nu este de natură să exonereze pârâta de obligaţia pe care şi-a asumat-o prin CCM încheiat la nivel de unitate, pentru că nu are efecte asupra întinderii şi conţinutului obligaţiei respective, în condiţiile în care, aşa cum se dispune în art. 31 alin.1 din Legea nr. 130/1996, clauzele contractului colectiv de muncă pot fi modificate pe parcursul executării lui, în condiţiile legii, ori de câte ori părţile convin acest lucru.
Potrivit dispoziţiilor alin.2 modificările aduse contractului colectiv de muncă se comunică, în scris, organului la care se păstrează şi devin aplicabile de la data înregistrării sau la o dată ulterioară, potrivit convenţiei părţilor.
Or, în speţă, nu s-a făcut dovada faptului că CCM la nivel de unitate ar fi fost modificat, prin urmare dispoziţia conţinută de art. 46 era producătoare de efecte juridice în forma în care aceasta a fost negociată de către partenerii sociali.
Tribunalul a reţinut că, în speţă, este îndeplinită şi cea de a doua condiţie respectiv cea prevăzută de art. 46 alin.2 din CCM.
Potrivit dispoziţiilor art. 46 alin.2 din CCM de aceste adaosuri beneficiază salariaţii care sunt în activitate în momentul acordării acestora şi care au o vechime în societate de minimum 6 luni.
În speţă, s-a mai reţinut că a doua condiţie impusă prin clauza contractuală este îndeplinită, deoarece reclamanta mai era salariata societăţii la 03.04.2009, când a fost aprobat raportul privind situaţia financiară a societăţii pe anul 2008, în Adunarea generală(bilanţul la data de 31.12.2008 al societăţii pârâte a fost înregistrat la MFP-ANAF-DGAMC sub nr. 968774/06.04.2009, conform copiei de la filele 19-21 din dosar).
Or, acordarea cotei de profit este condiţionată, conform art. 46 alin.1 din CCM, de aprobarea bilanţului în Adunarea generală a acţionarilor, deoarece fondul ar fi trebuit constituit odată cu aprobarea bilanţului.
Cum raportul Consiliului de administraţie privind situaţiile financiare al societăţii pe anul 2008 a fost aprobat la data de 03.04.2009, acordarea sumelor nu se putea face decât ulterior acestei date, iar în speţă, reclamanta mai era la acel moment salariata pârâtei, deoarece, după cum rezultă din probatoriul administrat raporturile de muncă au încetat în august 2009, conform menţiunilor din copia deciziei nr. 170/31.07.2009 emisă de SC ROMEXPO SA.
Tribunalul a făcut precizarea că apărările formulate de pârâtă nu pot fi primite pentru că dacă s-ar da înţelesul respectiv clauzei contractuale negociate de părţi atunci aceasta ar avea natura juridică a unei clauze pur potestative.
Plata acestor drepturi este o obligaţie asumată de angajator şi nu poate ţine doar de voinţa exclusivă a acestuia, pentru că într-un asemenea caz s-ar ajunge în situaţia în care aducerea la îndeplinire a obligaţiei asumate ar fi imposibilă şi ar permite celui care s-a obligat să lipsească de conţinut obligaţia asumată.
Mai mult decât atât, potrivit disp.art.1010 Cod civil “obligaţia este nulă când s-a contractat sub o condiţie potestativă din partea celui ce se obligă” pentru ca atunci când condiţia potestativă este din partea debitorului, echivalează cu lipsa intenţiei de a se obliga.
Or, în speţă este evidentă intenţia angajatorului de a se obliga să repartizeze o cotă parte din profit salariaţilor, dovadă fiind interpretarea literară a clauzei contractuale respective.
De asemenea, Tribunalul a reţinut că toate clauzele contractuale trebuie interpretate în sensul în care ele ar produce efecte juridice, conform dispoziţiilor art. 978 Cod civil.
Ca atare, incidenţa dispoziţiilor art. 46 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate trebuie verificată prin prisma tuturor acestor dispoziţii legale.
În ceea ce priveşte valoarea cotei cuvenite reclamantei, deşi reclamanta solicită să i se plătească o cotă de până la 10% din profitul net realizat în anul 2008, Tribunalul a precizat că prin dispoziţiile art. 46 alin.1 din Contractul colectiv de muncă înregistrat la Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială a Municipiului Bucureşti sub nr. 6278/27.12.2007, la nivelul societăţii, angajatorul şi-a asumat obligaţia ca odată cu aprobarea bilanţului în Adunarea generală a acţionarilor, să constituie un fond de participare a salariaţilor la profit, în cotă de până la 10% din profitul net realizat, stabilit pe baza bilanţului, care va fi acordat salariaţilor în cursul anului sau la sfârşitul acestuia.
Aşadar, din clauza contractuală mai sus menţionată rezultă că este atribuţia exclusivă a angajatorului de a stabili, prin intermediul Adunării Generală, care este valoarea fondului ce se constituie pentru participarea salariaţilor la profit, deoarece s-a stabilit doar care poate fi valoarea maximală a acestuia – în cotă de până la 10% din profitul realizat.
Ca atare, cota de profit ce i se cuvine reclamantei trebuie calculată(evident proporţional cu numărul potenţialilor beneficiari) dintr-o cotă pe care o stabileşte adunarea generală a acţionarilor, pentru că este atributul adunării generale să stabilească care este valoarea cotei din profit ce se împarte salariaţilor iar nu a instanţei de judecată.
Împotriva sus-menţionatei hotărâri, a declarat recurs pârâta SC Romexpo SA L, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VII a Civilă şi pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale sub nr.5701/3/2010.
Analizând actele şi lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate şi a dispoziţiilor art.3041 C. proc. civ., Curtea a stabilit că recursul formulat este fondat, considerentele avute în vedere fiind următoarele:
Prima instanta a facut o gresita aplicare a dispozitiilor legale incidente in cauza, acesta constituind un motiv de modificare a hotararii, prevazut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
Tribunalul a considerat in mod gresit ca art. 46 din contractul colectiv de munca incheiat la nivelul societatii angajatoare ar institui o obligatie in sarcina acesteia de a repartiza o cota parte din profitul obtinut, catre salariati, si nu a posibilitate in acest sens, cu motivarea ca aceasta ultima interpretare ar conduce la calificarea clauzei din CCM ca fiind o obligatie asumata sub conditie pur potestativa din partea debitorului si, in consecinta, nula, conform art. 1010 C.civ.
Curtea apreciaza ca prevederea contractuala mentionata instituie, intr-adevar, o obligatie, afectata insa de o conditie potestativa simpla, adica realizarea acesteia depinde de vointa uneia din parti si de un fapt exterior sau de vointa unei persoane nedeterminate. Asumarea unei obligatii sub conditie potestativa simpla este valabila.
Constituirea unui fond de participare a salariatilor la profit depinde nu numai de vointa angajatorului, care si-a asumat o obligatie in acest sens prin contractul colectiv de munca, ci si de factori externi, cum ar fi rezultatele exercitiului financiar, evolutia indicatorilor macro si microeconomici, viziunea actionariatului asupra destinatiei ce trebuie acordata profitului obtinut intr-un anumit exercitiu financiar, s.a.
Art. 46 din CCM, care constituie temeiul pretentiilor reclamantei, prevede expres ca aceasta constituire a fondului de participare a salariatilor la profit are loc odata cu aprobarea bilantului in adunarea generala a actionarilor.
In masura in care intimata reclamanta ar fi fost nemultumita de felul in care AGA a decis sa repartizeze profitul, avea la dispozitie posibilitatea de a ataca aceasta hotarare din 03.04.2009 la instanta de drept comercial. In Ddupa cum s-a aratat, art. 46 din CCM nu prevede categoric, fara nicio circumstantiere, dreptul salariatilor la incasarea unei parti determinate din profitul societatii. Dimpotriva, se prevede numai o limita maxima a fondului de participare a tuturor salariatilor la profitul societatii, de 10%, astfel ca limita minima poate fi si zero, daca AGA decide in acest sens. Hotararea adoptata de acest organ colectiv de conducere beneficiaza de prezumtia de validitate, care nu poate fi rasturnata decat prin atacarea acesteia in formele, termenele si conditiile prevazute de Legea nr. 31/1990.
Pentru considerentele arătate, Curtea, în baza art.312 C.pr.civ, raportat la art. 304 pct. 9 C.pr.civ., a admis recursul şi a modificat sentinţa atacată, în sensul că a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
