Drepturi salariale acordate prin prevederile art. 31 alin.1, lit. „c” şi „d” din Legea 188/1999 republicată, dar necuantificate.
Modul în care au fost reglementate cele două drepturi salariale – suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare, prin lipsa oricărui element concret de cuantificare, face imposibilă calcularea lor, pentru a putea fi considerate ca părţi componente ale salariului funcţionarului public.
Opinia separată pledează pentru invocarea din oficiu a excepţiilor de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31, alin.1 lit. „c” şi „d” din Legea nr. 188/1999 republicată, raportat la dispoziţiile art. 41 paragraf 1, art.44 paragraf 2, art. 46 paragraf 1 şi art. 53 din Constituţie.
Prin sentinţa nr.262 din 12 februarie 2009 a Tribunalului Harghita s-au respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei şi a inadmisibilităţii cererii şi, de asemenea, s-a respins acţiunea reclamanţilor P.T. ş.a., în considerentele hotărârii atacate fiind reţinute următoarele :
Excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului M.J, invocată de această parte, a fost respinsă, întrucât reclamanţii sunt funcţionari publici într-o instituţie subordonată M. J., care este ordonator principal de credite. De asemenea, s-a respins excepţia inadmisibilităţii cererii, întrucât s-a constatat că reclamanţii s-au adresat cu cerere Curţii de Apel Târgu Mureş, fără a primi însă vreun răspuns, ceea ce a deschis acestora calea acţiunii în justiţie.
In considerentele hotărârii atacate s-a reţinut că reclamanţii sunt funcţionari publici, salarizarea acestora fiind reglementată de art.31 din Legea nr.188/1999, republicată, însă în ceea ce priveşte suplimentul postului şi suplimentul treptei, cuantumul acestor sporuri nu a fost prevăzut de lege.
Fără a nega dreptul reclamanţilor la plata acestor suplimente, instanţa a apreciat că nu este în măsură să determine întinderea acestor drepturi, deoarece s-ar substitui celorlalte puteri legislative, ceea ce ar încălca principiul separaţiei puterilor în stat prevăzut de art.1 alin.4 din Constituţie.
S-a mai arătat că beneficiul unor drepturi salariale suplimentare nu constituie un drept constituţional fundamental, iar prevederile art.53 din Constituţie nu sunt incidente în privinţa reglementării acestora, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale.
Impotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii, criticând hotărârea atacată ca nelegală prin prisma dispoziţiilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă, susţinând, în esenţă, că, deşi sporurile solicitate au fost suspendate în perioada 2004 – 2006, această suspendare nu echivalează cu stingerea dreptului şi că, de asemenea, acestea sunt elemente componente ale salariului funcţionarilor publici neputând fi restrânse sau îngrădite pe motivul existenţei unor prevederi bugetare ori a lipsei de fonduri.
Referitor la lipsa cuantificării acestora, s-a arătat că aceasta este datorată culpei Statului Român, care a lipsit de conţinut aceste drepturi, instanţa fiind chemată să stabilească întinderea concretă a acestor drepturi, potrivit art.3 Cod civil.
Examinând hotărârea atacată prin prisma acestor considerente, precum şi din oficiu, potrivit art.3041 Cod procedură civilă, curtea a constatat următoarele :
Nu se contestă faptul că reclamanţii au calitatea de funcţionari publici şi că în ceea ce priveşte salarizarea lor, li se aplică prevederile Legii nr. 188/1999 republicată şi dispoziţii cuprinse în acte normative speciale. De asemenea, este adevărat că art. 31 alin. 1 lit. „ c şi d” din Legea nr. 188/1999 prevede suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare, dar, acordarea lor nu este posibilă din cauză că acestea nu sunt cuantificate fiind astfel imposibilă calcularea lor pentru a putea fi considerate ca părţi componente ale salariului funcţionarilor publici. Cuantificarea lor prin dispoziţii date în aplicarea legii, este atributul puterii legiuitoare, iar în situaţia dată, aceea a existenţei unui drept virtual, dacă s-ar dispune acordarea acestora într-un cuantum stabilit de instanţă după diverse criterii, s-ar nesocoti dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 820/2008. De asemenea, în condiţiile date nu poate fi obligat nici angajatorul la plata unor sume de bani care este practic imposibil de calculat şi în plus, a dispune prin hotărâre acordarea pur şi simplu a unor drepturi virtuale, necuantificate prin lege, ar însemna să se pronunţe o hotărâre ce nu poate fi efectiv executată, din motive ce nu pot fi imputate instanţei şi nici măcar angajatorul. Aceste aspecte au fost avute în vedere şi la adoptarea unei soluţii de principiu de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ştiut fiind că reglarea divergenţelor de jurisprudenţă este apanajul jurisdicţiei supreme.
În contextul celor arătate, solicitarea reclamanţilor, de a li se plăti retroactiv şi pentru viitor drepturi salariale reprezentând suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare în calitatea lor de funcţionari publici, este neîntemeiată, astfel că, văzând şi prevederile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, instanţa a respins recursul reclamanţilor, urmând a păstra ca legală şi temeinică hotărârea atacată, întrucât nu au fost identificate motive care să atragă reformarea acesteia, ca urmare a examinării şi din oficiu.
