Diferenţa de tratament devine discriminare, în sensul articolului 14 din Convenţia europeană a drepturilor omului, atunci când se induc distincţii între situaţii analoage şi comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă. Instanţa europeană a decis în mod constant că, pentru ca o asemenea încălcare să se producă, trebuie stabilit că persoane plasate în situaţii analoage sau comparabile beneficiază de un tratament preferenţial şi că această distincţie nu-şi găseşte nicio justificare obiectivă sau rezonabilă.
Pentru a fi în prezenţa unei fapte de discriminare, trebuie să existe două situaţii comparabile, la care tratamentul aplicat să fi fost diferit. Subsecvent, tratamentul diferenţiat trebuie să urmărească sau să aibă ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.
Prin Sentinţa civilă nr. 1205 din 14.05.2013 a Tribunalului Mureş, pronunţată în dosarul nr. 7713/102/2012, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Sănătăţii şi s-a respins acţiunea civilă formulată de reclamanţii B. V. R. , M. V. , S. S. G. , O. L. , M. A. , L. L. , H. M., I. D., I. R. , G. C. L., K. E., S. A.-E., M. E. – A., C. V., O. E., I. M., K. E., T. E., K. S., P. O., A. C. și B. M. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii, cu citarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
De asemenea, s-a respins acţiunea civilă formulată de reclamanţii B. V. R. , M. V. , S. S. G. , O. L. , M. A. , L. L. , H. M., I. D., I. R. , G. C. L., K. E., S. A.-E., M. E. – A., C. V., O. E., I. M., K. E., T. E., K. S., P. O., A. C. și B. M. în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Tg. Mureş, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că Ministerul Sănătăţii nu are legitimare procesuală pasivă, întrucât faptul că are ca atribuţie asigurarea, în colaborare cu instituţiile administraţiei publice centrale şi locale, a resurselor umane, materiale şi financiare necesare funcţionării instituţiilor din sistemul public de sănătate respectiv avizarea sau aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli ale instituţiilor publice aflate în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea sa nu se confundă cu obligaţia de asigurare, din bugetul propriu, a sumelor necesare plăţii drepturilor salariale ale angajaţilor pârâtului Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Tg. Mureş.
Cu privire la fondul cauzei, tribunalul a reţinut că reclamanţii B. V. R. , M. A. , L. L. , I. D., I. R., K. E., S. A.-E., M. E.-A., C. V., K. E., T. E., K. S., P. O., A. C. și B. M. au fost angajaţi în anul 2008 la pârâtul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Tg. Mureş în funcţia de asistent medical debutant, respectiv în funcţia de registrator medical debutant – reclamanta H. M. .
Aceştia au fost evaluaţi profesional la începutul anului 2009 în vederea avansării în grad profesional, odată cu promovarea în grad reclamanţilor amintiţi fiindu-le majorate şi drepturile salariale începând cu data de 15.05.2009
Reclamanţii B. V. R. , M. A. , L. L. , I. D., I. R., K. E., S. A.-E., M. E.-A., C. V., K. E., T. E., K. S. , P. O. , A. C. , H. M. şi B. M. s-au considerat discriminaţi faţă de alţi angajaţi în funcţii similare ai pârâtului Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Tg. Mureş, respectiv S. A.-E., L. L. , I. D., I. R. şi K. E. faţă de O. E., B. V. R. , M. A. , P. O. , K. E. faţă de C. M., M. E.-A., K. S. faţă de C. S. E., T. E., A. C. şi B. M. faţă de N. S., H. M. faţă de F. G., C. V. faţă de O. P. B..
Tribunalul a constatat că reclamanţii S. A.-E., L. L. , I. D., I. R. şi K. E. nu se află într-o situaţie analoagă sau comparabilă cu angajata O. E., faţă de care s-au considerat discriminaţi, întrucât aceasta a fost angajată la pârâtul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Tg. Mureş în 01.07.2007 în funcţia de asistent medical debutant, în data de 01.08.2008 a fost promovată în funcţia de asistent medical iar începând cu data de 31.12.2009 i s-a acordat creştere o creştere salarială în urma evaluării activităţii din perioada august 2007-august 2008, conform art. 17 din OUG nr.115/2004 citate anterior.
Reclamanţii S. A.-E., L. L. , I. D., I. R. şi K. E. au fost angajaţi la pârât doar în ultima parte a anului 2008 în funcţia de asistent medical debutant iar în anul 2009 au fost promovaţi în funcţia de asistent medical, începând cu data de 15.05.2009, fiindu-le acordată din aceeaşi dată şi o majorare salarială prin decizia nr.643/14.05.2009.
Instanţa a reţinut că în condiţiile în care aceşti reclamanţi nu au lucrat în perioada august 2007-august 2008, iar în cursul anului 2009 li se mai acordase o creştere salarială nu poate fi considerat discriminatoriu faptul că pârâtul nu a majorat salariul reclamanţilor pentru activitatea din anii 2007-2008, cum s-a întâmplat în cazul angajatei O. E..
Tribunalul a subliniat faptul că potrivit art. 17 al.1 din OUG nr.115/2004 personalul contractual salarizat între limitele corespunzătoare funcţiei poate beneficia anual de o creştere salarială prin evaluarea performanţelor profesionale individuale realizate în anul precedent, cu condiţia încadrării în nivelul alocaţiilor prevăzute pentru cheltuielile cu salariile în bugetul de venituri şi cheltuieli, legea neinstituind aşadar o obligaţie a angajatorului de a acorda creşterea salarială.
De asemenea, s-a reţinut că nici reclamantele B. V. R. , M. A. , P. O. , K. E. nu se află într-o situaţie analoagă sau comparabilă cu C. M., care a fost angajat la pârâtul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Tg. Mureş în 01.10.2007 în funcţia de asistent medical debutant, în data de 01.08.2008 a fost promovat în funcţia de asistent medical iar începând cu data de 31.12.2009 i s-a acordat creştere o creştere salarială în urma evaluării activităţii din perioada august 2007-august 2008, conform art. 17 din OUG nr.115/2004.
Tribunalul a constatat că, în condiţiile în care reclamanţii B. V. R. , M. A. , P. O. şi K. E. nu au lucrat în perioada august 2007-august 2008, iar în cursul anului 2009 li se mai acordase o creştere salarială, nu poate fi considerat discriminatoriu faptul că pârâtul nu a majorat salariul acestora pentru activitatea din anii 2007-2008, cum s-a întâmplat în cazul angajatului C. M..
De asemenea, s-a reţinut că nici reclamanţii M. E.-A. şi K. S. nu pot fi consideraţi că s-ar afla într-o situaţie analoagă sau comparabilă cu angajata pârâtului C. S. E., faţă de care s-au considerat discriminaţi, întrucât aceştia nu au lucrat în perioada august 2007-august 2008, iar în cursul anului 2009 li se mai acordase o creştere salarială. Nu poate fi considerat discriminatoriu faptul că pârâtul nu a majorat salariul reclamanţilor pentru activitatea din anii 2007-2008, cum s-a întâmplat în cazul lui C. S. E..
Cu privire la reclamanţii T. E., A. C. şi B. M. s-a apreciat că nu se află într-o situaţie analoagă sau comparabilă cu angajata pârâtului N. S., faţă de care s-au considerat discriminaţi, întrucât nu au lucrat în anul 2005 şi nici nu au promovat examenul de grad principal. Nu poate fi considerat discriminatoriu faptul că pârâtul nu a majorat salariul reclamanţilor pentru activitatea din anul 2005, respectiv pentru promovarea în funcţia de asistent medical principal, cum s-a întâmplat în cazul lui N. S..
În privinţa reclamantei O. L., tribunalul a reţinut că nu se află într-o situaţie analoagă sau comparabilă cu N. S., reclamanta neprestând activitate în anul 2005 pentru a-i putea fi acordată o creştere salarială în anul 2006 şi nici nu a promovat examenul de grad principal, cum a fost cazul angajatei N. S. arătat anterior.
Tribunalul a mai arătat că reclamanta H. M. nu se află într-o situaţie analoagă sau comparabilă cu angajata F. G., nici C. V. faţă de angajata O. P. B..
Cu privire la reclamanta M. V. , Tribunalul a reţinut că a fost angajată la pârâtul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Tg. Mureş în funcţia de asistent medical debutant în data de 01.10.2007, în data de 01.11.2008 a promovat în funcţia de asistent medical în urma testării cunoştinţelor pentru promovare din data de 17.10.2008, fiindu-i acordată o creştere salarială din aceeaşi dată conform art. 18 din OUG nr.115/2004, reclamanta aflându-se într-o situaţie diferită de aceea a angajatei O. P. B., căreia i s-a acordat la data de 01.11.2008 o creştere salarială ca urmare a evaluării activităţii din perioada 01.08.2007-01.08.2008 conform art.17 din OUG nr.115/2004, însă în această perioadă reclamanta nu a îndeplinit aceeaşi funcţie ca O. P. B., reclamanta fiind asistent medical debutant, iar O. P. B. fiind asistent medical, funcţie în care promovase încă din data de 01.07.2007, aşa cum am arătat anterior, iar din datele comunicate de pârât şi necontestate de reclamantă nu rezultă că angajatei O. P. B. i s-a mai acordat o creştere salarială şi în anul 2009 ca urmare a evaluării activităţii din anul 2008.
Cu privire la angajaţii O. E. şi C. M. (faţă de care reclamanta nu a invocat discriminarea, dar a căror situaţie a fost analizată, deoarece reclamanta a invocat faptul că în mod discriminatoriu nu i s-a acordat în anul 2009 o majorare salarială în urma evaluării activităţii din anul 2008), cărora li s-a acordat la data de 31.12.2009 o creştere salarială în urma evaluării activităţii din perioada august 2007-august 2008, conform art. 17 din OUG nr.115/2004, s-a reţinut că s-au prezentat la testarea pentru promovarea din funcţia de asistent medical debutant în asistent medical în luna iulie 2008, fiind promovaţi în funcţia de asistent medical din data de 01.08.2008, pe când reclamanta s-a prezentat la această testare în luna octombrie 2008 fiind promovată în funcţie în data de 01.11.2008, reclamanta neavând deci funcţia de asistent medical în perioada august 2007-august 2008.
De asemenea, s-a reţinut că reclamanta O. E. a fost angajată la pârâtul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Tg. Mureş la data de 01.02.2008 în funcţia de asistentă medicală principală, prin concurs. Salariul acestei reclamante a fost stabilit conform art. 13 din Metodologia pentru stabilirea normelor de evaluare a performanţelor profesionale individuale şi de aplicare a criteriilor de stabilire a salariilor de bază între limite pentru personalul de specialitate medico-sanitar şi personalul auxiliar sanitar, încadrat în unităţi sanitare şi de asistenţă socială, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 150/1999, modificată prin HG nr.414/2000, în vigoare la acel moment în baza notelor obţinute şi a criteriilor de selecţie la angajare, conform fişei de evaluare
S-a mai reţinut că angajata C. C. F., faţă de care reclamanta s-a considerat discriminată, a fost angajată la pârâtul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Tg. Mureş la data de 01.03.1999 în funcţia de asistent medical debutant, la data de 01.10.1999 a promovat în funcţia de asistent medical, în data de 01.04.2001 i s-a acordat o creştere salarială conform OUG nr.115/2004 ca urmare a evaluării activităţii din anul 2000, iar în data de 01.11.2008 a promovat în funcţia de asistent medical principal prin examen, rezultând că reclamanta O. E. se află într-o situaţie diferită faţă de angajata C. C. F., având o vechime mult mai redusă şi neprestând în anul 2000 activitate la pârâtul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Tg. Mureş, pentru care acesteia i s-a acordat creşterea salarială în anul 2001.
Cu privire la reclamanta I. M., s-a reţinut că se află într-o situaţie diferită de aceea a angajatei M. C., reclamanta fiind reangajată în anul 2008 când i s-au stabilit drepturile salariale conform prevederilor art.13 din metodologia citată, prevederi ce nu erau aplicabile angajatei M. C., care a lucrat neîntrerupt la pârâtul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Tg. Mureş.
Tribunalul a mai constatat că reclamanta G. C. L. se află într-o situaţie diferită în raport de angajata I. M. A., reclamanta neprestând activitate în perioada 01.08.2007-01.08.2008, perioadă pentru care lui I. M. A. i s-a acordat majorarea salarială.
De asemenea, s-a reţinut că reclamanta S. S. G. se află într-o situaţie diferită faţă de angajata M. T., reclamanta neprestând activitate în perioada 2007-august 2008 când a avut raporturile de muncă suspendate conform art. 51 lit. a din Codul muncii, astfel că nu i se putea acorda vreo creştere salarială la 01.11.2008 conform art.17 din OUG nr.115/2004.
Tribunalul a mai reţinut că abrogarea prevederilor OUG nr.115/2004 care permiteau obţinerea de creşteri salariale până la limita maximă prevăzută nu poate fi interpretată că ar crea o stare de discriminare între reclamanţi şi angajaţii pârâtului care obţinuseră anterior abrogării OUG nr.115/2004 majorarea salariilor de bază până la limita maximă, în condiţiile în care, în perioada cât prevederile OUG nr.115/2004 au fost în vigoare iar reclamanţii au avut raporturi de muncă cu pârâtul, aceste prevederi legale au fost aplicate nediscriminatoriu.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs reclamanţii, solicitând modificarea sentinţei atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.
În motivarea recursului s-a arătat că în mod greşit prima instanţă a respins acţiunea faţă de Ministerul Sănătăţii, constatând lipsa calităţii procesuale pasive a acestuia, în contextul în care acesta are ca atribuţie principală asigurarea resurselor umane, materiale şi financiare necesare funcţionării instituţiilor din sistemul public de sănătate.
Cu privire la fondul cauzei, recurenţii au arătat că acţiunea formulată nu a avut în vedere aplicarea discriminatorie a legii, ci împrejurarea că urmare a modificărilor legislative s-a creat o situaţie discriminatorie în privinţa acestora.
Recurenţii au arătat că în temeiul dispoziţiilor art. 253 alin. 1 din Codul muncii angajatorul este obligat să-l despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
S-a subliniat că principiul egalităţii de tratament în salarizare implică recunoaşterea aceloraşi obiective şi elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situaţie comparabilă, or, în speţă diferenţierea este generată de data angajării.
Recurenţii au arătat că angajatorul este în culpă pentru că nu a iniţiat măsuri care să aibă ca finalitate eliminarea discriminării create, fiind îndeplinite toate condiţiile pentru angajarea răspunderii pârâţilor în solidar.
În drept, recurentul pârât a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 din Codul de procedură civilă.
Intimatul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Tg.-Mureş a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului reclamanţilor, arătând că nu i se poate reţine vreo culpă în condiţiile în care nu a făcut altceva decât să aplice legile în vigoare.
S-a mai arătat că pârâtului nu i se poate imputa aplicarea discriminatorie a legii, iar în ceea ce priveşte analizarea discriminării invocate de reclamanţi ca fiind una ce rezult din lege, acesta a invocat decizia nr. 1325/2008 a Curţii Constituţionale, prin care s-a stabilit că instanţele judecătoreşti nu au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor legi considerând că sunt discriminatorii şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară.
Pârâtul a solicitat menţinea ca legală şi temeinică a hotărârii primei instanţe, subliniind că s-a reţinut în mod corect lipsa vreunei discriminări cu privire la fiecare reclamant în parte.
Examinând sentinţa atacată din perspectiva motivelor invocate, precum şi a dispoziţiilor art. 3041 Cod procedură civilă, instanţa de control judiciar a constatat următoarele:
Cu privire la critica referitoare la modalitatea de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Sănătăţii, instanţa a constatat că argumentele recurenţilor reclamanţi nu pot fi primite.
Astfel, tribunalul a constatat în mod legal lipsa calităţii procesuale pasive a Ministerului Sănătăţii, în contextul în care reclamanţii sunt angajaţi ai spitalului, iar potrivit dispoziţiilor art. 165 al.1 şi 2 din Legea nr.95/2006 spitalul este unitatea sanitară de utilitate publică, cu personalitate juridică, ce furnizează servicii medicale. Spitalul poate fi public, public cu secţii private sau privat. Spitalele de urgenţă se înfiinţează şi funcţionează numai ca spitale publice.
De asemenea, conform art. 188 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii spitalele publice sunt instituţii publice finanţate integral din venituri proprii şi funcţionează pe principiul autonomiei financiare. Veniturile proprii ale spitalelor publice provin din sumele încasate pentru serviciile medicale, alte prestaţii efectuate pe bază de contract, precum şi din alte surse, conform legii.
În ceea ce priveşte atribuţia Ministerului Sănătăţii de a asigura, în colaborare cu instituţiile administraţiei publice centrale şi locale, a resurselor umane, materiale şi financiare necesare funcţionării instituţiilor din sistemul public de sănătate, respectiv avizarea sau aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli ale instituţiilor publice aflate în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea sa, această atribuţie nu se confundă cu obligaţia de asigurare, din bugetul propriu, a sumelor necesare plăţii drepturilor salariale ale angajaţilor.
Prin urmare, neexistând nici un fel de raporturi de muncă între reclamanţi şi Ministerul Sănătăţii, în mod legal instanţa de fond a constatat că acesta nu are legitimare procesuală pasivă în cauză.
Cu privire la fondul litigiului, Curtea a constatat că reclamanţii au învestit instanţa cu o cerere prin care au solicitat angajarea răspunderii angajatorului, pentru că nu a luat măsurile necesare pentru a evita situaţia de discriminare creată între angajaţii spitalului, care deşi prestează aceeaşi muncă au salarii în cuantum diferit.
Potrivit prevederilor art. 17 din OUG nr. 115/2004 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului contractual din unităţile sanitare publice din sectorul sanitar, personalul contractual salarizat între limitele corespunzătoare funcţiei poate beneficia anual, în perioada mai – septembrie, de o creştere salarială prin evaluarea performanţelor profesionale individuale realizate în anul precedent, cu condiţia încadrării în nivelul alocaţiilor prevăzute pentru cheltuielile cu salariile în bugetul de venituri şi cheltuieli. Pentru personalul încadrat şi care începând cu data de 1 aprilie 2008 urmează să beneficieze de salarizarea prevăzută în anexa nr. I, salariile de bază individuale se stabilesc pe funcţia, gradul sau treapta profesională avută, după cum urmează: a) la limita minimă, dacă salariul de bază individual se situează sub salariul de bază minim; b) se menţine salariul de bază individual, dacă acesta se situează între salariul de bază minim şi maxim; c) conform evaluării performanţelor profesionale individuale, cu respectarea prevederilor alin. 1.
Legea nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice a abrogat prin art. 48 pct.17 prevederile art.17 din OUG nr.115/2004, text legal care ar fi permis reclamanţilor să obţină majorări salariale în urma evaluării performanţelor profesionale individuale realizate în anul precedent. Astfel, din 01.01.2010 drepturile salariale ale acestora au fost stabilite conform art. 30 al.5 din legea nr. 330/2009 care prevedea că în anul 2010, personalul aflat în funcţie la 31 decembrie 2009 îşi va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel: a) noul salariu de bază, solda funcţiei de bază sau, după caz, indemnizaţia lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcţiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezenta lege; b) sporurile prevăzute în anexele la prezenta lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcţiei de bază sau, după caz, indemnizaţiei lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009. De asemenea conform art. 8 din acelaşi act normativ în anul 2010, majorarea salariilor, a soldelor funcţiilor de bază şi a indemnizaţiilor se va face numai pentru acelea care au un nivel mai mic de 705 lei/lună şi fără a depăşi această valoare.
Curtea aminteşte că diferenţa de tratament devine discriminare, în sensul articolului 14 din Convenţia europeană a drepturilor omului, atunci când se induc distincţii între situaţii analoage şi comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă. Instanţa europeană a decis în mod constant că, pentru ca o asemenea încălcare să se producă, trebuie stabilit că persoane plasate în situaţii analoage sau comparabile beneficiază de un tratament preferenţial şi că această distincţie nu-şi găseşte nicio justificare obiectivă sau rezonabilă (hotărârile Fredin împotriva Suediei, Hoffman împotriva Austriei, Spadea şi Scalambrino împotriva Italiei).
Prin urmare, pentru a fi în prezenţa unei fapte de discriminare, trebuie să existe două situaţii comparabile, la care tratamentul aplicat să fi fost diferit. Subsecvent, tratamentul diferenţiat trebuie să urmărească sau să aibă ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.
Instanţa de fond a făcut o analiză detaliată a situaţiilor de discriminare invocate de reclamanţi, analizând pentru fiecare în parte, motivele invocate şi a constatat, în mod legal, faptul că niciunul dintre reclamanţi nu se află într-o situaţie comparabilă cu ceilalţi angajaţi ai pârâtului la care s-au raportat, fiind corectă concluzia instanţei în sensul că pârâtul nu a făcut o aplicare discriminatorie a dispoziţiilor legale.
Recurenţii au arătat că nu au invocat aplicarea discriminatorie a legii, ci împrejurarea că modificările legislative intervenite au determinat o situaţie discriminatorie pentru aceştia, situaţie care impune angajarea răspunderii pârâtului, în calitate de angajator. Recurenţii au arătat că fapta culpabilă a angajatorului constă în neluarea măsurilor corespunzătoare pentru a evita situaţia de discriminare creată, fără însă a arăta care ar fi măsurile pe care ar fi trebuit să le ia angajatorul. Or, în contextul în care acesta a aplicat cu stricteţe dispoziţiile legale, Curtea a constatat că nu se poate reţine în sarcina angajatorului săvârşirea vreunei fapte culpabile.
În măsura în care reclamanţii au înţeles să solicite înlăturarea dispoziţiilor legale menţionate anterior, care ar fi determinat situaţia de discriminare pretinsă, instanţa a reamintit că potrivit Deciziei nr. 1325/2008 a Curţii Constituţionale, instanţele judecătoreşti nu au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor legi considerând că sunt discriminatorii şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Prin urmare, abrogarea prevederilor OUG nr.115/2004 care permiteau obţinerea de creşteri salariale până la limita maximă prevăzută nu poate fi interpretată că ar crea o stare de discriminare între reclamanţi şi angajaţii pârâtului care obţinuseră anterior abrogării OUG nr.115/2004 majorarea salariilor de bază până la limita maximă, în condiţiile în care, în perioada cât prevederile OUG nr.115/2004 au fost în vigoare iar reclamanţii au avut raporturi de muncă cu pârâtul aceste prevederi legale au fost aplicate nediscriminatoriu.
Faţă de considerentele expuse, Curtea a constatat că sentinţa atacată de reclamanţi este legală şi temeinică, nefiind incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 din Codul de procedură civilă, astfel că, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă a respins ca nefondat recursul promovat.
