Drepturi salariale ale personalului din învăţământul preuniversitar. Cuantum. Aplicabilitatea prevederilor Legii nr.221/2008 de aprobare a Ordonanţei Guvernului nr.15/2008
OG nr. nr.15/2008, aprobată prin Legea nr. 221/2008, art. 1 alin. (1) lit. b) şi c)
Ca urmare a constatării, prin decizii succesive, de către Curtea Constituţională a neconstituţionalităţii modificărilor aduse de Guvern, Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008, aşa cum aceasta a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008, Ordonanţa Guvernului nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ trebuie aplicată, până la intrarea în vigoare a Legii nr.330/2009, respectiv pe perioada 1.1.02008 – 31.12.2009, în forma în care a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008. Doar aşa se asigură respectarea considerentelor Curţii Constituţionale şi punerea în aplicare a voinţei Parlamentului cu privire la domeniul reglementat, afirmarea principiului separaţiei şi a echilibrului puterilor în stat, precum şi a principiului respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale,
Decizia civilă nr. 1591 din 16 iunie 2010, dr. C.P.)
Prin sentinţa civilă nr. 251/01.02.2010, pronunţată în dosarul nr. 6599/30/2009, Tribunalul Timiş a admis acţiunea formulată şi precizată de reclamantul Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Timiş, în numele membrilor de sindicat U.E.M., S.C., D.R., D.I., B.D., P.B.M., J.E., B.R., J.A., I.C., E.I., C.G., N.M., R.L. şi C.G. în contradictoriu cu pârâţii Şcoala cu clasele I-VIII C., Consiliul Local C. şi Primăria C. – Instituţia Primarului.
A obligat pârâta Şcoala cu clasele I-VIII C. să calculeze şi să plătească reclamanţilor diferenţele dintre drepturile salariale calculate în raport de valoarea prevăzută de Legea nr. 221/2008 şi cele efectiv încasate în perioada lucrată, în intervalul 1.10.2008 – 31.03.2009, diferenţe ce vor fi actualizate în raport de coeficientul de inflaţie la data plăţii efective.
Totodată, a obligat pârâţii Consiliul Local C. şi Primăria C. – Instituţia Primarului să aloce sumele necesare plăţii acestor drepturi băneşti.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art.1 alin. (1) lit. b) şi c) ale Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008 privind creşterile salariale ale personalului din învăţământ pe anul 2008, se stabilea o evaluare a coeficientului de multiplicare 1,000, astfel încât, în anumite intervale de timp, se asigura o creştere a drepturilor salariale ale personalului didactic şi didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult faţă de nivelul din 31 decembrie 2007.
Acest act normativ a fost aprobat cu modificări de către Parlamentul României prin Legea nr. 221/2008, principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie – 31 decembrie 2008 şi care reprezenta valoarea de referinţă pentru creşterile salariale ulterioare, ceea ce asigura creşteri salariale ale personalului didactic şi didactic auxiliar de aproximativ 50% faţă de 31 decembrie 2007.
Guvernul României, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 136/2008 privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învăţământ în anul 2008, modifică unele prevederi ale Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008, aşa cum a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008, reducând majorările salariale stabilite de Parlament. Acest act normativ emis de către puterea executivă a fost însă declarat neconstituţional de către Curtea Constituţională, prin decizia nr. 1221/12 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 804/2 decembrie 2008. S-a stabilit atunci de către Curte că adoptarea ordonanţelor de urgenţă numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învăţământ, adoptată de Parlament încalcă articolul 1 alin. (4), art. 61 alin. (1) şi art. 115 alin. (4) din Constituţie. Totodată, s-a arătat că o asemenea măsură este contrară dispoziţiilor art.115 alin. (6) coroborate cu cele ale art. 41 şi art. 47 alin. (1) din Legea fundamentală. În consecinţă, Curtea a constatat şi încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5), potrivit cărora „În România respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie”.
Ulterior, Guvernul emite o nouă ordonanţă de urgenţă în acelaşi scop, Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 151/2008 din 10 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial – partea I nr. 759/11 noiembrie 2008, prin care după ce în art. 1 pct. 1 modifică denumirea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008, prin art. I pct. 2 şi 3, reduce în mod substanţial majorările salariale la care ar fi avut dreptul personalul din învăţământ în temeiul Legii nr. 221/2008 de aprobare a Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008.
Curtea Constituţională, prin decizia nr. 842/2 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României – Partea I, nr. 464/6 iulie 2009, constată neconstituţionalitatea art. I pct. 2 şi 3 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 151/2008, invocând aceleaşi considerente avute în vedere şi la analiza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 136/2008. Prin decizia nr. 989/30 iunie 2009, Curtea Constituţională a constatat încă odată neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. I pct. 2 şi 3 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 151/2008, concomitent cu constatarea neconstituţionalităţii art. 2 şi 3 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 1/2009, privind unele măsuri în domeniul salarizării în sectorul bugetar.
Dispoziţiile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2009 şi dispoziţiile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009 nu au fost, până la momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti, declarate neconstituţionale de către Curtea Constituţională.
Văzând principiul „tempus regit actum” şi prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008, astfel cum acestea au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2009 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009, tribunalul a admis pretenţiile reclamanţilor privitoare la acordarea diferenţelor salariale în litigiu pentru perioada 01.10.2008-31.03.2009, deoarece, după data de 01.04.2009, coeficientul de multiplicare reprezintă valoarea de referinţă pentru creşterile salariale menţionată în art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2009 şi art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009.
Prima instanţă a apreciat că prezenţa în litigiu a Consiliului Local şi a Primăriei – Instituţia Primarului este justificată, chiar dacă între aceştia şi reclamanţi nu există raporturi obligaţionale directe, derivate dintr-un contract, precum în cazul şcolii angajatoare, întrucât salarizarea şi celelalte drepturi băneşti cuvenite personalului din învăţământ se realizează din fondurile cuprinse în bugetele unităţilor administrativ teritoriale în a căror rază teritorială îşi desfăşoară activitatea, potrivit dispoziţiilor art. 167 alin. (3) din Legea nr. 84/1995.
Reclamantul Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Timiş, afiliat la Federaţia Educaţiei Naţionale, a formulat recurs împotriva sentinţei civile 251/1.02.2010, solicitând admiterea recursului şi modificarea în parte a hotărârii recurate, în sensul admiterii acţiunii în întregime şi a obligării pârâţilor la calcularea şi la plata diferenţelor de drepturi salariale neacordate şi rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008 pe perioada 1.10.2008 – 31.12.2009, dat fiind că la 1.01.2010 a intrat în vigoare Legea nr. 330/2009.
În motivarea cererii de recurs se arată că instanţa de fond în mod greşit a arătat că, în speţă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2009 şi ale art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009, ce reglementează modificări începând cu perioada 1 – 30 aprilie 2009, respectiv 1 mai – 31 decembrie 2009, ale coeficienţilor prevăzuţi de Ordonanţa Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.
Recurentul susţine că dispoziţiile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2009 şi ale art. 2 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 41/2009 reglementează modificări ale unor prevederi introduse prin art. I pct. 2 şi pct. 3 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 151/2008 prevederi constatate ca neconstituţionale de către Curtea Constituţională, astfel încât acestea din urmă nu-şi produc efectele, fiind suspendate de drept potrivit art. 31 alin. 3 fraza a II-a din Legea nr. 47/1992, iar modificările aduse prin acte normative ulterioare unor prevederi legale suspendate de drept nu pot produce efecte.
Având în vedere constatarea, prin decizii succesive, de către Curtea Constituţională a neconstituţionalităţii modificărilor aduse Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008, astfel cum aceasta a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008, cu privire la creşterile salariale acordate personalului din învăţământ în anii 2008 şi 2009, recurenţii susţin că dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008 trebuie aplicate în forma aprobată prin Legea nr. 221/2008.
În drept, se invocă dispoziţiile art. 304 Cod procedură civilă.
Intimaţii nu au depus întâmpinare, deşi au fost citaţi cu această menţiune.
Examinând recursul reclamantului Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Timiş prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că este întemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Instanţa de fond a admis în parte acţiunea, respectiv doar pentru pretenţiile aferente perioadei 1.10.2008 – 31.03.2009, apreciind în mod greşit că după data de 1.04.2009 devin incidente prevederile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2009 şi ale art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009, care nu au fost declarate neconstituţionale.
Prin dispoziţiile art. 2 şi art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2009 şi dispoziţiile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009 se reglementează modificări ale unor prevederi introduse prin art. I pct. 2 şi pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 151/2008, prevederi constatate neconstituţionale prin decizia nr. 842/2 iunie 2009 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României – Partea I, nr. 464/6 iulie 2009, în cuprinsul căreia s-au invocat aceleaşi considerente ca şi cele avute în vedere şi la analiza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 136/2008, realizată prin decizia nr. 1221/12 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 804/2 decembrie 2008. De altfel, prin decizia nr. 989/30 iunie 2009, Curtea Constituţională a constatat încă o dată neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. I pct. 2 şi pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 151/2008, concomitent cu constatarea neconstituţionalităţii art. 2 şi art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2009, privind unele măsuri în domeniul salarizării în sectorul bugetar.
Excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 şi art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar şi a celor ale art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai – decembrie 2009 a fost respinsă, prin decizia nr. 106/4.02.2010 a Curţii Constituţionale, ca devenită inadmisibilă, întrucât, ulterior sesizării instanţei de contencios constituţional, Ordonanţa Guvernului nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 şi în anul 2009 personalului din învăţământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, cu modificările şi completările ulterioare, a fost abrogată în mod expres prin art. 48 pct. 16 al cap. VI – Dispoziţii finale din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, astfel încât Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2009 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009, ca acte normative modificatoare ale Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008, sunt şi ele abrogate.
Totodată, prin decizia nr.124/9.02.2010, pentru aceleaşi considerente, Curtea Constituţională a respins, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai – decembrie 2009. În această decizie, Curtea Constituţională a arătat că: „dispoziţiile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009 erau oricum afectate de vicii de neconstituţionalitate, întrucât modificau nişte dispoziţii legale declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 842 din 2 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 464 din 6 iulie 2009 şi, respectiv, prin Decizia nr. 989 din 30 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 531 din 31 iulie 2009, unde a reţinut că nici modificarea sau completarea dispoziţiei legale criticate de către legiuitorul ordinar sau delegat nu poate acoperi neconstituţionalitatea constatată de către Curtea Constituţională, actele normative succesive de modificare sau completare fiind lovite de acelaşi viciu de neconstituţionalitate în măsura în care confirmă soluţia legislativă declarată neconstituţională din punct de vedere intrinsec sau extrinsec. O atare soluţie se impune şi pentru că viciul de neconstituţionalitate stabilit de instanţa de contencios constituţional trebuie eliminat, şi nu perpetuat prin actele normative succesive de modificare şi completare. În cazul de faţă, Guvernul, în calitate de legiuitor delegat, prin Ordonanţa de urgenţă nr. 41/2009, a persistat în hotărârea sa de a nu lua în considerare prevederile Legii nr. 221/2008, reducând majorările salariale stabilite de Parlament”.
Prin urmare, cum modificările aduse Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008, prin dispoziţiile art. I pct. 2 şi pct. 3 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 151/2008, nu mai produc efecte, fiind suspendate de drept, potrivit art. 31 alin.3, fraza a II-a din Legea nr. 47/1992 nici modificările aduse prin acte normative ulterioare unor prevederi legale suspendate de drept nu pot produce efecte .
În atare situaţie, ca urmare a constatării, prin decizii succesive, de către Curtea Constituţională a neconstituţionalităţii modificărilor aduse de Guvern, Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008, aşa cum aceasta a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008, Ordonanţa Guvernului nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ trebuie aplicată, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009, în forma în care a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008. Doar aşa se asigură respectarea considerentelor Curţii Constituţionale şi punerea în aplicare a voinţei Parlamentului cu privire la domeniul reglementat, afirmarea principiului separaţiei şi a echilibrului puterilor în stat, precum şi a principiului respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor.
Potrivit art. 169 alin. (1) din Codul muncii, angajatorul este obligat, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, să-l despăgubească pe salariat, în situaţia în care a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. Or, neplata salariului stabilit prin lege, conform art. 157 alin. 2 din Codul muncii, constituie o încălcare a contractului de muncă intervenit între angajator şi salariat şi atrage răspunderea civilă contractuală a celui ce angajează, astfel încât cel vinovat trebuie să asigure repararea integrală a prejudiciului produs, ce se compune atât din suma de bani datorată, cât şi din corecţia ei cu indicele de inflaţie.
Astfel, se dă satisfacţie şi respectării dispoziţiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În practica Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că noţiunea de „bunuri”, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, cuprinde atât „bunuri actuale”, cât şi valori patrimoniale, inclusiv, în anumite situaţii bine stabilite, creanţe al căror titular demonstrează că acestea au o bază suficientă în dreptul intern şi în virtutea cărora reclamantul poate pretinde cel puţin o „speranţă legitimă” în exercitarea efectivă a dreptului său (a se vedea Draon împotriva Franţei (MC), nr. 1.513/03, & 65, C.E.D.O. 2005-IX). Or, salariaţii reprezentaţi în proces, fiind beneficiarii dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008, aşa cum a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008, pot pretinde cel puţin o „speranţă legitimă” cu privire la realizarea drepturilor lor referitoare la creşterile salariale.
De altfel, această „speranţă legitimă” a reclamanţilor îşi găseşte justificarea şi în desele modificări legislative, prin intervenţia Guvernului, care, prin ordonanţe succesive, a căutat să contracareze măsurile legislative dispuse de Parlament cu privire la creşterile salariale ale personalului din învăţământ (în acest sens a se vedea hotărârea împotriva României, Străin şi alţii, nr. 57.001/00, &56, C.E.D.O. 2005-VII, 21 iulie 2005, Păduraru citată anterior, & 98-99, Podeanu, nr. 4.596/03, &34, 16 februarie 2006, Radu nr. 13.309/03, & 34, 20 iulie 2006).
Pe de altă parte, în speţă, nu s-a dovedit că ingerinţa în dreptul reclamanţilor, cu privire la respectarea drepturilor lor salariale, s-a făcut cu respectarea limitărilor reglementate de art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie.
Astfel, pentru ca o ingerinţă să fie „legală”, aceasta trebuie, pe de o parte, să fie prevăzută de lege, asigurându-se astfel principiul supremaţiei legii, principiu fundamental într-o societate democratică, iar pe de altă parte, să păstreze un just echilibru între cerinţele interesului general al comunităţii şi imperativele apărării dreptului la respectarea bunurilor reclamanţilor (cauza Viaşu contra României, hot. din 9 decembrie 2008).
Or, în cauză, se constată că însăşi Curtea Constituţională a considerat că normele emise de Guvern, constituie o ingerinţă în dreptul la un salariu mărit al reclamanţilor şi încalcă legea, întrucât nu fac altceva decât să contracareze unele măsuri de politică legislativă, adoptate de Parlament, în domeniul salarizării personalului din învăţământ.
Cât priveşte prejudiciul suferit de către reclamanţi şi care trebuie să fie acoperit de pârâţi, în practica Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la aplicarea dispoziţiilor art.41 din Convenţie, s-a stabilit că reparaţia trebuie să fie echitabilă şi să acopere daunele materiale suferite ca urmare a ingerinţei produse (vezi cauza Tarik împotriva României – hotărârea din 7 februarie 2008 şi cauza Şerbănescu împotriva României). Prin urmare, se impune ca reclamanţilor să li se achite diferenţa dintre drepturile salariale de care aceştia ar fi trebuit să beneficieze potrivit dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008, aşa cum a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008, şi cele efectiv încasate pe perioada 01.10.2008 -31.12.2009, dat fiind că, la data de 01.01.2010, a intrat în vigoare Legea nr. 330/2009, prin care s-a reglementat stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar, în care este inclus şi personalul didactic.
Având în vedere considerentele de fapt şi de drept expuse anterior, în temeiul art. 312 alin. (1) – alin. (3) Cod de procedură civilă, Curtea a admis recursul declarat de către reclamantul-recurent şi a modificat în parte hotărârea recurată, în sensul că a obliga pârâta Şcoala cu clasele I-VIII C. să calculeze şi să plătească membrilor de sindicat, reprezentaţi în prezentul dosar, diferenţele dintre drepturile salariale calculate în raport de valoarea prevăzută de Legea nr. 221/2008 şi cele efectiv încasate în perioada lucrată în intervalul 1.10.2008 – 31.12.2009, diferenţe ce vor fi actualizate în raport de coeficientul de inflaţie la data plăţii efective, urmând a menţine în rest dispoziţiile hotărârii recurate, ca fiind legale şi temeinice.
