Drepturi salariale personal contractual
Sentinţa civilă nr. 353/21.02.2012
Tribunalul Vâlcea
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe, reclamantul T. G. a chemat în judecată pe pârâta S.A. VÂLCEA, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la plata următoarelor drepturi: premiul anual pentru anul 2009; premiul lunar de 2% pentru anul 2009 şi lunile ianuarie-februarie 2010; prima de stabilitate pentru anul 2009; tichetele de masă pentru lunile noiembrie-decembrie 2009 şi ianuarie-februarie 2010; orele suplimentare efectuate peste programul de lucru în perioada 5.09.2009-24.11.2009; orele lucrate în cadrul programului normal de lucru şi neplătite (10 ore pe luna octombrie, 70 ore pe luna noiembrie 2009, o tură completă în luna decembrie 2009 şi o tură pe 19 februarie 2010; concediul de odihnă neplătit, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflaţie.
În motivarea cererii, reclamantul arată că a fost angajatul pârâtei cu contract de muncă în funcţia de ambulanţier, iar începând cu 18.02.2010, prin decizia nr. 19, i-a fost desfăcut contractul de muncă. Arată că la data încetării raporturilor de muncă pârâta avea obligaţia de a-i achita toate drepturile salariale cuvenite conform contractului colectiv de muncă.
Reclamantul arată că pârâta nu i-a achitat premiul anual pe 2009 (salariu 13), premiul lunar pe perioada ianuarie 2009 – februarie 2010, prima de stabilitate, tichetele de masă pe perioada noiembrie-decembrie 2009 şi ianuarie-februarie 2010, precum şi orele suplimentare lucrate peste programul normal de muncă (nu a putut să-şi ia zile libere) şi orele lucrate în cadrul programului normal de lucru şi neplătite pe luna octombrie -10 ore, pe luna noiembrie – 7 ore, o tură completă pe luna decembrie 2009 şi februarie 2010 şi concediu de odihnă neplătit.
Prin hotărârea judecătorească pronunţată de Tribunalul Vâlcea s-au reţinut următoarele:
Reclamantul a fost angajatul pârâtei cu contract de muncă, în funcţia de ambulanţier, de la 1.06.1995 până la 18.02.2010, când prin decizia nr. 19/18.02.2010 i-a fost desfăcut contractul de muncă.
Acesta s-a adresat instanţei pentru a se dispune obligarea pârâtei să-i achite o serie de drepturi salariale cuvenite şi neachitate.
I. Astfel, a solicitat reclamantul plata premiului anual (salariu 13) aferent anului 2009.
Pârâta, prin întâmpinare a arătat că acest drept nu se cuvine reclamantului întrucât, potrivit art. 20 al.3 din OUG 115/2004, premiul anual nu se acordă persoanelor care în cursul anului au desfăşurat activitate profesională nesatisfăcătoare sau au săvârşit abateri care au fost sancţionate disciplinar, iar reclamantul a fost sancţionat disciplinar în cursul anului 2009 pentru neîndeplinirea sarcinilor de serviciu prin decizia 83/17.12.2009.
Deşi este adevărat că art. 20 al.3 din OUG 115/2004 prevede aceste excepţii cu privire la acordarea premiului anual personalului din sistemul sanitar, în cauză pârâta nu şi-a dovedit susţinerea pe care a făcut-o cu privire la sancţionarea reclamantului în anul 2009. Astfel, fără a exista la dosar o decizie de sancţionare a reclamantului pentru anul 2009, instanţa constată că cererea acestuia este întemeiată.
Prin raportul de expertiză întocmit în cauză s-a calculat că se cuvenea reclamantului cu titlu de premiu anual aferent anului 2009 suma de 474 lei net.
II.A mai solicitat reclamantul prima lunară de 2% pentru anul 2009 şi lunile ianuarie-februarie 2010.
Cu privire la această cerere, pârâta a arătat că art. 21 al.1 din OUG 115/2004, nu instituie o obligaţie a angajatorului de acordare a acestui premiu lunar ci doar o posibilitate, cu condiţia ca angajatorul să se încadreze în cheltuielile de personal aprobate prin buget. Pe de altă parte, arată că premiile se pot acorda doar salariaţilor care au participat direct la obţinerea de rezultate în activitate, apreciate ca valoroase, reclamantul nefăcând parte din această categorie. De asemenea, invocă pârâta dispoziţiile al.2 al aceluiaşi articol 21 , potrivit căruia acordarea acestui premiu este condiţionată de realizarea de economii prin reducerea cheltuielilor cu salariile, arătând că unitatea nu a realizat economii.
Deşi pârâta a solicitat proba cu înscrisuri, iar instanţa i-a pus în vedere să depună la dosarul cauzei toate înscrisurile ce au legătură cu obiectul cauzei, pârâta nu a depus nici un înscris referitor la cele susţinute cu privire la premiul lunar de 2%.
Cum nu s-a făcut dovada că reclamantul, prin activitatea sa, nu a participat la obţinerea unor rezultate valoroase în activitate şi nici nu s-a făcut vreo dovadă cu privire la acordarea sau neacordarea acestui premiu lunar celorlalţi salariaţi, instanţa constată că în temeiul OUG 115/2004 cererea este întemeiată.
Prin raportul de expertiză, la care pârâta nu a formulat obiecţiuni, s-au calculat drepturi cu acest titlu în cuantum de 432 lei net.
III.O a treia solicitare a reclamantului vizează cuantumul primei de stabilitate aferente anului 2009.
Cu privire la prima de stabilitate, pârâta susţine că această primă, aşa cum era prevăzută de OG 17/2008, pentru modificarea OUG 115/2004, nu se mai acordă întrucât prin art. 49 pct.5 din Legea 330/2009, art. 41 indice 2 din OUG 115/2004 , care reglementa acordarea acestei prime a fost abrogat.
Analizând acest aspect , prin prisma modificărilor legislative intervenite, instanţa reţine că susţinerea pârâtei nu este întemeiată.
Astfel, potrivit art. 1 lit. c), din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2009: „ Sunt şi rămân în vigoare până cel mai târziu la data de 31 martie 2009 următoarele acte normative:
c) Ordonanţa Guvernului nr. 17/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2004 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului contractual din unităţile sanitare publice din sectorul sanitar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 83 din 1 februarie 2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 304/2008.”
Ulterior, potrivit art. 1 lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2009: „ În luna aprilie 2009, în ceea ce priveşte salarizarea personalului din sectorul bugetar, se aplică următoarele acte normative:
c) Ordonanţa Guvernului nr. 17/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2004 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului contractual din unităţile sanitare publice din sectorul sanitar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 83 din 1 februarie 2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 304/2008;”
Mai departe, art. 1 lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009:” Pentru perioada 1 mai – 31 decembrie 2009, în ceea ce priveşte salarizarea personalului din sectorul bugetar, se aplică următoarele acte normative:
c) Ordonanţa Guvernului nr. 17/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2004 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului contractual din unităţile sanitare publice din sectorul sanitar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 83 din 1 februarie 2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 304/2008, cu modificările ulterioare;”
Articolul 41 indice 2, aşa cum a fost modificat prin Legea 304/2008 , prevede:
„Pentru asigurarea stabilităţii, personalul din sistemul sanitar beneficiază în trimestrul al II-lea şi trimestrul al IV-lea ale fiecărui an calendaristic de câte o primă de stabilitate, ale cărei cuantum şi mod de acordare se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.”
Prin art. 49 din Legea 330/2009 se prevede:” La 3 zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, se abrogă: Art. 41 indice 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2004 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului contractual din unităţile sanitare publice din sectorul sanitar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.138 din 2 decembrie 2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 125/2005, cu modificările şi completările ulterioare.
Ca atare, abrogarea la care face referire pârâta priveşte strict OUG 115/2004 aşa cum a fost aprobată şi modificată prin Legea 125/2005, în timp ce OG 17/2008, aşa cum a fost aprobată şi modificată prin Legea 304/2008 nu este vizată de textul abrogator.
Mai mult decât atât, textului art. 41 indice 2 din OG 17/2008, aşa cum a fost aprobat şi modificat prin Legea 304/2008, i-a fost prelungită valabilitatea şi după intrarea în vigoare a Legii 330/2009, respectiv până în decembrie 2009, prin OUG 1/2009, OUG 31/2009 şi OUG 41/2009.
Ca urmare, potrivit actelor normative arătate, se cuvine reclamantului prima de stabilitate aferentă anului 2009 şi care a fost calculată de expert la suma de 1406 lei.
IV.A mai solicitat reclamantul să fie obligată pârâta la plata tichetelor de masă pentru lunile noiembrie-decembrie 2009 şi ianuarie –februarie 2010.
Cu privire la această solicitare, pârâta nu a formulat apărări prin întâmpinare, susţinând oral în şedinţa publică din 10.03.2011 că în perioada noiembrie 2009-ianuarie 2010 nici un salariat nu a primit tichete de masă. Deşi instanţa i-a pus în vedere să depună la dosar dovezi în acest sens, pârâta nu s-a conformat.
Potrivit dispoziţiilor Legii 142/1998, cu modificările ulterioare, angajatorul distribuie salariaţilor tichetele de masă, lunar, în ultima decadă a fiecărei luni, pentru luna următoare. Totodată, angajatorul distribuie, pe salariat, un număr de tichete de masă corespunzător numărului de zile lucrătoare din luna pentru care se face distribuirea. Articolul 6 din acest act normativ prevede că salariatul poate utiliza, lunar, un număr de tichete de masă cel mult egal cu numărul de zile în care este prezent la lucru în unitate.
Astfel, instanţa reţine că se cuvine salariatului un număr de tichete de masă corespunzător perioadei lucrate din fiecare lună.
Potrivit pontajului pe luna noiembrie, reclamantul a fost pontat cu 74 ore lucrate, echivalentul a 9 zile. Ulterior, verificând evidenţele aflate în posesia pârâtei, ca urmare a obiecţiunilor reclamantului, expertul a constatat că reclamantul a efectuat în luna noiembrie 5 ore suplimentare în datele de 24.11 şi 26.11, iar în datele de 3.11, 8.11 şi 9.11 nu i-au fost pontate un număr de 27 ore lucrate şi 11 ore de noapte, totalizând astfel 43 de ore. Adăugând aceste ore la totalul de 74 din fişa de pontaj, rezultă un total de 117 ore, adică echivalentul a 15 zile de lucru, pentru care reclamantului i se cuveneau 15 tichete de masă.
De asemenea, după ce iniţial potrivit pontajului pe luna februarie 2010 expertul a reţinut 12 zile lucrate şi a acordat reclamantului 12 tichete de masă, ulterior , la cererea instanţei a calculat şi orele lucrate în data de 19.02.2010, respectiv 12 ore. Astfel că pentru luna februarie, reclamantul a avut 13 zile lucrate şi deci i se cuveneau 13 tichete de masă. În total, i se cuveneau reclamantului un număr de 69 tichete de masă pentru întreaga perioadă noiembrie 2009-februarie 2009.
În ceea ce priveşte reţinerea perioadei lucrate în data de 19.02.2010 trebuiesc făcute câteva precizări.
Prin Decizia nr. 19/18.02.2010 s-a dispus că începând cu data de 18.02.2010 se desface disciplinar contractul de muncă al reclamantului, decizia urmând a fi comunicată reclamantului cu drept de contestaţie în termen de 30 zile.
Pe de o parte, pârâta nu a făcut dovada datei la care s-a comunicat reclamantului această decizie iar, pe de altă parte, potrivit art.268 al.3 din Codul muncii, decizia de sancţionare se comunică salariatului în cel mult 5 zile de la emitere şi produce efecte de la data comunicării.
De asemenea, potrivit art.154 din Codul muncii salariul reprezintă contraprestaţia muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă.
Ca atare, atât timp cât decizia de desfacere a contractului nu i-a fost comunicată, contractul individual de muncă era în vigoare iar munca prestată de salariat în baza acestui contract trebuie plătită de angajator.
În speţă, reclamantul a susţinut că în data de 19.02.2010 a efectuat o tură completă iar pârâta nu a contestat acest aspect ci doar a susţinut că nu i se cuvine plata pentru această muncă întrucât contractul de muncă al reclamantului fusese desfăcut din ziua anterioară, respectiv 18.02.2010. Expertul a calculat pentru data de 19.02.2010 o tură completă de 12 ore şi drepturile aferente de 55 lei.
Revenind la tichetele de masă, potrivit Ordinului Ministrului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale nr. 1444/31.07.2009: „Pentru semestrul II al anului 2009, începând cu luna septembrie, valoarea nominală a unui tichet de masă, stabilită potrivit prevederilor art. 31 alin. (3) teza a II-a şi alin. (4) din Normele de aplicare a Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 5/1999, cu modificările ulterioare, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2006 pentru completarea art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2005 privind unele măsuri de natură fiscală şi financiară pentru punerea în aplicare a Legii nr. 348/2004 privind denominarea monedei naţionale, aprobată prin Legea nr. 187/2006, şi ale prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 5/2007 pentru completarea art. 3 din Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, aprobată prin Legea nr. 154/2007, este de 8,72 lei.
Potrivit Ordinului 135/2010 ,pentru semestrul I al anului 2010, începând cu luna martie, valoarea nominală a unui tichet de masă, stabilită potrivit prevederilor art. 31 alin. (3) teza a II-a şi alin. (4) din Normele de aplicare a Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 5/1999, cu modificările ulterioare, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2006 pentru completarea art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2005 privind unele măsuri de natură fiscală şi financiară pentru punerea în aplicare a Legii nr. 348/2004 privind denominarea monedei naţionale, aprobată prin Legea nr. 187/2006, şi ale prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 5/2007 pentru completarea art. 3 din Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, aprobată prin Legea nr. 154/2007, se menţine la nivelul ultimei valori nominale indexate de 8,72 lei.
Ca urmare, se cuvin reclamantului cele 69 tichete de masă a căror valoare nominală este de 601 lei.
V. Reclamantul a solicitat şi plata orelor lucrate în programul normal (10 ore în octombrie 2009, 70 ore în noiembrie 2009, o tură completă în decembrie şi o tură completă în 19 februarie 2010) şi neplătite, precum şi contravaloarea orelor suplimentare efectuate în perioada 5.09.2009-24.11.2009.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acestei cereri arătând că reclamantul a fost plătit pentru orele lucrate potrivit pontajului, că orele suplimentare i-au fost compensate cu zile libere potrivit cererilor adresate unităţii şi că potrivit Legii 329/2009 unitatea a acordat salariaţilor în lunile noiembrie şi decembrie câte 4 zile libere fără plată, potrivit Deciziei 79 (f.55).
Nici de această dată, pârâta nu a făcut dovada susţinerilor sale, respectiv nu a făcut dovada compensării orelor suplimentare cu zile libere.
În ceea ce privesc orele lucrate şi neplătite, din foile de parcurs, expertul a constatat (f.86) că reclamantul a efectuat în luna noiembrie 27 ore program normal şi 11 ore de noapte pentru care avea de încasat 113 lei.
De asemenea, a constatat că a efectuat o tură completă în data de 19.02.2010 pentru care i se cuvenea suma de 55 lei. Astfel, i se cuvine reclamantului suma totală de 168 lei, reprezentând contravaloare ore lucrate şi neplătite.
În ceea ce privesc orele suplimentare, acelaşi expert a constatat că reclamantul a efectuat în luna septembrie 2009- 12 ore suplimentare, pentru care avea de primit suma de 49 lei, în luna octombrie 2009-32 de ore suplimentare, pentru care avea de primit 128 lei şi în luna noiembrie 2009-5 ore suplimentare, pentru care avea de primit 30 lei. Astfel, i se cuvenea reclamantului pentru orele suplimentare suma de 207 lei.
VI. Ultimul capăt de cerere formulat de reclamant se referă la contravaloarea concediului de odihnă.
Cu privire la acest capăt de cerere, pârâta a arătat că reclamantul a efectuat concediul de odihnă în perioada mai-iunie 2009 şi a beneficiat de indemnizaţia aferentă.
Prin raportul de expertiză expertul a constatat că în anul 2009 reclamantul a efectuat concediul de odihnă şi a primit indemnizaţia aferentă în lunile mai-iunie 2009. Însă pentru perioada lucrată din anul 2010, reclamantul avea dreptul la 5 zile de concediu de odihnă, a căror contravaloare este de 319 lei.
Faţă de toate aceste considerente, instanţa a reţinut că cererea reclamantului este întemeiată şi a obligat pârâta să-i plătească acestuia sumele de mai sus, reprezentând drepturi salariale neachitate, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii.
