Constată că sub dosar nr. …. s-a înregistrat la această instanţă acţiunea formulată de reclamanta M. S. împotriva pârâtului Colegiul Tehnic prin care s-a solicitat ca prin sentinţa ce se va pronunţa să fie obligat pârâtul :
-la plata drepturilor salariale neacordate, rezultate şi cuvenite din aplicarea Legii nr. 221/2008 şi L. 285/2010 reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite pe perioada 01.01.2010 – 13.05.2011, actualizate cu indicele de inflaţie, până la data plăţii efective;
-la emiterea deciziilor de încadrare corespunzătoare;
-la efectuarea menţiunilor ce se cuvin în registrul general de evidenţă a salariaţilor. Cu cheltuieli de judecată.
În motivare se arată că reclamanta este profesoară în cadrul pârâtului în funcţia de profesoară începând cu 01.09.1990. Legea nr. 221/2008 care a aprobat O.G. 15/2008 a prevăzut valorile coeficienţilor de multiplicare care trebuiau să se aplice personalului din învăţământ în perioada 01.01.2010 – 31.12.2010; aplicarea legii a fost suspendată prin ordonanţe succesive însă aceste ordonanţe au fost declarate neconstituţionale. Arată că din ianuarie 2010 a intrat în vigoare L. 330/2009 privind salarizarea unitară iar salariile trebuiau calculate cu menţinerea cuantumului avut în decembrie 2009, aşa cum au fost stabilite prin L. 221/2008, sens în care s-a pronunţat şi I.C.C.J. care a statuat că prev. L. 221/2008 trebuie aplicate şi începând cu anul 2010. Se susţine că în această situaţie pârâtul trebuia să facă aplicarea prev. L. 285/2010 cu majorarea corespunzătoare de 15”%, însă la salariile din 2008, majorate cu 50% la care să se aplice reducerea de 25% stabilită prin L. 118/2010, ceea ce pârâtul nu a făcut.
În drept sunt invocate disp. L. 221/2008, L. 30/2009, L. 285/2010 şi Decizii ale Î.C.C.J.
În probaţiune se depune dovada calităţii de angajat.
Pârâtul, deşi a fost legal citat, nu a depun întâmpinare sau alte acte în apărare.
Acţiunea este scutită de plata taxei de timbru conf. disp. art. 270 C. muncii.
La termenul din … instanţa, din oficiu, a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.
Faţă de excepţia invocată, reprezentantul reclamantei a solicitat respingerea acesteia motivat de faptul că dreptul la acţiune s-a născut în anul 2012 când Î.C.C.J. s-a pronunţat în materie prin Decizia nr. 11/2012, nefiind împlinit termenul de prescripţie.
Din actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:
Reclamanta M. S. este angajata pârâtului Colegiul Tehnic în calitate de cadru didactic, astfel cum rezultă din Contractul Individual de Muncă depus la f. 5 din dosar iar în data de 18 decembrie 2014 a formulat prezenta acţiune prin care solicită acordarea drepturilor salariale pentru perioada 01.01.2010 – 13.05.2011.
În conformitate cu disp. art. 248 N.C.P.C. instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiei invocată.
Acţiunea s-a înregistrat la Tribunalul Sibiu în 18 decembrie 2014, dată la care era în vigoare Noul Cod Civil, care la art. 2512 prevede că „Prescripţia poate fi opusă numai de cel în folosul căruia curge …iar organul de jurisdicţie competent nu poate aplica prescripţia din oficiu”. Cu toate acestea, instanţa a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, considerând că în speţă sunt aplicabile disp. L. nr. 71/2011, potrivit cărora prescripţiile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt şi rămân supuse dispoziţiilor legale care le-a instituit.
În această situaţie au aplicabilitate disp. art. 18 din Decretul nr. 167/1958 care prevăd că „Instanţa judecătorească şi organul arbitral sunt obligate ca, din oficiu, să cerceteze dacă dreptul la acţiune …este prescris”, astfel încât instanţa a este obligată să verifice dacă s-a împlinit termenul de prescripţie pentru formularea acţiunii, având în vedere faptul că în speţă este vorba de drepturi salariale pe perioada 2010 – 13.05.2011 şi termenul de prescripţie a început să curgă înainte să intre în vigoare Noul Cod Civil, respectiv înainte de 1.10.2011.
În acelaşi sens s-a pronunţat şi Î.C.C.J., care prin decizia nr. 1/2014 dată în R.I.L. a statuat că „prescripţiile începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeaşi dată, rămân supuse disp. art. 18 din Decretul nr.167/1958, …, astfel încât atât instanţele de judecată, din oficiu, cât şi părţile interesate pot invoca excepţia…chiar în litigii începute după 01.10.2011”
Verificând excepţia, instanţa constată că aceasta este întemeiată.
Acţiunea de faţă a fost înregistrată în 18 decembrie 2014 şi vizează drepturile salariale aferente perioadei 01.01.2010 – 13.05.2011. În conformitate cu prev. art. 268lit.c din C. muncii cererile care au ca obiect plat unor drepturi salariale pot fi formulate în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune; în acelaşi sens sunt şi disp. art. 171 din acelaşi Cod care prevăd că dreptul la acţiune cu privire la plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile erau datorate.
Argumentul invocat cum că dreptul la acţiune s-a născut în anul 2012 când s-a pronunţat de către Î.C.C.J. Decizia nr. 11/2012 dată în R.I.L. nu poate fi acceptat, întrucât deciziile Înaltei Curte nu întrerup curgerea prescripţiei astfel cum prevede art. 16 din D-L. nr. 167/1958 şi nici nu stabilesc un drept ci doar confirmă existenţa acestuia.
Faţă de aceste prevederi legale, având în vedere că în speţă este vorba de drepturi salariale cu scadenţă lunară, se constată că, raportat la perioada solicitată (01.01.2010 – 13.05.2011) şi la data înregistrării acţiunii (18 decembrie 2014), acţiunea a fost introdusă în afara termenului de prescripţie de 3 ani, care s-a împlinit cel mai târziu în 13 mai 2104, motiv pentru care va fi admisă excepţia invocată cu consecinţa respingerii acţiunii.
Faţă de cele arătate, având în vedere admiterea excepţiei prescripţiei dreptului, care este una de fond şi ţinând cont de disp. art. 248 N.C.P.C. , se constată că analizarea acţiunii pe fond este inutilă.
