Citeste şi


Drepturi salariale solicitate prin invocarea unei situaţii discriminatorii. Lipsa unei reglementări legale în acest sens.


Drepturi salariale solicitate prin invocarea unei situaţii discriminatorii.  Lipsa unei reglementări legale în acest sens.

Art. 2 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000

În lipsa unei reglementări legale în acest sens, invocarea de către reclamanţi a unei situaţii discriminatorii, nu justifică pretenţiile acestora întrucât instanţa nu poate acorda cea ce nu îşi are izvorul în norma legală.

Curtea Constituţională a statuat că dispoziţiile legale invocate de reclamanţi sunt neconstituţionale, în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând ca sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

decizia nr.1534 din data de 3 noiembrie 2009

Prin  cererea  înregistrată pe rolul  Tribunalului Prahova – Secţia Civila  sub nr. 7828/105/2008, reclamanţii  reprezentanţi de S N, au solicitat în contradictoriu cu paraţii M şi IPJ P, repararea prejudiciului cauzat poliţiştilor – membrii de sindicat , ca urmare a discriminării  prin neacordarea majorărilor salariale de 5 % , începând cu data de 1.01.2007( faţa de nivelul din luna decembrie 2006), cu 2%  începând cu data de 1.04.2007( faţă de nivelul din luna martie 2007)  şi cu 11 %  începând cu data de 1.10.2007 ( fata de nivelul din luna septembrie 2007 ), plata dobânzilor legale începând cu luna ianuarie 2007 pana la efectuarea plaţii , indexarea sumelor datorate  prin aplicarea coeficienţilor de inflaţie , începând cu  1.01.2007  şi pana la momentul efectuării plaţii efective a drepturilor salariale, precum şi efectuarea menţiunilor privitoare la majorările salariale în dosarul personal al fiecărui  membru de sindicat.

In motivarea cererii reclamanţii au arătat că sunt angajaţi ai IPJ P, având calitatea de funcţionari publici, că în anul 2007, Guvernul României a emis 3 ordonanţe prin care s-a dispus  majorarea salariului începând cu 1.01.2007  tuturor demnitarilor, magistraţilor, funcţionarilor publici şi salariaţilor contractuali şi că Legea 232/6.07.2007  prevede majorări salariale în cota de 7% aplicate la salariul  din 2006  si de 11%  cu începere de la 1.10.2007  aplicata la salariul din septembrie 2007, pentru toţi funcţionarii publici, însă la aplicare au fost exceptaţi poliţiştii.

Prin excluderea poliţiştilor de la acordarea majorărilor salariale s-a produs o discriminare, în sensul art. 2 din OG nr. 137/2000, constând în lipsirea de venituri  corespunzătoare majorărilor salariale  acordate celorlalte categorii salariale.

Prin întâmpinarea formulată la termenul de judecata din data de 3.02.2009,  paratul a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii fată de  decizia  Curţii Constituţionale nr. 819/3.07.2007, prin care s-a dispus  admiterea excepţiei de neconstituţionalitate ridicate de Ministerul Justiţiei, constatându-se că prev.art.1, art.2( alin.3 ) şi art.27 alin.1 din OG nr.137/2000,  sunt neconstituţionale, în măsura în care din acestea  se desprinde înţelesul că  instanţele judecătoreşti  au competenta să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege,  considerând că sunt  discriminatorii,  şi să le înlocuiască  cu norme create  pe cale judiciară  sau cu prevederi cuprinse  in alte acte normative.

La rândul său,  paratul a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia  nelegalităţii compunerii completului de judecata, raportat la disp.art. 78 alin.1 din Legea 360/2002 si art. 109 din Legea nr.188/1999.

De asemenea a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii raportat la  disp. deciziei Curţii Constituţionale  nr. 818/3.07.2008.

La termenul de judecata din data de 24.02.2009,  prin încheierea de la acea dată s-a dispus  transpunerea cauzei  la Secţia  Comerciala si de Contencios Administrativ din cadrul aceleaşi instanţe.

Cauza a fost înregistrata  pe rolul  secţiei de contencios administrativ sub nr. 7828./105/2008.

Prin sentinţa nr.260 pronunţată în data de 28 aprilie 2009, Tribunalul Prahova a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâţi şi ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanţii.

Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că salarizarea reclamanţilor  se face potrivit dispoziţiilor cuprinse in OG nr. 38/2003 privind  salarizarea si alte drepturi  ale poliţiştilor, iar dispoziţii legale  nu prevăd acordarea creşterilor salariale solicitate.

Mai mult,  reclamanţii au beneficiat  de alte ceste creşteri salariale  potrivit Legii 491/2006 .

S-a mai reţinut că instanţele de judecata nu se pot substitui  legislativului prin acordarea  unor drepturi  salariale  unor categorii profesionale, altele decât cele menţionate în actul normativ  invocat de către  reclamanţi  şi că în situaţia contrară  acestea s-ar substitui Parlamentului, unica autoritate legiuitoare a tarii si ar determina încălcarea principiului  separaţiei puterilor in stat.

Instanţa de judecata a concluzionat că nu are posibilitatea decât  de a recunoaşte  existenta unor drepturi salariale cuprinse expres în anumite acte normative şi eventual  neacordate unei părţi şi nu de a acorda astfel de drepturi invocând principiul discriminării  unor persoane  care nu beneficiază  de acestea prin  respectivele acte normative, aşa cum  se retine şi în decizia  Curţii Constituţionale nr. 818/2008.

Împotriva sentinţei au declarat recurs reclamanţii criticând-o pentru  nelegalitate şi netemeinicie susţinând  că Legea  nr.232 din 6 iulie 2007 publicată în M.of.nr.171 din 16 iulie 2007 pentru aprobarea OG nr.6/2007, modificând art.39 alin.2 al acestuia  prevede majorări salariale pentru toţi funcţionarii publici.

Pe de altă parte, potrivit art.43 din OG nr.38/2003 „Salariile stabilite în raport cu coeficienţii de ierarhizare, prevăzute în prezenta ordonanţă, sunt brute şi se vor indexa în baza reglementărilor care privesc salarizarea personalului din sectorul bugetar”, în speţă, majorarea salarială urmând a se face în conformitate cu prevederile Legii nr.232/2007, care modificând  art.48 din OG  6/2007 stipulează că „ prezenta ordonanţă se completează cu prevederile Legii nr.188/1999, republicată, precum şi cu dispoziţiile actelor normative speciale care reglementează salarizarea şi alte drepturi pentru personalul bugetar”.

Recurenţii consideră că interpretarea instanţei conform căreia poliţiştii sunt  excluşi de la indexarea salariilor,  aşa cum a  fost ea aplicată funcţionarilor publici, pe motiv că aceştia sunt  încadraţi în baza Legii  nr.360/2002, contravine chiar textelor de lege specială, adică OG  nr.38/2003, care aşa cum au menţionat anterior stipulează clar că salariile prevăzute în acest act normativ – adică ale poliţiştilor – se vor indexa în baza reglementărilor care privesc salarizarea personalului din sectorul bugetar,  în speţă OG nr.6/2007, modificată de Legea 232/2007.

S-a susţinut că acţiunea nu a fost întemeiată pe dispoziţiile OG nr.10/2007, aşa cum eronat  a reţinut instanţa de judecată, aceasta fiind dată cu titlu de exemplu, ci pe dispoziţiile OG nr.6/2007.

S-a solicitat admiterea recursului şi pe cale de consecinţă admiterea  acţiunii astfel cum a fost formulată.

Intimaţii au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat susţinând  în esenţă că sentinţa recurată este temeinică şi legală sub  aspectul tuturor criticilor formulate.

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate şi a temeiurilor prevăzute de art.304 Cod pr.civilă, precum şi sub toate aspectele potrivit art.3041 Cod pr.civilă, Curtea a reţinut că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce urmează :

Instanţa de fond a făcut o corectă interpretare şi aplicare a  dispoziţiilor legale incidente în cauză şi a deciziilor Curţii Constituţionale obligatorii în  soluţionarea cauzelor în care se invocă discriminarea .

În cauză  s-a invocat faptul că discriminarea este rezultatul prevederilor OG nr.6, modificată de Legea nr.232/2007, prin care s-au prevăzut creşteri salariale pentru  anumite categorii de salariaţi bugetari.

Având în vedere faptul că reclamanţii au calitatea de funcţionari publici cu statut special şi îşi desfăşoară activitatea  în cadrul IPJ P, salarizarea acestora se face potrivit normelor cuprinse  în OG nr.38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, act normativ care nu prevede acordarea acestor creşteri salariale.

Începând cu data  de 1 ianuarie 2007 poliţiştii au beneficiat de creşteri salariale ca urmare a majorării coeficienţilor de ierarhizare a funcţiilor, conform Legii nr.491/2006 privind aprobarea OG nr.57/2007 pentru modificarea OG nr.38/2003.

Fără temei legal recurenţii solicită acordarea unor drepturi băneşti, ca urmare a creşterilor salariale prevăzute pentru anumite categorii de salariaţi bugetari din care  ei nu fac parte.

Mai mult, Curtea Constituţională, prin Deciziile nr.818, 819, 820 şi 821 din 3 iulie 2008, publicate în M.O. nr. 537 din 16 iulie 2008 a admis excepţia de neconstituţionalitate constatând că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) şi art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituţionale, în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând ca sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. Astfel se consideră că instanţele de judecată nu pot cenzura soluţia aleasă de legiuitor în stabilirea retribuţiei unor categorii profesionale şi să stabilească alte drepturi salariale decât cele prevăzute de lege. S-ar încălca, astfel, rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării şi principiul separaţiei puterilor în stat.

Aşadar, instanţa de judecată  nu este în măsură să instituie ea însăşi o normă juridică nediscrirninatorie sau să aplice dispoziţii prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport cu recurenţii care se consideră discriminaţi.

Orice plată nu poate fi decât urmarea directă şi nemijlocită a recunoaşterii dreptului şi a materializării acestuia într-un act administrativ, care să înlocuiască, sau să modifice, actul iniţial, considerat nelegal şi discriminatoriu, politicile salariale fiind de resortul absolut al Guvernului şi Parlamentului şi nu al instanţelor judecătoreşti, al căror atribut este doar de a aplica legea, nu de a face lege.

 Atâta timp cât nu s-a obţinut desfiinţarea sau modificarea actelor administrative prin care a fost stabilită salarizarea cuvenită funcţionarilor publici reclamanţi pentru munca prestată şi nu au fost emise noi acte administrative, prin care să se pună de acord elementele salarizării cu cele ce se aplică altor funcţionari publici ocupând funcţii analoge şi compatibile, nu existau temeiuri de fapt şi de drept pentru a se dispune obligarea pârâţilor la plata vreunei sume, fie cu titlu de salariu, fie cu titlu de despăgubire.

Ca atare, în lipsa unei reglementări legale în acest sens, invocarea de către recurenţi a unei situaţii discriminatorii, nu justifică pretenţiile acestora întrucât instanţa nu poate acorda cea ce nu îşi are izvorul într-o normă legală.