Drepturi salariale. Valoarea de referinţă sectorială.
Art. 1, 2 alin. 3 şi 27 alin.1 din O.G. nr. 137/2000.
În speţă reclamanţii au solicitat prin cererea de chemare în judecată, obligarea pârâţilor la plata unor diferenţe salariale, constatând că la calcularea veniturilor ce li se cuvin, nu au fost luate în calcul majorarea valorii de referinţă sectorială, care s-a aplicat unor altor categorii de bugetari.
În drept, reclamanţii şi-au întemeiat acţiunea pe dispoziţiile O.G. nr. 137/2000, considerând că sunt discriminaţi faţă de organele puterii legislative şi executive.
În drept, reclamanţii şi-au întemeiat acţiunea pe dispoziţiile O.G. nr. 137/2000, considerând că sunt discriminaţi faţă de organele puterii legislative şi executive.
Curtea constată că prin Decizia nr. 821 din 3 iulie 2008, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ministerul Justiţiei, şi a hotărât că dispoziţiile art. 1, 2 alin. 3 şi 27 alin.1 din O.G. nr. 137/2000, sunt neconstituţionale, în măsura în care din aceste dispoziţii s-ar desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. Deşi, potrivit art. 31 alin.1 şi 3 din Legea nr. 47/1992, deciziile pronunţate de Curtea Constituţională sunt obligatorii, Tribunalul Mureş nu a respectat această obligativitate şi a făcut aplicarea dispoziţiilor cuprinse din O.G. nr. 137/2000.
Prin Sentinţa civilă nr. 1209, pronunţată la data de 11 iunie 2008 de Tribunalul Mureş, a fost respinsă excepţia lipsei calităţi procesuale pasive a M.J., de asemenea, a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru perioada 01.01.2005 – 07.05.2005, iar pe fond, a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de reclamanţii P.C., V.D., M.L., B.G., A.V., în contradictoriu cu pârâţii C.A. Târgu-Mureş, T.M., T.H., M.J. şi, drept consecinţă:
– a obligat pârâţii la plata către fiecare reclamant a sumelor reprezentând diferenţe salariale calculate pe baza valorii de referinţă sectorială prevăzută de lege pentru funcţiile de demnitate publică şi a coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi de lege, corectate periodic în raport de evoluţia preţurilor de consum, pentru determinarea şi corecţia valorii de referinţă sectorială prevăzută de lege pentru funcţiile de demnitate publică, după cum urmează:
– pentru perioada 8 mai 2005 – 30 septembrie 2005, la valoarea de referinţă sectorială de 264,7 lei;
– pentru perioada 1 octombrie 2005 – 31 ianuarie 2006, la valoarea de referinţă sectorială de 297,5 lei;
– pentru perioada 1 februarie 2006 – 31 august 2006, la valoarea de referinţă sectorială de 312,4 lei;
– pentru perioada 1 septembrie 2006 – 31 decembrie 2006, la valoarea de referinţă sectorială de 331,2 lei;
– pentru perioada 1 ianuarie 2007 – 31 martie 2007, la valoarea de referinţă sectorială de 337,8 lei;
– pentru perioada 1 aprilie 2007 – 30 septembrie 2007, valoarea de referinţă sectorială de 354,7 lei;
– pentru perioada 1 octombrie 2007 – 31 decembrie 2007, valoarea de referinţă sectorială de 393,7 lei; precum şi în continuare pe anul 2008, la valoarea de referinţă sectorială de 437,04 lei, în raport cu valoarea de referinţă sectorială pentru care au fost calculate salariile în perioadele de mai sus.
– s-a dispus că sumele mai sus menţionate să fie actualizate în funcţie de rata inflaţiei, calculată începând cu data scadenţei lunare a fiecărei diferenţe salariale şi până la data plăţii efective a debitului;
– s-au respins restul pretenţiilor ca prescrise.
Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti au declarat recurs Ministerul Justiţiei, care, în temeiul art. 304 pct. 4 şi 9 Cod procedură civilă, a solicitat casarea hotărârii atacate, iar în rejudecare să se constate că pretenţiile reclamanţilor intimaţi sunt neîntemeiate, acţiunea urmând a fi respinsă.
În primul rând, pârâtul recurent a susţinut că instanţa de fond a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, deoarece drepturile acordate reclamanţilor nu au nici un temei legal, mai mult, a legiferat acordarea unor drepturile salariale neprevăzut de legislaţia specifică a categoriile profesionale a judecătorilor. O.G. nr. 137/2000, care a constituit temeiul de drept, atât al cererii de chemare în judecată cât şi al hotărârii atacate, a fost declarată neconstituţională, prin Decizia nr. 281/2008, de către Curtea Constituţională, în măsura în care, din dispoziţiile art. 1, 2 şi 27, s-ar desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În al doilea rând, pârâtul recurent susţine că drepturile salariale ale judecătorilor au fost determinate în funcţie de valoarea sectorială prevăzută de lege pentru funcţiile de demnitate publică, alese şi numite, din cadrul autorităţii legislative şi executivă. Această valoare a fost corectată periodic în raport cu evoluţia preţurilor de consum în condiţiile stabilite de prevederile legale.
Acestea erau normele prevăzute de Legea nr. 50/1996, însă prin Legea nr. 347/2003, prin care au fost abrogate dispoziţiile O.U.G. nr. 177/2002, şi ca urmare indemnizaţiile pentru magistraţi s-au stabilit pe baza valorii de referinţă sectorială, prevăzută în Anexa I. Prin urmare, începând cu intrarea în vigoare a Legii nr. 347/2003, nu există temei legal pentru ca indemnizaţiile personalului din cadrul autorităţii judecătoreşti, să fie stabilite pe baza valorii de referinţă sectorială, prevăzută de lege pentru funcţiile de demnitate publică din cadrul autorităţii legislative şi executive.
Reclamanţii intimaţi nu au formulat întâmpinare.
Recursul a fost trimis spre competentă soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, însă, ca urmare a declarării neconstituţionalităţii a dispoziţiilor art. I şi II din O.U.G. nr. 75/2008, dosarul a fost înaintat Curţii de Apel Târgu Mureş.
Verificând hotărârea atacată, Curtea constată că recursul este fondat, având în vedere următoarele considerente:
Reclamanţii au solicitat prin cererea de chemare în judecată, obligarea pârâţilor la plata unor diferenţe salariale, constatând că la calcularea veniturilor ce li se cuvin, nu au fost luate în calcul majorarea valorii de referinţă sectorială, care s-a aplicat unor altor categorii de bugetari.
La rândul său, Tribunalul Mureş a admis acţiunea, constatând de asemenea că au fost încălcate dispoziţiile art. 16 alin.1 şi 2 din Constituţia României, art. 1 şi 2 din O.G. nr. 137/2000.
Curtea constată că prin Decizia nr. 821 din 3 iulie 2008, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ministerul Justiţiei, şi a hotărât că dispoziţiile art. 1, 2 alin. 3 şi 27 alin.1 din O.G. nr. 137/2000, sunt neconstituţionale, în măsura în care din aceste dispoziţii s-ar desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. Deşi, potrivit art. 31 alin.1 şi 3 din Legea nr. 47/1992, deciziile pronunţate de Curtea Constituţională sunt obligatorii, Tribunalul Mureş nu a respectat această obligativitate şi a făcut aplicarea dispoziţiilor cuprinse din O.G. nr. 137/2000. Prin urmare, în speţă, este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă şi nu cel prevăzut de art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă, aşa cum susţine pârâtul-recurent Ministerul Justiţiei, hotărârea fiind dată cu încălcarea unor dispoziţii legale.
Faţă de cele reţinute, în temeiul art. 312 pct. 1 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul şi va modifica în parte hotărârea atacată, respingând integral acţiunea formulată.
