Funcţionar public. Decizie privind desemnarea persoanelor cărora urma să li se acorde prime salariale. Evaluarea performanţelor funcţionarilor publici, ca atribut al colectivului cu funcţie de conducere. Competenţa instanţei de contencios administrativ
Competenţa instanţei de contencios administrativ în cenzurarea modului de apreciere a performanţelor funcţionarilor publici, exercitat de colectivul cu funcţie de conducere al penitenciarului, se circumscrie doar în privinţa verificării respectării procedurilor consacrate şi a existenţei unei motivări pertinente, de natură a elimina eventuala exercitare abuzivă a dreptului de dispoziţie.
Curtea de Apel Iaşi, decizia nr.27/C.A. din 21.01.2008
Prin sentinţa civilă nr.1808/E din 14 septembrie 2007, Tribunalul Iaşi, respingând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Penitenciarului I., a respins acţiunea formulată de reclamantul S.D. în contradictoriu cu pârâtul Penitenciarul I.; acţiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul V.M., în calitatea sa de director al Penitenciarului I., respingându-se ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că reclamantul a chemat în judecată pe pârâţi, pentru ca prin hotărâre să se dispună anularea deciziei prin care a fost tăiat de la dreptul la primă, prevăzut de art.34 din Legea nr.293/2004 şi că această măsură a fost luată potrivit prevederilor anexei 6 la Ordinul ministrului justiţiei nr.2498/C/1999.
S-a mai reţinut că, din fişa de evaluare pe anul 2006, rezultă că reclamantul nu a primit punctaj maxim la nici unul din indicatorii de performanţă profesională înseraţi în cuprinsul acestui act şi că, din aceeaşi fişă, mai rezultă că reclamantul acţionează în situaţii deosebite fără a evalua cauzele, astfel că nu se poate susţine că funcţionarul public şi-a îndeplinit în mod exemplar atribuţiile de serviciu, fapt ce a îndreptăţit Consiliul de conducere al Penitenciarului I. să nu-i acorde prima în cuantum de 400 lei, considerente pentru care acţiunea a fost respinsă, inclusiv solicitarea de a se obliga pârâţii la plata de daune.
Curtea a constatat că cererea de recurs a reclamantului este nefondată, sens în care a reţinut următoarele:
În mod justificat prima instanţă a primit excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului V.M., chemat în judecată în calitatea sa de director al instituţiei publice cu care reclamantul se află în raporturi de serviciu, întrucât desemnarea persoanelor cărora urma să li se acorde prime, pentru activitatea desfăşurată în anul 2006, nu s-a făcut prin actul exclusiv al pârâtului, ci a fost urmarea discutării propunerilor într-un cadru lărgit, astfel că, indiferent dacă acel organism purta denumirea de „consiliu de conducere”, sau era format din cadrele de conducere ale Penitenciarului, hotărârea este una colectivă, răspunderea conducătorului unităţii neputându-se disocia, în acest caz, de răspunderea organismului ce a luat decizia colectivă, pentru care pârâtul nu poartă o răspundere individuală.
În cauză este necontestat faptul că reclamantul–recurent S.D. este funcţionar public civil cu statut special şi că regimul său juridic este guvernat de Legea nr.293/2004.
În conformitate cu dispoziţiile art.34 lit.a) din actul normativ citat, funcţionarii publici din sistemul administraţiei penitenciare au dreptul, printre altele, ca, pe lângă salariul de bază, să primească prime, condiţiile de acordare a acestora fiind stabilite prin norme departamentale, art.79 din Legea nr.293/2004 prevăzând în mod expres că, până la adoptarea unei noi reglementări de salarizare, rămân aplicabile în continuare dispoziţiile legale referitoare la salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională.
Faptul că, până la data adoptării măsurii administrative contestate, puterea legiuitoare nu a adoptat reglementările la care face referire art.79 din Legea nr.293/2004, nu poate fi imputat pârâţilor, care nu au dreptul la iniţiativă legislativă, în condiţiile în care vechea reglementare nu conţinea norme discriminatorii sau contrare legii, dreptul la prime şi premii păstrându-se ca un drept suplimentar şi nu ca un drept imperativ pentru angajator.
Ca atare, în lipsa unui nou cadru normativ, în mod justificat prima instanţă s-a raportat la prevederile Ordinului nr.2498/C/1999, emis de ministrul justiţiei, care reglementau, prin anexa nr.6, modul de aplicare a unor articole din Legea nr.138/1999.
Ori, metodologia de aplicare a art.28 nu conţine elemente de nelegalitate, prin faptul că impune ca acordarea premiilor să se facă în raport de anumite criterii de performanţă, respectiv obţinerea de rezultate ori realizări excepţionale sau remarcabile pentru că şi permite celor chemaţi să dispună să nu acorde premiile constituite prin aplicarea unei cote de 5% asupra fondului de salarii persoanelor care au fost sancţionate disciplinar, precum şi celor care au avut rezultate slabe în activitate, în perioada la care se referă premierea, corelaţia dintre muncă şi remuneraţie acesteia dovedindu-se a fi una corectă şi legală.
Prin urmare, era atributul colectivului cu funcţie de conducere din cadrul Penitenciarului I. de a aprecia performanţele funcţionarilor publici şi a decide dacă acestea pot fi considerate „rezultate excepţionale” sau „realizări remarcabile”, care să justifice acordarea premiilor evocate.
Această evaluare nu poate face obiectul controlului instanţelor judecătoreşti, decât sub aspectul verificării respectării procedurilor consacrate şi a verificării existenţei unei motivări pertinente, care să prevină şi să elimine eventuala exercitare abuzivă a dreptului la dispoziţie.
Ori, în cazul reclamantului–recurent, nu se poate vorbi nici de „rezultate excepţionale” şi nici de „realizări remarcabile”, atâta timp cât din caracterizarea dată Penitenciarului I., la solicitarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, rezultă că acesta a fost sancţionat disciplinar în anii 1998, 1999, 2001, 2003, 2005, iar în anul 2001 a fost cercetat de parchetul militar pentru săvârşirea infracţiunii de lovire, scoaterea de sub urmărire penală făcându-se prin aplicarea unei sancţiuni administrative şi nu prin constatarea inexistenţei faptelor.
Chiar dacă nu s-ar dat nici o eficienţă juridică, în cauza de faţă, faptul că Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi l-a cercetat pe reclamantul–recurent, în dosarul nr.815/P/2006, pentru comiterea infracţiunii de purtare abuzivă, Curtea constată că în mod justificat a reţinut prima instanţă că simplul fapt al acordării calificativului „Foarte bine”, în anul 2006, nu înseamnă că funcţionarul public a înregistrat rezultate excepţionale sau realizări remarcabile.
Semnând fără obiecţiuni fişa de evaluare, ce i s-a întocmit de către şeful de birou, aprobată de directorul adjunct al Penitenciarului I., reclamantul–recurent a fost de acord cu constatarea că el „a respectat atribuţiile stabilite prin fişa postului”, dar numai „în mare parte”, menţiune din care nu se poate trage o altă concluzie decât aceea că au existat şi situaţii în care acele atribuţiuni nu au fost îndeplinite la nivelul exigenţelor şi mai ales că „acţionează fără a evalua cauzele”, că ţinuta sa nu este întotdeauna cea corectă şi că nivelul de comunicare cu persoanele cu care vine în contact nu este în toate situaţiile eficient , deficienţe care justifică pe deplin neîncadrarea activităţii recurentului în categoria celor cu rezultate excepţionale sau realizări remarcabile, care să oblige conducerea instituţiei publice să-l stimuleze prin acordarea de premii şi prime.
Ca atare, constatând că hotărârea primei instanţe este temeinică şi legală şi că, chiar în condiţiile acordării calificativului „Foarte bine”, pârâtul este în drept să ţină cont, la acordarea premiilor, de minusurile necontestate din activitatea funcţionarului public, Curtea, în temeiul art.312 C.proc.civ., va respinge recursul promovat de către reclamant.
