Curtea de Apel Cluj, Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 856 din 9 aprilie 2010
Prin sentinţa civilă nr. 2.751 din data de 3 decembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Sălaj s-a respins ca nefondată acţiunea formulată de SINDICATUL LIBER AL REŢELEI SANITARE VETERINARE DIN JUDEŢUL SĂLAJ, în numele membrilor de sindicat, împotriva pârâţilor AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITAR VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR, AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITAR VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR, BUCUREŞTI, STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE, GUVERNUL ROMÂNIEI prin CANCELARIA PRIMULUI MINISTRU, CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII şi AGENŢIA NAŢIONALĂ A FUNCŢIONARILOR PUBLICE BUCUREŞTI.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că reclamanţii au calitatea de funcţionari publici ai Direcţiei Sanitar Veterinare pentru Siguranţa Alimentelor Sălaj, iar prin O.G. nr. 6/2007 s-au stabilit modurile de salarizare a funcţionarilor publici pe anul 2007.
Reglementarea salariilor de bază ale funcţionarilor publici din sistemul Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, a fost stabilită prin Anexa 6 pct. I şi II din O.G. nr. 6/2007, fără a se acorda majorările procentuale aferente anului 2007.
A mai menţionat prima instanţă că reclamanţii se consideră discriminaţi faţă de ceilalţi funcţionari publici din sistemul bugetar.
În realitate, prin O.G. nr. 6/2007 s-a stabilit modul de salarizare a funcţionarilor publici, iar pentru reclamanţi această modalitate a fost menţionată la anexa 6, punctul I şi II, fără a le fi acordate majorări procentuale pe anul 2007.
Pentru anul 2007, salarizarea personalului din sectorul bugetar a fost reglementată distinct, astfel pentru funcţionarii publici s-a aplicat O.G. nr. 6/2007, iar pentru personalul contractual O.G. nr. 10/2007. În articolul 1 al O.U.G. nr. 10/2007 se prevede că în anul 2007, salariile de bază ale personalului contractual din sectorul bugetar, precum şi indemnizaţiile funcţiilor de demnitate publică, stabilite potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 avute la data de 31 decembrie 2006, se majorează în 3 etape, astfel:
a). cu 5 % începând cu data de 1 ianuarie 2007, faţă de nivelul din luna decembrie 2006;
b). cu 2 % începând cu data de 1 aprilie 2007, faţă de nivelul din luna martie 2007;
c). cu 11 % începând cu data de 1 octombrie 2007, faţă de nivelul din luna septembrie 2007.
Este evident, a apreciat prima instanţă că, reclamanţii nu pot solicita aplicarea altor prevederi legale din domeniul bugetar decât cele aplicabile funcţionarilor publici, nu personalului contractual încadrat cu contract de muncă, nici personalului care ocupă funcţii de demnitate publică, categoria funcţionarilor publici fiind genul proxim celei din care fac parte reclamanţii.
Unul dintre drepturile fundamentale este şi dreptul la muncă, la un salariu egal pentru muncă egală, consacrat de art. 41 din Constituţia României cât şi de Codul muncii. În jurisprudenţa CEDO, cauzele Engels şi alţii împotriva Olandei – 1976, Marckx împotriva Belgiei – 1979, Bouamar contra Belgiei – 1988 şi Moustaquim împotriva Belgiei – 1991, s-a statuat că egalitatea nu înseamnă uniformitate, fiind posibilă stabilirea unui tratament juridic diferit pentru situaţii diferite, când aceasta se justifică în mod raţional şi obiectiv.
Mai mult, prin Deciziile nr. 818, 819, 820 şi 821 din 2008, Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale prev. art. 1 din O.G. nr. 137/2000 în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Or, a concluzionat prima instanţă, aplicarea aşa cum solicită reclamanţii prin acţiune a prevederilor din O.G. nr. 6/2007 şi în cazul altei categorii decât aceea pe care legiuitorul a stabilit-o expres şi limitativ, ar constitui tocmai încălcarea normelor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. 4 din Constituţia României care consacră principiul separaţiei puterilor în stat şi ale art. 61 alin. 1 potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării.
În final, prima instanţă a apreciat că nu se poate reţine existenţa discriminării, aşa cum este ea definită de O.G. 137/2000, şi nici a încălcării Codului Muncii, iar acţiunea reclamantului a fost respinsă ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâri, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., a declarat recurs reclamantul SINDICATUL LIBER AL REŢELEI SANITARE-VETERINARE DIN JUDEŢUL SĂLAJ în numele şi pentru membrii săi de sindicat solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei atacte, iar în urma rejudecării cauzei admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată şi obligarea intimaţilor la plata diferentelor de drepturi salariale, pentru toti reclamantii, reprezentând indexările periodice, aferente anului 2007 actualizate cu indicele de inflatie de la data scadentei fiecărei sume până la data plătii efective, respectiv cu 5% începând din 01.01.2007, cu 2% începând cu 01.04.2007 si cu 11% începând cu data de 01.10.2007, astfel cum este prevăzută în Anexa I şi II la O.G. nr. 6/2007.
Totodată, s-a solicitat şi obligarea Statul Roman Ministerul Finantelor Publice şi Autoritatea Natională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranta Alimentelor să aloce sumele necesare plătii drepturilor salariale mai sus mentionate şi să plătească aceste drepturi salariale către functionarii publici din cadrul Directiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranta Alimentelor Sălaj, constatând discriminarea între modul de salarizare a functionarilor publici din sistemul ANSVSA si restul functionarilor publici prin neaplicarea procentelor de indexare periodica a salariilor de baza in cursul anului 2007, statuata prin Anexa I si II la O.G. nr. 6/2007.
În motivarea recursului, reclamantul a arătat că instanta prin hotărârea dată, nu a tinut cont de argumentele pe care le-a invocat, mai mult nu a făcut diferenta între prevederile celor două acte normative, a Legii speciale de salarizare a personalului sanitar veterinar şi a ordonantei care reglementează indexarea periodică, de care beneficiază toti salariaţii din sectorul bugetar.
Or, procentul de majorare de 25% prevăzut în Legea nr. 435/2006 privind salarizarea personalului sanitar veterinar, a fost acordat de către legiuitor datorită specificului muncii, responsabilităţilor si a dificultăţii sarcinilor de serviciu ale funcţionarilor publici din sistemul Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor. Prevederile Legii nr. 435/2006 s-au aplicat începând cu luna decembrie 2006.
Pe de altă parte, este deosebit de important faptul că, în evoluţia legislaţiei privind drepturile băneşti ale funcţionarilor publici, este menţionat la finalul fiecărei anexe care reglementează salariul de bază al unei categorii de funcţionari publici din diferite institutii ale administraţiei publice, faptul că la aceste baze de calcul se aplică diferite sporuri speciale conform legislaţiei specifice care reglementează respectiva ramură.
Prin OG nr. 6/2007 s-au stabilit modurile de salarizare a functionarilor publici pentru anul 2007. După cum se poate observa din structura actului normativ, toti functionarii publici din sistemul bugetar prevăzuti în Anexele 1-5 la această ordonantă au prevăzute 3 majorări salariale, începând cu data de 01.01.2007, data de 01.04.2007 şi respectiv data de 01.10.2007. Conform dispoziţiilor actului normativ de la finalul Anexei I se menţionează faptul că la aceste salarii de bază se aplică alte sporuri conform legislaţiei speciale care reglementează ramura de activitate în care îşi desfăşoară relaţiile de serviciu funcţionarul public.
Intimaţii GUVERNUL ROMÂNIEI, AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ-VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR, DIRECŢIA SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR SĂLAJ şi DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE SĂLAJ au depus întâmpinări în cauză prin care au solicitat respingerea recursului formulat de reclamant ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei pronunţate de prima instanţă.
În ceea ce priveşte excepţiile invocate de pârâţii-intimaţi Statul Român şi Guvernul României, privind lipsa calităţii lor procesuale pasive, Curtea constată că aceştia justifică legitimare procesuală pasivă în prezenta cale de atac, întrucât, potrivit cadrului procesual stabilit prin cererea dedusă judecăţii, au avut calitatea de parte în faţa instanţei de fond. Participând la judecata în primă instanţă, aceşti intimaţi prezintă calitate procesuală pasivă în recurs.
Analizând motivele de recurs, considerentele sentinţei recurate şi probele administrate în cauză, prin prisma dispoziţiilor art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat.
Reclamanţii din prezenta cauză au calitatea de funcţionari publici, regimul juridic aplicabil în cazul lor prezentând ca urmare unele particularităţi, ce derivă din specificul raportului de drept administrativ care este raportul de funcţie publică. Deşi numirea unei persoane în funcţia publică se realizează doar cu consimţământul său, existând aşadar un acord de voinţe al părţilor, legiuitorul reglementează statutul funcţionarilor publici sub aspectul drepturilor şi îndatoririlor ce le revin.
Ca urmare, drepturile salariale pe care le pot pretinde reclamanţii sunt cele stipulate în actele normative edictate în acest sens.
După cum în mod corect a reţinut prima instanţă, majorările prevăzute de O.G. nr. 6/2007 a fi aplicate la salariul de bază în anul 2007, privesc categoria funcţionarilor publici prevăzuţi la art. 39 alin. 2.
Indexarea în cuantum de 18% aplicată în trei tranşe nu a fost prevăzută în Anexa nr. 6 din O.G. nr. 6/2007, care vizează salarizarea funcţionarilor publici din sistemul Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.
Nu se poate aprecia că a fost astfel încălcat principiul nediscriminării. În jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a arătat în mod constant că tratamentul diferenţiat nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie justificată raţional, cu respectarea principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice.
Or, o asemenea justificare există în cauza de faţă, nefiind vorba de categorii profesionale aflate în condiţii identice sau similare, astfel încât nu este incidentă în cauză discriminarea reclamanţilor, în accepţiunea dată acestei noţiuni în art. 2 din O.G. nr. 137/2000.
Nu poate fi reţinută critica vizând nerespectarea Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg apreciind că o diferenţa este discriminatorie în măsura în care nu se fundamentează pe ratiuni de ordin obiectiv si rezonabile, care nu urmăresc un scop legitim sau în cazul în care rezultă în mod vădit existenta unui raport de disproporţionalitate între mijloacele utilizate si finalitatea avuta in vedere.
Nu prezintă relevanţă acordarea acestor drepturi salariale altor categorii de funcţionari publici sau magistraţilor, întrucât sunt grupuri profesionale distincte, cu un statut propriu.
Refuzul de recunoaştere şi acordare reclamanţilor a acestei indexări de 18% la salariul de bază de către angajator apare aşadar ca justificat, soluţia de respingere a acţiunii fiind legală şi temeinică.
Separat de aceasta, se impune a se avea în vedere declararea de Curtea Constituţională a dispoziţiilor art. 1, 2 alin. 3 şi 27 din O.G. nr. 137/2000 ca neconstituţionale prin Decizia nr. 818/2008 şi cele subsecvente. A reţinut instanţa de contencios constituţional că luând în considerare şi dispoziţiile art. 27 alin. (1) din ordonanţă, prin care se instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere instanţei de judecată, între altele, restabilirea situaţiei anterioare şi anularea situaţiei create prin discriminare, deci şi a prevederilor cu caracter discriminatoriu, instanţa de judecată poate să înţeleagă – ceea ce s-a şi petrecut în una din cauzele analizate – că are competenţa să anuleze o dispoziţie legală pe care o consideră discriminatorie şi, pentru a restabili situaţia de echilibru între subiectele de drept, să instituie ea însăşi o normă juridică nediscriminatorie sau să aplice dispoziţii prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport cu care persoana care s-a adresat instanţei se consideră discriminată.
Un asemenea înţeles al dispoziţiilor ordonanţei, prin care se conferă instanţelor judecătoreşti competenţa de a desfiinţa norme juridice instituite prin lege şi de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituţional, întrucât încalcă principiul separaţiei puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituţie, precum şi prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării.
Aşadar şi prin prisma deciziei mai sus arătate a Curţii Constituţionale acţiunea dedusă judecăţii se impunea a fi respinsă.
Ca urmare, cum criticile formulate sunt neîntemeiate, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va fi respins recursul ca nefondat.
