Citeste şi


Functionari publici. Drepturi salariale reprezentând suplimentul postului si suplimentul gradului. Nereglementarea legala a modalitatii de stabilire.


Functionari publici. Drepturi salariale reprezentând suplimentul postului si suplimentul gradului. Nereglementarea legala a modalitatii de stabilire.

– art.29 alin.1 si art.31 alin.3 din Legea nr.188/1999

– art.6 din CEDO

Se constanta ca niciunul dintre actele normative subsecvente Legii nr.188/1999, republicata, care au fost emise în considerarea dispozitiilor art.31 alin.(3), potrivit carora, „Salarizarea functionarilor publici se face în conformitate cu revederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru functionarii publici”,  nu a indicat elementele pe baza carora cele doua suplimente salariale sa fie determinate sau, cel putin, determinabile, astfel încât se instituie un veritabil nudum jus.

Pentru a fi posibila cuantificarea celor doua suplimente, ca parti componente ale salariului, era necesara adoptarea unor dispozitii date în aplicarea (executarea) art.31 alin.(3) din Legea nr.188/1999, atributie ce revine, fie Parlamentului, în cazul promovarii unui act normativ cu forta juridica de lege, fie Guvernului, prin delegare legislativa sau prin adoptarea unei hotarâri date în executarea prevederilor mai sus indicate.

Pentru a fi posibila cuantificarea celor doua suplimente, ca parti componente ale salariului, era necesara adoptarea unor dispozitii date în aplicarea (executarea) art.31 alin.(3) din Legea nr.188/1999, atributie ce revine, fie Parlamentului, în cazul promovarii unui act normativ cu forta juridica de lege, fie Guvernului, prin delegare legislativa sau prin adoptarea unei hotarâri date în executarea prevederilor mai sus indicate.

În conditiile în care nu este reglementata modalitatea de stabilire a suplimentului postului si a suplimentului corespunzator treptei de salarizare, acordarea acestor drepturi presupune, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat iar, pe de alta parte, eventuala cuantificare de catre instanta, în raport cu diverse criterii, aplicându-se prin analogie procentele stabilite de legiuitor pentru alte sporuri salariale, ce echivaleaza cu o substituire în atributiile legiuitorului ori ale executivului, contrar celor stabilite prin Decizia Curtii Constitutionale nr.820 din 3 iulie 2008, publicata în Monitorul Oficial, Partea I, nr.537 din 16 iulie 2008.

În conditiile în care nu este reglementata modalitatea de stabilire a suplimentului postului si a suplimentului corespunzator treptei de salarizare, acordarea acestor drepturi presupune, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat iar, pe de alta parte, eventuala cuantificare de catre instanta, în raport cu diverse criterii, aplicându-se prin analogie procentele stabilite de legiuitor pentru alte sporuri salariale, ce echivaleaza cu o substituire în atributiile legiuitorului ori ale executivului, contrar celor stabilite prin Decizia Curtii Constitutionale nr.820 din 3 iulie 2008, publicata în Monitorul Oficial, Partea I, nr.537 din 16 iulie 2008.

Unul dintre coordonatele sistemului de salarizare în cadrul autoritatilor si institutiilor publice, ce vizeaza inclusiv functionarii publici, este reprezentat de stabilirea drepturilor salariale pentru aceasta categorie, exclusiv prin norme legale imperative, cu încadrarea cheltuielilor salariale în bugetele  aprobate potrivit legii.

Unul dintre coordonatele sistemului de salarizare în cadrul autoritatilor si institutiilor publice, ce vizeaza inclusiv functionarii publici, este reprezentat de stabilirea drepturilor salariale pentru aceasta categorie, exclusiv prin norme legale imperative, cu încadrarea cheltuielilor salariale în bugetele  aprobate potrivit legii.

Or, respectarea principiului separatiei puterilor în stat, consacrat prin art.1 alin.(4) din Constitutie si a rolului constitutional ce revine instantelor judecatoresti, în temeiul art.126 alin.(1) din Legea fundamentala, de a realiza justitia, prin aplicarea legii în litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existenta, întinderea si exercitarea drepturilor lor subiective, presupune ca instantele sa nu se substituie Parlamentului sau Guvernului, prin crearea, pe cale judiciara, a unor norme juridice de aplicare generala.

Or, respectarea principiului separatiei puterilor în stat, consacrat prin art.1 alin.(4) din Constitutie si a rolului constitutional ce revine instantelor judecatoresti, în temeiul art.126 alin.(1) din Legea fundamentala, de a realiza justitia, prin aplicarea legii în litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existenta, întinderea si exercitarea drepturilor lor subiective, presupune ca instantele sa nu se substituie Parlamentului sau Guvernului, prin crearea, pe cale judiciara, a unor norme juridice de aplicare generala.

Drepturile salariale suplimentare, reprezentând suplimentul postului si suplimentul corespunzator treptei de salarizare reprezinta drepturi distincte de salariului de baza al functionarilor publici, concluzie ce rezulta atât din interpretarea literala a termenilor folositi în cuprinsul textului art.31 alin.(1) din  Legea nr.188/1999 republicata, notiunea de ,,supliment”, presupunând, per se, un adaos la  salariul de baza, cât si din interpretarea logica si sistematica a normei juridice care, în enumerarea componentelor dreptului la salariu al functionarilor publici, mentioneaza cele doua suplimente, în mod distinct, fata de salariul de baza, sens în care este si continutul dispozitiilor art.4 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.92/2004, aprobata prin Legea nr.76/2005, art.4 si art.5 din Ordonanta de Guvern  nr.2/2006, aprobata prin Legea nr.417/2006, respectiv Ordonanta de Guvern nr.6/2007, aprobata prin Legea nr.232/2007, care se refera expressis verbis la elementele pe baza carora se stabileste ,,salariul de baza” al functionarilor publici numiti în functii publice de executie sau de conducere.

Drepturile salariale suplimentare, reprezentând suplimentul postului si suplimentul corespunzator treptei de salarizare reprezinta drepturi distincte de salariului de baza al functionarilor publici, concluzie ce rezulta atât din interpretarea literala a termenilor folositi în cuprinsul textului art.31 alin.(1) din  Legea nr.188/1999 republicata, notiunea de ,,supliment”, presupunând, per se, un adaos la  salariul de baza, cât si din interpretarea logica si sistematica a normei juridice care, în enumerarea componentelor dreptului la salariu al functionarilor publici, mentioneaza cele doua suplimente, în mod distinct, fata de salariul de baza, sens în care este si continutul dispozitiilor art.4 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.92/2004, aprobata prin Legea nr.76/2005, art.4 si art.5 din Ordonanta de Guvern  nr.2/2006, aprobata prin Legea nr.417/2006, respectiv Ordonanta de Guvern nr.6/2007, aprobata prin Legea nr.232/2007, care se refera expressis verbis la elementele pe baza carora se stabileste ,,salariul de baza” al functionarilor publici numiti în functii publice de executie sau de conducere.

În concluzie, intentia legiuitorului – neconcretizata însa prin actele normative subsecvente, emise în aplicarea dispozitiilor art.31 alin.(3) din Legea nr.188/1999, republicata – a fost aceea de a institui, pentru functionarii publici, doua drepturi de natura salariala, suplimentare fata  de salariul de baza.

În concluzie, intentia legiuitorului – neconcretizata însa prin actele normative subsecvente, emise în aplicarea dispozitiilor art.31 alin.(3) din Legea nr.188/1999, republicata – a fost aceea de a institui, pentru functionarii publici, doua drepturi de natura salariala, suplimentare fata  de salariul de baza.

Însa, solutia juridica de admitere a actiunilor reclamantilor si obligare a institutiilor publice pârâte la plata drepturilor salariale reprezentate de suplimentul postului si suplimentul corespunzator treptei de salarizare, fara cuantificarea acestor drepturi, nu corespunde exigentelor art.6 din Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului si Libertatilor  Fundamentale, sub aspectul punerii în executare a hotarârilor judecatoresti continând acest dispozitiv.

Însa, solutia juridica de admitere a actiunilor reclamantilor si obligare a institutiilor publice pârâte la plata drepturilor salariale reprezentate de suplimentul postului si suplimentul corespunzator treptei de salarizare, fara cuantificarea acestor drepturi, nu corespunde exigentelor art.6 din Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului si Libertatilor  Fundamentale, sub aspectul punerii în executare a hotarârilor judecatoresti continând acest dispozitiv.

În mod constant, în jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, s-a retinut ca executarea unei hotarâri judecatoresti trebuie sa fie considerata ca fiind parte integranta din ,,proces”, în sensul art.6 din Conventie, iar dreptul de a apela la o instanta ar fi iluzoriu, daca ordinea juridica interna a unui stat ar permite ca o hotarâre judecatoreasca definitiva si obligatorie sa fie ineficienta în detrimentul unei parti (Immobiliare Saffi c/a Italia, Hotarâre din 28 iulie 1999, par.63, Hornsby c/a Grecia; Hotarâre din 19 martie 1997, paragraful 40, Dorneanu c/a România, Hotarâre din 26 iulie 2007, par.32).

În mod constant, în jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, s-a retinut ca executarea unei hotarâri judecatoresti trebuie sa fie considerata ca fiind parte integranta din ,,proces”, în sensul art.6 din Conventie, iar dreptul de a apela la o instanta ar fi iluzoriu, daca ordinea juridica interna a unui stat ar permite ca o hotarâre judecatoreasca definitiva si obligatorie sa fie ineficienta în detrimentul unei parti (Immobiliare Saffi c/a Italia, Hotarâre din 28 iulie 1999, par.63, Hornsby c/a Grecia; Hotarâre din 19 martie 1997, paragraful 40, Dorneanu c/a România, Hotarâre din 26 iulie 2007, par.32).

Or, prin pronuntarea unor hotarâri de admitere a actiunilor reclamantilor, fara indicarea unor criterii pe baza carora creanta continuta de titlul executoriu sa devina certa, se lasa posibilitatea debitorului (institutia publica angajatoare), de a refuza ori de a stabili el însusi întinderea si aplicarea  titlului executoriu.

Or, prin pronuntarea unor hotarâri de admitere a actiunilor reclamantilor, fara indicarea unor criterii pe baza carora creanta continuta de titlul executoriu sa devina certa, se lasa posibilitatea debitorului (institutia publica angajatoare), de a refuza ori de a stabili el însusi întinderea si aplicarea  titlului executoriu.

De asemenea, nu poate fi promovata nici solutia de cuantificare a celor doua suplimente salariale solicitate de reclamanti, deoarece, astfel cum s-a demonstrat anterior, în lipsa unui act normativ care sa stabileasca modalitatea de calcul a acestor drepturi, instantele de judecata nu se pot substitui puterii legislative, prin reglementarea lor.

De asemenea, nu poate fi promovata nici solutia de cuantificare a celor doua suplimente salariale solicitate de reclamanti, deoarece, astfel cum s-a demonstrat anterior, în lipsa unui act normativ care sa stabileasca modalitatea de calcul a acestor drepturi, instantele de judecata nu se pot substitui puterii legislative, prin reglementarea lor.

Prin neacordarea acestor sporuri nu se încalca prevederile art.1 din Protocolul nr.1 aditional la Conventia pentru Apararea Drepturilor si Libertatilor Fundamentale care obliga statele parti sa adopte masuri pentru a asigura garantarea dreptului de proprietate, nefiind în prezenta unui ,,bun”, notiune cu semnificatie autonoma, în sensul Conventiei, care fara a se limita numai la proprietatea unor bunuri corporale, include orice interes economic cu valoare patrimoniala (C.Bîrsan -,,Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Comentarii pe articole”, vol.I, Editura C.H.Beck, Bucuresti, 2005, p.971; Jean-François Renucci ,,Tratat european al drepturilor omului”, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2009, p.560; CEDO, Gasus Dosier – Und Fördertechnik GmbH c/a Olanda, Hotarâre din 23 februarie 1995, par.53).

Prin neacordarea acestor sporuri nu se încalca prevederile art.1 din Protocolul nr.1 aditional la Conventia pentru Apararea Drepturilor si Libertatilor Fundamentale care obliga statele parti sa adopte masuri pentru a asigura garantarea dreptului de proprietate, nefiind în prezenta unui ,,bun”, notiune cu semnificatie autonoma, în sensul Conventiei, care fara a se limita numai la proprietatea unor bunuri corporale, include orice interes economic cu valoare patrimoniala (C.Bîrsan -,,Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Comentarii pe articole”, vol.I, Editura C.H.Beck, Bucuresti, 2005, p.971; Jean-François Renucci ,,Tratat european al drepturilor omului”, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2009, p.560; CEDO, Gasus Dosier – Und Fördertechnik GmbH c/a Olanda, Hotarâre din 23 februarie 1995, par.53).

De asemenea, nu se poate vorbi nici despre existenta unei ,,sperante legitime”, astfel cum aceasta notiune a fost dezvoltata în jurisprudenta Curtii Europene pentru Drepturile Omului în care s-a decis ca, atunci când interesul patrimonial în discutie apartine categoriei juridice de  ,,creanta”, el nu poate fi considerat ca ,,valoare patrimoniala” si implicit ca ,,speranta legitima” decât daca are o baza suficienta în dreptul intern, spre exemplu o dispozitie legala sau daca existenta sa este confirmata printr-o jurisprudenta clara si concordanta a instantelor nationale. [ CEDO (Marea Camera), Kopecky c/a Slovacia, Hotarâre din 28 septembrie 2004, par.35 si 48-52; Pressos Compania Naviera S.A si altii c/a Belgia, Hotarâre din 20 noiembrie 1995, par.31; CEDO (Marea Camera), Draon c/a Franta, Hotarâre din 6 octombrie 2005, par.65-70; CEDO (Marea Camera), Maurice c/a Franta, Hotarâre din 6 octombrie 2005, par.63-70].

De asemenea, nu se poate vorbi nici despre existenta unei ,,sperante legitime”, astfel cum aceasta notiune a fost dezvoltata în jurisprudenta Curtii Europene pentru Drepturile Omului în care s-a decis ca, atunci când interesul patrimonial în discutie apartine categoriei juridice de  ,,creanta”, el nu poate fi considerat ca ,,valoare patrimoniala” si implicit ca ,,speranta legitima” decât daca are o baza suficienta în dreptul intern, spre exemplu o dispozitie legala sau daca existenta sa este confirmata printr-o jurisprudenta clara si concordanta a instantelor nationale. [ CEDO (Marea Camera), Kopecky c/a Slovacia, Hotarâre din 28 septembrie 2004, par.35 si 48-52; Pressos Compania Naviera S.A si altii c/a Belgia, Hotarâre din 20 noiembrie 1995, par.31; CEDO (Marea Camera), Draon c/a Franta, Hotarâre din 6 octombrie 2005, par.65-70; CEDO (Marea Camera), Maurice c/a Franta, Hotarâre din 6 octombrie 2005, par.63-70].

Asadar, criteriul decisiv al unei ,,sperante legitime”, protejate de primul Protocol este reprezentat de existenta unui baze suficiente în dreptul intern, astfel cum este interpretat de instantele nationale [CEDO (Marea Camera), Kopecky, precit, par.50 si 54; CEDO, Jantner c/a Slovacia, Hotarâre din 4 martie 2003, par.27-33].

Asadar, criteriul decisiv al unei ,,sperante legitime”, protejate de primul Protocol este reprezentat de existenta unui baze suficiente în dreptul intern, astfel cum este interpretat de instantele nationale [CEDO (Marea Camera), Kopecky, precit, par.50 si 54; CEDO, Jantner c/a Slovacia, Hotarâre din 4 martie 2003, par.27-33].

Or, drepturile salariale în discutie nu au o suficienta baza în dreptul intern, ele fiind enuntate în Legea nr.188/1999 republicata, fara a fi definite prin însusi actul normativ care le instituie ori prin legi  de salarizare a functionarilor publici, iar în lipsa unor criterii pentru cuantificare,  creanta pe care dreptul o implica nu are un caracter cert.

Or, drepturile salariale în discutie nu au o suficienta baza în dreptul intern, ele fiind enuntate în Legea nr.188/1999 republicata, fara a fi definite prin însusi actul normativ care le instituie ori prin legi  de salarizare a functionarilor publici, iar în lipsa unor criterii pentru cuantificare,  creanta pe care dreptul o implica nu are un caracter cert.

În spiritul dispozitiilor art.4 alin.(3) din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, legea salarizarii functionarilor publici ar fi trebuit sa cuprinda normele legale de punere în executare a dispozitiilor art.31 alin.(3) din Legea nr.188/1999, or în situatia în care lipsesc normele emise în aplicare, prin care sa se creeze cadrul functional de acordare a celor doua suplimente solicitate, efectele juridice ale acestor drepturi, nu se produc, fiind în fapt, în prezenta unui drept ,,virtual”, golit de continut juridic.

În spiritul dispozitiilor art.4 alin.(3) din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, legea salarizarii functionarilor publici ar fi trebuit sa cuprinda normele legale de punere în executare a dispozitiilor art.31 alin.(3) din Legea nr.188/1999, or în situatia în care lipsesc normele emise în aplicare, prin care sa se creeze cadrul functional de acordare a celor doua suplimente solicitate, efectele juridice ale acestor drepturi, nu se produc, fiind în fapt, în prezenta unui drept ,,virtual”, golit de continut juridic.

(CURTEA DE APEL BUCURESTI – SECTIA A VIII A CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL, DECIZIA CIVILA NR.1230/04.05.2009)

Deliberând asupra recursului de fata, constata urmatoarele:

Prin sentinta civila nr.958, pronuntata de Tribunalul Ialomita, Sectia civila la data de 13.11.2008 în dosarul nr.2955/98/2008 (numar în format vechi 2061/10.10.2008), au fost admise exceptia prescrierii dreptului la actiune pentru perioada 01.04.2004 – 09.10.2005 si exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Ministerului Justitiei si respinsa actiunea formulata în contradictoriu cu aceasta institutie din acest motiv, a fost respinsa exceptia inadmisibilitatii cererii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, iar pe fond a fost respinsa cererea promovata de catre reclamantele G. M., C. P. N. G., S. L., I. D. C., D. D., P. M., si intervenientele S. C., S. A. si D. M. în contradictoriu cu pârâtii Tribunalul Ialomita si Curtea de Apel Bucuresti, ca nefondata.

Pentru a se pronunta astfel, prima instanta a retinut, în esenta, ca dreptul reclamantelor si intervenientelor de a pretinde sume cuvenite anterior datei de 09.10.2005 este prescris, fiind împlinit termenul de prescriptie de 3 ani prevazut de dispozitiile art.73 lit.d din Legea nr.188/1999; ca între reclamante si interveniente pe de o parte si pârâtul Ministerul Justitiei nu exista raportul juridic dedus judecatii, neexistând identitate între persoana pârâtului si cel obligat în cadrul acestui raport nascut din calitatea reclamantilor si intervenientilor de actuali si fosti functionari publici în cadrul primilor doi pârâti; ca natura juridica a litigiului nu impunea parcurgerea procedurii prealabile, iar pe fond în esenta ca cererea nu este întemeiata întrucât pretentiile solicitate nu au o suficienta baza în dreptul intern iar jurisprudenta nationala cu privire la aceste drepturi este contradictorie.

Împotriva acestei sentinte au declarat recurs reclamantele si intervenientele, solicitând admiterea actiunii.

În motivarea recursului, acestea au sustinut ca cererea le-a fost respinsa în mod nejustificat, întrucât temeiurile legale în baza carora acordarea celor doua sporuri a fost suspendata sunt neconstitutionale, suspendarea realizându-se prin ordonanta de urgenta, precum si pentru ca este de notorietate ca salariile functionarilor publici nu pot face obiectul vreunei renuntari sau limitari. Mai  mult, sustin ca este de  principiu ca  o norma  legala,  odata  reglementata, trebuie  sa-si produca efectele, fiind împotriva  ratiunii de a exista a legilor sa aiba doar caracter formal. Apreciaza ca drepturile functionarilor publici în discutie constituie drepturi de creanta, fiind întrunita cerinta unui bun, în întelesul art.1 din Protocolul Aditional nr.1 la Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale.

Cererea de recurs este scutita de plata taxei de timbru, potrivit dispozitiilor art.15 lit.a) din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, astfel cum a fost modificata, precum si de plata timbrului judiciar, potrivit dispozitiilor art.1 alin.2 din Ordonanta Guvernului nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, astfel cum a fost modificata.

Intimatul – pârât Ministerul Justitiei si Libertatilor Cetatenesti a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului si mentinerea sentintei ca fiind legala si temeinica, cu nuantarea inexistentei unui bun în sensul Protocolului Aditional nr.1 la Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale, constând în creanta pretinsa de reclamanti, în conditiile în care actiunea se afla pendinte si creanta nu a fost constatata sau stabilita printr-o decizie judiciara trecuta în puterea de lucru judecat.

În faza procesuala a recursului nu au fost administrate probe noi.

Analizând actele si lucrarile dosarului, în raport de motivele de recurs formulate si în conformitate cu prevederile art. 3041 Cod procedura civila, Curtea apreciaza ca recursul declarat este nefondat, urmând sa-l respinga si sa mentina sentinta recurata ca fiind legala si temeinica, în mod corect apreciind prima instanta ca solicitarea reclamantilor si intervenientilor este lipsita de fundament legal.

În fapt, recurentele – reclamante G. M., C. P. N. G., S. L., I. D. C., D. D., P. M. si recurentele – interveniente S. C., S. A. si D. M. au calitatea de actuali sau fosti functionari publici aflati în raport de serviciu cu pârâta – intimata Curtea de Apel Bucuresti si desfasurându-si activitatea în cadrul pârâtului – intimat Tribunalul Ialomita, aspect necontestat de catre parti.

Pentru activitatea desfasurata, recurentele erau remunerate la data sesizarii instantei cu salariu de baza si sporul de vechime în munca corespunzator.

În drept, potrivit dispozitiilor art.29 din Legea nr.188/1999 privind Statului functionarilor publici, în forma publicata în Monitorul Oficial, Partea I, nr.600 din 8 decembrie 1999, „Pentru activitatea depusa, functionarii publici au dreptul la salariu, care se compune din salariul de baza, sporuri si indemnizatii”.

Prin dispozitiile art.XIII pct.21 din Titlul III – „Reglementari privind functia publica si functionarii publici” – Cartea a II-a – „Modificarea unor reglementari în scopul prevenirii si combaterii coruptiei”, din Legea nr.161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei în exercitarea demnitatilor publice, a functiei publice si în mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei, art.29 din Legea nr.188/1999 s-a modificat, textul având  urmatoarea redactare: „(1) Pentru activitatea desfasurata, functionarii publici au dreptul la un salariu compus din:

a) salariul de baza;

b) sporul pentru vechime în munca;

c) suplimentul postului;

d) suplimentul gradului.

 (2) Functionarii publici beneficiaza de premii si alte drepturi salariale, în conditiile legii.

(3) Salarizarea functionarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru functionarii publici”.

Potrivit dispozitiilor art.  XXV din Titlul III, Cartea II a Legii nr.161/2003, prevederile art.29 alin.(1) din Legea nr. 188/1999, cu modificarile si completarile ulterioare, se aplica începând cu data de 1 ianuarie 2004.

Legea nr. 188/1999 a fost republicata în Monitorul Oficial, Partea I, nr.251 din 22 martie 2004, în temeiul art. XXVI din Legea nr.161/2003.

Întrucât nu a fost elaborat un act normativ pentru stabilirea sistemului unitar de salarizare a functionarilor publici, astfel cum s-a statuat prin art.29 alin.(3) din Legea nr.188/1999, republicata, drepturile salariale pentru aceasta categorie profesionala au fost stabilite anual de Guvern, pe calea ordonantelor de urgenta sau ordonantelor simple.

Astfel, pentru anul 2005, salarizarea functionarilor publici a fost asigurata în baza Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr.92 din 10 noiembrie 2004, aprobata cu modificari prin Legea nr.76 din 7 aprilie 2005.

Potrivit dispozitiilor art.1 alin.(2) lit.a) – c) din acest act normativ, sistemul de salarizare a functionarilor publici se bazeaza pe urmatoarele principii:

a) crearea premiselor pentru implementarea din anul 2006 a sistemului unitar de salarizare a functionarilor publici;

b) crearea unei ierarhizari a sistemului de salarizare pe categorii, clase si grade profesionale;

c)  salarizarea în raport cu activitatea depusa, cu importanta si complexitatea atributiilor si responsabilitatilor prevazute în fisa postului.

În ceea ce priveste stabilirea salariului de baza, art.4  din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.92/2004, aprobata prin Legea nr.76/2005 a prevazut ca aceasta se realizeaza prin luarea în considerare a urmatoarelor elemente: nivelul studiilor necesare exercitarii functiei publice, categoria sau dupa caz gradul profesional al functiei publice si nivelul  la care se presteaza activitatea, central sau local.

De asemenea, prin art.5 alin.(1) din acelasi act normativ, se prevede ca pentru fiecare grad profesional al functiei publice de executie se stabilesc trei  trepte de salarizare.

Pentru functionarii publici din categoria înaltilor functionari publici si a functionarilor publici care detin functii de conducere, salarizarea s-a realizat potrivit dispozitiilor art.7 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.92/2004, prin adaugarea indemnizatiei de conducere la salariul de baza prevazut pentru functia publica de executie.

Prin anexele I – IV la care s-a facut trimitere în cuprinsul textelor mentionate anterior, s-au stabilit salariile de baza, în valoare nominala, pentru functiile publice de executie din cadrul tuturor autoritatilor publice centrale si locale, prin luarea în considerare a trei clase de salarizare, fiecare cu câte patru grade profesionale (debutant, asistent, principal si superior) si trei trepte de salarizare, în interiorul fiecarui grad. Pentru functiile de conducere s-au stabilit indemnizatii de conducere în cote de 25% – 55% din salariul de baza.

Totodata, prin dispozitiile art.44 s-a prevazut ca, la data intrarii în vigoare a Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr.92/2004 (26 noiembrie 2004), se suspenda aplicarea dispozitiilor art.29 din Legea nr.188/1999, republicata, cu modificarile ulterioare.

În anul 2006, salarizarea si alte drepturi ale functionarilor publici au fost reglementate prin Ordonanta de Guvern nr.2 din 12 ianuarie 2006, publicata în Monitorul Oficial, Partea I, nr.57 din 20 ianuarie 2006, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr.417 din 16 noiembrie 2006, publicata în Monitorul Oficial, Partea I nr.951 din 24 noiembrie 2006.

Prin dispozitiile art.4 si 5 din acest act normativ, s-au preluat principiile de stabilire a  salariilor de baza pentru functionarii publici, instituite prin reglementarea anterioara, pe categorii, iar în privinta suplimentului postului si a suplimentului gradului, prin dispozitiile art.48 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2006, astfel cum au fost modificate prin art. unic pct.17 din Legea de aprobare nr.417/2006, s-a prevazut în mod expres ca: „La data intrarii în vigoare a prezentei ordonante se suspenda aplicarea dispozitiilor lit.c) si d) ale art.29 alin.(1) din Legea nr.188/1999 privind Statului functionarilor publici, republicata, cu modificarile ulterioare, pâna la 31 decembrie 2006”.

Prin art.I pct.30 din Legea nr.251/2006, publicata în Monitorul Oficial, Partea I, nr.574 din 4 iulie 2006, s-au modificat dispozitiile art.29 alin.(1) lit.d) din Legea nr.188/1999 privind Statutul Functionarilor publici, republicata în Monitorul Oficial, Partea I, nr.251 din 22 martie 2004, în sensul ca sintagma „suplimentul gradului” a fost înlocuita cu „suplimentul corespunzator treptei de salarizare”.

Potrivit dispozitiilor art.XIII din Legea nr.251/2006, prevederile art.29 din Legea nr.188/1999, republicata, cu modificarile si completarile aduse prin acest act normativ, urmau sa intre în vigoare la data de 1 ianuarie 2007.

 Prin decizia nr.185 din 12 februarie 2009, publicata în Monitorul Oficial, Partea I, nr.187 din 25 martie 2009, Curtea Constitutionala a constatat ca dispozitiile art.XIII din Legea nr.251/2006, referitoare la intrarea în vigoare la „1 ianuarie 2007 a prevederilor art.29 din Legea nr.188/1999 republicata”, sunt neconstitutionale, retinând, în esenta, ca solutia legislativa contravine normelor constitutionale ale art.78, potrivit carora, legea intra în vigoare la 3 zile de la data publicarii în Monitorul Oficial sau la o alta data ulterioara, prevazuta în cuprinsul sau, precum si dispozitiilor art.15 alin.(2)  din Legea fundamentala.

S-a constatat ca dispozitiile legale referitoare la suplimentul postului si suplimentul treptei de salarizare au intrat în vigoare la data mentionata de Legea nr.161/2003, pentru o scurta perioada de timp fiind aplicabile, iar dupa expirarea duratei de suspendare, actul normativ care a consacrat aceste drepturi a continuat sa-si produca efectele, fara a mai fi necesar sa se adopte o noua norma care sa prevada o alta data de intrare în vigoare a legii.

În temeiul dispozitiilor art.III din Legea nr.251/2006, Legea nr.188/1999 a fost republicata în Monitorul Oficial, Partea I, nr.365 din  29 mai 2007, dându-se textelor o noua numerotare, iar drepturile salariale suplimentare care fac obiectul analizei  se regasesc în cuprinsul art.31 alin.(1) lit.c) si d) din acest act normativ.

Prin actele normative ulterioare, edictate periodic, pe calea delegarii legislative, pentru stabilirea drepturilor salariale si a altor drepturi ale functionarilor publici pâna la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare si alte drepturi ale functionarilor publici, respectiv, Ordonanta de  Guvern nr.6 din 24 ianuarie 2007, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr.232 din 6 iulie 2007 (pentru anul 2007), Ordonanta de  Guvern nr.9 din 30 ianuarie 2008, aprobata prin Legea nr.238 din 31 octombrie 2008 (pentru anul 2008); Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.1 din 29 ianuarie 2008 (care a prorogat aplicarea Ordonantei  Guvernului nr.9/2008 pâna la data 31 martie 2009); Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.31 din 1 aprilie 2009 (care a prelungit aplicarea Ordonantei  Guvernului nr.9/2008 în luna aprilie 2009) si Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.41/2009 (care a stabilit ca în perioada 1 mai – 31 decembrie 2009 se aplica Ordonantei  Guvernului nr.9/2008), nu s-a mai preluat solutia legislativa, de suspendare a aplicarii dispozitiilor cuprinse în art.31 alin.(1) lit.c) si d) din Legea nr.188/1999 republicata, referitoare la suplimentul postului si suplimentului corespunzator treptei de salarizare.

Ca atare, cu privire la existenta si aplicabilitatea acestor drepturi salariale ale functionarilor publici, se poate concluziona urmatoarea cronologie:

1) Perioada cuprinsa între 21 aprilie 2003 – 1 ianuarie 2004, când drepturile la ,,suplimentul postului” si ,,suplimentul gradului” a fost în vigoare, însa aplicarea dispozitiilor legale care le consacrau a fost prorogata pâna la 1 ianuarie 2004;

2) Perioada cuprinsa între 1 ianuarie 2004 – 26 noiembrie 2004 (intrarea în vigoare a dispozitiilor art.44 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.92/2004), când dispozitiile legale care consacrau aceste drepturi au fost aplicabile;

3) Perioada cuprinsa între 26 noiembrie 2004 – 31 decembrie 2006, când aplicarea dispozitiilor art.31 (fost art. 29) lit.c) si d) din Legea nr.188/1999 republicata, a fost suspendata în temeiul art.44 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.92/2004, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr.76/2005, respectiv art.48 din Ordonanta Guvernului nr.2/2006, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 417/2006;

4) Perioada  începând cu data de 1 ianuarie 2007 la zi, când exercitiul dreptului vizând cele doua suplimente salariale nu a mai fost suspendat.

Se constanta totodata ca niciunul dintre actele normative subsecvente Legii nr.188/1999, republicata, care au fost emise în considerarea dispozitiilor art.31 alin.(3), potrivit carora, „Salarizarea functionarilor publici se face în conformitate cu revederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru functionarii publici”,  nu a indicat elementele pe baza carora cele doua suplimente salariale sa fie determinate sau, cel putin, determinabile, astfel încât se instituie un veritabil nudum jus.