Îndemnizaţie de concediu


Indemnizatie concediu de odihna aferent anului scolar 2009-2010, fara aplicarea diminuarii de 25%.

Prin sentinta civila nr. 2013 din 05.09.2011 a Tribunalului Arad, pronuntata în dosarul nr. 3399/108/2011, a fost respinsa actiunea civila formulata de reclamante.

În considerentele hotarârii, tribunalul a statuat ca, reclamantele fiind angajate ale pârâtei, fac parte din personalul care lucreaza în sectorul bugetar, astfel încât le sunt aplicabile dispozitiile Legii nr. 330/2009 si ale OUG nr.1/2010.

Acestea au solicitat instantei restituirea retinerii de 25% din indemnizatia de concediu, întrucât au plecat în concediu înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2010.

Instanta a constatat ca potrivit adeverintei emise de unitatea scolara pârâta, reclamantele au plecat în concediu de odihna din data de 21.06.2010, 24.06.2010 si 28.06.2010 respectiv 01.07.2010, astfel încât concediul a fost efectuat în lunile iunie si  iulie 2010.

Este adevarat ca dreptul la concediu de odihna platit se acorda anual si este garantat tuturor salariatilor, asa cum prevede art. 139 alin. 1 din Codul Muncii, iar pentru perioada concediului de odihna, salariatul beneficiaza de o indemnizatie de concediu care  se plateste de catre angajator cu cel putin 5 zile lucratoare înainte de plecarea în concediu, conform art. 145 alin. 3 din Codul Muncii.

Pentru nerespectarea acestei prevederi legale referitoare la plata cu 5 zile lucratoare înainte de plecarea în concediu, nu este prevazuta nici o sanctiune, astfel încât încalcarea acesteia de catre angajator ar putea atrage doar plata unei despagubiri în favoarea angajatului în cazul în care acesta a fost prejudiciat prin neplata indemnizatiei de concediu cu 5 zile înainte, si doar daca a solicitat plata acesteia înainte de plecarea în concediu.

Instanta a constatat ca reclamantele nu au solicitat expres plata indemnizatiei de concediu înainte de plecarea în concediu, astfel încât nu se poate spune ca acestea sunt prejudiciate prin neplata indemnizatiei înainte cu 5 zile lucratoare de data plecarii în concediu.

Prin urmare, angajatorul a platit indemnizatia de concediu la data la care a platit în mod normal salariul pentru lunile de concediu.

De asemenea, modalitatea de calcul a indemnizatiei de concediu este stabilita în art. 145 alin. 2 din Codul Muncii si ea reprezinta media zilnica a drepturilor salariale din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicata cu numarul de zile de concediu, acesta constituind dreptul comun în materie de calcul a indemnizatiei de concediu.

Având în vedere ca Legea nr. 118/2010 privind unele masuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, a fost publicata în Monitorul Oficial nr. 441/30.06.2010, ea a intrat în vigoare la data de 03.07.2010 iar masurile dispuse prin aceasta se aplica de la data intrarii în vigoare, potrivit art. 4 din lege.

Prin art.1 din Legea nr. 118/2010 se prevede ca, „cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizatiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizatii si alte drepturi salariale, precum si alte drepturi în lei sau în valuta, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice si ale Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 1/2010 privind unele masuri de reîncadrare în functii a unor categorii de personal din sectorul bugetar si stabilirea salariilor acestora, precum si alte masuri în domeniul bugetar, se diminueaza cu 25%”.

În aceste categorii de personal si de salarii se încadreaza si reclamantele întrucât salarizarea lor este reglementata de Legea nr. 330/2009 si OUG nr. 1/2010, iar indemnizatia de concediu este tot un drept salarial.

Chiar daca modalitatea de calcul a indemnizatiei de concediu este prevazuta la art. 145 alin. 2 din Codul Muncii si ea reprezinta media zilnica a drepturilor salariale din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicata cu numarul de zile de concediu, aceasta indemnizatie, indiferent de modalitatea în care este calculata, este aferenta perioadei concediului, adica lunilor iunie si iulie, luni carora li se aplica reducerile salariale prevazute Legea 118/2010, ea intrând în vigoare din data de 03.07.2010.

Prin urmare, chiar daca indemnizatia de concediu este calculata ca media zilnica a drepturilor salariale din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicata cu numarul de zile de concediu, ea se acorda diminuata cu 25% deoarece este aferenta lunilor iunie si iulie, luni în care era în vigoare Legea nr. 118/2010.

Chiar daca reclamantele ar fi ridicat indemnizatia de concediu cu 5 zile înainte de plecarea în concediu, deci anterior intrarii în vigoare a Legii nr. 118/2010 si nediminuata cu 25%, ele ar fi trebuit sa restituie cei 25% dupa intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2010, deoarece plata indemnizatiei de concediu s-a facut anticipat pentru lunile de concediu, respectiv iunie si iulie, luni în care operau dispozitiile Legii nr. 118/2010.

Tribunalul a constatat ca Legea nr. 118/2010 este o lege speciala care se aplica temporar doar pâna la data de 31.12.2010, potrivit art. 16 din lege, fiind adoptata pentru stabilirea echilibrului bugetar, prin ea luându-se masuri speciale aplicabile tuturor salariatilor bugetari.

Legea nr. 118/2010 fiind o lege speciala, ea se aplica cu precadere legii generale care este Codul muncii, astfel încât indiferent de modalitatea de calcul a indemnizatiei de concediu, daca concediul de odihna a fost efectuat în lunile în care era în vigoare Legea nr. 118/2010, indemnizatia de concediu este redusa potrivit legii speciale, adica cu 25%.

Astfel, Legea nr. 118/2010 nu se aplica retroactiv, ci se aplica începând din luna iulie, adica salariului pe care angajatul trebuia sa îl primeasca începând cu aceasta luna, deci diminuat cu 25%.