Citeste şi


Inexistenta unui temei legal pentru acordarea sporului de lucru la calculator.


Inexistenta unui temei legal pentru acordarea sporului de lucru la calculator.

Sporul de lucru la calculator, respectiv 15% din salariul de baza brut nu constituie un drept  fundamental al omului în nici o reglementare nationala sau internationala si nu trebuie confundat cu dreptul la o remuneratie rezonabila în raport de valoarea muncii depuse. În conditiile în care personalul auxiliar de specialitate nu desfasoara activitatile prevazute de actele normative speciale, aplicabile salariatilor din alte domenii de activitate, nu poate pretinde în mod fundamentat ca depune o munca egala cu cei care îndeplinesc si aceste sarcini oricum diferite si suplimentare fata de cei care nu le au  stabilite în fisa postului nu se poate  discuta despre excludere bazata pe vreunul din criteriile mentionate mai sus.

Cu opinie separata în sensul acordarii unor despagubiri echivalente cu contravaloarea sporului

Decizia nr. 3589/R din 20.05.2009

Prin sentinta civila nr. 104/17.10.2008, Curtea de Apel Bucuresti-Sectia a VII-a  Civila si pentru Cauze privind Conflicte de Munca si Asigurari Sociale a respins ca neîntemeiata cererea formulata de reclamantii AM, BBS, s.a. în contradictoriu cu pârâtii Ministerul Justitiei, Curtea de Apel Bucuresti, Tribunalul Bucuresti, Ministerul Economiei si Finantelor, si cu Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii.

În considerente a retinut ca Reclamantii invoca faptul ca, prin neacordarea sporul de lucru la calculator, de 15 % din salariul de baza brut, sunt supusi unei discriminari în raport cu alti salariati, din alte domenii, care beneficiaza de acesta.

Sporul sus mentionat nu este însa reglementat în favoarea reclamantilor, ca drept distinct, prin nici un act normativ.

Prin decizia nr.819/3.07.2008, publicata în Monitorul Oficial al României din data de 16.07.2008, Curtea Constitutionala a constatat ca „prevederile art.1, art.2 alin.3 si art.27 alin.1 din OG nr.137/2000 sunt neconstitutionale în masura în care din acestea se desprinde întelesul ca instantele judecatoresti au competenta sa anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând ca sunt discriminatorii, si sa le înlocuiasca cu norme create pe cale judiciare sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative”.

Având în vedere decizia sus mentionata, caracterul obligatoriu al acesteia si constatând ca nu exista nici un text legal care sa stabileasca în beneficiul personalul auxiliar de specialitate al instantelor judecatoresti si al parchetelor de pe lânga acestea, un sporul de lucru la calculator de 15 % din salariul de baza brut, instanta a apreciat ca neîntemeiate aceste pretentii.

Trecând la examinarea celui de-al doilea capat de cerere, prin care reclamantii solicita acordarea a 3 zile în plus la concediul ce odihna, Curtea a constatat ca izvorul acestei pretentii îl constituie, potrivit sustinerilor reclamantilor, prevederile art. 142 din Codul muncii, în conformitate cu care „salariatii care lucreaza în conditii grele, periculoase sau vatamatoare, nevazatorii, alte persoane cu handicap si tinerii în vârsta de pâna la 18 ani beneficiaza de un concediu de odihna suplimentar de cel putin 3 zile lucratoare”.

Reclamantii fac insa parte din categoria personalului auxiliar de specialitate si sunt supusi prevederilor art.65 din Lg.nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate, potrivit carora personalul auxiliar de specialitate al instantelor judecatoresti si al parchetelor de pe lânga acestea beneficiaza anual de un concediu de odihna platit de 30 de zile lucratoare.

Dispozitia legala sus mentionata are un caracter special, derogatoriu de al normele generale prevazute de legislatia muncii, sens în care sunt si prevederile art.1 alin.2 din Codul muncii: ” Prezentul cod se aplica si raporturilor de munca reglementate prin legi speciale, numai în masura în care acestea nu contin dispozitii specifice derogatorii”.

Ca argument suplimentar, Curtea a avut în vedere si prevederile Legii nr.130/1996, care în art.12 alin.1 instituie regula potrivit careia, pentru salariatii institutiilor bugetare, nu se pot negocia, prin contractele colective de munca, clauze referitoare la drepturile a caror acordare si cuantum sunt stabilite prin lege.

Concluzionând, s-a retinut ca durata concediului de odihna pentru personalul din sistemul autoritatii judecatoresti este prevazuta de legislatia specifica acestei categorii profesionale, fiind, în cazul reclamantilor, de 30 de zile lucratoare.

Împotriva sus mentionatei hotarâri, în termen legal a declarat recurs recurentul BGF.

În sustinerea recursului a aratat ca hotararea instantei de fond este netemeinica si nelegala, deoarece nu cuprinde motivele pe care se sprijina, facand doar referire la decizia nr.818/2008 a Curtii Constitutionale.

Cu privire la primul capat de cerere, reclamantii nu au solicitat ca prin hotararea ce se va pronunta sa se creeze norme pe cale judiciara, ci au cerut acest spor, deoarece chiar lucreaza cu calculatorul si acest spor este primit de personalul auxiliar de specialitate din cadrul ICCJ si de salariatii Ministerului Justitiei in baza unor ordine interne, fapt ce nu a fost contestat de catre parati.

Aceasta situatie este evident o discriminare, deoarece de sporul respectiv beneficiaza categoriile de personal mentionate, fara a exista un act normativ.

Recurentul invoca precedentul creat prin decizia XXI din 10.03.2008 a ICCJ.

In ceea ce priveste cel de-al doilea capat de cerere, recurentul arata ca faptul ca reclamantii beneficiaza de prevederile speciale ale Legii nr.567/2004, nu inseamna ca nu pot beneficia si de prevederile generale ale Codului muncii, cata vreme se incadreaza in dispozitiile art.142 Codul muncii. Sporul de toxicitate de 15% nu include si sporul pentru calculator, fiind drepturi distincte.

Analizând actele si lucrarile dosarului din perspectiva criticilor formulate, cât si a dispozitiilor art. 3041 C.pr.civ., Curtea retine urmatoarele:

Recurentul-reclamant are calitatea de personal auxiliar de specialitate si a sesizat instanta de fond cu pretentiile reprezentand despagubiri constand in sporul de lucru la calculator, respectiv 15% din salariul de baza brut, începând cu luna ianuarie 2005, la zi si în continuare, suma actualizate cu rata de inflatie la data platii efective si obligarea pârâtilor sa efectueze mentiunile corespunzatoare în carnetele de munca, precum si sa acorde reclamantilor 3 zile în plus la concediul de odihna, începând cu data nasterii dreptului.

Pretentiile reclamantilor sunt intemeiate pe dispozitiile unui Ordin intern dat in cadrul Înaltei Curti de Casatie si Justitie pe dispozitii aplicabile in alte domenii profesionale ( sanatate, petrochimie etc. ) si pe dispozitiile  HG nr.1028/2006, hotarâre care transpune directiva nr.1990/270/CEE. Reclamantii au invocat discriminarea fata de salariatii din aceste domenii care primesc sporul de calculator.

În ceea ce priveste existenta unei discriminari între reclamanti si categoriile profesionale amintite , Curtea retine urmatoarele:

Conform art 2 din OG nr 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea  tuturor formelor de discriminare, „prin discriminare se întelege orice deosebire, excludere, restrictie sau preferinta, pe baza de rasa, nationalitate, etnie, limba, religie, categorie sociala, convingeri, sex, orientare sexuala, vârsta, handicap, boala cronica necontagioasa, infectare HIV, apartenenta la o categorie defavorizata, precum si orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlaturarea  recunoasterii, folosintei sau exercitarii, în conditii de egalitate, a drepturilor omului  si a libertatilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute  de lege, în domeniul politic , economic, sociale si cultural în orice alte domenii ale vietii publice”.

Din analiza textului rezulta ca pentru a exista discriminarea se cere ca scopul urmarit sau efectul produs sa fie acela de a restrânge, a înlatura  folosinta sau exercitarea în conditii de egalitate a drepturilor si libertatilor fundamentale recunoscute de lege.

Or, sporul de lucru la calculator, respectiv 15% din salariul de baza brut nu constituie un drept  fundamental al omului în nici o reglementare nationala sau internationala si nu trebuie confundat cu dreptul la o remuneratie rezonabila în raport de valoarea muncii depuse. În conditiile în care personalul auxiliar de specialitate nu desfasoara activitatile prevazute de actele normative speciale, aplicabile salariatilor din alte domenii de activitate, nu poate pretinde în mod fundamentat ca depune o munca egala cu cei care îndeplinesc si aceste sarcini oricum diferite si suplimentare fata de cei care nu le au  stabilite în fisa postului nu se poate  discuta despre excludere bazata pe vreunul din criteriile mentionate mai sus.

De asemenea, faptul ca personalul auxiliar de specialitate nu primeste sporul de calculator si celelate drepturi pretinse prin prezenta actiune, nu contravin art.6 al.2 din Codul Muncii, invocat de recurentii-reclamanti, dispozitie care consacra principiul potrivit caruia pentru munca egala toti salariatii sunt retribuiti în mod egal, întrucât fata de specificul muncii diferit, cele doua categorii de personal auxiliar nu se afla în aceeasi situatie.

Or, în  aceste conditii orice discutie despre situatii analoage sau comparabile ori despre existenta unei discriminari salariale depaseste limitele rezonabilului, cu atât mai mult cu cât pretentia concreta a reclamantilor  consta în solicitarea  de a li se acorda un drept pentru simplul considerent ca legea îl prevede pentru o parte din personalul din alte categorii profesionale(sistemul sanitar, industria chimica sau petrochimica, contabilitate) desi, pentru a exista discriminare în relatiile de munca se cere ca scopul urmarit sau efectul produs sa fie acela de a restrânge, a înlatura  folosinta sau exercitarea în conditii de egalitate a drepturilor si libertatilor fundamentale recunoscute de lege, nici un drept fundamental al reclamantilor nefiind restrâns sau înlaturat prin textul de lege considerat discriminator.

În plus, reclamantii nu arata criteriul sau criteriile prevazute de lege si care au avut ca scop sau efect neacordarea, restrangerea ori înlaturarea recunoasterii folosintei sau exercitarii drepturilor prevazute în legislatia muncii.

Cu alte cuvinte, recurentul-reclamant nu arata care sunt acele criterii de discriminare directa sau indirecta pe care s-au întemeiat faptele si actele care au avut ca scop sau ca efect discriminarea lui.

 În raport de toate aceste considerente, singura concluzie  pertinenta si rezonabila este aceea  ca pretentia  recurentului-reclamant de a i se acorda  sporul de lucru la calculator, respectiv 15% din salariul de baza brut si obligarea pârâtilor sa efectueze mentiunile corespunzatoare în carnetele de munca, precum si sa acorde reclamantilor 3 zile în plus la concediul de odihna, începând cu data nasterii dreptului, drepturi neprevazute de lege în ceea ce-l priveste, pe motiv ca legea este discriminatorie, în lipsa aratarii criteriilor de discriminare, este lipsita de orice fundament legal, iar prin neacordarea acestuia reclamantilor nu s-a încalcat principiul salarizarii egale pentru o munca de valoare egala consacrat de art 23 pct 2 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului si art 4 pct 3 din Carta sociala europeana revizuita, adoptata la Strasbourg la 3 mai 1996, ratificata de România prin Legea nr 74/1999 ” Dreptul la o salarizare echitabila”.

Mai mult, recurentul-reclamant a beneficiat de sporul de 15% pentru conditii vatamatoare in baza art. 48 din Lg.50/1996, iar ulterior in baza OG nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar.

Un alt spor de 15% solicitat de reclamant pentru lucru la calculator nu este reglementat separat prin actele normative invocate si nici de un alt act normativ , astfel ca potrivit cadrului general de reglementare care este HG 281/1993,  sporul pretins a fi pentru lucru la calculator este considerat ca facând parte din cel prevazut de art. 8 lit. a din acest act normativ, respectiv spor pentru conditii vatamatoare.

Fata de împrejurarea ca reclamantii au beneficiat si beneficiaza în continuare de acest spor, Curtea constata ca pretentiile acestora sunt neîntemeiate.

OPINIA SEPARATA în sensul admiterii recursului, modificarii în parte a sentintei recurate în sensul acordarii contravalorii sporului de 15% pentru calculator, pâna la data pronuntarii sentintei si respingerii celorlalte pretentii ca neîntemeiate.

Contrar solutiei pentru care a optat majoritatea membrilor completului, consider ca recursul formulat este întemeiat în considerarea urmatoarelor argumente:

Potrivit dispozitiilor art.155 din Legea nr.53/2003, orice spor constituie partea variabila a salariului, reprezentând  prin urmare un drept salarial si fiind expresia valorica a remunerarii speciale pentru desfasurarea activitatii de catre angajati în anumite conditii.

Sporul nu este acordat oricarei categorii socio-profesionale, ci numai în masura în care angajatul care îl solicita sau îl pretinde munceste în anumite conditii, conditii care pot fi comune mai multor activitati profesionale distincte.

Astfel, în privinta sporului de calculator, acest spor presupune, în mod obligatoriu ca atributie de serviciu, operarea pe calculator a datelor si informatiilor, activitate ce este desfasurata, spre exemplu, de un functionar public, dar în egala masura si de grefierii din cadrul instantelor judecatoresti si parchetelor.

Este de notorietate faptul ca în ultimii ani la nivelul instantelor si parchetelor, sistemul de date si informatii, precum si redactarea încheierilor, hotarârilor si a tuturor lucrarilor dosarelor a fost transferata pe suportul tehnic oferit de reteaua de computere. Aceasta activitate laborioasa a necesitat, pe lânga concentrarea fondurilor si resurselor materiale, o adaptare a personalului ce urma sa utilizeze aceste computere. Astfel, indiferent de vârsta, dificultati personale sau orice alte particularitati individuale, toti grefierii au fost obligati sa învete sa îsi desfasoare cea mai mare parte a activitatii profesionale utilizând computerul. Aceasta împrejurare le-a schimbat radical modalitatea  în care îsi desfasoara activitatea specifica, obligându-i sa lucreze în fata ecranului computerului cea mai mare parte a timpului de lucru.

La nivelul legiuitorului s-a recunoscut,prin legiferarea sporului de 15% pentru lucrul cu calculatorul, gradul de nocivitate specific acestui tip de activitate si în considerarea acestui risc s-a reglementat sporul mai sus mentionat. Fireste ca acest spor nu se adreseaza unei categorii socio-profesionale, ci tuturor bugetarilor care lucreaza în aceste conditii utilizând computerul ca atributie obligatorie, o parte însemnata a timpului de lucru.

Ignorând aceasta realitate, grefierilor, sub pretextul salarizarii unei legi speciale, nu li s-a compensat prin acordarea acestui spor gradul de pericol pe care îl reprezinta lucrul îndelungat cu calculatorul. Teoria salarizarii distincte si a statutului special interpretata ca o bariera în calea revendicarii unor drepturi salariale este eronata cât timp ignora ca salarizarea distincta are în vedere salariul de baza si, eventual, anumite sporuri, de aceasta data caracteristice doar respectivei  activitati. Aceasta realitate nu împiedica si nu intra în conflict juridic  cu realitatea ce permite pretinderea unor sporuri pentru aspecte comune ale activitatii desfasurate de diferitele categorii de bugetari. Daca aceste aspecte comune indica o modalitate de desfasurare a activitatii considerata nociva, este firesc, normal si logic,din perspectiva principiului egalitatii în drepturi, ca toti salariatii sa beneficieze de aceeasi compensare pecuniara a riscului la care se expun  zilnic, indiferent de actul normativ care le reglementeaza salarizarea.

Este posibil ca în considerarea importantei în cadrul societatii a unor ramuri de activitate, unii dintre salariatii bugetari sa fie remunerati mai generos, prin stabilirea unui salariu de baza mai mare, dar aceasta împrejurare, lasata la aprecierea legiuitorului si executivului, nu trebuie sa conduca la interpretarea eronata conform careia pentru acesti bugetari remunerarea conditiilor speciale sau novice de munca devine imposibila.

Asa cum subliniam, sporul este o parte a salariului, distincta de salariul de baza cu care nu se confunda pentru ca au finalitati diferite. Astfel, prin salariul de baza, indiferent ca este sau nu stabilit printr-o lege unitara sau prin legi distincte sau speciale, se valorizeaza importanta socio-economica a activitatii platite de catre stat. Prin acordarea si stabilirea sporurilor se urmareste compensarea financiara sau rasplatirea unor împrejurari speciale în care salariatii, indiferent de categoria socio-profesionala, îsi desfasoara activitatea.

Respectându-se principiul constitutional al egalitatii în drepturi, principiu care trebuie sa se regaseasca si în aprecierea activitatii concrete pe care o desfasoara salariatii bugetari, este normal si legal ca o împrejurare nociva de desfasurare a activitatii profesionale sa fie în mod unitar compensata pecuniar, indiferent de retributia reprezentata de salariul de baza.

Legiuitorul a „uitat” sa reglementeze împrejurarea nociva de desfasurare a activitatii grefierilor prin munca cu calculatorul, desi, prin forta împrejurarilor, i-a obligat sa se adapteze si sa accepte acest mod de lucru.

Instanta nu se poate substitui legiuitorului si sa hotarasca acordarea sporului pentru lucrul cu calculatorul în ceea ce-i priveste pe grefieri, dar poate sa constate ca neincluderea acestui spor în modalitatea de salarizare, fie ea si una speciala, i-a prejudiciat material si moral,  punându-i într-o situatie de inferioritate fata de alte categorii de bugetari care desfasoara si ei activitate similara prin folosirea calculatorului, împrejurare pentru care primesc sporul de 15%.

Dispozitiile art.269 din Legea nr.53/2003 se aplica, prin asimilare,si situatiei personalului auxiliar de specialitate.

Prejudiciul material este cert si consta în privarea nejustificata de plata sporului pentru lucrul cu calculatorul, desi întreaga activitate a instantelor este în prezent informatizata.

Prejudiciul material este conturat de inexistenta în drepturile salariale ale grefierilor a contravalorii sporului de 15%. Instanta nu poate  acorda acest drept reprezentat de sporul de 15% pentru lucrul cu calculatorul, dar nimic nu o împiedica sa constate existenta unui prejudiciu  material pentru salariati prin modalitatea de stabilire a salariului si sa le acorde acestora despagubiri materiale reprezentând contravaloarea pecuniara a sporului neacordat,iar nu sporul în sine. Din acest motiv al imposibilitatii crearii unor norme juridice, atributie recunoscuta, în principiu, doar legiuitorului, instanta nu are posibilitatea de a stabili pentru viitor plata catre grefieri a acestui spor, dupa cum, ulterior momentului pronuntarii hotarârii, nu poate fi facuta dovada existentei unui prejudiciu material cert, existând posibilitatea ca legiuitorul sa modifice prevederile legale care în acest moment nu permit grefierilor acordarea unui spor pentru o împrejurare nociva în care îsi desfasoara activitatea.  Prin acordarea despagubirilor reprezentând contravaloarea în lei a procentului sporului, instanta nu legifereaza, nu instituie sporul de lucru cu calculatorul si nu-l acorda pe viitor, ci sanctioneaza o maniera lacunara, discretionara si abuziva de salarizare a unei categorii  socio-profesionale. Daca dreptul salariatilor de a solicita unei instante judecatoresti sa verifice modalitatea în care se realizeaza salarizarea ar fi negat prin prisma oricaror constatari în acest sens ale instantei, accesul la justitie garantat de Constitutia României ar ramâne doar o simpla propozitie lipsita de orice concretizare a posibilitatii conturarii unui abuz, cu atât mai mult cu cât  Curtea Constitutionala, singura institutie abilitata sa realizeze controlul constitutionalitatii actelor normative, nu  poate realiza acest control în cazul inexistentei unei norme cum este cazul inexistentei scriptice în legea salarizarii grefierilor a sporului pentru lucrul cu calculatorul. Nu se poate constata eventuala neconstitutionalitate a ceva ce nu exista într-o lege speciala de salarizare, dar se poate aprecia ca aceasta inexistenta, în contextul egalitatii în drepturi, este inechitabila si nelegala, o atare împrejurare putând fi sanctionata prin acordarea unor despagubiri materiale sau morale, dupa caz, pâna la remedierea acestei inechitati de singura autoritate îndrituita sa legifereze.

O alta interpretare ar conduce la teoria inacceptabila ca nici o masura legata de salarizare nu poate fi cenzurata,prin prisma verificarii existentei unui abuz, de catre instanta de judecata, deschizându-se perspective discretionare, de neimaginat într-un stat de drept, puterilor legislative si executive.

Controlul reciproc al celor trei puteri urmareste tocmai împiedicarea aparitiei abuzului, care se poate manifesta fatis prin interzicerea unor drepturi sau indirect si subtil, prin tacerea sau omisiunea  de a reglementa anumite aspecte, omisiune invocata apoi pentru neacordarea unor drepturi.

Dreptul la un proces echitabil prevazut de art.6 C.E.D.O. implica analiza efectiva a pretentiilor, iar nu simpla constatare ca instanta nu are posibilitatea de a analiza temeinicia pretentiilor formulate.

O asemenea conduita ar goli forma de orice urma de fond si de substanta, lasând deschisa calea unei proceduri lipsita de finalitate practica, respectiv admiterea sau respingerea unor pretentii ca urmare a analizarii acestora, iar nu ca efect al  deciziei unei institutii ce nu constituie o instanta judecatoreasca si care nu are atributii în a crea sau nega dreptul oricarei persoane de a-si vedea pretentia efectiv analizata prin prisma unor norme juridice, iar nuca urmare a unor interpretari abstracte.

Împrejurarea ca instanta de judecata nu se poate substitui legiuitorului prin crearea unor norme juridice o împiedica sa acorde recurentilor 3 zile de concediu în plus fata de cele existente, un asemenea drept putând fi reglementat pentru categoria grefierilor doar de catre legiuitor. Ceea ce instanta putea sa realizeze este un control al împrejurarilor care au condus la neacordarea acestui drept si sa stabileasca eventual despagubiri,în masura în care constata existenta unui abuz prin omisiunea de reglementare. Însa, instanta este tinuta, în egala masura de obiectul cererii, respectiv pretentiile formulate. Cum în cauza recurentii reclamanti nu au solicitat despagubiri pentru omisiunea acordarii a 3 zile suplimentare de concediu,instanta nu poate analiza existenta prejudiciului material sau moral, dupa caz.