Întrucât algoritmul de calcul al diminuării drepturilor salariale a fost prevăzut expres în cuprinsul actului adiţional la contractul individual de muncă, însuşit de reclamant prin propria semnătură, în raport de nivelul lunar al realizărilor sucursalei, cunoscut de reclamant în calitate de director, reclamantul putea determina cu exactitate cuantumul penalităţilor care i se aplică.
Întrucât algoritmul de calcul al diminuării drepturilor salariale a fost prevăzut expres în cuprinsul actului adiţional la contractul individual de muncă, însuşit de reclamant prin propria semnătură, în raport de nivelul lunar al realizărilor sucursalei, cunoscut de reclamant în calitate de director, reclamantul putea determina cu exactitate cuantumul penalităţilor care i se aplică.
(Trib. Bistriţa-Năsăud, s. civ., sent. nr. 5070/F/3 noiembrie 2010, nepublicată)
Prin acţiunea civilă înregistrată reclamantul ŢI a solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. C SA Sibiu obligarea pârâtei la restituirea sumei de 292 lei reţinută cu titlu de concediu necuvenit, a garanţiei lunare de 5 lei/lună; la plata celor 6 zile de concediu aferente anului 2009; la plata zilelor de concediu neefectuat aferente anului 2010; la plata penalităţilor lunare aferente anilor 2007, 2008, 2009 până în luna martie 2010; la plata unor penalităţi de 500% la suma totală datorată.
Analizând actele şi lucrările dosarului tribunalul reţine faptul că reclamantul a fost angajatul pârâtei, în funcţia de director al sucursalei Bistriţa, în perioada 16.11.2006 – 23.03.2010.
Reclamantul a investit instanţa de judecată cu următoarele pretenţii:
1. obligarea pârâtei la restituirea sumei de 292 lei reţinută în luna martie 2010, cu titlu de concediu necuvenit;
2. restituirea garanţiilor lunare reţinute;
3. plata zilelor de concediu neefectuat în anul 2009 şi 2010;
4. restituirea sumelor reţinute cu titlu de penalităţi lunare pe criteriul unui plan lunar pe anii 2007, 2008, 2009 şi până la data de 23 martie 2010.
5. plata de penalităţi de 500% la suma totală datorată şi indicată la pct. 1 – 4.
5. plata de penalităţi de 500% la suma totală datorată şi indicată la pct. 1 – 4.
În raport de probele administrate în cauză, tribunalul va analiza punctual fiecare pretenţie în parte.
1. Restituirea sumei de 292 lei
Aşa cum rezultă din fluturaşul de lichidare din luna martie 2010 reclamantului i s-a reţinut suma de 292 lei cu titlu de concediu necuvenit.
La data de 27 iulie 2010, cu ordinul de plată nr. 3405/2010 reclamantului i s-a achitat, printre alte drepturi şi suma reţinută de 292 lei.
Dat fiind faptul că această sumă s-a achitat reclamantului, ulterior sesizării instanţei de judecată, în perioada imediat următoare primirii citaţiei pentru primul termen de judecată, tribunalul constată că acest capăt de cerere a rămas fără obiect.
Dat fiind faptul că această sumă s-a achitat reclamantului, ulterior sesizării instanţei de judecată, în perioada imediat următoare primirii citaţiei pentru primul termen de judecată, tribunalul constată că acest capăt de cerere a rămas fără obiect.
2. plata zilelor de concediu neefectuat în anul 2009 şi 2010.
Conform contractului individual de muncă încheiat reclamantul avea dreptul la 21 zile lucrătoare de concediu de odihnă.
Potrivit actului întocmit de sucursala zonală Cluj a pârâtei, în baza propriilor evidenţe, necontestate de reclamant, în anul 2009 reclamantul a efectuat un număr de 15 zile de concediu din totalul de 21 de zile lucrătoare cuvenite, rămânând neefectuate un număr de 6 zile.
Pentru perioada lucrată în anul 2010, până la data de 23 martie 2010, reclamantului i se cuveneau 5 zile de concediu de odihnă.
Întrucât cele 11 zile de concediu cuvenite nu mai pot fi efectuate datorită încetării relaţiei contractuale de muncă, în baza art. 141 alin. 4 din Codul muncii, reclamantul este îndreptăţit la compensarea în bani a zilelor de concediu cuvenite şi neefectuate.
Cu ordinul de plată nr. 3405/27.07.2010 reclamantului i s-a virat suma brută de 643 lei reprezentând compensarea în bani a celor 11 zile de concediu neefectuat.
3. restituirea sumelor reţinute cu titlu de penalităţi lunare pe criteriul unui plan lunar pe anii 2007, 2008, 2009 şi până la data de 23 martie 2010.
Întrucât la data de 1.07.2010 reclamantul a sesizat instanţa şi cu cererea de restituire a penalităţilor reţinute pe întreg anul 2007, tribunalul reţine că excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârât pentru perioada 1.01.2007 – 30 iunie 2007 inclusiv este întemeiată.
Potrivit art. 3 din Decretul nr. 167/1958, termenul de prescripţie este de 3 ani şi curge conform art. 7 al aceluiaşi act normativ de la data naşterii dreptului la acţiune, adică din momentul reţinerii sumei.
Dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie potrivit art. 1 din Decretul nr. 167/1958, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege.
Întrucât cererea de restituire s-a formulat la data de 1 iulie 2010, pretenţiile aferente perioadei 1 ianuarie 2007 – 30 iunie 2006 sunt prescrise.
Intervenirea prescripţiei împiedică analiza pe fond a temeiniciei pretenţiilor pe perioada mai sus menţionată.
Dat fiind faptul că reclamantul nu a solicitat restituirea penalităţilor decât cu începere din anul 2007, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâtă pentru lunile noiembrie şi decembrie 2006 nu este întemeiată.
Tot astfel, întrucât termenul de prescripţie curge de la momentul reţinerii sumei, iar reţinerile aferente lunii iulie 2007 s-au realizat în luna următoare, august 2007, odată cu plata salariului aferent lunii iulie, raportat la momentul introducerii acţiunii 1.07.2010, tribunalul constată că prescripţia nu operează pentru luna iulie 2007.
În ceea ce priveşte pretenţiile aferente perioadei 1 iulie 2007 – 23 martie 2010, care pot fi analizate pe fond, tribunalul reţine că reclamantul a semnat un act adiţional la contractul individual de muncă referitor la salarizare.
În cuprinsul acestui act adiţional se precizează că începând din data de 1.01.2004 salarizarea se face în funcţie de realizarea indicatorilor calitativi şi cantitativi.
Indicatorii cantitativi sunt „cifra de afaceri şi profitul” şi se stabilesc ştiinţific de conducerea pârâtei pentru fiecare lună şi fiecare compartiment în parte în „bugetul de venituri şi cheltuieli”.
Salariul se diminuează proporţional cu nerealizarea indicatorilor de plan stabiliţi, calculul făcându-se conform algoritmului expres prevăzut în cuprinsul actului adiţional.
Plata salariului lunar conform cantităţii, calităţii şi importanţei muncii prestate de reclamant este prevăzută şi în contractul individual de muncă (litera J pct. 2).
Conform bugetului de venituri şi cheltuieli întocmit lunar în perioada noiembrie 2006 – martie 2010 încasările sucursalei condusă de reclamant au fost sub nivelul planului stabilit.
Acest buget de venituri şi cheltuieli era cunoscut de reclamant. El se întocmeşte centralizat de pârâtă în baza datelor comunicate de fiecare sucursală şi se comunică sucursalelor zonale.
Atâta timp cât situaţia încasărilor lunare se comunica centralei de reclamant în calitate de conducător al sucursalei încasatoare de venituri, este fără niciun dubiu că situaţia lunară a încasărilor era cunoscută de reclamant.
În baza bugetului de venituri şi cheltuieli au fost întocmite statele lunare de plată, în care au fost consemnate penalităţile reţinute în baza calculului prevăzut în actul adiţional la contractul individual de muncă, penalităţi indicate şi de pârâtă în situaţia centralizatoare depusă la dosar.
Din cuprinsul statelor de plată depuse la dosar rezultă că au fost aplicate penalităţi lunare reclamantului pentru nerealizarea planului, cu excepţia lunilor septembrie, octombrie, noiembrie 2009 când reclamantul a fost sancţionat disciplinar cu reducerea salariului cu 10%.
Aşa cum rezultă din cuprinsul acţiunii introductive, reclamantul nu contestă modul de salarizare în baza unui plan lunar, necunoaşterea procentului lunar realizat, ci invocă doar faptul că nu a semnat vreun act adiţional, aspect care este contrazis prin semnătura aplicată pe actul adiţional aflat la dosar.
Lipsa reclamantului la interogatoriu coroborată cu faptul întocmirii centralizate a bugetului de venituri şi cheltuieli în baza datelor comunicate de sucursala condusă de reclamant, indicarea algoritmului de calcul al penalităţilor în cuprinsul actului adiţional semnat de reclamant, denotă faptul că pe tot parcursul relaţiei de muncă reclamantul a fost în măsură să cunoască lunar cuantumul penalităţii care i se aplică pentru nerealizarea planului.
Dat fiind faptul că reclamantul nu a reuşit să se încadreze în planul stabilit, că salarizarea sa s-a prevăzut a fi realizată în funcţie de cantitatea şi calitatea muncii sale, că prin actul adiţional semnat de reclamant s-a stabilit cu exactitate modalitatea de calcul al penalităţii, tribunalul apreciază că reţinerea de penalităţi este o măsură asumată de reclamant, astfel că restituirea nu se poate dispune.
4. restituirea garanţiilor lunare reţinute.
În baza contractului de garanţie în numerar încheiat în luna noiembrie 2006 reclamantului i s-a reţinut lunar pe întreaga perioadă contractuală suma de 5 lei/lună cu titlu de garanţie în vederea acoperirii unor eventuale pagube produse în gestiunea încredinţată (f. 21).
Conform contractului încheiat, pentru acoperirea eventualelor pagube constatate ulterior lichidării garanţia va fi restituită gestionarului la 6 luni de la data lichidării pe bază de cerere scrisă.
Pârâta nu a negat, ci dimpotrivă, prin întâmpinare, a recunoscut reţinerea garanţiei de 5 lei/lună pe tot parcursul raporturilor de muncă.
Refuzul restituirii garanţiei s-a justificat de pârâtă prin faptul că reclamantul nu a predat o poliţă RCA (deţinută în alb), pe care a declarat-o pierdută şi a cărei valoare de inventar este de 100 lei.
Potrivit art. 16 din Legea nr. 22/1969, garanţia în numerar şi dobânda aferentă pot fi ridicate de către gestionarul titular al carnetului de consemnare la încetarea contractului său de muncă, în situaţia în care nu a cauzat o pagubă sau când paguba a fost acoperită în întregime.
Atunci când gestionarul a cauzat o pagubă în gestiune la locul său de muncă şi aceasta nu se acoperă integral în termen de o lună de la obţinerea titlului executoriu definitiv, organizaţia se va despăgubi din garanţia în numerar constituită în favoarea sa.
Faptul că reclamantul nu a achitat pârâtei valoarea de gestiune a poliţei RCA nepredată nu îndreptăţeşte pârâta să reţină garanţia constituită de reclamant.
Aceasta întrucât pârâta nu deţine vreun titlu împotriva pârâtului prin care să se constate că într-adevăr reclamantul a cauzat un prejudiciu pârâtei, cuantumul acestui prejudiciu.
Conform art. 270 alin. 1 din Codul muncii, salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor.
Nu poate fi reţinută apărarea pârâtei în sensul că restituirea nu s-a dispus pe considerentul că reclamantul nu a depus o cerere scrisă de restituire.
Prin acţiunea introductivă reclamantul a solicitat pârâtei, în scris, restituirea garanţiei lunare reţinute, astfel încât în condiţiile în care nerestituire se datora lipsei cererii, nimic nu împiedica pârâta să procedeze la restituire pe parcursul judecăţii.
Legea nr. 22/1969 prevede obligaţia angajatorului de a restitui garanţia reţinută la momentul încetării raporturilor de muncă.
Pretinsa pagubă cauzată de reclamant (urmare a nepredării poliţei RCA sau a valorii de gestiune de 100 lei) nu s-a constatat ulterior lichidării, ci s-a cunoscut încă de la momentul încetării raporturilor de muncă.
Ca atare, termenul de 6 luni de la data lichidării, prevăzut în contractul de garanţie, nu este aplicabil în speţă. Sintagma „pagubă constatată ulterior lichidării” semnifică prejudiciul descoperit după întocmirea notei de lichidare, acceptată de reclamant. În prezenta cauză, nota de lichidare nu a fost întocmită, semnată de reclamant, astfel încât pretinsul prejudiciu este anterior lichidării, însă trebuie constatat prin hotărâre judecătorească pentru a putea fi recuperat.
În lipsa unei hotărâri judecătoreşti care să constate obligaţia reclamantului de a despăgubi pârâta, cuantumul sumei de plată, pârâta nu are niciun temei legal să reţină garanţia constituită de reclamant, astfel că tribunalul va obliga pârâta să restituie reclamantului suma reţinută cu titlu de garanţii materiale în perioada derulării raporturilor de muncă – 16.11.2006 – 23.03.2010.
Conform art. 161 alin. 4 din Codul muncii, întârzierea nejustificată a plăţii salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Potrivit art. 1088 C.civ., aplicabil în lipsa unei prevederi derogatorii, la obligaţiile care au ca obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerţ, de fidejusiune şi societate.
Reclamantul nu a investit instanţa cu o cerere de obligare a pârâtei la plata dobânzii legale, astfel că instanţa nu poate acorda ceea ce nu s-a solicitat.
Cererea de obligare la plata unor penalităţi de 500% nu are nicio justificare legală, astfel că se impune a fi respinsă ca neîntemeiată.
Nimic nu împiedică reclamantul să solicite printr-o acţiune plata de daune interese în condiţiile art. 161 alin. 4 din Codul muncii, înlăuntrul termenului de 3 ani, urmând ca în noul cadru procesual instanţa să analizeze temeinicia pretenţiilor formulate în raport de actele din prezentul dosar.
În baza tuturor considerentelor exprimate, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 161 alin. 4, art. 270 alin. 1, art. 286-291 din Codul muncii, art. 1088 C.civ., art. 1, 3, 7 din Decretul nr. 167/1958, art. 16 din Legea nr. 22/1969, tribunalul va respinge excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru lunile noiembrie şi decembrie 2006 şi luna iulie 2007 invocată de pârâtă; va admite excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâtă pentru perioada 1.01.2007 – 30.06.2007 şi în consecinţă va respinge acţiunea reclamantului pentru această perioadă ca fiind prescris dreptul la acţiune; va admite ca fiind întemeiată cererea reclamantului de obligare a pârâtei să restituie reclamantului garanţiile materiale reţinute şi în consecinţă va obliga pârâta să restituie reclamantului suma reţinută cu titlu de garanţii materiale în perioada derulării raporturilor de muncă 16.11.2006 – 23.03.2010; va respinge ca fiind rămase fără obiect cererile privind restituirea sumei de 292 lei şi plata concediului de odihnă cuvenit; va respinge ca neîntemeiate cererile având ca obiect plata sumelor reţinute cu titlu de penalizări pentru perioada 1.07.2007 – 23.03.2010 şi obligarea pârâtei la plata de penalităţi pentru sumele datorate.
