Justificarea calităţii procesuale pasive a M.E.F.- D.G.F.P. în litigiile având ca obiect conflicte de drepturi rezultate din derularea raporturilor deserviciu ale funcţionarilor publici.
Efectul suspendării dreptului la prime de concediu prin acte normative succesive şi caracterul obligatoriu al dezlegării problemelor de drept judecate în pronunţarea soluţiilor în recursurile în interesul legii.
Prin sentinţa nr. 158 din 4.04. 2007, pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. 382/102/2007 s-a admis acţiunea având ca obiect un conflict de drepturi, formulată de reclamanţi, funcţionari publici şi în consecinţă au fost obligaţi în solidar pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Tg.-Mureş, Tribunalul Mureş şi MFP să pltească fiecărui reclamant prima de vacanţă pe anul 2006, calculată în sumă netă, după cum urmează, pentru Ş. D. suma de 1.682 lei, pentru I. S. suma de 538 lei, pentru F. Z. suma de 535 lei, pentru C. S. suma de 791 lei, pentru B. E. suma de 626 lei, pentru C. C. suma de 298 lei. Sumele stabilite vor fi actualizate cu rata inflaţiei de la data scadenţei fiecărei sume până la data plăţii efective, a fost obligat pârâtul MFP să includă în bugetul de stat sumele necesare plăţii drepturilor de natură salarială stabilite mai sus şi să le vireze în contul Ministerului Justiţiei pentru plata acestora şi s-a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată pentru lipsa calităţii procesuale pasive, invocată de MFP.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs DGFP Mureş în numele MEF şi Ministerul Justiţiei.
DGFP Mureş prin cererea de recurs formulată solicită modificarea hotărârii în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor, invocând în primul rând excepţia lipsei calităţi procesuale pasive a MEF, pe motiv că între reclamanţi şi instituţia pârâtă nu există nici un raport juridic, iar drepturile solicitate prin acţiunea dedusă judecăţii sunt drepturi salariale. Se arată în continuare că rolul MEF este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite a acestui buget şi a proiectelor bugetelor locale respectând procedura reglementată de Legea nr.500/2002 privind finanţele publice.
MEF nu are atribuţii în gestionarea bugetelor instanţelor judecătoreşti, această atribuţie revenind Ministerului Justiţiei în conformitate cu art.31 alin.2 din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară, iar în raport de disp.art.1 şi 2 din OG nr.22/2002 executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlu de cheltuieli la care se încadrează obligaţia de plată respectivă. În acest sens ordonatorii principali de credite bugetare au obligaţia să dispună toate măsurile ce se impun inclusiv virări de credite bugetare în condiţiile legii pentru asigurarea în bugetele proprii şi ale instituţiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plăţii sumelor stabilite prin titluri executorii.
Pe fond se susţine că dispoziţiile cuprinse în art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999 care stabilesc dreptul la primele de vacanţă au fost suspendate în mod succesiv prin mai multe acte normative şi în aceste condiţii nu se putea efectua plata acestor drepturi.
Ministerul Justiţiei prin cererea de recurs formulată solicită modificarea hotărârii în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor pe motiv că dispoziţiile cuprinse în art.34 din Legea nr.188/1999 au fost suspendate succesiv prin mai multe acte normative şi în aceste condiţii nu se putea efectua plata acestor drepturi. Se arată de asemenea că dreptul la prima de concediu prevăzută prin textul legal susmenţionat nu este un drept constituţional fundamental astfel că el poate fi suspendat printr-un alt act normativ, legiuitorul fiind în drept să le acorde, să le modifice ori să înceteze acordarea lor precum şi să stabilească perioada în care le acordă. În continuare se arată că în mod greşit prima instanţă a aplicat indicele de inflaţie la sumele stabilite cu titlu de primă de vacanţă întrucât neonorarea acestor drepturi s-a datorat lipsei fondurilor băneşti, neputându-se reţine nici o culpă în sarcina Ministerului Justiţiei în calitate de ordonator principal de credite.
Examinând sentinţa atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate şi în limitele prev. de art.3041 C.pr.civ., Curtea A constatat recursule nefondate pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de către recurenta DGFP Mureş instanţa reţine că potrivit art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanţele publice Ministerul Finanţelor coordonează acţiunile care sunt în responsabilitatea guvernului cu privire la sistemul bugetar cum ar fi pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum şi ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuţie.
Totodată potrivit disp.art.3 alin.1 pct.2 din HG nr.208/2005 privind organizarea şi funcţionarea MEF şi a ANAF, în realizarea funcţiei sale MEF are în principal atribuţii de elaborare a proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite precum şi a proiectului legii de rectificare a acestor bugete.
De asemenea calitatea procesuală a MEF se justifică şi prin disp.art.1 din OUG nr.22/2002 aprobat prin Legea nr.228/2002 potrivit cărora executarea obligaţiilor de plată a instituţiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligaţia de plată respectivă, bugetele acestor instituţii publice fiind aprobate aşa cum s-a arătat mai sus de aceeaşi instituţie MEF.
În ceea ce priveşte motivul de recurs invocat atât de recurenta MEF cât şi de Ministerul Justiţiei în sensul că dreptul la prima de concediu a fost suspendat prin acte normative succesive şi că instituţia nu avea posibilitatea să achite sumele solicitate cu acest titlu, instanţa reţine că actele normative la care fac referire recurentele şi prin care s-a suspendat sau amânat plata acestei prime de vacanţă nu dispun desfiinţarea acestui drept iar suspendarea sau amânarea plăţii acestuia nu echivalează cu însăşi înlăturarea lui.
În condiţiile în care acest drept prevăzut în mod expres de art.34 din Legea 188/1999 este în fiinţă, pentru ca el să nu fie vidat de substanţa sa şi practic să devină lipsit de orice valoare, se impune plata efectivă a sumelor prevăzute cu acest titlu.
Prin obligarea la plata acestor sume s-a asigurat aplicarea efectivă a legii adoptate în spiritul şi litera ei şi eliminarea oricărei tendinţe de reglementare a unor situaţii juridice fictive, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul acestui drept, valorificarea lui fiind suspendată în mod succesiv prin mai multe acte normative cu încălcarea prevederilor cuprinse în art.41 şi 53 din Constituţie, întrucât nu exista nici un motiv de suspendare prevăzut de legea fundamentală.
În acest sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr.XXIII din 12.12.2005 pronunţată în dosarul nr.31/2005, decizie prin care a fost soluţionat recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Nu în ultimul rând trebuie arătat şi faptul că la data la care s-a soluţionat cererea, dispoziţiile legale prin care s-a suspendat acordarea primei de concediu nu mai erau în vigoare, acestea având doar caracter temporar. În condiţiile în care suspendarea dreptului la prima de concediu nu se poate transforma într-o măsură cu caracter permanent fiindcă aceasta ar însemna însăşi înlăturarea acestui drept, în mod temeinic şi legal prima instanţă a stabilit că pârâţii pot să achite sumele solicitate de către reclamanţi cu titlu de primă de concediu.
În ceea ce priveşte critica formulată de către Ministerul Justiţiei legată de aplicarea indicelui de inflaţie la suma solicitată cu titlu de primă de vacanţă, instanţa de control apreciază că în mod corect prima instanţă a dispus reactualizarea sumelor solicitate în condiţiile în care s-a demonstrat că neplata acestui drept s-a făcut în afara cazurilor şi condiţiilor prevăzute de lege, iar pentru repararea integrală a prejudiciului suferit prin neplata acestor drepturi la termenul prevăzut de lege se impunea acordarea atât a sumei datorate cât şi a ratei inflaţiei, având în vedere devalorizarea galopantă a monedei naţionale, în cauză fiind incidente dispoziţiile art.1082 C.civ.
Pe cale de consecinţă, instanţa de control, în baza disp.art.312 alin.1 C.pr.civ. rap. la art.316 din acelaşi cod, a respins recursurile ca nefondate şi a menţinut soluţia primei instanţe ca fiind temeinică şi legală.
