Prin sentinta civila nr. 101 din 26 ianuarie 2010 a Tribunalului Arad, pronuntata în dosarul nr. 5232/108/2009, s-a respins actiunea civila exercitata de reclamant în contradictoriu cu pârâta – unitate de învatamânt, având ca obiect diferente drepturi salariale.
În considerentele hotarârii, tribunalul a statuat ca, potrivit art. 20 alin. 1 din Legea nr. 128/1997 privind personalul didactic modificata prin Legea nr. 349/2004, dar si alte acte normative, functiile de conducere din unitatile de învatamânt sunt cele de director si de director adjunct. În vederea exercitarii atributiilor ce îi revin, directorul încheie un contract de management educational cu inspectorul scolar general, conform art. 21 alin. 5 din Legea nr. 128/1997 modificata.
Art. 48 alin. 1 stabileste compunerea salariului personalului didactic dupa cu urmeaza: salariul de baza, stabilit conform legii, si o parte variabila, constând în adaosuri, sporuri si alte drepturi salariale suplimentare, printre care se numara si indemnizatia de conducere, care potrivit alin. 3 este prevazuta de anexele nr. 4 si 5 din aceeasi lege.
Or, anexa nr. 4 pct. 2 stabileste indemnizatiile de conducere specifice pentru functiile didactice din învatamântul gimnazial, profesional, liceal, de maistri si alte unitati, cu precizarea expresa ca acestea se calculeaza raportat la salariul de baza al functiei didactice. Astfel, indemnizatia de conducere a unui director de scoala sau de liceu poate fi stabilita între 25% pâna la 35%, cea a directorului adjunct de scoala sau de liceu între 20% pâna la 25%, indemnizatia de conducere a directorului – educatoare, învatator sau institutor poate fi determinata între limitele 15% – 25%. Indemnizatia de conducere a directorului Casei Corpului Didactic este cuprinsa între limitele 25% si 35% cu precizarea ca se calculeaza la salariul de baza al functiei didactice si se aplica inclusiv la judetele-pilot.
Anexa 4 pct. 3 determina limitele minime si maxime ale indemnizatiilor de conducere aferente functiilor didactice din unitatile de învatamânt ale judetelor-pilot, cu mentiunea expresa ca acestea se calculeaza potrivit prevederilor art. 51 alin. 11 si 2 din Legea nr. 128/1997, cu modificarile si completarile ulterioare, fiind de pâna la 50% pentru directorul unitatii de învatamânt, iar pentru directorul adjunct pâna la 40% din salariul de baza stabilit, înca, conform art. 51 alin. 1 din aceeasi lege.
Art. 51 alin. 11 raportat la art. 51 alin. 1 din actul normativ de mai sus prevede remunerarea directorului unitatii de învatamânt printr-un salariu de baza stabilit la nivelul maxim al salariului de baza al functiei didactice – educator, învatator, profesor gradul I cu vechime de peste 40 ani, la care se adauga o indemnizatie de conducere de pâna la 50%, iar art. 51 alin. 2 prevede salarizarea directorului adjunct printr-un salariu de baza, care se calculeaza la nivelul maxim al functiei didactice corespunzatoare studiilor, la care se adauga o indemnizatie de conducere de pâna la 40%, cu adaugarea la alin. 3 al aceluiasi articol de lege a faptului ca diferentierea indemnizatiei de conducere se realizeaza pe baza metodologiei aprobate de Ministerul Educatiei si Cercetarii si se revizuieste, dupa caz, anual, în functie de performantele manageriale evidentiate prin evaluare obiectiva, urmând ca aceasta indemnizatie sa se includa în salariul de baza.
Art. 51 alin. 51 din Legea nr. 128/1997, cu modificarile si completarile ulterioare impune înscrierea în contractul de management educational a nivelului indemnizatiilor directorului si directorului adjunct prevazute la alin. 11 si 2 (deci a salariilor directorului si directorului adjunct din unitatile de învatamânt la care se refera acele texte legale), precum si posibilitatea revizuirii anuale a acestora, în functie de modificarile volumului si gradului de complexitate ale activitatii si de performantele individuale manageriale.
Referitor doar la indemnizatia de conducere, art. 61 din art. 51 din aceeasi lege prevede stabilirea nivelului indemnizatiilor de conducere acordate directorilor si directorilor adjuncti din unitatile de învatamânt de catre inspectoratul scolar, cu avizul consiliului de administratie al scolii, în functie de numarul de elevi, numarul de clase, volumul si gradul de complexitate ale activitatii desfasurate de unitatea de învatamânt si de performantele manageriale ale acestora, pe baza criteriilor formulate în metodologia de numire si salarizare a directorilor unitatilor de învatamânt, elaborata de catre Ministerul Educatiei si Cercetarii, aprobata prin hotarâre a Guvernului.
Desi în art. 51 alin. 11 si 2 din Legea nr. 128/1997 modificata invocate de reclamant nu se precizeaza expres faptul ca acestea se refera exclusiv la salarizarea directorilor si directorilor adjuncti din unitatile de învatamânt din judetele pilot, acest fapt rezulta din coroborarea acestor texte legale cu urmatoarele:
– Anexa nr. 4 la Legea nr. 128/1997 ce stabileste distinct indemnizatiile de conducere pentru directorul si directorul adjunct din unitatile de învatamânt din judetele pilot (pct. 3) fata de directorii si directorii adjuncti din celelalte judete (pct. 2), nivelul indemnizatiilor fiind diferite;
– art. 48 alin. 3 din acelasi act normativ ce face trimitere directa la Anexa nr. 4 de mai sus;
– art. 15 alin. 2 din Legea nr. 84/1995 republicata – Legea învatamântului, potrivit caruia „În sistemul de învatamânt pot functiona unitati-pilot, experimentale si de aplicatie”;
– art. 2 din Legea nr. 349/2004 pentru modificarea si completarea Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, ce prevede aplicarea graduala, esalonata în perioada ianuarie 2005 – decembrie 2007 a prevederilor aceste legi, în scopul asigurarii aplicarii corecte a principiilor noului sistem de finantare si administrare a unitatilor de învatamânt în întregul sistem de învatamânt preuniversitar de stat, urmând ca începând cu 01.01.2005 „unitatile de învatamânt din judetele-pilot stabilite prin hotarâre a Guvernului” sa treaca la aplicarea noului sistem de finantare, administrare si salarizare a personalului, cu conditia îndeplinirii integrale a prevederilor art. 7 si 145 din Legea învatamântului nr. 84/1995, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;
– articol unic al HG nr. 1942/2004, ce determina cele 8 judete-pilot în care, începând cu data de 01.01.2005, se aplica noul sistem de finantare si administrare a unitatilor de învatamânt prevazut în Legea nr. 349/2004 si în Legea nr. 354/2004 pentru modificarea si completarea Legii învatamântului nr. 84/1995, si anume: Braila, Cluj, Dolj, Harghita, Iasi, Neamt, Satu Mare si Sibiu;
– de asemenea, metodologia de organizare si desfasurare a concursului pentru ocuparea functiilor de director si director adjunct din unitatile de învatamânt preuniversitar de stat este reglementata diferit în functie de cum acestia candideaza pentru unitati de învatamânt din judetele pilot ori pentru unitatile scolare din celelalte judete. Astfel prin Ordinul Ministerul Educatiei si Cercetarii nr. 3142/2006 a fost aprobata metodologia de organizare si desfasurare a concursului pentru ocuparea functiilor de director si director adjunct din unitatile de învatamânt preuniversitar de stat, altele decât cele din judetele – pilot, în timp ce candidatilor din aceste din urma judete li se aplica metodologia aprobata prin HG nr. 224/2005, asa cum se precizeaza expres în art. 2 al acestui act normativ. Or, spre deosebire de Ordinul nr. 3142/2006, ce nu cuprinde dispozitii referitor la indemnizatia directorului si a directorului adjunct (ci doar obligatia încheierii de catre cel dintâi a contractului de management educational – art. 21 alin. 8), art. 9 al HG nr. 224/2005 prevede, în mod expres, ca nivelul salariului de baza pentru directorii unitatilor de învatamânt se stabileste conform prevederilor art. 51 alin. 1 si 11 din Legea nr. 128/1997 cu modificarile si completarile ulterioare, iar salarizarea directorului adjunct este asigurata printr-un salariu de baza stabilit conform art. 51 alin. (2) din aceeasi lege.
Astfel, începând cu 01.01.2005, unitatile de învatamânt din judetele – pilot stabilite prin HG nr. 1942/2004, si anume cele din judetele Braila, Cluj, Dolj, Harghita, Iasi, Neamt, Satu Mare si Sibiu au trecut la aplicarea unui nou sistem de finantare, administrare si salarizare a personalului, bazat pe descentralizare. Or, tocmai transferul partial de la autoritatile centrale la cele locale a unor responsabilitati si competente in ceea ce priveste finantarea si managementul unitatilor scolare si politicile de resurse umane a justificat acordarea unor indemnizatii diferite directorilor si directorilor adjuncti din judetele pilot fata de cei din celelalte judete.
Desi perioada de implementare a noului sistem de finantare si administrare a unitatilor de învatamânt a fost ianuarie 2005 – decembrie 2007, conform art. 2 din Legea nr. 349/2004, prevederile legale respective au vizat doar unitatile pilot de învatamânt, iar dupa expirarea perioadei respective nu a avut loc extinderea noului sistem de finantare descentralizat la nivelul întregii tarii, aspect reflectat de mentinerea în vigoare a dispozitiilor art. 48 alin. 3 din Legea nr. 128/2997 modificata si a Anexei nr. 4 pct. 2 a aceleasi legi, ce pastreaza distinctia între indemnizatiile, respective indemnizatiile de conducere ale directorilor si directorilor adjuncti din unitatile pilot de învatamânt si cele ale directorilor si directorilor adjuncti ale celorlalte unitati de învatamânt. Aceleasi aspecte rezulta si din contractele de management educationale depuse de reclamant.
Astfel, reclamantul a depus la dosar copiile deciziilor nr. 199/31.08.2007, nr.88/15.04.2008, nr. 292/09.12.2008 si nr. 196/28.08.2008 ale Inspectorului Scolar General al Inspectoratului Scolar al Judetului Arad (filele 10 – 13) prin care a numit director al unitatii pârâte prin detasare în interesul învatamântului începând cu data de 01.09.2007 pâna la finalizarea anului scolar 2009 – 2010.
Daca unitatea pârâta ar fi trecut la noul sistem de finantare, indemnizatia de conducere a reclamantului (parte a salariului acestora corespunzator functiilor de director si director adjunct) ar fi trebuit sa fie stabilita, în conformitate cu prevederile art. 51 alin. 61 din Legea nr. 128/1997, cu modificarile si completarile ulterioare, de catre inspectoratul scolar, cu avizul consiliului de administratie al scolii, iar nu de catre pârâta, a carei conducere este asigurata chiar de catre reclamant. În plus, daca s-ar fi extins aplicarea prevederilor legale incidente în cazul unitatilor de învatamânt pilot, nu doar indemnizatia de conducere, ci întregul salariu de director ar fi fost determinat prin contractul de management educational, ce se încheie cu inspectorul scolar si nu cu unitatea de învatamânt.
Împrejurarea ca reclamantul nu contesta procentul indemnizatiei de conducere nu conduce la o concluzie diferita, având în vedere faptul ca prevederile aplicabile acestei indemnizatii sunt în strânsa legatura cu cele ce reglementeaza salariul directorilor si directorilor adjuncti, asa încât nu se pot aplica distinct unele de altele.
Adeverinta referitoare al nivelul veniturilor salariale primite de reclamant si valoarea drepturilor salariale ce i s-ar fi cuvenit, conform respectivului act, nu are valoare probatorie urmând a fi înlaturata din probatiune, întrucât nu este în concordanta cu prevederile legale antecitate, dar si pentru ca este emisa de catre reclamant, neavând astfel valoarea unui mijloc de proba obiectiv, ci fiind doar un înscris ce emana de la reclamanta, în calitatea sa de reprezentant al pârâtei, astfel ca se rezuma la a exprima punctul de vedere al acestuia.
În consecinta, salarizarea directorilor si directorilor adjuncti ai unitatilor de învatamânt din judetul Arad, ce nu face parte dintre judetele pilot prevazute de HG nr. 1942/2004 nominalizate pentru aplicarea noului sistem de finantare si administrare a unitatilor de învatamânt prevazut în Legea nr. 349/2004, se realizeaza si în perioada 2008 – 2009 (pâna la intrarea în vigoare a Legii – cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice) în concordanta cu prevederile art. 48 alin. 1 si 3 si Anexa nr. 4 pct. 2 din Legea nr. 128/1997, cu modificarile si completarile ulterioare, si anume prin raportare la salariul de baza al functiei didactice la care se adauga indemnizatia de conducere într-un procent variabil stabilit de inspectorul scolar.