Litigiu de muncă. Drepturi salariale. Prevederi ale contractului colectiv de muncă lipsite de efecte juridice
În condiţiile în care prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate nu sunt producătoare de efecte juridice , pe motiv că acest contract nu a fost înregistrat la direcţia judeţeană de muncă şi protecţie socială, sunt lipsite de efecte juridice şi prevederile referitoare la includerea sporului de vechime în salariul de bază şi în consecinţă în mod just s-a apreciat că reclamantului i se cuvine sporul de vechime în muncă .
Prin sentinţa civilă nr. 302/6 martie 2007, Tribunalul Mureş a admis acţiunea civilă formulată de reclamantul C. A., în contradictoriu cu pârâta S.C. S. România S.R.L. Timişoara şi, drept consecinţă, a obligat-o pe aceasta să plătească reclamantului suma de 2.414,9 lei cu titlu de drepturi salariale restante şi suma de 1.140 lei cheltuieli de judecată.
În adoptarea soluţiei menţionate, prima instanţă a reţinut că pârâta nu a putut face dovada existenţei vreunui act adiţional prin care reclamantul să fi consimţit, în urma unei negocieri individuale, la stabilirea procentului sporului de vechime şi la includerea acestuia în salariul de bază, astfel că pretenţia având ca obiect obligarea pârâtei la plata sporului de vechime neacordat reclamantului în perioada iulie 2003 – iunie 2006 a fost apreciată ca întemeiată.
De asemenea, s-a reţinut că nu poate fi primită apărarea invocată de pârâtă, prin raportare la prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, prin care s-a prevăzut includerea sporului de vechime în salariul de bază, întrucât acesta nu a fost înregistrat la direcţia judeţeană de muncă şi protecţie socială, astfel că nu este producător de efecte juridice.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, solicitând modificarea ei integrală, în sensul respingerii acţiunii reclamantului.
În motivarea căii de atac s-au invocat prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 Cod procedură civilă, susţinându-se, în principal, excepţia tardivităţii introducerii cererii de chemare în judecată, în raport de prevederile art. 283 alin. 1 lit. e) din Codul muncii, excepţie apreciată ca fiind în mod nelegal respinsă de către prima instanţă.
Pârâta a mai susţinut că instanţa de fond a încălcat legislaţia muncii aplicabilă sectorului privat, în sensul că a făcut o interpretare greşită a art. 157 din Codul muncii, cu privire la stabilirea salariului prin negociere, deoarece sporul de vechime revendicat a fost inclus în salariul de bază al reclamantului, dovadă în acest sens fiind menţiunile din carnetul său de muncă, din care rezultă majorarea periodică a acestuia, începând cu data de 1 decembrie 2002, de când acordarea sporului de vechime era datorată.
Examinând recursul dedus judecăţii, prin raportare la motivele invocate, precum şi din oficiu, în limitele prevăzute de art. 304 ind. 1 şi 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea a constatat că acesta este nefondat, astfel că a fost respins ca atare, în baza următoarelor considerente:
Prin cererea adresată primei instanţe, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale restante pe ultimii trei ani anteriori introducerii acţiunii, reprezentând spor de vechime neacordat în perioada iulie 2003 – iunie 2006.
Prin urmare, excepţia tardivităţii, invocată de pârâtă în faţa instanţei de fond, prin raportare la prevederile art. 283 alin. 1 lit. a) şi e) din Codul muncii, a fost în mod corect respinsă, deoarece acţiunea dedusă judecăţii nu vizează anularea unei decizii unilaterale emise de angajator şi nici a unei clauze din contractul individual de muncă.
De asemenea, nu ne aflăm în prezenţa unei acţiuni generate de neexecutarea contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, cererea vizând, astfel cum s-a precizat anterior, recuperarea unor drepturi salariale restante, iar aceasta a fost formulată înăuntrul termenului de prescripţie de 3 ani, prevăzut de art. 166 din Codul muncii.
În ceea ce priveşte modalitatea de abordare a fondului cauzei de către prima instanţă, criticile pârâtei – recurente sunt, de asemenea, nefondate, deoarece prin probele administrate în cauză nu a făcut dovada susţinerilor sale, în sensul includerii sporului de vechime în salariul de bază.
Este adevărat că, potrivit înscrierilor din carnetul de muncă al reclamantului, salariul acestuia a suferit în timp majorări succesive, însă la dosarul cauzei nu s-au depus deciziile emise de pârâtă în acest scop, astfel că nu se poate prezuma includerea sporului de vechime în cuantumul majorat al salariului de bază. De altfel, acest spor era datorat reclamantului doar începând cu data de 18 decembrie 2002, respectiv după împlinirea a 3 ani de activitate – pârâta fiind primul său angajator – or, salariul acestuia a fost majorat succesiv începând cu data de 1 ianuarie 2000, deci cu mult timp anterior îndeplinirii condiţiilor pentru acordarea sporului de vechime.
Pe de altă parte, invocarea prevederilor contractului colectiv de muncă la nivel de unitate nu prezintă relevanţă sub aspectul supus examinării, deoarece acesta viza perioada 3 aprilie 2001 – 3 aprilie 2003, prin urmare, alta decât cea din litigiu. În plus, nefiind îndeplinită condiţia imperativă pretinsă de art. 25 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 130/1996 – respectiv înregistrarea contractului la direcţia judeţeană de muncă şi protecţie socială, acesta este lipsit de efecte juridice şi cu privire la dispoziţiile art. 27 alin. 2, care prevedeau includerea sporului de vechime în salariul de bază, motiv pentru care s-a stabilit şi ca salariul minim în cadrul societăţii pârâte să fie cu 20% mai mare decât salariul minim pe economie.
Prin urmare, în condiţiile în care prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate nu sunt producătoare de efecte juridice, în mod corect a conchis prima instanţă că sporul de vechime cuvenit reclamantului nu a fost inclus în salariul de bază al acestuia, înscris în carnetul său de muncă, mai ales că pârâta nu a produs nicio probă care să contrazică o atare concluzie, respectiv prin încheierea unui act adiţional la contractul individual de muncă, în sensul celor susţinute.
Pentru considerentele expuse, Curtea a constatat că prima instanţă a reţinut în mod corect incidenţa în cauză a prevederilor contractului colectiv de muncă la nivel de ramură electrotehnică, electronică, mecanică fină, utilaje şi apărare, prevederi care stabilesc şi cuantifică, prin art. 51, sporul de vechime ca şi spor salarial minim obligatoriu, acesta cuvenindu-se în mod evident reclamantului, în condiţiile nedovedirii cuprinderii lui în cuantumul salariului de bază.
Raportat la cele anterior relevate, observând că în cauză nu se regăsesc motive de nelegalitate a hotărârii atacate, instanţa va respinge ca nefondat recursul pârâtei, potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă.
