Dosar nr. 5166/89/2012
R O M Â N I A
TRIBUNALUL VASLUI
SECŢIA CIVILĂ
SENTINŢA CIVILĂ Nr. 1836/C.A./2013
Şedinţa publică de la 23 Septembrie 2013
Instanţa constituită din:
PREŞEDINTE
Grefier
———–
Pe rol pronunţarea cauzei Contencios administrativ şi fiscal privind pe reclamanţii … şi pe pârât INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL MUNICIPIULUI VASLUI, având ca obiect pretenţii.
INSTANŢA,
Asupra cererii de faţă,
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe cu nr. 5166/89/2012 reclamanţii … au chemat în judecată pârâtul Inspectoratul de Politie al Municipiului Vaslui, solicitând
– plata drepturilor salariale cuvenite si neachitate, ca urmare a majorării cu 100% a coeficienţilor de ierarhizare ai salariului de funcţie, conform O.G. 38/2003, actualizate cu rata inflaţiei pana la data plaţii efective, incepand cu data de 01.03.2003 pana la 01.12.2012
-obligarea paratei ca la determinarea cuantumului salariului sa aiba in vedere coeficientul de ierarhizare datorat activităţilor desfăşurate in condiţii speciale (la morgi).
În motivarea acţiunii arată că sunt lucratori criminalisti in cadrul IPJ Vaslui, serviciul criminalistic si conform atribuţiilor de serviciu, desfăşoară activităţi de cercetare la fata locului, activităţi in morgi, activităţi in colaborare cu personalul de medicina legala.
Activitatea lor este reglementata de statutul poliţistului Legea nr. 360/2002, iar salarizarea stabilita in conformitate cu dispoziţiile O.G. 38/2002. Conform art. 2 din O.G. 38/2002, la fel ca si ceilalţi poliţişti, au dreptul la un salariu de baza care are in componenta, printre altele, si salariul pentru funcţia îndeplinita. Conform art. 3 din O.G. 38/2002 salariul pentru funcţia îndeplinita se diferenţiază prin coeficienţii de ierarhizare in funcţie de mai multe criterii, printre care si cel al solicitărilor la efort. Actul normativ dispune in anexa nr. 1 – nota, punctul 3, ca pentru poliţiştii lucratori criminalisti care lucrează in morgi, coeficientul de ierarhizare pentru funcţie (prevăzut la literele A si B din anexa nr. 1) sa se majorează cu 100%.
Aceste drepturi salariale au fost menţinute si dupa intrarea in vigoare a Legii 330/2009 precum si a altor acte normative cu aplicare in domeniul salarizării.
Fac precizarea ca niciodată salariul pentru funcţia îndeplinita nu a fost majorat cu acest coeficient de ierarhizare, fiind lezaţi in drepturile lor patrimoniale.
La data de 13.12.2012 au solicitat IPJ Vaslui plata acestor drepturi, insa pana acum nu au primit nici un răspuns favorabil.
În drept invocă: legea contenciosului administrativ, statutul poliţistului, legislaţie privind salarizarea poliţiştilor.
Pârâtul Inspectoratul Judeţean de Poliţie Vaslui, legal citat, a depus întâmpinare solicitând respingerea acţiunii.
În primul rând invocă excepţia prescrierii exercitării dreptului la acţiune privind drepturile salariale aferente perioadei 01.03.2003 – 28.12.2009 motivat de faptul că potrivit art. 2500 Cod civil „(1) Dreptul material la acţiune, denumit în continuare drept la acţiune, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege” iar conform art. 2501 Cod civil „(1) Drepturile la acţiune având un obiect patrimonial sunt supuse prescripţiei extinctive, afară de cazul în care prin lege s-ar dispune altfel”.
Având în vedere că, potrivit art. 2517 Cod civil „Termenul prescripţiei este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen”, consideră că excepţia este întemeiată.
Pe fond consideră că acţiunea este neîntemeiată şi solicită respingerea acesteia pentru următoarele considerente:
Reclamanţii îşi întemeiază acţiunea invocând dispoziţiile OG 38/2003 – Anexa 1 – nota, punctul 3 din ordonanţă.
Învederează că Anexa 1, cu excepţia pct. 1 al notei, a fost abrogată de pct. 9 alin. 1 al art. 48 Cap. VI din Legea cadru nr. 330 din 05.11.2009, publicată în M. Of. 762/09.11.2009.
Pe cale de consecinţă, având în vedere că nu există temei legal pentru acţiunea formulată, solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată.
Pârâtul a depus precizări prin care arată că:
Potrivit art. 47 din OG 38/2003 ” Drepturile neachitate poliţiştilor şi nereclamate în termen de 3 ani de la data când trebuiau plătite se prescriu”, fapt pentru care in raport de perioada pentru care solicita reclamanţii respectivul drept salarial consideră ca excepţia prescrierii exercitării dreptului la acţiune este întemeiata si solicită admiterea acesteia.
– potrivit Anexei nr. 1 – nota, punctul 3 din OG. Nr. 38/2003 “3. Pentru medicii poliţişti coeficienţii de ierarhizare ai funcţiilor in care sunt încadraţi se majorează cu 0.10. Pentru poliţiştii din anatomie patologicii şi medicină legală, care lucrează in morgi, prosecturi şi histopatologie, coeficienţii de ierarhizare ai salariului de funcţie se majorează cu 100%.
Din interpretarea logica a textului de lege rezulta in mod clar ca, pentru a se majora coeficienţii de ierarhizare ai salariului de funcţie cu 100% legiuitorul a impus doua condiţii esenţiale ce trebuiesc îndeplinite cumulativ si nu alternativ, astfel:
1.poliţiştii sa fac a parte din anatomia patologica şi medicina legala;
2.respectivii poliţişti sa lucreze in morgi, prosecturi si histopatologie.
Prin urmare dispoziţiile punctului 3 teza a doua din Nota Anexei nr. 1 a OG 38/2003 nu se aplica decât unei anumite categorii de poliţişti si anume celor din anatomia patologica si medicina legala.
De asemenea, legiuitorul a menţionat in mod expres pana si faptul ca respectivii poliţişti din anatomia patologica si medicina legala trebuie sa lucreze atat in morgi cât si in prosecturi si histopatologie.
In aceste condiţii este evident că reclamanţii au interpretat in mod greşit textul de lege, cu atat mai mult cu cat in acţiunea formulata au susţinut doar faptul ca beneficiază de acest drept întrucât desfăşoară activităţi de cercetare la fata locului, activităţi in morgi şi activităţi in colaborare cu personalul de medicina legala.
Poliţiştii din cadrul Serviciului de Criminalistică nu pot fi asimilaţi cu poliţiştii din anatomia patologica si medicina legala aceste specialităţi clobandindu-se doar de catre persoanele care au studiile necesare in aceste domenii.
Conform curriculumui de pregătire in specialitatea anatomie patologica şi Ministerului Sanatatii specializarea in Anatomie Patologica se desfăşoară in cadrul Catedrelor de Anatomie Patologica din Facultăţile de Medicina recunoscute de Ministerul Sanatatii Publice. Acelasi lucru se menţionează si in cazul medicinei legale, specializare care se dobândeşte doar sub indrumarea şefilor Catedrelor de Medicină Legala din Centrele universitare.
Reclamanţii nu au dovedit prin nici un mijloc de proba faptul ca au studii de specialitate in anatomia patologica si medicina legala si nici ca lucrează in morgi, prosecturi si histopatologie menţionând doar ca fac parte din cadrul Serviciului Criminalistic al Inspectoratului de Politie al Judeţului Vaslui.
De asemenea, reclamanţii nu au dovedit prin nici un mijloc de proba nici măcar faptul ca desfăşoară activităţi specifice anatomiei patologice sau medicinei legale, ba mai mult au dat o interpretare personala textului de lege afirmând ca „Actul normativ dispune in anexa nr. l – nota, punctul 3, ca pentru poliţiştii lucratori criminalisti care lucrează in morgi, coeficientul de ierarhizare pentru funcţie (prevăzut la literele A şi B din anexa nr. 1) se majorează cu 100% afirmaţie ce este evident nefondata.”
Precizează ca poliţiştii din cadrul Serviciului de Criminalistica beneficiază de un spor pentru desfăşurarea acestor activităţi, in conformitate cu dispoziţiile art. 23 din OG 38/2003 spor stabilit in mod expres in Anexa nr. 10A din Regulamentul privind sporurile pentru condiţii deosebit de periculoase, vătămătoare, pentru activităţi care solicita o încordare psihica foarte ridicata si pentru condiţii grele de munca, acordat poliţiştilor aprobat de OMAI 132/2004 pentru aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea poliţiştilor din Ministerul Administraţiei si internelor.
Astfel, in Anexa nr. 10 A din Ordinul M.A.I. nr. 132/2004 pentru aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea poliţiştilor din Ministerul Administraţiei si internelor intitulata LOCURI DE MUNCA CU CONDIŢII DEOSEBIT DE PERICULOASE SI SPORURILE MAXIME CE SE POT ACORDA IN BAZA PREVEDERILOR ART. 8 LIT. A, PCT. 2 DIN NOTA LA ANEXA NR. 9 DIN HG 281/1993 SI ART. 23 DIN OG NR 38/2003 se menţionează următoarele:
A. Spor de pana Ia 100% din salariul de baza
1. Personalul care lucrează la necropsii si in prosecturi din unităţile sanitare laboratoare de medicina legala.
B. 2. Personalul din laboratoarele de antropologie judiciara din cadrul institutului de Criminalistica si membrilor echipelor de cercetare la fata locului care lucrează in condiţii cu riscuri de contagiune determinate de produsele biologice examinate, exhumarea cadavrelor, cat si personalului de biologie (serologie) judiciara.”
Prin urmare, având in vedere faptul ca poliţiştii care lucrează la necropsii si in prosecturi din unităţile sanitare si laboratoare de medicina legala sunt remuneraţi in conformitate cu art. 23 din OG 38/2003 conform Anexei nr. 10A din Regulamentul privind sporurile pentru condiţii deosebit de periculoase, vătămătoare, pentru activităţi ce solicita o încordare psihica foarte ridicata si pentru condiţii grele de munca, acordate poliţiştilor aprobat de OMAI 132/2004 este evident ca nu mai pot fi remuneraţi si in baza punctului 3 teza a doua din Nota Anexei nr 1 a OG 38/2003, dispoziţiile acestui text de lege putandu-se aplica numai unei anumite categorii de poliţişti si anume celor din anatomia patologica si medicina legala.
Un alt aspect pentru care consideră ca acţiunea reclamanţilor este nefondata este faptul ca in conformitate cu art. 57 din OG 38/2003 ” Acordarea drepturilor băneşti reglementate prin prezenta ordonanţă se face în limita fondurilor bugetare aprobate anual unităţilor prevăzute la art. I.” iar conform art 54 din acelaşi act normativ “în aplicarea prezentei ordonanţe se vor emite norme metodologice în termen de 30 de zile de la publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I, aprobate prin ordin al ministrului de interne. ”
Precizează ca aşa cum s-a comunicat prin adresa nr. 122031 din 21.01.2013 emisa de Serviciul Resurse Umane al IPJ Vaslui ordonatorul principal de credite, respectiv ministrul de interne nu a făcut nici o menţiune in normele metodologice privind salarizarea si alte drepturi ale poliţiştilor, aprobate de OMAI 132/2004, cu privire la aplicarea prevederilor punctului 3 teza a doua din Nota Anexei nr. 1 a OG 38/2003.
Învederează că ministrul administraţiei si internelor avea calitatea de ordonator principal de credite conform art. 5 al 3 din OUG 63/2003 iar dupa ce a fost abrogat acest act normativ, conform art. 7 al 2 din OUG 30/2007.
Prin urmare, in lipsa unor metodologii si fonduri bugetare de alocare la acest drept Inspectoratul de Politie al Judeţului Vaslui nu avea competenta de a analiza eventualele situaţii in care puteau fi aplicate prevederile Notei din Anexa l punctul 3 teza a II-a din OG 38/2003 conducătorul unităţii având doar calitatea de ordonator terţiar de credite.
Pe cale de consecinţa, având in vedere faptul ca nu exista temei legal pentru acţiunea formulata solicită respingerea acesteia ca neîntemeiata.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri şi interogatoriul pârâtului.
Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată următoarele:
Reclamantii sunt politisti criminalisti din cadrul Serviciului Criminalistic, a Biroului de investigarea tehnico stiintifică a locului faptei sau a Biroului criminalistic din cadrul Inspectoratului de Politie al Judetului Vaslui, astfel cum rezultă din fisele postului pentru anii 2010-2012 din relatiile de la pârât – filele 87 si următoarele.
Reclamantii solicită plata drepturilor salariale ca urmare a majorării cu 100% a coeficientilor de ierarhizare ai salariului functiei, conform OG 38/2003 care prevede: in Nota la anexa 1, pct 3:
„Pentru medicii poliţişti coeficienţii de ierarhizare ai funcţiilor în care sunt încadraţi se majorează cu 0,10. Pentru poliţiştii din anatomie patologică şi medicină legală, care lucrează în morgi, prosecturi şi histopatologie, coeficienţii de ierarhizare ai salariului de funcţie se majorează cu 100% .”
In cauză exceptia prescrierii dreptului la actiune , invocată de pârât este întemeiată numai pentru perioada 1.03.2003-20.12.2009.
Dispoziţiile OG 38/2003 care au reprezentat legea specială pentru acordarea drepturilor salariale ale poliţiştilor in perioada solicitată se completează cu dispoziţiile legii generale, respectiv Decretul 167/1958 care prevede in art. 3 alin 1 termenul de 3 pentru acţiuni personale.
In cauză este aplicabil Decretul 167/1958 si nu legea 287/2009 (Noul cod civil) care a fost invocată de pârât pentru că prescriptia invocată era implinită la data intrării in vigoare a Noului cod civil, respectiv la data de 1 oct 2011.
Potrivit art. 6 alin 4 din Noul cod civil si art. 201 din legea 71/2011 prescriptiile extinctive începute si neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit. Cu atât mai mult prescriptiile împlinite sunt guvernate de legea sub care au început. In cauză prescriptia drepturilor la actiune pentru drepturile salariale pentru perioada 1.03.2003-20.12.2009 a început si s-a împlinit sub imperiul Decretului 167/1958, astfel că acesta este aplicabil in cauză.
La data introducerii actiunii, 21 dec 2012 era împlinit termenul de prescriptie de 3 ani pentru drepturile salariale din perioada 1.03.2003-20.12.2009.
Sustinerea reclamantilor că pentru relaţiile dintre o institutie a statului si functionari publici, prima nu poate invoca nerespectarea unui act normativ nu este un argument pentru a eluda dispoziţiile imperative ale prescriptiei extinctive.
Pe fondul drepturilor salariale solicitate pentru perioada 21.12.2009-1.12.2012 se constată că actiunea este neîntemeiată.
Temeiul in drept al actiunii reclamantilor, Anexa 1, cu excepţia pct. 1 al notei, a fost abrogată de pct. 9 alin. 1 al art. 48 Cap. VI din Legea cadru nr. 330 din 05.11.2009, care intră in vigoare începând cu data de 1 ian 2010. Astfel că pentru perioada 1 ian 2010 -1.12.2012 nu există temei in drept pentru acordarea coeficientului de ierarhizare majorat.
Reclamantii nu pot beneficia de drepturile salariale solicitate pentru perioada 21 dec 2009- 31 dec 2009, respectiv de majorarea coeficientului de ierarhizare cu 100% pentru că acestia nu se încadrează in subiectii prevăzuţi de această anexă.
Din continutul pct. 3 din anexă rezultă că sunt necesare indeplinirea a 2 conditii: poliţiştii să fie din anatomie patologică şi medicină legală si acestia să lucreze în morgi, prosecturi şi histopatologie.
Din informatiile Serviciului Judetean de Medicină legală Vaslui rezultă că atributiile personalului din morgă nu au fost indeplinite de politisti din carul pârâtei iar politistii criminalisti participă si indeplinesc atributii ce tin de specificul activitătii lor in unele cazuri, inainte si in timpul efectuării necropsiei.
In cauză reclamantii sunt politisti criminalisti care nu lucrează in cadrul morgii, ci au participat sporadic la unele necropsii, potrivit fisei postului.
Conditia de a lucra in morgă, astfel cum rezultă din temeiul in drept, denotă că acestia in mod permanent lucrează la acel loc de muncă.
A doua conditie – in sensul ca politistii să fie din anatomia patologică si medicină legală nu este probată pentru că nu s-a făcut dovada studiilor si a desfăsurării de activităti cu privire la medicină legală.
In cauză reclamantii beneficiază de un spor de 50% pentru desfăsurarea de activităţi de cercetare la fata locului, când lucrează in conditii de riscuri de contagiune determinate de produse biologice examinate, exhumarea cadavrelor, in conditiile art. 23 din OG 38/2003 si anexei 10A pct. B din Ordinul 132/2004.
In consecintă reclamantii, pentru activitatea in legătură cu examinarea cadavrelor, primesc un spor.
Pentru aceeasi activitate reclamantii nu pot obtine si o majorare a coeficientului de ierarhizare.
Din conditiile de reglementare rezultă că instituirea sporului prevăzut de art. 23 din OG 38/2003 si anexa 14 A pct. B din Ordinul 132/2004 se realizează pentru conditii diferite de cele prevăzute de pct. 3 din anexa 1 a OG 38/2003.
In consecintă reclamantii care beneficiază de acest spor pentru examinarea cadavrelor in activitatea de politisti criminalisti, nu pot solicita si mărirea coeficientului de multiplicare.
In cauză nu sunt indeplinite condiţiile prevăzute de pct. 3 din anexa 1 a OG 38/2003 pentru acordarea acestei majorări.
Reclamantii au invocat in concluzii art. 7 alin 2 si art. 30 alin 5 din legea 330/2009 pentru acordarea acestei majorări a coeficientului de multiplicare pentru perioada 1 ian 2010-2012. Din continutul acestor articole rezultă că pentru anul 2010 „personalul aflat în funcţie la 31 decembrie 2009 îşi va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel:
a)noul salariu de bază, solda funcţiei de bază sau, după caz, indemnizaţia lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcţiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezenta lege”.
In cauză reclamantii nu beneficiază in dec 2009 de salariul de bază obtinut prin multiplicarea coeficientului, cum sustin, astfel că nici după 1 ian 2010 nu pot beneficia de această multiplicare.
Mai mult pârâtul a emis dispozitii pentru anii 2010-2012 cu privire la drepturile salariale, in temeiul legii 330/2009, respectiv 284/2010 (filele 9095 dosar), care nu au fost contestate potrivit procedurii prevăzute de legile speciale.
In consecintă primul capăt de cerere cu privire la drepturile salariale pentru perioada 21.12.2009-1.12.2012 este neintemeiat.
Pe cale de consecintă si capătul al doilea cu privire la obligarea pârâtului de a determina salariul si in functie de aceste coeficient de ierarhizare este neîntemeiat.
In consecintă actiunea va fi respinsă iar cererea reclamantilor de acordare a cheltuielilor de judecată va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE:
Admite exceptia prescrierii dreptului la actiune pentru perioada 1.03.2003-20.12.2009.
Respinge actiunea formulată de reclamantii … in contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL MUNICIPIULUI VASLUI pentru drepturi aferente a perioadei 1.03.2003-20.12.2009 ca prescrisă.
Respinge ca neîntemeiată actiunea formulată de reclamantii … in contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL MUNICIPIULUI VASLUI pentru perioada 21.12.2009 – 1.12.2012.
Respinge cererea reclamantilor de acordare cheltuieli de judecată.
Cu recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronuntată in sedintă publică azi, 23.09.2013.
PREŞEDINTE, GREFIER,