Contencios administrativ
Salarizare
Niciunul din drepturile (principiile) invocate nu sunt încălcate în cazul reclamantului prin salarizarea diferită faţă de ofiţerii detaşaţi la DNA, deoarece există o justificare obiectivă a diferenţierii rezultată din situaţia detaşării în cadrul DNA, aşa încât nu se încalcă principiul egalităţii. Este firesc ca pentru situaţii diferite legiuitorul să adopte soluţii diferite în cazul unor categorii de salariaţi. Că ofiţerii detaşaţi la DNA constituie o categorie aparte faţă de situaţia reclamantului, rezultă cu claritate din dispoziţiile art. 10 din O.U.G. 43/2002, care prevăd expres că primii constituie poliţia judiciară a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, că îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea exclusivă a procurorului şef DNA, că efectuează numai actele de cercetare penală dispuse de procurorii DNA şi în numele procurorului DNA, că nu primesc de la organele ierarhic superioare nici o însărcinare, iar salarizarea se face conform art. 28 alin. 8 „din fondurile acestui departament”.
Trib. Bistriţa-Năsăud, s. com., de cont, adm. şi fisc.
sent. nr. 563/CA/17 iunie 2008
Prin acţiunea în contencios administrativ reclamantul F. A., prin Sindicatul N. P. P. C. din cadrul M.A.I. – Biroul Teritorial din cadrul I. P. al judeţului Bistriţa-Năsăud a chemat în judecată pârâţii M.A.I. şi I. P. al judeţului Bistriţa-Năsăud, solicitând ca aceştia să fie obligaţi în solidar la plata drepturilor salariale constând în spor de 30% din salariul de bază lunar pentru perioada 1.02.2003 – 26.04.2004, respectiv spor de 40% lunar pe perioada 27.04.2004 şi până la zi, precum şi în continuare, până la eliminarea discriminării, în sumă actualizată cu rata inflaţiei sau cu obligarea la dobândă legală. S-a mai solicitat ca I. G. P. şi I. P. al judeţului Bistriţa-Năsăud să fie obligate să facă menţiunile corespunzătoare în evidenţele privind salarizarea, în ce priveşte sporul menţionat, cu cheltuieli de judecată.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată că reclamantul este funcţionar public – ofiţer de poliţie judiciară în cadrul I. P. al judeţului Bistriţa-Năsăud, împrejurare ce determină competenţa de soluţionare a cauzei de către instanţa de contencios administrativ.
Salarizarea reclamantului se face după regulile stabilite prin O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, cu modificările şi completările ulterioare, iar salariul poliţiştilor din structură nu cuprinde sporul de 30% – 40%, prevăzut de art. 28 din O.U.G. nr. 43/2002 privind D. N. A.
Este real că ofiţerii de judiciar detaşaţi la DNA au beneficiat de sporul în discuţie, motiv pentru care reclamantul a invocat că este discriminat faţă de aceştia.
Având în vedere caracterul dirimant al excepţiei ridicate de pârâtul M.A.I., prin întâmpinare, văzând punctele de vedere ale părţilor cu privire la această excepţie, tribunalul stabileşte că dreptul la acţiune al reclamantului, pentru perioada de 3 ani anterioară introducerii acţiunii, s-a prescris, după cum rezultă din dispoziţiile art. 3 raportat la art. 1 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă.
Susţinerile reclamantului privind naşterea dreptului la acţiune în data de 4.04.2002, ca argument al cererii de respingere a excepţiei, sunt irelevante, deoarece data de la care se solicită despăgubiri este ulterioară intrării în vigoare a O.U.G. 43/2002, astfel că, sub aspectul perioadei pentru care dreptul la acţiune s-a prescris, raportarea trebuie făcută la data introducerii acţiunii şi la cei trei ani anteriori acestei date.
În ce priveşte fondul cauzei, tribunalul constată că acţiunea în contencios este neîntemeiată, motiv pentru care va fi respinsă, în considerarea temeiurilor ce vor fi redate mai jos.
Aşa cum s-a reţinut anterior, reclamantul a pretins că este discriminat, sub raportul drepturilor salariale acordate faţă de ofiţerii de poliţie judiciară detaşaţi la DNA, întrucât aceştia din urmă beneficiază de un spor salarial de 30% -40%, spor care nu este prevăzut pentru ofiţerii ce nu sunt detaşaţi la DNA.
Este mai mult decât evident că problema litigioasă ce trebuie soluţionată este aceea dacă este încălcat principiul nediscriminării şi al egalităţii de tratament prin modalitatea în care legiuitorul a stabilit salarizarea pentru ofiţerii de poliţie în discuţie.
Tribunalul a constatat din practica judiciară şi din hotărârile C.N.C.D. depuse la dosar, că atât instanţele judecătoreşti cât şi organul de specialitate s-au pronunţat cu privire la situaţia dedusă judecăţii în prezenta cauză, dar soluţiile sunt contradictorii.
Din spiritul şi litera O.G. nr. 137/2000, republicată, privind prevenirea şi combaterea tuturor formelor de discriminare, ca şi din practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, pronunţată în considerarea art. 14 din Convenţie, rezultă că diferenţa de tratament devine discriminatorie când prin reglementări diferite „se indică distincţii între situaţii analoge şi comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă” (Thilimmenos contra Grecia, 6 aprilie 2000).
Tribunalul constată că ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul inspectoratelor de poliţie se află în situaţie analogă cu ofiţerii de poliţie judiciară detaşaţi la DNA sub aspectul pregătirii profesionale de bază şi a unor atribuţii concrete în cadrul urmăririi penale, dar în ce priveşte activitatea desfăşurată, situaţia nu este comparabilă deoarece ultimii lucrează într-o activitate specializată de urmărire şi cercetare a infracţiunilor de corupţie care implică nu numai o altă subordonare, ci şi alte medii de exercitare a profesiei, cu pericol mai ridicat, cu atribuţii la nivelul întregului teritoriu al României, aşa cum se menţionează în dispoziţiile art. 1 alin. 2 şi art. 10 din O.U.G. nr. 43/2002.
De altfel, după cum rezultă din dispoziţiile art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 137/2000, aprecierile asupra încălcării/neîncălcării principiului egalităţii între cetăţeni trebuie să se circumscrie sferei de analiză privind respectarea dreptului la muncă, la libera alegere a ocupaţiei, la condiţii de muncă echitabile şi satisfăcătoare, la protecţia împotriva şomajului, la salariul egal pentru muncă egală.
În sensul celor de mai sus, tribunalul constată că niciunul din drepturile (principiile) menţionate mai sus nu sunt încălcate în cazul reclamantului prin salarizarea diferită faţă de ofiţerii detaşaţi la DNA, deoarece există o justificare obiectivă a diferenţierii rezultată din situaţia detaşării în cadrul DNA, aşa încât nu se încalcă principiul egalităţii. Este firesc ca pentru situaţii diferite legiuitorul să adopte soluţii diferite în cazul unor categorii de salariaţi. Că ofiţerii detaşaţi la DNA constituie o categorie aparte faţă de situaţia reclamantului, rezultă cu claritate din dispoziţiile art. 10 din O.U.G. 43/2002, care prevăd expres că primii constituie poliţia judiciară a D. N. A., că îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea exclusivă a procurorului şef DNA, că efectuează numai actele de cercetare penală dispuse de procurorii DNA şi în numele procurorului DNA, că nu primesc de la organele ierarhic superioare nici o însărcinare, iar salarizarea se face conform art. 28 alin. 8 „din fondurile acestui departament”.
Spre deosebire de situaţia ofiţerilor detaşaţi la DNA, reclamantul şi ceilalţi poliţişti sunt salarizaţi din fondurile M.A.I., potrivit O.G. 38/2003, act normativ care prevede coeficienţi de ierarhizare în raport cu atribuţiile funcţiilor ce le deţin, complexitatea muncii, gradul, răspunderea, solicitările la efort şi cu eşalonul în care îşi desfăşoară activitatea (art. 2 şi 3), precum şi sporurile de care aceştia pot beneficia printre care nu figurează şi sporul în litigiu (art. 20-22).
Aşa fiind, rezultă că nu este vorba de un tratament diferit care să nu aibă la bază justificări obiective şi rezonabile chiar dacă, în anumite privinţe, cele două categorii de salariaţi se află în situaţii oarecum analoge. Existând o justificare obiectivă şi rezonabilă (detaşare, subordonarea directă, specializarea) nu se poate susţine că există discriminare.
