Nulitate decizie de sancţionare disciplinară. Nerespectarea cerinţei imperative de a se arăta motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile. Neindicarea datei săvârşirii faptelor calificate ca reprezentând abateri disciplinare.
– art.268 din Codul muncii
Inserarea în decizia de sancţionare disciplinară a menţiunii “recunoaşte fapta”, nu poate echivala cu respectarea cerinţei imperative, prevăzură sub sancţiunea nulităţii absolute de art.268 alin.2 lit.c din Codul muncii, respectiv aceea de indicare a motivelor pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile, câtă vreme din Nota de relaţii aflată la dosarul cauzei rezultă că salariatul nu a recunoscut săvârşirea faptelor imputate, precizând explicit că nu avea atribuţii legate de verificarea faptică în teren a stocurilor de masă lemnoasă.
Indicarea datei săvârşirii faptei, deşi nu este un element care să fie prevăzut în mod expres de Codul muncii, totuşi este absolut necesară pentru a se putea efectua controlul de legalitate al deciziei, în ceea ce priveşte respectarea termenelor prevăzute de art.268 alin.1 din Codul muncii, pentru aplicarea sancţiunii disciplinare.
(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI-SECŢIA A VII-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE, DECIZIA CIVILĂ NR.3258 din 20.05.2011)
Prin sentinţa civilă nr.800/10.02.2011, pronunţată de Tribunalul Călăraşi – Secţia Civilă, a fost admisă acţiunea formulată de contestatorul M.A., împotriva intimatei RNP – D.S. Călăraşi, s-a constatat nulitatea absolută a deciziei de sancţionare nr.***/18.10.2010, emisă de intimată şi a fost dispusă restituirea de către intimată a sumelor reţinute contestatorului în baza deciziei desfiinţate.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că, potrivit art.267 alin.1 din Codul muncii, “Sub sancţiunea nulităţii absolute, nici o măsură, cu excepţia celei prevăzute la art.264 alin.1 lit.a) nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile”.
Tribunalul a reţinut că aplicarea sancţiunilor disciplinare este permisă cu respectarea unor condiţii de fond şi de formă riguros reglementate de legislaţia muncii, context în care stabilirea sancţiunii disciplinare nu poate avea loc în mod arbitrar ci exclusiv în funcţie de responsabilitatea riguroasă şi cumulativă a mai multor criterii, şi anume: împrejurările în care a fost comisă fapta, gradul de vinovăţie a salariatului, consecinţele abaterii disciplinare, comportarea generală la serviciu, eventualele sancţiuni disciplinare suferite anterior de către acesta (art.266 Codul muncii).
În speţă, aşa cum recunoaşte şi pârâta prin întâmpinare, nu a fost efectuată cercetarea prealabilă aşa cum este reglementată prin art.267 alin.2-4 Codul muncii, întrucât sancţiunea a fost stabilită de directorul general prin ordinul nr.***/V.S./6.10.2010, ca urmare a întocmirii unui raport de control, unitatea conformându-se ordinului conducerii RNP – Romislva şi procedând la aplicarea sancţiunile aprobate la nivel central.
Or, punctul de pornire în efectuarea cercetării prealabile îl constituie convocarea în scris a salariatului de persoana împuternicită de către angajator (în speţă D.S. Călăraşi) să realizeze această operaţiune, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii, aşa cum prevede art.267 alin.2 Codul muncii.
De asemenea, în convocare trebuie să se menţioneze obiectul acesteia, pentru ca salariatul să-şi poată exercita dreptul la apărare, cercetarea prealabilă finalizându-se cu un proces – verbal ori raport întocmit de persoanele împuternicite să o efectueze, în care se consemnează rezultatele acesteia, inclusiv motivarea pentru care apărările salariatului au fost înlăturate, propunerea de sancţionare şi sancţiunea ce poate fi aplicată.
S-a mai reţinut şi faptul că ascultarea salariatului şi verificarea susţinerilor sale se fac înainte de a se aplica sancţiunea disciplinară şi constituie o condiţie esenţială a cercetării prealabile, a cărei aducere la îndeplinire este obligatorie, deoarece sancţiunea disciplinară poate fi aplicată numai dacă cerinţa legii a fost satisfăcută.
În speţă, intimata a consemnat în cuprinsul deciziei faptul că salariatul M.A. a recunoscut fapta şi a depus la dosar a notă explicativă a acestuia, însă înscrisurile prezentate nu echivalează cu efectuarea cercetării disciplinare prealabile în lipsa acelor înscrisuri din care să rezulte dacă s-a respectat procedura cercetării prealabile (convocarea reclamantului, conţinutul referatului de cercetare prealabilă, motivele pentru care au fost înlăturate apărările acestuia).
Şi sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de formă ale deciziei, tribunalul a apreciat că aceasta este lovită de nulitate absolută.
În acest sens, art.268 alin.2 din Codul muncii prevede sub sancţiunea nulităţii absolute, că în decizia de aplicare a sancţiunii disciplinare se cuprind în mod obligatoriu: descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de munca aplicabil, care au fost încălcate de salariat, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condiţiile prevăzute la art.267 alin.3, nu a fost efectuată cercetarea, temeiul de drept în baza căruia sancţiunea disciplinară se aplică, termenul în care sancţiunea poate fi contestată şi instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată.
Din acest text legal rezultă că lipsa din decizia de sancţionare a cel puţin unuia din aceste elemente esenţiale se sancţionează cu nulitatea măsurii luate.
Prin urmare, decizia de sancţionare trebuie să cuprindă în primul rând descrierea faptei, ceea ce presupune menţionarea aspectelor care o individualizează: în ce constă, modalitatea în care s-a comis – în raport cu care să se poată verifica temeinicia celor reţinute în sarcina salariatului, data la care a fost săvârşită – pentru a se putea verifica dacă sancţiunea a fost aplicată în termen.
Pentru faptele reţinute în sarcina contestatorului nu se menţionează data comiterii acestora sau intervalul de timp în care ar fi fost săvârşite, iar în legătură cu motivele pentru care au fost înlăturate apărările contestatorului din nota explicativă, intimata menţionează în decizie că acesta a recunoscut fapta, deşi din răspunsurile consemnate în notă nu rezultă recunoaşterea faptei.
Constatând că decizia de sancţionare este lovită de nulitate absolută, Tribunalul nu a mai analizat celelalte aspecte învederate de contestator în susţinerea acţiunii sale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal şi motivat intimata RNP – D.S. Călăraşi.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că, în baza Deciziei nr.***/25.08.2010 a Directorului General al R.N.P. – Romsilva, în perioada 30.08.-17.09.2010, s-a efectuat un control de fond la O.S. Călăraşi din cadrul Direcţiei Silvice Călăraşi. Controlul a fost efectuat de către personal din aparatul central al regiei, cât şi personal de la alte direcţii silvice.
Obiectivele controlului au vizat: fondul forestier, paza şi protecţia pădurilor, împăduriri-regenerare. producţie marketing, financiar-contabil.
La finalizarea efectuării controlului, brigada de control a înaintat domnului Director general al R.N.P. – Romsilva – Raport privind cele constatate la O.S. Călăraşi, cu propuneri de sarcini pentru compartimente, cât şi propuneri de sancţiuni disciplinare pentru personalul silvic.
Prin Ordinul Directorului general nr.***/V.S./6.10.2010, înregistrat în cadrul unităţii recurente sub nr. 4507/12.10.2010, s-a adus la cunoştinţă raportul privind controlul efectuat la O.S. Călăraşi, cu obligativitatea unităţii de a aplica măsuri administrative şi sancţionatorii – aprobate de conducerea regiei.
Recurenta critică soluţia pronunţată de instanţa de fond, arătând că aceasta nu a ţinut cont de prevederile O.U.G. nr.59/2000 – Statutul personalului silvic, care la Cap. 6 – art. 48. alin. 3 dispune următoarele:
“Constatarea abaterilor disciplinare se face de şeful ierarhic sau de personalul cu atribuţii de control al activităţii pe care o desfăşoară personalul silvic pe linie de serviciu; prezentarea fiecărui caz constatat va conţine toate datele necesare în vederea luării unei decizii obiective. Stabilirea sancţiunii se va face numai în urma anchetării şi analizării împrejurărilor in care s-a comis abaterea disciplinara şi a audierii persoanei în cauză”.
De asemenea, susţine recurenta, instanţa de fond nu a ţinut cont de faptul că în sistemul silvic sunt aplicate multe legii si ordine speciale. Din punctul de vedere al recurentei, unitatea a respectat prevederile Codului muncii art.263 – 268, în sensul că sancţiunea aplicată a respectat prevederile art.267 Codul muncii, cercetarea disciplinară prealabilă a fost efectuata de un organ ierarhic superior unităţii (note explicative), iar unitatea nu putea efectua decât aceeaşi cercetare prealabila cu aceleaşi întrebări si răspunsuri din partea persoanei vinovate.
Prima instanţă nu a sesizat că angajatorul s-a prevalat de art.264 alin.2 din Codul muncii, care prevede că: “În cazul în care, prin statute profesionale aprobate prin lege specială, se stabileşte un alt regim sancţionator, va fi aplicat acesta”. Statutul personalului silvic prevede sancţiuni mai aspre, în acest context aplicându-se şi decizia de sancţionare nr.***/18.10.2010 contestată, cu diminuarea salariului cu 20% pe 3 luni.
Prin întâmpinarea formulată intimatul a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.
Analizând recursul declarat prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi ţinând seama de dispoziţiile art.3041 Cod procedură civilă, Curtea reţine următoarele:
Prin sentinţa atacată, s-a constatat de către prima instanţă nulitatea absolută a deciziei de sancţionare nr.***/18.10.2010, pentru nerespectarea procedurii cercetării prealabile, precum şi pentru nemenţionarea datei săvârşirii faptelor imputate şi a motivelor pentru care au fost înlăturate apărările contestatorului din nota explicativă.
În raport de această constatare şi de motivele de recurs invocate, Curtea apreciază că aspectele invocate în conţinutul recursului nu sunt de natură a înlătura nulitatea absolută a deciziei.
Astfel, susţinerile recurentei, în sensul că în sistemul silvic sunt aplicate acte normative cu caracter special, invocată fiind O.U.G. nr.59/2000 privind statutul personalului silvic, şi că acestea din urmă prevăd sancţiuni mai aspre, care se aplică cu prioritate, potrivit art.264 alin.2 din Codul muncii, nu sunt de natură a înlătura nulitatea deciziei de sancţionare, care, pe de o parte, nu indică data la care au fost săvârşite faptele calificate ca reprezentând abateri disciplinare, şi, pe de altă parte, menţionează că salariatul contestator M.A. recunoaşte fapta, deşi, din răspunsurile consemnate în Nota de relaţii aflată la filele 9-10 dosar fond, rezultă că acesta nu numai că nu a recunoscut săvârşirea faptelor imputate, dar a precizat în mod explicit că nu are atribuţii legate de verificarea faptică în teren a stocurilor de masă lemnoasă.
În aceste condiţii, este evident că inserarea menţiunii “recunoaşte fapta” nu poate echivala cu respectarea cerinţei imperative, prevăzută sub sancţiunea nulităţii absolute, art.268 alin.2 din Codul muncii, respectiv aceea de indicare a motivelor pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile.
Cât priveşte data săvârşirii faptei, chiar dacă acest element nu este expres prevăzut de Codul muncii, Curtea apreciază că indicarea datei la care s-au săvârşit presupusele abateri disciplinare este absolut necesară pentru ca instanţa să poată verifica dacă angajatorul a respectat termenele prevăzute la art.268 alin.1 din Codul muncii (termenul de prescripţie de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare şi termenul de decădere de 6 luni de la data săvârşirii faptei), pentru aplicarea sancţiunii disciplinare, în lipsa acestei menţiuni controlul de legalitate al deciziei, sub acest aspect, neputând fi efectuat.
Pentru considerentele arătate, Curtea, în baza art.312 Cod procedură civilă, va respinge recursul, ca nefondat.
