Prin cererea adresată Tribunalului Botoşani la data de 24.01.2011 şi înregistrată sub nr. 986/40/2011, reclamanta C R I, în contradictoriu cu pârâţii Grădiniţa nr. 22 Botoşani şi Consiliul Local Botoşani, a solicitat obligarea acestora la plata unui salariu mediu pe unitatea de învăţământ pentru naşterea unui copil.
În motivare a arătat că reclamanta este membră de sindicat şi la data de 14.06.2010 a născut minorul C L.
Conform art. 35 alin. 5 lit. f din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură învăţământ şi art. 51 lit. c din CCMUNN pe anii 2007 – 2010, aceasta are dreptul de a încasa ajutorul solicitat. Pretenţiile sunt admisibile şi în raport cu prevederile art. 95 din Legea 128/1997, respectiv art. 11 şi 12 din Legea 130/1996.
A mai menţionat că acest ajutor nu are natura unui drept salarial.
La 23.03.2011 a depus întâmpinare Consiliul Local Botoşani, prin care a invocat lipsa calităţii procesual pasive.
A menţionat că potrivit art. 51 din CCMUNN şi art. 36 alin. 5 lit. f din Contractul colectiv de muncă – ramură învăţământ, reclamanta poate pretinde acordarea ajutorului pentru naşterea copilului minor. Dar aceste drepturi se plătesc de angajator din fondurile alocate în acest sens conform H.G.538/2011 art. 16 şi 18. Ca urmare, angajatorul este cel ce trebuie să plătească ajutorul şi nu Consiliul Local în baza art. 167 din Legea 84/1995.
Pe fondul cauzei a menţionat că prin Legea 330/2009 au fost abrogate în mod expres prevederile art. 50 al. 12 din Legea 128/1997, astfel că nu se mai acordă premii şi alte drepturi cadrelor didactice.
În plus, conform Legii 118/2010 nu se mai acordă nici ajutoarele sau indemnizaţiile pentru ieşire la pensie.
La termenul de judecată din data de 14.04.2011, instanţa de fond a pus în discuţie, din oficiu, excepţia prescrierii dreptului la acţiune, în raport cu dispoziţiile art. 283 lit. e din Legea 53/2003 în forma în vigoare la acea dată.
La ultimul termen de judecată, reclamanta a menţionat că la data formulării acţiunii îşi producea efectele Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură învăţământ.
Prin sentinţa civilă nr. 2922 din 22 iunie 2011, Tribunalul Botoşani a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local Botoşani.
A admis excepţia prescrierii dreptului la acţiune şi, pe cale de consecinţă, a respins ca prescrisă acţiunea în pretenţii băneşti formulată de reclamanta C R I- prin Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Botoşani, în contradictoriu cu pârâţii Grădiniţa nr. 22 Botoşani şi Consiliul Local Botoşani.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut, cu privire la excepţia prescrierii dreptului la acţiune, următoarele:
Conform art. 283 lit. e din Codul Muncii în forma în vigoare la data naşterii minorului C L, 05.06.2010, persoana interesată poate solicita unei instanţe să cerceteze pe fond pretenţiile legate de neacordarea unor drepturi ce decurg din neexecutarea unor contracte de muncă în termen de 6 luni de la data naşterii dreptului la acţiune.
În raport cu aceste prevederi, instanţa de fond a stabilit că reclamanta a cerut acordarea unor drepturi decurgând din două contracte colective de muncă la data de 24.01.2011, în timp ce dreptul la acţiune s-a născut la data naşterii copilului C L, respectiv 05.06.2010. Ca urmare, petenta putea să investească tribunalul cu o acţiune până la 05.12.2010, data expirării termenului de 6 luni.
Ca urmare, întrucât cererea a fost introdusă cu depăşirea acestui termen, instanţa de fond a respins ca prescrisă acţiunea depusă de C R I.
A fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Consiliului Local Botoşani, întrucât această instituţie trebuia să asigure fondurile necesare plăţii atât a drepturilor salariale, cât şi a ajutoarelor datorate cadrelor didactice potrivit art. 16 din H.G. 538/2001 şi H.G. 1618/2009.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta CRI. În motivare a arătat că dreptul pretins îşi are reglementarea în art. 51 lit. c din CCMUNN pentru anii 2007-2010, contract care şi-a prelungit valabilitatea până la data de 31 decembrie 2011, precum şi art. 36 alin. 5 lit. f din CCM la nivel de ramură învăţământ în vigoare la data naşterii copilului, iar instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 283 lit. e din Codul muncii, în sensul că a calculat termenul de prescripţie de 6 luni de la data naşterii copilului şi nu de la data contestării dreptului pretins.
În drept, a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9, art. 312 pct. 5 Cod procedură civilă.
Deşi legal citaţi, pârâţii nu au formulat întâmpinare.
Examinând actele şi lucrările dosarului, asupra cererii de recurs, Curtea reţine următoarele:
Critica din cererea de recurs vizează practic data de la care se calculează termenul de 6 luni reglementat de dispoziţiile art. 283 lit. e din Codul muncii.
Potrivit dispoziţiilor art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii, cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data naşterii dreptului la acţiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
Această dispoziţie din legislaţia muncii preia practic regula generală privind începutul prescripţiei extinctive stabilită de art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 – dispoziţie potrivit căreia prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune.
Prin urmare, întrucât nu îşi găseşte aplicarea o regulă specială, se aplică regula potrivit căreia prescripţia extinctivă începe să curgă de la data naşterii dreptului la acţiune.
Data naşterii dreptului la acţiune nu este însă data la care reclamanta ar fi constatat refuzul pârâtei de plată a ajutorului pentru naşterea copilului, ci este data naşterii copilului, aşa cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă.
Astfel, dreptul la acţiune s-a născut la data de 05.06.2010, data naşterii minorului C L.
Dacă s-ar urma raţionamentul avansat de recurentă s-ar ajunge practic la situaţia că partea ar putea să ceară oricând de la angajator acordarea ajutorului pentru naşterea copilului, respectiv într-un an, doi, cinci, zece şi aşa mai departe, iar termenul de 6 luni reglementat de legislaţia muncii ar trebui să fie calculat de la un eventual refuz al angajatorului, refuz care ar veni la o solicitare făcută oricând în decursul anilor.
Or, această interpretare este inadmisibilă şi nu se circumscrie dispoziţiilor legale ce reglementează domeniul prescripţiei extinctive.
Prescripţia este practic o sancţiune ce constă în stingerea dreptului la acţiune, datorită nesesizării organului de jurisdicţie în termenul prevăzut de lege.
Ce presupune această sancţiune: că s-a stins dreptul la acţiune al reclamantei recurente, pentru neexercitarea în termenul de 6 luni de la data naşterii copilului.
Prescripţia este strâns legată de dreptul la acţiune, se referă tocmai la stingerea dreptului la acţiune, adică la stingerea dreptului de a se adresa organului de jurisdicţie, fără nici o legătură cu o eventuală cerere adresată angajatorului.
De asemenea, trebuie să avem în vedere şi faptul că, practic, în speţa de faţă, refuzul angajatorului de a acorda ajutorul pentru naştere copil a intervenit în iulie 2010, aşa cum rezultă din adresa depusă la fila 17 dosar fond, în cursul termenului de 6 luni.
Din iulie 2010 până în decembrie 2010, când a expirat termenul reglementat de dispoziţiile art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii, reclamanta a avut suficient timp pentru a sesiza instanţa, cu respectarea termenului de prescripţie reglementat de legislaţia muncii.
Astfel, chiar şi în situaţia în care s-ar accepta faptul că reclamanta nu a avut de unde să ştie că angajatorul îi va refuza plata ajutorului, din iulie 2010, când acest refuz a fost clar exprimat, până în decembrie 2010, când a expirat termenul reglementat de art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii, partea nu mai are nici o justificare pentru nesesizarea organului de jurisdicţie.
Faţă de aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, instanţa a respins recursul ca nefondat.
