Pentru ca dreptul la sporul de fidelitate să nu fie o simplă ficţiune, ceea ce ar echivala cu înlăturarea lui, cu lipsirea de substanţă, este necesar ca după încetarea suspendării, dreptul să producă efectele pentru care a fost creat, sens în care autorităţile statului trebuie să asigure plata sporului de fidelitate.
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Mehedinţi, reclamantul Vârban Gheorghe a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, pentru ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâţilor la plata sporului de fidelitate prevăzut de art. 6 din OG nr. 38/2003 privind salarizarea poliţiştilor, în sumele cuvenite pentru anul 2005, actualizate cu rata inflaţiei.
In motivare a arătat că este funcţionar public cu statut special –poliţist de frontieră la Şcoala de Perfecţionare Cadre Poliţie de Frontieră Orşova şi în conformitate cu art. 6 din OG nr. 38/2003 aprobată prin Legea nr. 353/2003, beneficiază de un spor de fidelitate din salariul de bază. Că acest drept i-a fost suspendat pentru anul 2005 în baza art. 2 alin. 1 din OUG nr. 118/2004. A precizat că prin suspendare nu se poate aprecia că aceste drepturi nu ar fi existat, considerent care este întărit de faptul că plata acestui spor a fost reluată în anul 2006.
A învederat că dispoziţiile art. 2 alin. 1 din OUG nr. 118/2004 nu conţin vreo referire la eventualitatea desfiinţării dreptului la sporul de fidelitate, ci doar la suspendarea exerciţiului acestuia.
Pârâtul MAI a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii reclamantului, ca neîntemeiată, invocând şi dispoziţiile art.64 alin.1 şi 2 din Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, precum şi prevederile art.2 alin.1 din OUG nr.118/2004, conform cărora în anul 2005 s-a suspendat aplicarea dispoziţiilor art.6 din OG nr.38/2003, aprobată cu modificări şi completări prin Legea 353/2003.
S-a mai precizat că în această situaţie, în bugetul aprobat MAI în anul 2005, nu au fost prevăzute fonduri pentru plata sporului de fidelitate.
Prin sentinţa nr. 1188/CAF din 13 septembrie 2006, Tribunalul Mehedinţi – Secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis cererea formulată de reclamant şi au fost obligaţi pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi să plătească acestuia sporul de fidelitate cuvenit pentru anul 2005,în procent de 20%, actualizat cu indicele de inflaţie începând cu data la care sporurile urmează să fie plătite până la data plăţii efective.
La pronunţarea soluţiei, prima instanţă a reţinut că reclamantul are calitatea de funcţionar public cu statut special – poliţist şi, conform Legii 360/2002, are dreptul la spor de fidelitate.
A avut în vedere tribunalul că acordarea sporului de fidelitate a fost suspendat prin OUG nr.118/2004 R, numai pentru perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2005, situaţie în care la încetarea suspendării dreptul la acţiune devine actual.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră şi Ministerul Administraţiei şi Internelor.
În motivele de recurs formulate de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră s-a susţinut că în anul 2005, art.6 din OG nr.38/2003, privind sporul de fidelitate a fost suspendat, că prin Legea 511/2004 ordonatorii principali de credite au fost obligaţi să se încadreze în cheltuielile de personal menţionate în anexele la lege, că acordarea drepturilor prevăzute în această ordonanţă se poate face numai în limita fondurilor bugetare, astfel că acţiunea este neîntemeiată.
S-a invocat şi excepţia necompetenţei materiale a tribunalului, arătând că aceasta revine curţii de apel, iar judecata s-a făcut cu încălcarea competenţei altei instanţe.
In recursul MAI s-a arătat că sentinţa primei instanţe a fost pronunţată fără a se examina consecinţele art.2 din OUG nr.118/2004 privind suspendarea aplicării dispoziţiilor art.6 din OG nr. 38/2003.
S-a precizat că prin aceasta s-a produs o restrângere legală temporară a dreptului de a beneficia de sporul de fidelitate, care nu poate fi cenzurată de instanţa de judecată.
Recursurile sunt nefondate.
Curtea constată că excepţia necompetenţei materiale a tribunalul este neîntemeiată. Raportul de funcţie şi plata tuturor drepturilor care decurg din exercitarea funcţiei se nasc între poliţist şi inspectoratul judeţean de poliţie, neexistând raporturi directe cu MAI şi nici obligaţie de plată către poliţist nu se naşte direct în sarcina ordonatorului principal de credite care este MASI.
Astfel, în raport de prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004 şi art. 2 cod procedură civilă, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine tribunalului, autoritatea publică cu obligaţie directă faţă de reclamant,care este instituţie la nivel judeţean.
Raportul de serviciu al poliţistului este un ansamblu de drepturi şi obligaţii ale acestuia şi ale instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea.
Sporul de fidelitate face parte din categoria drepturilor salariale ale poliţistului, înscriindu-se în prevederile art.37 din OG 38/2003.
Fiind una dintre componentele drepturilor salariale, indemnizaţia de fidelitate se circumscrie sferei raportului de serviciu al poliţistului.
Motivul de recurs privind suspendarea acordării sporului de fidelitate prin OUG nr.118/2004 este neîntemeiat.
În conformitate cu prevederile art.6 din OG 38/2003, pentru activitatea desfăşurată, poliţiştilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază.
Sporul de fidelitate este tratat de legiuitor în cadrul Secţiunii I din OG 38/2003, privind „salariul de bază al poliţiştilor”.
În cadrul acestei sancţiuni se prevăd componentele salariului poliţistului. Astfel, poliţiştii primesc, pentru activitatea desfăşurată, salariul corespunzător funcţiei pe care o îndeplinesc. Alături de salariul aferent funcţiei, poliţiştii primesc şi alte drepturi salariale.
O parte din aceste drepturi se acordă la aprecierea unităţii, în funcţie de criteriile stabilite, legiuitorul instituind posibilitatea beneficiului drepturilor, şi nu obligativitatea acestora. Este cazul salariului de merit reglementat de art.4 din OG nr.38/2003.
Cu privire la sporul de fidelitate, legiuitorul a instituit obligativitatea acordării acestuia.
Din prevederile art.6 din OG nr.38/2003, reiese că „poliţiştilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază”.
Examinând structura normei juridice enunţate, Curtea constată că aceasta are o ipoteză relativ determinată, pentru că sunt prezentate împrejurările în care se aplică dispoziţia.
Aceste împrejurări sunt deduse din calitatea de poliţist a reclamantului.
Dispoziţia normei analizate stabileşte drepturile subiectului raportului juridic.
Drepturile persoanelor la care norma se referă sunt stabilite fără posibilitatea unei derogări, norma juridică fiind imperativă cu privire la acordarea sporului de fidelitate.
Plata sporului de fidelitate nu este lăsată de legiuitor la aprecierea instituţiei, aşa cum este cazul salariului de merit.
Dreptul poliţistului de a primi sporul de fidelitate a fost suspendat prin art.2 din OUG nr.118/2004.
Acest act normativ a suspendat plata sporului, fără a abroga dreptul, fără a-l înlătura.
Dreptul poliţistului de a i se plăti sporul de fidelitate a rămas în vigoare, numai plata a fost suspendată.
Dreptul la sporul de fidelitate nu a fost înlăturat prin nici un act normativ echivalent celui prin care a fost instituit.
Ca urmare, dreptul subzistă, iar după încetarea suspendării devine actual, partea fiind repusă în dreptul respectiv cu efect retroactiv.
Din conţinutul art.53 din Constituţia României, care reglementează restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi rezultă că aceasta este o măsură excepţională şi se dispune în condiţii limitativ prevăzute în Constituţie, numai prin lege.
În speţă printr-un act normativ cu putere de lege, dreptul la sporul de fidelitate, care face parte din categoria dreptului la muncă şi protecţie socială, reglementat de art.41 din Constituţia României, a fost suspendat, şi nu înlăturat.
Pentru ca dreptul la sporul de fidelitate să nu fie o simplă ficţiune, ceea ce ar echivala cu înlăturarea lui, cu lipsirea de substanţă, este necesar ca după încetarea suspendării, dreptul să producă efectele pentru care a fost creat, sens în care autorităţile statului trebuie să asigure plata sporului de fidelitate
Obligativitatea plăţii, după încetarea suspendării, rezultă şi din principiul general constituţional prevăzut în art.1 alin.5 din Constituţie, care dispune că în România, respectarea Constituţiei , a supremaţiei legii şi a legilor este obligatorie.
OG 38/2003 a produs efecte de la data publicării în Monitorul Oficial, efecte care menţin pe toată perioada cât este în vigoare.
Suspendarea a produs efecte temporare, ceea ce înseamnă că temporar a fost amânată plata sporului de fidelitate.
Această explicaţie se întemeiază şi pe interpretarea semantică şi gramaticală a textului.
De altfel, din prevederile art.64 din Legea 24/2000 privind tehnica legislativă, suspendarea are durată determinată, iar la expirarea duratei de suspendare dispoziţia afectată de suspendare reintră de drept în vigoare.
Numai această interpretare este de natură a asigura principiul constituţional al supremaţiei legii şi acela al caracterului excepţional al limitării unor drepturi.
Şi motivul privind condiţionarea plăţii sporului de fidelitate, de existenţa fondurilor este neîntemeiat.
Interpretarea art.57 din OG nr.38/2003 nu poate fi făcută în sensul că plata tuturor drepturilor salariale este condiţionată de existenţa fondurilor.
Dacă s-ar admite această teză ar însemna că inclusiv salariul de bază să nu se plătească decât în limita fondurilor.
Ori o astfel de abordare este în afara legii, a Constituţiei şi a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, care interzice limitarea folosirii restrângerii drepturilor.
S-ar ajunge la o limitare a unui drept cu caracter civil, care aparţine unei activităţi profesionale, ceea ce ar contraveni legislaţiei naţionale analizate mai sus, dar şi interpretării art.6 din CEDO.
Eventuala nealocare a resurselor de finanţare a plăţii drepturilor stabilite prin lege, chiar de către stat, prin legea bugetului anual, constituie neîndeplinirea de către acesta a unei obligaţii legale.
Aşa cum recent s-a pronunţat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cazul îndeplinirii unei obligaţii legale, „statul nu face uz de puterea sa discreţionară şi poate fi comparat în această privinţă cu un angajator privat, parte într-un contract de muncă guvernat de dreptul privat”.
Alături de aceste considerente, Curtea mai are în vedere şi faptul că plata sporului de fidelitate este prevăzută imperativ, şi nu supletiv.
