SECTIA COMERCIALA, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL.
Materie : RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. FUNCTIONARI PUBLICI – DREPTURI SALARIALE.
– art.40 din OUG 92/2004;
– art.42 DIN OG 2/2006 si art.41 din OG 6/2007;
– Legea 188/1999, Legea 247/2007, Legea 567/2004, Legea 303/2004.
Functionarii publici care îsi desfasoara activitatea în cadrul sistemului judiciar beneficiaza de drepturile salariale prevazute în actele normative speciale ce reglementeaza salarizarea si alte drepturi ale functionarilor publici precum si în alte acte normative speciale pentru personalul bugetar; actele normative care prevad drepturi salariale pentru anumite categorii de personal din sistemul judiciar nu pot fi extinse în lipsa unei dispozitii exprese a legii la alte categorii de personal din cadrul institutiei.
Prin sentinta nr.332/CA din 11.09.2007 pronuntata în dosar nr.2322/111/2007, Tribunalul Bihor a respins actiunea formulata de reclamantii I.M., L.M., G.M., T.F., O.N., M.M., U.A. si S.D., împotriva pârâtilor Ministerul Justitiei, Curtea de Apel O. si Tribunalul B.
Pentru a pronunta astfel, instanta de fond a avut în vedere ca exceptia lipsei calitatii procesuale a Ministerului Justitiei a fost nefondata întrucât pârâtul a fost chemat în judecata în calitate de ordonator principal de credite.
Ca ordonator principal de credite bugetare, Ministerul Justitiei are obligatia de a cuprinde în bugetul propriu si al institutiilor publice din subordine fondurile necesare platii drepturilor salariale.
Cu privire la exceptia de inadmisibilitate pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, s-a retinut ca, actiunea a fost formulata împotriva refuzului de acordare a unor drepturi salariale si de alta natura decât cele salariale, apreciindu-se ca în aceasta situatie nu se aplica procedura prealabila prev. de art.31 din O.G. 6/2007.
Reclamantii au fost încadrati în functii publice la Tribunalul B., conform deciziilor depuse la dosar.
În aceasta calitate, au solicitat sporurile, drepturi salariale, precum si drepturi de alta natura, prev. de Legea 50/1996, O.G. 8/2007 si Legea 567/2004 pentru personalul auxiliar de specialitate de la instantele judecatoresti si parchete.
Drepturile salariale cuvenite functionarilor publici pe anii 2005, 2006 si 2007, perioada pentru care reclamantii au formulat pretentii, sunt reglementate de O.U.G. 92/2004, O.G. 2/2006 si respectiv O.G. 6/2007.
Potrivit dispozitiilor art.40 din O.U.G. 92/2004, reluate de art.42 din O.G. 2/2006 si art.41 din O.G. 6/2007: “Functionarii publici beneficiaza si de sporurile sau de alte drepturi salariale prevazute de legislatia specifica autoritatii sau institutiei publice în care îsi desfasoara activitatea”.
Totodata, art.41 din O.U.G. 92/2004, art.44 din O.G. 2/2006 si art.48 din O.G. 6/2007, prevad ca, aceste acte normative se completeaza cu prevederile Legii 188/1999, republicata, cu modificarile ulterioare, precum si cu dispozitiile actelor normative speciale care reglementeaza salarizarea si alte drepturi pentru personalul bugetar.
În temeiul dispozitiilor O.U.G. 92/2004, O.G. 2/2006 si O.G. 6/2007, care se aplica cu prioritate în materia salarizarii functionarilor publici, reclamantii beneficiau de drepturile salariale prevazute de aceste ordonante si de Legea 188/1999, precum si de cele cuprinse în actele normative speciale care reglementeaza salarizarea si alte drepturi pentru personalul bugetar.
Nu puteau beneficia de drepturile salariale prevazute de actele normative speciale pentru anumite categorii de personal, cum ar fi magistratii sau personalul auxiliar de specialitate din instante si parchete, deoarece norma pe care reclamantii îsi întemeiaza actiunea face trimitere la sporuri sau alte drepturi salariale prevazute de legislatia specifica institutiei publice în care functionarul îsi desfasoara activitatea, deci la drepturi specifice acelei institutii publice, de care ar beneficia întregul personal al institutiei în considerarea domeniului de activitatea.
Actele normative care reglementeaza drepturile unei anumite categorii de personal din cadrul institutiei nu îndeplinesc cerinta de a constitui “legislatie specifica autoritatii sau institutiei publice”, aplicându-se numai categoriei de personal expres prevazute si nu întregului personal al institutiei.
Pe de alta parte, ordonantele care reglementeaza salarizarea functionarilor publici au prevazut completarea cu dispozitiile actelor normative speciale care stabilesc drepturile salariale pentru personalul bugetar si nu completarea cu actele normative care reglementeaza drepturile salariale unei anumite categorii de personal.
Actele normative care prevad drepturile salariale unor anumite categorii de personal nu pot fi extinse, în lipsa unei dispozitii exprese a legii, la alte categorii de personal din cadrul institutiei.
Prin urmare, în calitate de functionari publici, reclamantii nu puteau beneficia de sporurile sau de alte drepturi salariale prevazute de lege pentru celelalte categorii de personal din sistemul judiciar.
Finalitatea urmarita de legiuitor prin norma invocata de reclamanti nu putea fi aceea de echivalare a sistemului de salarizare prevazut expres de acte normative distincte în functie de categoriile de personal beneficiare, ci aceea ca, în functie de locul de munca în care îsi desfasoara activitatea, functionarii publici sa poata beneficia si de sporuri sau de alte drepturi salariale specifice acestora.
Celelalte drepturi solicitate de reclamanti, respectiv asimilarea vechimii în specialitate, decontarea transportului în perioada concediului de odihna, asistenta medicala, medicamente si proteze gratuita, pensie de serviciu, nu intra în categoria sporurilor sau altor drepturi salariale, deci nu puteau fi pretinse în temeiul art.40 din O.U.G. 92/2004, art.42 din O.G. 2/2006 si art.41 din O.G. 6/2007, deoarece normele invocate de reclamanti reglementeaza doar sporurile sau alte drepturi salariale.
Împotriva acestei sentinte, în termen legal, au declarat recurs reclamantii, solicitând admiterea recursului si modificarea sentintei în totalitate în sensul admiterii actiunii în contencios administrativ.
În motivarea recursului, recurentii au aratat ca sentinta pronuntata de Tribunalul Bihor Sectia Comerciala, este nelegala si netemeinica, întrucât apreciaza ca instanta de fond a interpretat gresit dispozitiile legale, respectiv art.40 din OUG nr.92/2004, art.42 din OG nr.2/2006 si art.41 din OG 6/2007. Desi aceste articole prevad ca “functionarii publici beneficiaza de sporurile sau de alte drepturi salariale prevazute de legislatia specifica autoritatii sau institutiei publice în care îsi desfasoara activitatea”, instanta le-a respins, ca nefondata, în întregime actiunea, fara a motiva solutia.
Desi s-a aratat ca art.40 din OUG nr.92/2004, art.42 din OG nr.2/2006 si art.41 din OG nr.6/2007 reglementeaza sporurile sau alte drepturi invocate de salariatii functionari publici, instanta de fond a apreciat ca recurentii nu sunt îndreptatiti la plata acestora.
A considerat ca reclamantii recurenti, conform art.40 din OUG nr.92/2004, art.42 din OG nr.2/2006 si art.41 din OG nr.6/2007, sunt îndreptatiti la beneficiul drepturilor banesti si sporurilor solicitate prin actiune, conform legislatiei specifice si incidente institutiei publice unde îsi desfasoara activitatea profesionala, cu retinerea aplicabilitatii art.1 din Legea nr.247/2007, art.65 alin.1 – 2 si art.68 din Legea nr.567/2004, raportate la art.78, art.79, art.80, art.81 si art.85 din Legea nr.303/2004 si art.18, 25 din OUG 27/2006.
A apreciat ca injusta, nelegala si discriminatorie sentinta, având în vedere atâta dispozitiile invocate anterior, care prevad posibilitatea acordarii drepturilor solicitate si functionarilor publici care îsi desfasoara activitatea în sistemul judiciar, asa cum beneficiaza si alti functionari din alte sisteme, cum ar fi functionarii publici din cadrul Administratiei Nationale a Penitenciarelor, functionarii publici din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor.
Practica judiciara în aceasta materie, respectiv deciziile Curtii de Apel Timisoara, Alba Iulia si Cluj, a considerat ca sunt relevante în acest sens si, mai mult, a apreciat ca ar fi injust ca functionarii publici din aparatul financiar-contabil de la alte curti de apel, cum ar fi Timisoara, Alba Iulia, Cluj sa beneficieze si recurentii nu, în conditiile în care desfasoara aceeasi activitate.
S-au invocat si prevederile art.2 pct.1 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, conform caruia exercitiul drepturilor este aparat oricaror discriminari, aceasta si în sprijinul satisfacerii cerintelor de bunastare personala si generala într-o societate democratica, art.25 din Norma Internationala sus aratata, care prevede expres faptul ca este garantat dreptul tuturor oamenilor, fara nici o discriminare, la un salariu egal pentru munca egala, Directiva CE nr.75/117/1975 si Directiva CE nr.200/750/2000, Protocolul nr.12 la Conventia privind aplicarea drepturilor si libertatilor fundamentale, art.19 pct.13 din Pactul International cu privire la drepturile civile.
A considerat, de asemenea, ca prin solutia data sunt discriminati, atât în raport cu celelalte categorii de functionari si personal conex din sistemul judiciar, dar si fata de solutiile pronuntate de alte instante din tara, în care s-au admis astfel de pretentii, asa cum rezulta din practica judiciara invocata, fiind incidente în atare situatie si dispozitiile art.20 din OG nr.137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor faptelor de discriminare, republicata.
Prin întâmpinare, intimatul Ministerul Justitiei a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Prin cererea de interventie în interesul recurentilor, intervenientele H.M., H.D. si P.P. au solicitat instantei admiterea recursului si modificarea în totalitate a sentintei instantei de fond în sensul admiterii actiunii reclamantilor, invocând în motivare aceleasi argumente ca si cele mentionate în cererea de recurs.
Examinând sentinta atacata prin prisma motivelor de recurs invocate, precum si sub toate aspectele, în baza prevederilor art.3041 Cod procedura civila, instanta a apreciat recursul declarat de recurentii I.M., L.M., G.M., T.F., O.N., M.M., U.A. si S.D., ca nefondat.
Potrivit art.40 din OUG nr.92/2004, reluate de art.42 din OG nr.2/2006 si art.41 din OG nr.6/2007 “functionarii publici beneficiaza si de sporurile sau de alte drepturi salariale prevazute de legislatia specifica autoritatii sau institutiei publice în care îsi desfasoara activitatea”.
Conform art.41 din OUG nr.92/2004, reluate de art.44 din OG nr.2/2006 si art.48 din OG nr.6/2007, “aceste acte normative se completeaza cu prevederile Legii nr.188/1999, republicata, cu modificarile ulterioare, precum si cu dispozitiile actelor normative speciale care reglementeaza salarizarea si alte drepturi pentru personalul bugetar”.
Contrar pozitiei exprimate de recurenti, din coroborarea textelor de lege mentionate mai sus, rezulta ca reclamantii – functionari publici în cadrul unei institutii din sistemul organelor autoritatii judecatoresti – beneficiaza, sub aspectul drepturilor salariale, de dispozitiile cuprinse în Legea 188/1999, respectiv de cele cuprinse în acte normative speciale, care însa nu se refera la o anumita categorie de personal (cum ar fi personalul auxiliar de specialitate al instantelor), ci la personalul bugetar în general.
Acest aspect rezulta si din anexele la OUG nr.92/2004 în care, la rubrica “sporuri specifice” pentru functionarii publici din diferite sectoare se precizeaza ca acestia beneficiaza, de exemplu si de sporurile prevazute în Statutul personalului vamal sau de cele prevazute pentru functionarii publici de executare din trezorerii, etc. .
De asemenea, din interpretarea prev. art.40 din OUG 92/2004, rezulta ca sfera situatiilor concrete la care se refera textul mentionat vizeaza sporurile si drepturile salariale prevazute de legislatia specifica institutiei în care functionarul public îsi desfasoara activitatea, iar nu cele prevazute pentru anumite categorii de personal, în speta, pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instantelor judecatoresti.
Or, salarizarea acestei ultime categorii de personal mentionate are în vedere, potrivit art.59 din Legea 567/2004 locul si rolul acestuia în desfasurarea activitatii de justitie, precum si raspunderea si complexitatea fiecarei functii, iar în conformitate cu disp. art.18 alin.1 din legea 50/1996 republicata, salariile de baza pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instantelor judecatoresti sunt stabilite între limitele minima si maxima, pe grade sau trepte profesionale, în functie de pregatire, vechime în specialitate si nivelul instantei.
Pe de alta parte, activitatea specifica pe care aceasta categorie de personal o desfasoara nu coincide cu activitatea desfasurata de reclamantii functionari publici, astfel ca acestia din urma nu pot pretinde aplicarea aceluiasi sistem de salarizare.
Referitor la criticile reclamantilor cum ca prin solutia pronuntata de instanta de fond ar fi discriminati în raport cu alte categorii de functionari si personal conex din sistemul judiciar, precum si la invocarea prev. art.2 pct.1, art.25 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, Directiva CE nr.75/1117/1997, Directiva CE 200/750/2000, Protocolul nr.12 la Conventia privind aplicarea drepturilor si libertatilor fundamentale, art.19 pct.13 din Pactul International cu privire la drepturile civile, instanta le-a apreciat ca fiind, de asemenea, neîntemeiate.
Astfel, instanta de fond a retinut în mod corect ca finalitatea urmarita de legiuitor prin norma invocata de reclamanti (art.40 din OUG nr.92/2004, art.42 din OG nr.2/2006 si art.41 din OG nr.6/2007) nu poate fi aceea de echivalare a sistemului de salarizare prevazut expres de acte normative distincte în functie de categoriile de personal beneficiare, ci aceea ca, în functie de locul de munca unde îsi desfasoara activitatea, functionarii publici sa poata beneficia si de sporuri sau de alte drepturi salariale specifice acestora.
Drept urmare, nu se punea problema unei discriminari, cum sustin recurentii, iar, mai mult, în ceea ce priveste celelalte drepturi solicitate, respectiv asimilarea vechimii în specialitate, decontarea transportului în perioada concediului de odihna, asistenta medicala, medicamente si proteze gratuita, pensie de serviciu, legal si temeinic a retinut judecatorul fondului ca acestea nu intra în categoria sporurilor sau altor drepturi salariale, neputând fi pretinse în temeiul art.40 din OUG 92/2004, art.42 din OG nr.2/2006 si art.41 din OG nr.6/2007.
În consecinta, în baza considerentelor expuse, în temeiul prev. art.312 Cod procedura civila, recursul declarat de recurentii I.M., L.M., G.M., T.F., O.N., M.M., U.A. si S.D., a fost respins ca nefondat.
Pentru aceleasi considerente, în baza prevederilor art.55 Cod procedura civila, instanta a respins ca nefondata si cererea de interventie formulata de intervenientele H.M., H.D. si P.P.
(Decizia nr.352/CA/6.12.2007 a Curtii de Apel Oradea – Sectia comerciala si de contencios administrativ si fiscal).
