Reîncadrarea în baza prevederilor legii nr.284/2010 şi plata drepturilor salariale aferente, consecinţele neatacării ordinelor emise de ordonatorul principal de credite pentru instanţa de conflicte de muncă.

Deliberând asupra acţiunii civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr.3175/105/2015 la data de 19.05.2015, reclamanta XXX chemat în judecata pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Y, Curtea de Apel Z, Tribunalul U, Tribunalul Z şi Ministerul Finanţelor Publice, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să  dispună obligarea pârâţilor la reîncadrarea sa, conform dispoziţiilor Legii nr. 284/2010, începând cu data de 01.01.2011, şi la stabilirea corectă a modului de calcul a drepturilor salariale lunare; obligarea pârâtului Ministerului Justiţiei la emiterea ordinului de reîncadrare conform dispoziţiilor Legii nr. 284/2010, începând cu data de 01.01.2011, obligarea pârâţilor la plata diferenţelor salariale aferente perioadei 01.01.2011 şi până la pronunţarea sentinţei, la care se adaugă dobânda legală, cu precizarea că, în perioada PPP, a fost angajată la Tribunalul U, iar începând cu data de RRR, până în prezent, este angajată la Tribunalul Z; obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea grilelor de salarizare în care să apară noul salariu de reîncadrare, cu includerea sporurilor prevăzute de Legea nr. 284/2010 – Anexa VI – Capitolul VIII – Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei; obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice să asigure pârâtului Ministerul Justiţiei sumele necesare acordării acestor drepturi salariale.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, la data de 01.01.2011, au intrat în vigoare Legile nr. 284/2010 şi nr. 285/2010, iar Ministerul Justiţiei a emis ordine de reîncadrare doar pentru Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, lege prin care se restituiau 15% din cei 25% reţinuţi începând cu luna iunie 2010, pentru aplicarea Legii nr. 284/2010 nefiind emis niciun ordin.

Prin Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, la art. 1, se prevede că „începând cu 1 ianuarie 2011 cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%”.

Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice are dispoziţii diferite de Legea nr. 285/2010.

Astfel, Anexa VI – Capitolul VIII Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei din Legea nr. 284/2010 prevede la art. 1 că dispoziţiile capitolului indicat reglementează salarizarea şi celelalte drepturi salariale ale:judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la curţile de apel, tribunale, tribunalele specializate şi judecătorii, procurorilor de la parchetele de pe lângă aceste instanţe, membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, ale personalului de specialitate juridică asimilat magistraţilor, potrivit Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale magistraţilor-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; asistenţilor judiciari; personalului auxiliar de specialitate şi personalului conex din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea; personalului de instruire, precum şi ale personalului care ocupă funcţii auxiliare din cadrul Institutului Naţional al Magistraturii şi al Şcolii Naţionale de Grefieri, personalului de specialitate criminalistică şi personalului auxiliar de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice şi al laboratoarelor de expertize criminalistice; specialiştilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, precum şi specialiştilor în domeniul informatic din aparatul propriu al Ministerului Justiţiei, al Consiliului Superior al Magistraturii, al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; personalului de probaţiune şi personalului din cadrul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.

Articolul 4 alin. 1 prevede că, pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare ori periculoase, personalul prevăzut la art.1 beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizaţia lunară de încadrare, corespunzător timpului lucrat, în conformitate cu alin. 2, condiţiile de acordare a sporului prevăzut la alin. (1) aprobându-se de ordonatorul principal de credite.

Conform art. 5 din legea indicată, judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la curţile de apel, tribunale, tribunalele specializate şi judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, personalul de specialitate juridică asimilat magistraţilor, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, asistenţii judiciari, personalul auxiliar de specialitate, personalul de specialitate criminalistică şi personalul auxiliar de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice şi al laboratoarelor de expertize criminalistice, ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară, precum şi specialiştii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, personalul de probaţiune beneficiază şi de un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidenţialităţii de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizaţia lunară de încadrare.

În prezent, salariul de încadrare este calculat în baza a două acte normative abrogate: OG nr. 8/2007 şi Legea nr. 330/2009.

Din acest motiv, reclamanta consideră că salariul lunar (salariu de bază + sporuri) nu a fost corect calculat începând cu data de 01.01.2011 şi solicită recalcularea drepturilor salariale.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 148 NCPC, art. 268 al. 1 lit. c Codul muncii; art. 28 şi art. 208 – 211 din Legea nr. 62/2011, Legea nr. 284/2010 – Anexa VI – Capitolul VIII – Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei, Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.

În dovedirea cererii, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri şi expertiză contabilă prin care să se stabilească cuantumul diferenţelor salariale ce i se cuvin.

În raport de motivele cererii de chemare în judecată, pârâtul Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru drepturile care nu se încadrează în termenul de prescripţie general de 3 ani de la data introducerii acţiunii. În al doilea rând, pârâtul a solicitat instanţei să aibă în vedere faptul că Ministerul Justiţiei are exclusiv rolul de a asigura fondurile necesare instanţelor şi instituţiilor din subordine, neputând fi obligat direct la plata sumelor solicitate de către reclamantă. Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În susţinerea excepţiei invocate, pârâtul a arătat că, potrivit art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă „termenul prescripţiei este de 3 ani” dacă nu există alte prevederi legale derogatorii, iar conform art. 268 alin. 1 lit. c din Legea 53/2003 cererile formulate în materia conflictelor de muncă pot fi formulate “în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat”, astfel încât pretenţiile afirmate pot fi examinate numai pentru perioada de 3 ani, durata termenului general de prescripţie, anterioară momentului introducerii acţiunii.

Totodată, potrivit art. 171 alin. 1 din Codul muncii, „(1) Dreptul la acţiune cu privire la drepturile salariale, precum şi cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligaţiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate”.

În ceea ce priveşte momentul de început al curgerii termenului de prescripţie, pârâtul a învederat aplicabilitatea dispoziţiilor art. 8 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă, în conformitate cu care „Prescripţia dreptului la acţiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea”.

 Având în vedere că reclamanta solicită obligarea pârâţilor la reîncadrarea conform dispoziţiilor Legii nr. 284/2010, începând cu data de 01.01.2011, cerere neformulată în termenul legal de prescripţie, pârâtul a solicitat instanţei să constate că acţiunea este prescrisă pentru perioada 01.01.2015-28.05.2015.

În al doilea rând, pârâtul a solicitat instanţei de judecată să aibă în vedere faptul că Ministerul Justiţiei are exclusiv rolul de a asigura fondurile necesare instanţelor şi instituţiilor din subordine, neputând fi obligat direct la plata sumelor solicitate de către reclamantă.

Conform dispoziţiilor art. 14 din HG nr. 625/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei: „Ministrul este ordonator principal de credite, preşedinţii curţilor de apel sunt ordonatori secundari de credite, iar preşedinţii tribunalelor sunt ordonatori terţiari de credite.”

Direcţia Financiar-contabilă din cadrul Ministerului Justiţiei are drept atribuţii efectuarea calculului şi acordarea drepturilor salariale pentru salariaţii aparatului propriu al ministerului, precum şi întocmirea situaţiilor financiare trimestriale şi anuale pentru aparatul propriu şi centralizarea situaţiilor financiare la nivelul ministerului.

Conform Hotărârii CSM nr. 387 din 22 septembrie 2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, modificată, art. 12:

“1. Preşedintele şi vicepreşedintele tribunalului: “m) este ordonator terţiar de credite şi răspunde de folosirea, conform legii, a sumelor primite de la buget, de integritatea bunurilor încredinţate unităţii pe care o conduce, de ţinerea la zi a contabilităţii şi de prezentarea dărilor de seamă contabile asupra execuţiei bugetare. Atribuţiile specifice de ordonator terţiar de credite pot fi delegate vicepreşedintelui sau, după caz, unuia dintre vicepreşedinţi ori managerului economic”.

Ministerul Justiţiei are rolul de a asigura fondurile necesare instanţelor şi instituţiilor din subordine, virarea efectivă a fondurilor deschise efectuându-se direct în conturile acestora, deschise la Trezoreriile locale şi la Direcţia Trezorerie şi Contabilitate Publică a Municipiului Bucureşti, care au obligaţia de a angaja şi de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituţiilor publice respective.

Pe fondul cauzei, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, pârâtul a solicitat a se avea în vedere următoarele considerente:

Conform dispoziţiilor art. 7 din Legea cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice: “(1) Aplicarea prevederilor prezentei legi se realizează etapizat, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor funcţiilor de bază/salariilor funcţiilor de bază şi a indemnizaţiilor lunare de încadrare, prin legi speciale anuale de aplicare.

(2) Valoarea salariilor de bază, soldelor funcţiilor de bază/salariilor funcţiilor de bază şi a indemnizaţiilor lunare de încadrare utilizată la reîncadrarea pe funcţii a personalului în anul 2011 se stabileşte prin legea privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice”.

Art. 1 al. 1 – 3 din Legea nr. 285 din 28 decembrie 2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice prevede următoarele: “(1) începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%; (2) începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii; (3)Cuantumul brut al drepturilor prevăzute la alin. (1) şi (2) se va stabili în anul 2011 ţinându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcţie sau, după caz, în specialitate, dobândite în condiţiile legii până la 31 decembrie 2010”.

Al. 5 al aceluY articol prevede că: “(5) în salariul de bază, indemnizaţia lunară de încadrare, respectiv în solda funcţiei de bază/salariul funcţiei de bază aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizaţiile, care potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizaţia de încadrare brută lunară, respectiv din solda/salariul funcţiei de bază, precum şi sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare. Sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului necuprinse în Legea-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, şi care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca sporuri la data reîncadrării se introduc în salariul de bază, în indemnizaţia de încadrare brută lunară, respectiv în solda/salariul de funcţie, fără ca prin acordarea lor să conducă la creşteri salariate, altele decât cele prevăzute de prezenta lege”.

Prin urmare, pârâtul a arătat că, începând cu data de 1 ianuarie 2011, în temeiul Legii nr. 285/2010 (prin care s-a stabilit şi faptul că în anul 2011 nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010. Aceleaşi dispoziţii au fost menţinute şi în anii 2012 şi 2013, prin legile anuale de salarizare) s-a acordat o majorare cu 15% a cuantumului salariilor, sporurilor, indemnizaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare, astfel cum au fost acordate personalului bugetar în luna octombrie 2010. Ulterior, în temeiul OUG nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariate, începând cu data de 1 iunie 2012, drepturile salariale au fost majorate cu 8% faţă de nivelul acordat pentru luna mai 2012, iar începând cu data de 1 decembrie 2012, cu 7,4%’faţă de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012.

În luna octombrie 2010, drepturile salariale ale reclamantei s-au stabilit în temeiul prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009, precum şi ale OUG nr. 1/2010 şi ţinând seama de prevederile Legii nr. 118/2010 (prin care cuantumul drepturilor salariale, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 şi ale OUG nr. 1/2010, s-a diminuat cu 25%, începând cu data intrării în vigoare a acestei legi), după cum urmează: la salariul de bază stabilit potrivit reglementărilor în vigoare la data de 31 decembrie 2009 (prin includerea şi a elementelor salariale care, potrivit legii, făceau parte din acesta, respectiv indemnizaţia de conducere şi majorarea de instanţă, după caz, conform OG nr. 8/2007), s-au adăugat sporurile şi majorările prevăzute în nota la Anexa VI/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 (sporul pentru vechimea în funcţie – sporul de fidelitate, sporul pentru vechimea în muncă), precum şi adaosurile prevăzute la art. 4 al. 3 lit. a din Anexa VI la această lege (un adaos de 25% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi, respectiv, de 10% pentru asigurarea confidenţialităţii), rezultând astfel un nou salariu de bază. La noul salariu de bază se adaugă sporul pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, prevăzut în cuprinsul Anexei VI la lege, precum şi sporurile prevăzute la art. 4 al. 3 lit. b din Anexa VI (sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi sporul de confidenţialitate), într-un cuantum (acordat, conform legii, sub forma unei valori nominale) care, împreună cu noul salariu de bază şi cu celelalte sporuri prevăzute de lege, să fie egal cu câştigul salarial aferent lunii mai 2009, stabilit prin includerea unui spor de risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50% şi a unui spor de confidenţialitate de 15%, calculate la salariul de bază.

Aşadar, pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, respectiv pentru asigurarea confidenţialităţii, reclamanta beneficiază de adaosurile mai sus menţionate, care se includ în salariul de bază, precum şi de sporuri într-un cuantum care, împreună cu noul salariu de bază şi cu celelalte sporuri prevăzute de lege, să fie egal cu câştigul salarial aferent lunii mai 2009, stabilit prin includerea unui spor de risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50% şi unui spor de confidenţialitate de 15%, calculat la salariul de bază.

Prin urmare, până la aplicarea, în integralitate, a dispoziţiilor Legii-cadru nr. 284/2010, drepturile salariale ale personalului auxiliar urmează a fi calculate în modalitatea indicată anterior.

În concluzie, în raport de prevederile legale învederate, pârâtul a solicitat instanţei să aprecieze că drepturile salariale ale reclamantei au fost corect şi legal stabilite, astfel încât să se respingă cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

La data de 29.07.2015, a formulat întâmpinare şi Ministerul Finanţelor Publice, invocând excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, motivat de faptul că, în cauza dedusă judecăţii, pârâtul consideră că are calitatea de terţ, ce nu are atribuţii privind angajarea şi salarizarea reclamantei, neavând niciun fel de raporturi de muncă cu aceasta, potrivit prevederilor art. 267 din Codul Muncii.

Acţiunea de faţă reprezintă un litigiu de muncă, în care părţi nu pot fi, potrivit art.267 din Codul Muncii, decât salariaţii, angajatorii, sindicatele şi patronatul, precum şi alte persoane juridice sau fizice ce au această vocaţie în temeiul legilor speciale sau ale Codului de procedură civilă.

De asemenea, Ministerul Finanţelor Publice nu poate fi ordonator principal de credite pentru alte instituţii sau ministere care, la rândul lor, sunt ordonatori principali de credit şi nu repartizează sume de la buget acestora, acestea fiind alocate conform destinaţiilor bugetare, în conformitate cu legea bugetului de stat, astfel încât nu poate fi obligat Ministerul Finanţelor Publice să facă efectiv o plată pentru salariaţii altor instituţii.

Statul Român, care poate avea numeroşi reprezentanţi-instituţii publice, nu poate fi confundat cu Ministerul Finanţelor Publice, pe de o parte, pentru că sunt două entităţi diferite, care nu se suplinesc una pe cealaltă, ci au drepturi şi obligaţi distincte, iar pe de altă parte, având în vedere că nu există în dreptul nostru o reglementare care să identifice Statul Român cu Ministerul Finanţelor Publice sau Ministerul Finanţelor Publice cu Statul Român.

Faptul că ordonatorii principali de credite, care au şi calitatea de pârâţi în prezenta cauză, nu au corectat drepturile salariale cuvenite reclamantei, nu poate conduce la obligarea Ministerul Finanţelor Publice la plata unor sume de bani aferente unor raporturi de muncă.

Pârâtul a susţinut că Guvernul este cel răspunzător de realizarea prevederilor bugetare şi repartizarea ordonatorilor principali de credite a sumelor de la bugetul de stat, conform destinaţiilor bugetare stabilite în conformitate cu legea bugetară anuală, astfel încât este neîntemeiată aprecierea că Ministerul Finanţelor Publice trebuie să fie parte în litigiu şi să fie obligat la alocarea fondurilor necesare pentru achitarea sumelor solicitate de reclamantă.

Având în vedere cele prezentate, pârâtul a solicitat admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive şi respingerea acţiunii faţă de Ministerul Finanţelor Publice, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

La rândul său, pârâta Curtea de Apel Z a formulat întâmpinare prin care a arătat că, potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. 1, Anexa VI, Capitolul VIII, la Legea – cadru nr. 284/2010, în situaţia în care reclamanta era nemulţumită de modul de stabilire a drepturilor salariate, avea posibilitatea contestării, în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ al ordonatorului de credite, prin care i-au fost stabilite drepturile salariate, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei.

În situaţia în care contestaţia sa s-ar fi respins, ar fi avut dreptul să conteste hotărârea organelor de conducere ale Ministerului Justiţiei la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Având în vedere că reclamanta nu a utilizat de această procedură de contestare prevăzută de lege, astfel încât ordinul prin care ar fi fost stabilite drepturile salarizare a rămas definitiv, pârâta a înţeles să invoce excepţia inadmisibilităţii acţiunii.

În acelaşi timp, faţă de momentul introducerii cererii de chemare în judecată, pârâta a invocat prescripţia dreptului material la acţiune pentru pretenţiile anterioare a trei ani de la data introducerii acţiunii.

De asemenea, faţă de calitatea reclamantei de judecător la Tribunalul Z, pârâta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Curţii de Apel Z, drepturile salariale ale judecătorilor fiind stabilite prin ordin de către Ministerul Justiţiei şi plătite până la datele arătate mai-sus de către Tribunalul U, în perioada 14.01.20111 – 14.03.2011 şi de către Tribunalul Z, începând cu data de RRR, astfel încât pârâta Curtea de Apel Z nu a stabilit şi nici nu a plătit drepturile salariate ale reclamantei.

Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acţiunii, ca nefondată, pentru următoarele considerente:

Salarizarea reclamanţilor se realizează după cum urmează:

Potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. 1 din Legea – cadru nr. 284/2010,” aplicarea prevederilor acestei legi se realizează etapizat, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor funcţiilor de bază/salariilor funcţiilor de bază şi a indemnizaţiilor lunare de încadrare, prin legi speciale anuale de aplicare, iar potrivit dispoziţiilor alin. 2 ale aceluY articol, valoarea salariilor de bază, soldelor funcţiilor de bază/salariilor funcţiilor de bază şi a indemnizaţiilor lunare de încadrare utilizată la reîncadrarea pe funcţii a personalului în anul 2011 se stabileşte prin legea privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.

Astfel, în anul 2011 s-a aplicat Legea nr, 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.

În anul 2012 s-a aplicat Legea nr. 283/2011, în anul 2013 s-a aplicat OUG nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, în anul 2014, s-au aplicat dispoziţiile OUG nr. 103/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, iar în anul 2015 se aplică dispoziţiile OUG nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, modificată şi completată de Legea nr. 71/2015.

Prin urmare, din anul 2011 şi până în prezent, Legea – cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nu s-a aplicat în ceea ce priveşte modul de calcul al salariilor. Salariile au fost calculate aşa cum prevede însăşi legea – cadru, potrivit legilor speciale anuale de aplicare precizate mai sus.

În anul 2011, potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. 2 din Legea – cadru nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. 3 din Legea nr. 285/2010, personalul plătit din fonduri publice se reîncadrează, începând cu 1 ianuarie 2011, pe clase de salarizare, pe noile funcţii, gradaţii şi grade prevăzute de legea-cadru, în raport cu funcţia, vechimea, gradul şi treapta avute de persoana reîncadrată la 31 decembrie 2010.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, începând cu data de 01.01.2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.

Prin urmare, drepturile salariale ale reclamantei au fost stabilite şi plătite în conformitate cu legea de salarizare în vigoare la data de 01.01.2011, care prevedea reîntregirea parţială a drepturilor salariale ale reclamantei (precum şi a tuturor salariaţilor care erau plătiţi din fonduri publice). Procentul de 15 % se aplică la cuantumul brut al indemnizaţiilor de bază al lunii octombrie 2010.

Este adevărat că Legea – cadru nr. 330/2009 a fost abrogată, însă noua lege de salarizare, care s-a aplicat în anul 2011, prevedea modalitatea de salarizare în anul 2011, păstrându-se cuantumul brut al indemnizaţiilor de bază al lunii octombrie 2010, la care s-a adăugat procentul de 15% prin care s-au reîntregit parţial drepturile salariale.

În prezent, indemnizaţia de bază legală se calculează pentru toţi salariaţii, până la intrarea în vigoare a Legii – cadru nr. 284/2010, folosind deocamdată alt sistem de calcul şi anume cel dat de grilele de salarizare existente până la data de 31.12.2009, în care au fost incluse unele sporuri conform legilor anuale de salarizare succesive.

Astfel, pârâta a arătat că cele 2 sporuri (25% sporul de risc şi 5% sporul de confidenţialitate) s-ar aplica numai dacă s-ar folosi noul sistem de calcul, respectiv la un salariu de bază calculat prin înmulţirea coeficientului de salarizare cu valoarea de referinţă 600 lei.

În continuare, pârâta a prezentat modul în care au stabilite şi calculate drepturile salariale ale reclamantei la data de 01.01.2011, arătând că: cuantumul brut al indemnizaţiilor de bază, astfel cum au fost acordate pe luna octombrie 2010, s-a majorat cu 15%; cuantumul sporurilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, astfel cum au fost acordate pentru luna octombrie 2010, s-au majorat cu 15%, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Prin urmare, în indemnizaţia de încadrare lunară s-au inclus, la data de 01.01.2010, majorarea pentru vechimea în funcţia de judecător, sporul pentru vechimea în muncă, precum şi adaosurile prevăzute la art. 4 alin. 3 lit. a din anexa VI la Legea nr. 330/2009.

Astfel, indemnizaţia de încadrare lunară este diferită de la salariat la salariat, în funcţie de vechimea în muncă şi în funcţie a fiecărui salariat.

În salariul de bază aferent lunii octombrie 2010 au fost cuprinse sporurile, care potrivit Legii – cadru nr. 330/2009, făceau parte din salariul de bază, precum şi sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit OUG nr.1/2010. Sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului necuprinse în Legea-cadru nr. 330/2009 şi care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca sporuri la data reîncadrării, au fost introduse în salariul de bază, fără ca prin acordarea lor să ducă la creşteri salariate, altfel decât cele prevăzute de Legea nr. 285/2010.

Pârâta a precizat că, de la data de 01.01.2010, reclamanta, potrivit dispoziţiilor art. 4 alin.3, din anexa VI, a Legii nr. 330/2009, beneficia de următoarele drepturi salariale: adaos de 25% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi, respectiv, de 10% pentru asigurarea confidenţialităţii, calculate la indemnizaţia de încadrare brută lunară sau, după caz, la salariul de bază şi care începând cu data de 1 ianuarie 2010 au fost incluse în indemnizaţia de încadrare brută lunară sau, după caz, în salariul de bază; sporurile pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, de 25% din salariul de bază şi de confidenţialitate, de 5% din salariul de bază, respectiv indemnizaţia de încadrare brută lunară, ce se vor acorda într-un cuantum care/împreună cu noul salariul de bază sau, după caz, noua indemnizaţie de încadrare brută lunară şi cu celelalte sporuri prevăzute de prezenta lege, să fie egal cu câştigul salarial aferent lunii mai 2009, stabilit prin includerea unui spor de risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50% şi a unui spor de confidenţialitate de 15%, ambele calculate la salariul de bază sau, după caz, la indemnizaţia de încadrare brută lunară. Gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcţie sau, după caz, în specialitate şi drepturile aferente acestora, avute la 31 decembrie 2009, se menţin.

Prin urmare, pârâta a susţinut că, în indemnizaţia de încadrare lunară au fost incluse, la data de 01.01.2010, majorarea pentru vechimea în funcţia de judecător, sporul pentru vechimea în muncă, precum şi adaosurile prevăzute la art. 4 alin. 3 lit. a din anexa VI la Legea nr. 330/2009.

La indemnizaţia de încadrare lunară a fost calculat sporul de 15% de condiţii vătămătoare şi adăugate sporurile de art. 4 alin. 3 lit. b din Anexa VI din lege (sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi de confidenţialitate) într-un cuantum care, împreună cu noua indemnizaţie de bază şi cu celelalte sporuri prevăzute de lege sa fie egal cu câştigul aferent lunii mai 2009, stabilit potrivit dispoziţiilor art.4 alin. 3 lit. b.

Pârâta a menţionat că, acel cuantum la care s-a referit mai-sus este diferit de la salariat la salariat, întrucât acesta reprezintă diferenţa dintre venitul brut al lunii mai 2009, salariul de încadrare de la data de 01.01.2010 şi sporul de condiţii vătămătoare.

Sporul de vechime şi de fidelitate, calculat în salariul de încadrare lunar la 01.01.2010, diferă de la salariat la salariat, în funcţie de vechimea în muncă şi în funcţia de judecător a fiecărui salariat, influenţând astfel şi cuantumul la care s-a referit anterior.

Astfel, pârâta a arătat că, în prezent, modul de calcul pentru judecători se prezintă după cum urmează:

1. indemnizaţia de încadrare brută lunară în care au fost incluse:

-indemnizaţia de încadrare brută lunară pentru o funcţie similară la data de 31.12.2009;

-majorare a indemnizaţiei de încadrare brută lunară în raport de vechimea numai în funcţia de judecător;

-spor pentru vechime în muncă;

-adaos pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de 25%;

-adaos pentru asigurarea confidenţialităţii de 10%;

2.Spor de 15% pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, calculat la indemnizaţia de încadrare brută lunară;

3.Cuantum pentru spor de risc şi suprasolicitare neuropsihică şi spor de confidenţialitate, reprezentând diferenţa între câştigul salarial aferent lunii mai 2009 şi drepturile salariale stabilite la oct 1 şi pct. 2.

Pârâta a solicitat să se observe că, în drepturile salariale ale reclamantei, sunt incluse sporul pentru asigurarea confidenţialităţii de 15% (din care 5% data de 01.11.2009 şi 10% din 01.01.2010) şi sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50 %, din care 25% la data de 01.11.2009 şi 25% din 01.01.2010).

Prin urmare, pârâta a susţinut că nu pot fi achitate încă o dată sporurile de confidenţialitate şi sporul de risc si suprasolicitare neuropsihică în temeiul unei legi care nu a intrat în vigoare în ceea ce priveşte modul de calcul al drepturilor salariale.

Prin urmare, pârâta a apreciat că solicitările reclamantei au rămas fără obiect.

În acelaşi timp, pârâta a arătat că şi capătul de cerere prin care reclamanta solicită obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei să emită în favoarea sa grilele de salarizare privind noul salariu de încadrare, în care au fost incluse unele sporuri, în mod corespunzător cu respectarea dispoziţiilor Legii nr.284/2010, este neîntemeiată, întrucât este cunoscut faptul că salarizarea personalului plătit din fonduri publice se realizează prin lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 61 alin.1 din Constituţia României, Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării.

Astfel, Ministerul Justiţiei are calitatea de ordonator principal, însă în această calitate nu are competenţe, potrivit legii fundamentale, de a stabili cadrul legal de acordare a drepturilor salariale pentru salariaţii care îşi desfăşoară activitatea în cadrul instanţelor judecătoreşti.

Pentru aceste motive, pârâta a solicitat instanţei să admită excepţia inadmisibilităţii acţiunii, iar în situaţia în care instanţa va respinge această excepţie, să admită excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Curţii de Apel Z.

Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat să se constate că cererea este nefondată şi să fie respinsă ca atare.

La data de 04.08.2015, pârâtul Tribunalul Z a formulat întâmpinare, prin care a arătat că reclamanta a început activitatea în funcţia de judecător la Tribunalul Z de la data de RRR, când s-a transferat de la Tribunalul U.

La data de 03.07.2010, reclamanta înregistra drepturi salariale în sumă de 7.686 lei (brut), după cum urmează: indemnizaţia de încadrare brută lunară – 5.913 lei; spor condiţii de muncă grele, vătămătoare ori periculoase – 887 lei; cuantum spor risc şi confidenţialitate – 886 lei.

Pârâtul a precizat că drepturile salariale menţionate au fost stabilite în urma diminuării cu 25% a salariilor, în conformitate cu prevederile Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, şi care s-au înregistrat în carnetul de muncă al reclamantei, la poziţia nr. 57.

Ulterior, prin Ordinul de reîncadrare nr. X emis de Ministerul Justiţiei în baza Legii nr. 285/2010, cu aplicare de la data de 01.01.2011, s-a restituit un procent de 15% din totalul de 25% reţinut în luna iunie 2010, aşa cum reiese din adeverinţa nr. 2733/A/27.06.2014 emisă de către Tribunalul U, înregistrând drepturi salariale în sumă de 8.839 lei venit brut, după cum urmează: indemnizaţia de încadrare brută lunară – 6.800 lei; spor condiţii de muncă grele, vătămătoare ori periculoase -1.020 lei; cuantum spor risc şi confidenţialitate -1.019 lei.

Urmare a publicării O.U.G. nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, potrivit dispoziţiilor art. 1, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor/funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătiţi din fonduri publice se majorează în două etape, astfel: cu 8% începând cu data de 01.06.2012, faţă de nivelul acordat pentru luna mai 2012; cu 7,4%, începând cu data de 01.12.2012, faţă de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012.

Urmare a publicării O.U.G. nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, potrivit dispoziţiilor art. 1, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor/funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătiţi din fonduri publice se majorează în două etape, astfel: cu 8% începând cu data de 01.06.2012, faţă de nivelul acordat pentru luna mai 2012; cu 7,4%, începând cu data de 01.12.2012, faţă de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012.

Având în vedere prevederile acestei ordonanţe, Ministerul Justiţiei a emis, pentru majorarea cu 8%, Ordinul nr. Z şi pentru majorarea de 7,4%, Ordinul nr. 3975/04.12.2012.

La calculul pentru stabilirea drepturilor salariale ale reclamantei s-a avut în vedere faptul că aceasta are o vechime în funcţie tranşa 10-15 ani, reprezentând un procent de 20% din indemnizaţia de încadrare, şi o vechime în muncă corespunzătoare tranşei 15-20 ani, gradaţia 4, în procent de 20% din indemnizaţia de încadrare brută lunară.

La calculul pentru stabilirea drepturilor salariale ale reclamantei s-a avut în vedere faptul că aceasta are o vechime în funcţie tranşa 10-15 ani, reprezentând un procent de 20% din indemnizaţia de încadrare, şi o vechime în muncă corespunzătoare tranşei 15-20 ani, gradaţia 4, în procent de 20% din indemnizaţia de încadrare brută lunară.

De asemenea, pârâtul a precizat că, la data de 01.08.2010, reclamanta, ocupând la acea dată funcţia de judecător la Tribunalul U, a îndeplinit condiţiile de trecere în tranşa superioară de vechime în muncă, respectiv tranşa de la 15 la 20 de ani, dar ordinul de salarizare cu această modificare nu s-a emis în anul 2010, ci în anul 2014, ca urmare a discuţiilor purtate între Tribunalul Z şi Tribunalul U, discuţii ce s-au finalizat cu solicitarea făcută de către Tribunalul U şi înregistrată la Ministerul Justiţiei sub nr. 49861/2014, şi emiterea Ordinului MJ nr. M.

La emiterea Ordinului nr. M nu s-a avut în vedere şi faptul că reclamanta a fost delegată de la Tribunalul Z la Judecătoria V, în perioadele 08.08.2011-19.08.2011 şi 05.09.2011-31.05.2012, instanţă ce se află în mediul rural, în condiţiile în care, pentru mediul rural, se acordă un spor de 10% la indemnizaţia de încadrare.

În acest sens, prin adresa nr. 2324/7/29.07.2014, Tribunalul Z a solicitat Ministerului Justiţiei corectarea atât a ordinelor de salarizare emise pentru doamna XXX, pentru perioadele în care a fost delegată la Judecătoria V, respectiv 08.08.2011-19.08.2011 şi 05.09.2011-31.05.2012, cât şi a traseului profesional al acesteia.

Urmare a demersului Tribunalului Z, la data de 25.09.2014, Ministerul Justiţiei a emis Ordinul nr. 3376/c cu privire la salarizarea aferentă perioadelor 08.08.2011-19.08.2011 şi 05.09.2011-31.05.2012.

Începând cu data de 01.11.2014, reclamanta a îndeplinit condiţiile de trecere în tranşa de vechime în funcţie 15-20 ani, iar Ministerul Justiţiei a emis în acest sens Ordinul nr. 4598/C/17.12.2014.

Pe de altă parte, urmare memoriului transmis de către reclamantă Curţii de Apel Z şi Tribunalului Z, prin care a solicitat să i se comunice modul de calcul al drepturilor salariale ale judecătorilor, Ministerul Justiţiei, căruia i-a fost redirecţionat spre competentă soluţionare, prin adresa nr. 42780/43609/46236/22.06.2015, i-a adus la cunoştinţă faptul că Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice a prevăzut că, începând cu data intrării în vigoare a respectivului act normativ, respectiv 01.01.2011, personalul va fi reîncadrat corespunzător tranşelor de vechime în muncă avute în luna decembrie 2010, pe funcţiile corespunzătoare categoriei, gradului şi treptei profesionale deţinute, stabilindu-se clasa de salarizare şi coeficientul de ierarhizare corespunzător acesteia.

Tot prin Legea-cadru nr. 284/2010 s-a stabilit ca aplicarea prevederilor acestei legi să se facă etapizat, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor, funcţiilor de bază/salariilor funcţiilor de bază şi a indemnizaţiilor lunare de încadrare, prin legi speciale anuale de aplicare. Legea anuală de salarizare pentru anul 2011, respectiv Legea nr. 285/2010, a prevăzut faptul că, începând cu data de 01.01.2011, personalul plătit din fonduri publice se reîncadrează pe clase de salarizare, pe noile funcţii, gradaţii şi grade prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010, în raport de funcţia, vechimea, gradul şi treapta avute de persoana reîncadrată la data de 31.12.2010.

Prin acelaşi act normativ s-a stabilit că în anul 2011 nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru.

Aceleaşi dispoziţii au fost menţinute şi în anii 2012, 2013, 2014 şi 2015, prin legile anuale de salarizare.

Pentru considerentele precizate mai sus, pârâtul a solicitat instanţei să constate că acţiunea reclamantei este nefondată şi să fie respinsă ca atare.

În dovedirea  susţinerilor sale, pârâtul a înţeles să se folosească de proba cu înscrisuri

În cauză, la data de 11.08.2015, a formulat întâmpinare şi pârâta Curtea de Apel Y, prin care, faţă de capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâţilor la reîncadrarea reclamantei conform dispoziţiilor Legii nr. 284/2010, începând cu data de 01.01.2010 şi stabilirea corectă a drepturilor salariale lunare, a făcut următoarele precizări:

Potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. (2) din Capitolul VIII al Anexei nr. VI la Legea-cadru nr. 284/2010, „Indemnizaţiile de încadrare şi celelalte drepturi ale judecătorilor, procurorilor, magistraţilor-asistenţi şi ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor se stabilesc, după caz, de ministrul justiţiei, de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii sau de procurorul general al Parchetului ele pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu excepţia cazurilor în care prin lege specială sau prin prezenta lege se prevede altfel. ”

Aşadar, atribuţia stabilirii indemnizaţiilor de încadrare şi a celorlalte drepturi ale judecătorilor, inclusiv a sporurilor, revine exclusiv ministrului justiţiei, nu curţilor de apel.

Pe cale de consecinţă, raportat la primul capăt de cerere, pârâta a arătat că nu poate avea calitate procesuală pasivă.

Faţă de capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâţilor la plata diferenţelor salariale aferente perioadei 01.01.2011 şi până la pronunţarea sentinţei, la care se adaugă dobânda legală, pârâta a arătat că are calitatea de instituţie publică finanţată integral din bugetul de stat, iar sumele de bani de care dispune reprezintă „credite bugetare”, în accepţiunea art. 2 alin. (1) pct. 16, coroborat cu art. 1 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 500 din 11.07.2002, privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare.

În conformitate cu prevederile art. 21 din Legea nr. 500 din 11.07.2002, „(1) Ordonatorii principali de credite repartizează creditele de angajament şi creditele bugetare aprobate pentru bugetul propriu şi pentru bugetele instituţiilor publice din subordine sau coordonare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terţiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii. (…) (3) Ordonatorii secundari de credite repartizează creditele de angajament şi bugetare aprobate, potrivit alin. (1), pentru bugetul propriu şi pentru bugetele instituţiilor publice subordonate, ai căror conducători sunt ordonatori terţiari de credite, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii. ”

Totodată, conform art. 22, alin. (1) din Legea nr. 500 din 11.07.2002, „Ordonatorii de credite au obligaţia de a angaja cheltuieli în limita creditelor de angajament şi de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituţiilor publice respective şi cu respectarea dispoziţiilor legale. ”

Din perspectiva legislaţiei specifice Curţii de Apel Y, în conformitate cu dispoziţiile art. 6 pct. VII.3 din H.G. nr. 652 din 27.05.2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, cu modificările şi completările ulterioare, Ministerul Justiţiei are ca atribuţie asigurarea fondurilor necesare, fundamentarea şi elaborarea proiectului bugetului pentru activitatea proprie, a instituţiilor publice din sistemul justiţiei pentru care ministrul justiţiei are calitatea de ordonator principal de credite şi a unităţilor subordonate Ministerului, repartizarea creditelor bugetare ordonatorilor secundari de credite şi urmărirea modului de utilizare a acestora.

Potrivit dispoziţiilor art. 44 alin. (1) din Legea nr. 304 din 28.06.2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, „Preşedinţii curţilor de apel au calitatea de ordonator secundar de credite, iar preşedinţii tribunalelor au calitatea de ordonator terţiar de credite. ”

De asemenea, conform prevederilor art. 131 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 304 din 28 iunie 2004, „(1) Activitatea instanţelor şi parchetelor este finanţată de la bugetul de stat. (2) Bugetul curţilor de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate şi al judecătoriilor este gestionat de Ministerul Justiţiei, ministrul justiţiei având calitatea de ordonator principal de credite. ”

Pârâta a susţinut că, din analiza tuturor dispoziţiilor legale menţionate reiese că doar ordonatorul principal de credite, Ministerul Justiţiei, poate dispune alocarea fondurilor necesare în astfel de situaţii, evident, în situaţia în care un act normativ sau o hotărâre judecătorească ar constata îndreptăţirea reclamantei în acest sens.

În subsidiar, pârâta apreciază faptul că aceste drepturi salariale pot fi solicitate doar pentru perioada de 3 ani anterioară datei introducerii acţiunii.

În acelaşi timp, pârâta a arătat că, prin solicitarea de a se dispune obligarea pârâţilor la reîncadrarea sa, conform dispoziţiilor Legii nr. 284/2010, începând cu data de 01.01.2010 şi la stabilirea corectă a drepturilor salariale lunare, precum şi obligarea Ministerului Justiţiei la emiterea ordinului de reîncadrare conform dispoziţiilor Legii nr. 284/2010 începând cu data de 01.01.2011, reclamanta contestă, implicit, ordinul emis deja emis de ministrul justiţiei, prin care a fost reîncadrată începând cu data menţionată, respectiv Ordinul nr. 341/C/09.02.2011.

Or, pârâta a învederat că, potrivit dispoziţiilor art. 7 din Capitolul VIII al Anexei VI din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, „ (1) Personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie, în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ al ordonatorului de credite, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori, după caz, la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea. Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile.

(2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru hotărârile Colegiului de conducere al înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sau, după caz, a Curţii de Apel Bucureşti, pentru celelalte hotărâri. ”

Faţă de aspectele arătate, pârâta apreciază că acţiune reclamantei a fost formulată cu nerespectarea procedurii menţionate, situaţie în care este inadmisibilă.

În ceea ce priveşte susţinerea reclamantei, în sensul că se impunea emiterea unui ordin de reîncadrare potrivit dispoziţiilor Legii nr. 284/2010, distinct de ordinul emis reîncadrare potrivit dispoziţiilor Legii nr. 285/2010, în condiţiile în care actele normative menţionate cuprind dispoziţii diferite, pârâta a arătat că reclamanta nu prezintă argumente în sprijinul afirmaţiei că salarizarea stabilită potrivit Legii nr. 285/2010 ar fi diferită faţă de cea stabilită potrivit Legii nr. 284/2010, iar salariul său lunar nu ar fi fost corect calculat începând cu data de 01.01.2011, indicând o serie de dispoziţii legale care privesc sporul de până la 15% din indemnizaţia lunară de încadrare pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, sporul de până la 25% din indemnizaţia lunară de încadrare pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi sporul de până la 5% din indemnizaţia lunară de încadrare pentru păstrarea confidenţialităţii.

În opinia pârâtei, analiza Ordinului ministrului justiţiei nr. 341/C/09.02.2011 şi a dispoziţiilor legale relevante relevă corectitudinea actului administrativ menţionat şi, implicit, netemeinicia acţiunii formulate de reclamantă.

După cum rezultă din Ordinul nr. 341/C/09.02.2011, acesta a fost emis în baza prevederilor Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ale Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice şi ale Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, aprobate prin Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale nr. 42/2011 şi Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 77/2011.

În conformitate cu dispoziţiile art. 7 din Legea-cadru nr. 284/2010, „(1) Aplicarea prevederilor prezentei legi se realizează etapizat, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor funcţiilor de bază/salariilor funcţiilor de bază şi a indemnizaţiilor lunare de încadrare, prin legi speciale anuale de aplicare. (2) Valoarea salariilor de bază, soldelor funcţiilor de bază/salariilor funcţiilor de bază şi a indemnizaţiilor lunare de încadrare utilizată la reîncadrarea pe funcţii a personalului în anul 2011 se stabileşte prin legea privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice. ”

Potrivit art. 33 alin. (1) din acelaşi act normativ, „La data intrării în vigoare a prezentei legi, reîncadrarea personalului se face corespunzător tranşelor de vechime în muncă avute în luna decembrie 2010 pe funcţiile corespunzătoare categoriei, gradului şi treptei profesionale deţinute, stabilindu-se clasa de salarizare şi coeficientul de ierarhizare corespunzător acesteia. ”

În conformitate cu dispoziţiile art. 4 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 285/2010, „(2) în anul 2011 nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, denumită în continuare lege-cadru. (3) Personalul plătit din fonduri publice se reîncadrează, începând cu 1 ianuarie 2011, pe clase de salarizare, pe noile funcţii, gradaţii şi grade prevăzute de legea-cadru, în raport cu funcţia, vechimea, gradul şi treapta avute de persoana reîncadrată la 31 decembrie 2010. ”

Potrivit pct. I, lit. B. din Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, aprobate prin Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale nr. 42/2011 şi Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 77/2011, „ începând cu 1 ianuarie 2011, personalul din sistemul justiţiei se reîncadrează pe clasele de salarizare, pe funcţiile, gradele şi gradaţiile prevăzute în Legea-cadru nr. 284/2010, în raport cu funcţia, gradul/treapta profesional/profesională, vechimea avute de persoana respectivă la data 31 decembrie 2010. ”

Aşadar, pârâta a susţinut că reîncadrarea personalului din sistemul justiţiei, inclusiv a reclamantei, s-a realizat începând cu data de 01.01.2011, prin aplicarea coroborată a prevederilor Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, nefiind posibilă emiterea a două ordine distincte de salarizare şi cu atât mai mult nu ar fi putut emise două ordine de reîncadrare care să conducă la salarizări diferite, după cum se invocă în acţiune.

În realitate, pârâta apreciază că reclamanta este nemulţumită de modul de calcul al sporurilor pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi pentru păstrarea confidenţialităţii, fără a indica, însă, care este, din perspectiva sa, modul corect de calcul.

În acest sens, pârâta a făcut următoarele precizări:

Potrivit O.G. nr. 27 din 29 martie 2006 privind salarizarea si alte, drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei; actualizată (data intrării în vigoare 07.04.2006), indemnizaţia de încadrare era calculată prin înmulţirea valorii de referinţă sectorială cu coeficienţii de multiplicare, fiind apoi adăugate majorarea pentru mediul rural (art. 6) şi majorarea pentru vechimea în funcţie (art. 4).

La indemnizaţia de încadrare brută lunară astfel rezultată se calculau sporul de toxicitate de 15% (art. 7), sporul de vechime în muncă (art. 41), sporul de confidenţialitate de 15%, sporul pentru titlul de doctor de 15% (art. 5), sporul risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50% şi sporul pentru judecător delegat la penitenciar (dacă era cazul).

În urma acestor calcule rezultă venitul total brut al judecătorilor din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea.

Legea nr. 330 din 5 noiembrie 2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, actualizată (data intrării în vigoare 01.01.2010) a impus menţinerea, începând cu data de 01.01.2010, a aceluiaşi salariu de încadrare şi aceluiaşi venit total brut la nivelul din luna decembrie 2009.

În consecinţă, pentru determinarea drepturilor salariale ale judecătorilor, punctul de plecare a fost indemnizaţia de încadrare de care beneficiau în decembrie 2009, menţinut şi începând cu 01.01.2010.

Elementul de noutate adus de Legea nr. 330/2009 a fost introducerea în indemnizaţia de încadrare a unor sporuri care, până la data apariţiei sale, erau calculate ulterior indemnizaţiei brute de încadrare. Mai precis, din indemnizaţia de încadrare brută lunară făceau parte indemnizaţia de încadrare, sporul pentru vechime în muncă şi adaosul prevăzut de art. 4 alin. (3) lit. a) din Anexa VI.

În indemnizaţia de bază brută lunară a fost inclus un adaos de 35% din indemnizaţia de încadrare brută lunară, menit să evite scăderea drepturilor salariale, în condiţiile în care, anterior apariţiei Legii nr. 330/2009, se acorda un spor de risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50% şi un spor de confidenţialitate de 15%, ambele calculate la indemnizaţia de încadrare brută lunară, iar, ulterior apariţiei legii, s-a acordat un spor risc şi suprasolicitare neuropsihica de 25% şi un spor de confidenţialitate de 5%, ambele calculate la indemnizaţia de încadrare brută lunară.

Ulterior determinării indemnizaţiei de bază brute lunare, erau calculate sporul de toxicitate de 15%, sumele tranzitorii pentru sporurile care nu mai erau reglementate (sporul pentru titlul de doctor), sporul pentru judecător delegat penitenciar (dacă era cazul) şi sporurile de risc şi confidenţialitate.

În mod normal, sporurile de risc şi confidenţialitate ar fi trebuit să fie 25% şi de 5% din indemnizaţia de încadrare brută lunară (art. 4 alin. (1) din Anexa VI), dar, raportat la dispoziţiile art. 4 alin. (3) lit. b) din Anexa VI („sporurile prevăzute la alin. (1), ce se vor acorda într-un cuantum care, împreună cu noul salariul de bază sau, după caz, noua indemnizaţie de încadrare brută lunară şi cu celelalte sporuri prevăzute de prezenta lege, să fie egal cu câştigul salariul aferent lunii mai 2009″), venitul brut total rezultat începând cu 01.01.2010 nu putea depăşi câştigul salarial aferent lunii mai 2009.

În consecinţă, cuantumul sporurilor de risc şi confidenţialitate nu a putut fi calculat ca procent de 30% (25% + 5%) din respectiv indemnizaţia de încadrare brută lunară, ci ca diferenţă între venitul total brut aferent lunii mai 2009 şi suma rezultată din adunarea indemnizaţiei de încadrare brută lunară (indemnizaţie de încadrare + spor vechime în muncă + adaos spor de risc şi confidenţialitate) cu sporul de toxicitate şi sumele tranzitorii (dacă era cazul).

Cuantumul sporurilor de risc şi confidenţialitate astfel calculat era mai mic decât dacă s-ar fi aplicat procentul de 30% indemnizaţia de încadrare brută lunară, iar ca procent a variat de la persoană la persoană, după sumele care au fost avute în vedere.

O.U.G. nr. 1 din 25 ianuarie 2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar si stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar (data intrării în vigoare 27.01.2010) reafirmă acelaşi principiu, potrivit cu care venitul total brut calculat începând cu 01.01.2010 nu putea depăşi nivelul stabilit pentru luna decembrie 2009, indiferent de modificările apărute în modul de calcul efectiv

Legea-cadru nr. 284 din 28 decembrie 2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, actualizată (data intrării în vigoare 01.01.2011) introduce un nou mod de stabilire a salariilor de bază, care, însă, nu a fost utilizat până în prezent. În consecinţă, stabilirea salariilor de bază ale judecătorilor s-a realizat, în continuare, conform dispoziţiilor O.G. nr. 27/2006.

Pe de altă parte, dispoziţiile art. 4 alin. (1) al Anexei VI din Capitolul VIII, stabilesc că, „Pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare ori periculoase, personalul prevăzut la art. 1 beneficiază de un spor de pana la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizaţia lunară de încadrare, corespunzător timpului lucrat. ”

Totodată, potrivit art. 5 al Anexei VI din Capitolul VIII, „Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la curţile de apel, tribunale, tribunalele specializate şi judecătorii, (…) beneficiază şi de un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidenţialităţii de până la 5 %, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizaţia lunară de încadrare. ”

Legea nr. 285 din 28 decembrie 2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice (data intrării în vigoare 01.01.2011) prevede faptul că, în anul 2011, nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010, singura creştere permisă fiind de 15% pentru indemnizaţiile de încadrare şi sporurile, indemnizaţiile, compensaţiile şi celelalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din indemnizaţia de încadrare brută, faţă de nivelul din luna octombrie 2010. 

În ceea ce priveşte sporurile de toxicitate, de risc şi de confidenţialitate, pârâta a făcut următoarele precizări:

Sporul de toxicitate a fost calculat, în continuare, în procent de 15% din indemnizaţia de încadrare brută, fiind mai mare faţă de luna octombrie 2010, în condiţiile în care şi indemnizaţia de încadrare brută a fost mai mare faţă de luna octombrie 2010, urmare a creşterii de 15% permisă de Legea nr. 285/2010. .

Sporurile de risc şi de confidenţialitate sunt în acelaşi procent ca şi în Legea nr. 330/2009 (25% şi 5%) din indemnizaţia de încadrare brută, însă, odată cu apariţia Legii nr. 330/2009, nu a fost posibilă acordarea acestor două sporuri la nivelul maxim de 30%, întrucât s-ar fi depăşit câştigul salarial aferent lunii mai 2009.

La fel, Legea nr. 284/2010 prevede acordarea sporurilor de risc şi de confidenţialitate în procent de 25% şi 5% din indemnizaţia de încadrare brută, dar nu a fost posibilă acordarea acestor două sporuri la nivelul maxim de 30%, întrucât Legea nr. 285/2010 a permis doar o creştere de 15% a salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare şi a cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare faţă de nivelul din luna octombrie 2010.

Potrivit Legii nr. 283 din 14 decembrie 2011 privind aprobarea O.U.G nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din O.U.G. nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, actualizată (data intrării în vigoare 17.12.2011). Cuantumul brut al indemnizaţiilor de încadrare şi cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din indemnizaţia brută de încadrare se menţin, în anul 2012, la acelaşi nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011.

Implicit, modul de calcul al sporurilor de risc şi de confidenţialitate folosit până la momentul respectiv (descris mai sus) a fost menţinut.

O.U.G. nr. 19 din 16 mai 2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, actualizată (data intrării în vigoare 18.05.2012) a permis majorarea cuantumului brut al indemnizaţiilor de încadrare şi a cuantumului sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din indemnizaţia brută de încadrare cu 8% faţă de luna mai 2012, respectiv 7,4% faţă de luna noiembrie 2012, iară a se aduce modificări modului de calcul al sporurilor de risc şi de confidenţialitate folosit până la momentul respectiv.

Potrivit O.U.G nr. 84 din 12 decembrie 2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare (data intrării în vigoare 13.12.2012), drepturile salariale calculate potrivit O.U.G. nr. 19/2012 (cuantumul brut al indemnizaţiilor de încadrare şi cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din indemnizaţia brută de încadrare din luna decembrie 2011 majorate cu 8%, începând cu data de 1 iunie 2012, faţă de nivelul acordat pentru luna mai 2012 şi cu 7,4%, începând cu data de 1 decembrie 2012, faţă de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012) au fost menţinute şi pentru anul 2013.

În consecinţă, pârâta a arătat că nu au intervenit modificări cu privire la modul de calcul al sporurilor de risc şi de confidenţialitate folosit până la momentul respectiv.

Potrivit O.U.G. nr. 103 din 14 noiembrie 2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, actualizată (data intrării în vigoare 15.11.2013), drepturile salariale calculate potrivit O.U.G nr. 84/2012 pentru anul 2013 au fost menţinute şi pentru anul 2014 şi nu au intervenit modificări cu privire la modul de calcul al sporurilor de risc şi de confidenţialitate folosit până la momentul respectiv.

Potrivit O.U.G. nr. 83 din 12 decembrie 2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, actualizată (data intrării în vigoare 01.01.2015), drepturile salariale calculate potrivit O.U.G nr. 103/2013 pentru anul 2014 au fost menţinute şi pentru anul 2015 şi nu au intervenit modificări cu privire la modul de calcul al sporurilor de risc şi de confidenţialitate folosit până la momentul respectiv.

Pârâta a arătat că o situaţie aproximativ similară se observă şi pentru sporul de toxicitate, care, deşi a fost calculat în procent de 15% din indemnizaţia brută de încadrare începând cu Legea nr. 330/2009, cuantumul acestuia a rămas acelaşi până în 2015 (evident, cu excepţia reducerii de 25% şi, apoi, a creşterilor de 15%, 8% şi 7,4%), motivat de faptul că, potrivit actelor de salarizare menţionate, cuantumul sporului a fost menţinut de la un an la altul, chiar dacă, în aceeaşi perioadă, a crescut cuantumul indemnizaţiei brute de încadrare urmare a trecerii, de exemplu, într-o tranşă de vechime în muncă superioară.

Concluzionând, pârâta a menţionat că sporurile de toxicitate, de risc şi de confidenţialitate sunt calculate prin aplicarea coroborată a tuturor actelor de salarizare menţionate, iar faptul că, în prezent, cuantumul în care se încasează efectiv sporurile de risc şi de confidenţialitate nu reflectă procentul de 30 % (25% + 5%) din indemnizaţia brută de încadrare se datorează menţinerii de la an la an a sporurilor în acelaşi cuantum (cu excepţia majorărilor menţionate menite să compenseze scăderea cu 25% din 2010).

Cu privire la solicitarea de obligare a Ministerului Justiţiei la emiterea grilelor de salarizare în care să apară noul salariu de reîncadrare cu includerea anumitor sporuri, pârâta a apreciază că excede competenţelor legale ale acestui pârât, solicitându-se, în fapt, modificarea/completarea legilor de salarizare.

Raportat la toate aspectele menţionate, pârâta a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

În dovedirea susţinerilor sale, pârâta a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri. 

În drept, pârâta a invocat prevederile art. 205 şi art. 208 C.proc.civ., Legea nr. 500 din 11.07.2002, privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 304 din 28.06.2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, H.G. nr. 652 din 27.05.2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, cu modificările şi completările ulterioare, Legea-cadru nr. 284 din 28 decembrie 2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, actualizată, Legea nr. 285 din 28 decembrie 2010 privind salarizarea in anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, aprobate prin Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale nr. 42/2011 şi Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 77/2011

La termenul de judecată din data de 05.11.2015, constatând că părţile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, tribunalul  a pus în discuţie cu prioritate excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Ministerul Finanţelor Publice, Curtea de Apel Z şi Curtea de Apel Y, invocată de aceştia prin întâmpinările formulate şi, constatând că legitimarea procesuală pasivă trebuie analizată în ansamblu, raportat la acţiunea promovată care are mai multe capete de cerere, în raport de care se justifică legitimitatea procesuală pasivă, în baza art. 248 alin 1 cu aplicarea art. 36 cod proc. civilă, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Ministerul Finanţelor Publice, Curtea de Apel Z şi Curtea de Apel Y,

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâtele Curtea de Apel Z şi Curtea de Apel Y, apreciind că pentru soluţionarea sa este necesară administrarea aceloraşi probe ca şi pentru fondul cauzei, în baza art. 248 alin 4 cod proc. civilă, instanţa a dispus unirea excepţiei cu fondul cauzei.

Referitor la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Z, considerând că pentru drepturile salariale pretinse de reclamantă, devenite scadente anterior datei de 13.05.2012, a intervenit prescripţia, în baza art. 248 alin 1 coroborat cu art. 12 din Decretul nr. 167/1958 şi art. 2156 noul cod civil (aplicabile în cazul drepturilor salariale scadente după intrarea în vigoare) şi art. 268 lit. c codul muncii, tribunalul a admis excepţia prescripţiei parţiale pentru perioada 01.01.2012-13.05.2012.

La aceeaşi dată, instanţa a încuviinţat pentru reclamantă probele cu înscrisurile depuse la dosar şi efectuarea unei expertize specialitatea contabilitate drepturi salariale, având ca obiective: să se calculeze drepturile salariale cuvenite reclamantei raportat la dispoziţiile Legii nr. 284/2010 şi să se stabilească dacă există diferenţe între drepturile astfel calculate şi cele încasate efectiv de către reclamantă, fixând onorariu provizoriu de expert, în cuantum de 700 lei, în sarcina de plată a reclamantei.

De asemenea, instanţa a încuviinţat pentru pârâţii Tribunalul Z şi Tribunalul U proba cu înscrisurile depuse la dosar.

La termenul de judecată din data de 14.01.2016, având în vedere că prin încheierea de şedinţă pronunţată la data de 05.11.2015 s-a stabilit în sarcina de plată a reclamantei achitarea a 700 lei, reprezentând onorariu provizoriu de expert, obligaţie adusă la cunoştinţa acesteia prin citaţia comunicată la data de 18.11.2015, conform menţiunilor aflate pe dovada de înmânare a citaţiei (fila 86 dosar), astfel că a beneficiat de suficient timp pentru a-şi îndeplini obligaţia, în baza art. 262 alin 2 şi 331 alin 3 cod proc. civilă, instanţa a constatat decăzută reclamanta din dreptul de a administra proba cu expertiza în specialitatea contabilitate drepturi salariale, reţinând că aceasta nu a făcut dovada unor motive temeinice de împiedicare în a achita onorariul provizoriu de expert.

Referitor la excepţia inadmisibilității acţiunii invocată de invocată de pârâtele Curtea de Apel Z şi Curtea de Apel Y, instanţa consideră că neformularea contestaţiei împotriva modului de stabilire a drepturilor salariale potrivit art. 7 alin.1 Anexa VI Cap. VIII  din Legea 284/2010 nu poate constitui un fine de neprimire a prezentei acţiuni, aceste susţineri circumscriindu-se unei apărări de fond ce va fi luată în considerare în analizarea temeiniciei pretenţiilor formulate, în raport de prevederile legale de drept material aplicabile, iar nu unei excepţii procesuale, care să necesite adoptarea unei soluţii separate de aceea ce va fi dată asupra fondului.

În cauză, a fost administrată proba cu înscrisuri.

Examinând actele şi lucrările dosarului, tribunalul reţine următoarele:

Reclamanta  XXX şi-a desfăşurat activitatea, în funcţia de judecător, în cadrul Tribunalului U, în perioada PPP, iar, de la data de RRR şi până în prezent, funcţionează la Tribunalul Z, potrivit înscrisurilor administrate în cauză.

Prin Ordinul de reîncadrare nr. X emis de Ministerul Justiţiei în baza Legii nr. 285/2010, cu aplicare de la data de 01.01.2011, s-a restituit un procent de 15% din totalul de 25% reţinut în luna iunie 2010, aşa cum reiese din adeverinţa nr. 2733/A/27.06.2014 emisă de către Tribunalul U, înregistrând drepturi salariale în sumă de 8.839 lei venit brut, după cum urmează: indemnizaţia de încadrare brută lunară – 6.800 lei; spor condiţii de muncă grele, vătămătoare ori periculoase -1.020 lei; cuantum spor risc şi confidenţialitate -1.019 lei.

Având în vedere prevederile acestei ordonanţe, Ministerul Justiţiei a emis, pentru majorarea cu 8%, Ordinul nr. Z şi pentru majorarea de 7,4%, Ordinul nr. 3975/04.12.2012, ordine în cuprinsul cărora s-a dat eficienţă şi prevederilor Legii-cadru nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice,

Deşi, încă de la data de 01.08.2010, reclamanta, ocupând la acea dată funcţia de judecător la Tribunalul U, a îndeplinit condiţiile de trecere în tranşa superioară de vechime în muncă, respectiv tranşa de la 15 la 20 de ani, ordinul de salarizare cu această modificare nu s-a emis în anul 2010, ci în anul 2014, ca urmare a corespondenţei derulate între Tribunalul Z şi Tribunalul U, discuţii ce s-au finalizat cu solicitarea făcută de către Tribunalul U şi înregistrată la Ministerul Justiţiei sub nr. 49861/2014, şi emiterea Ordinului MJ nr. M.

La emiterea Ordinului nr.M nu s-a avut în vedere şi faptul că reclamanta a fost delegată de la Tribunalul Z la Judecătoria V, în perioadele 08.08.2011-19.08.2011 şi 05.09.2011-31.05.2012, instanţă ce se află în mediul rural, în condiţiile în care, pentru mediul rural, se acordă un spor de 10% la indemnizaţia de încadrare.

În acest sens, prin adresa nr. 2324/7/29.07.2014, Tribunalul Z a solicitat Ministerului Justiţiei corectarea atât a ordinelor de salarizare emise pentru doamna XXX, pentru perioadele în care a fost delegată la Judecătoria V, respectiv —–, cât şi a traseului profesional al acesteia.

Urmare a demersului Tribunalului Z, la data de 25.09.2014, Ministerul Justiţiei a emis Ordinul nr. 3376/c cu privire la salarizarea aferentă perioadelor — şi —.

Începând cu data de —, reclamanta a îndeplinit condiţiile de trecere în tranşa de vechime în funcţie 15-20 ani, iar Ministerul Justiţiei a emis în acest sens Ordinul nr. 4598/C/17.12.2014.

Din analiza coroborată a tuturor acestor înscrisuri rezultă, cu evidenţă, că, pentru perioada rămasă în litigiu (după admiterea excepţiei prescripției parţiale a dreptului la acţiune), reclamanta a fost reîncadrată  în clasă de salarizare (în raport cu vechimea în funcţie şi gradaţia pentru vechime în muncă), stabilindu-i-se, de asemenea, cuantumul indemnizaţiei de încadrare brută lunară, cuantumul sporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase şi cuantumul sporurilor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi al sporului pentru păstrarea confidenţialităţii.

Or, câtă vreme ordonatorul principal de credite a stabilit, prin ordine succesive, drepturile salariale ale reclamantei, iar aceasta  nu a contestat, în condiţiile art. 7 Anexa VI Cap. VIII  din Legea 284/2010 modul de stabilire a drepturilor salariale, instanţa de judecată nu poate obliga Ministerul Justiţiei la reîncadrarea, recalcularea şi la plata diferenţelor rezultate, aceste ordine necontestate fiind singurele acte în temeiul cărora  se poate face plata atâta vreme cât nu se constată nelegalitatea lor de către instanţa de contencios administrativ competentă.

Instanţa competentă să soluţioneze conflictele individuale de muncă nu poate decât să verifice dacă plata salariului s-a realizat conform modului de stabilire a drepturilor salariale de către ordonatorul principal de credite şi, eventual, să îl oblige pe acesta, în solidar cu ordonatorii secundari şi terţiari de credite, la plata diferenţelor constatate.  De vreme ce diferenţa de salariu pretinsă de către reclamantă nu rezultă dintr-o astfel de neconcordanţă, ci se bazează pe o pretinsă nelegalitate în calculul drepturilor salariale, această acţiune nu poate fi admisă până ce însuşi modul de stabilire a drepturilor salariale nu este schimbat, iar această modificare se poate realiza numai pe calea procedurii contencioase prev. de art. 7 Anexa VI Cap. VIII  din Legea 284/2010.

În ceea ce priveşte fondul chestiunii de drept invocate de reclamantă prin acţiunea introductivă, tribunalul  constată că, potrivit art.7 alin. (1) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, aplicarea prevederilor prezentei legi se realizează etapizat, prin modificarea succesiva, după caz, a salariilor de baza, soldelor funcțiilor de baza/salariilor funcțiilor de baza si a indemnizațiilor lunare de încadrare, prin legi speciale anuale de aplicare.

În conformitate cu art.2 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea in anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, pentru personalul nou-încadrat pe funcții, pentru personalul numit/încadrat in aceeași instituție/autoritate publica pe funcții de același fel, precum si pentru personalul promovat in funcții sau in grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare in plata pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publica in care acesta este încadrat.”;

Totodată, potrivit art. 4 alin. (2), în anul 2011 nu se aplica valoarea de referință si coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți in anexele la Legea-cadru privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice, denumita in continuare lege-cadru.”;

Conform art.6 alin. (1) si (3) din acelaşi act normativ, în anul 2011, avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție in gradația corespundatoare transei de vechime in munca se face prin încadrarea in clasele de salarizare corespundatoare vechimii in munca dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din legea-cadru, personalul beneficiind de o majorare a salariului de baza avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea-cadru, fara acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare.

Prevederile alin. (1) se aplica in mod corespunzător si la trecerea într-o alta transa de vechime in funcție pentru personalul care ocupa funcții din cadrul familiei ocupaționale «Justiție».

Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de Urgenta a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor masuri financiare in domeniul bugetar, denumita in continuare Legea nr. 283/2011, a statuat, la art. 4 alin. (2), că, în anul 2012, nu se aplica valoarea de referința si coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți in anexele la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare.

Prin art.2 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar in anul 2013,  s-a statuat că prevederile art. 7 alin. (1) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 19/2012, aprobata cu modificări prin Legea nr. 182/2012, si ale art. 1 alin. (4) si (5), art. 2, 3, art. 4 alin. (1) si (2), art. 6, 7, 9, 11, art. 12 alin. (2) si art. 13 ale art. II din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 37/2008, aprobata cu modificări si completări prin Legea nr. 283/2011, se aplica in mod corespunzător si in anul 2013.”

Nu în ultimul rând, tribunalul constată că, prin dispoziţiile art.1 alin.1 din OUG nr.  103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice in anul 2014, s-a stabilit că, în anul 2014, cuantumul brut al salariilor de baza/soldelor funcției de baza/salariilor funcției de baza/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acorda pentru luna decembrie 2013 în măsura in care personalul îşi desfăşoară activitatea in aceleași condiții si nu se aplica valoarea de referinţă si coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare.

Tribunalul reţine şi că, prin dispoziţiile art. 1 din OUG nr. 83/2014, s-a prevăzut că, în anul 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014 în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare.

Este adevărat că, prin Decizia nr. 32/19.10.2015 a ÎCCJ pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (chiar dacă nu era motivată şi publicată la data pronunţării prezentei sentințe), s-a statuat că trebuie să se facă distincţie  între reîncadrare potrivit legii-cadru de salarizare şi plata efectivă a drepturilor, dar acest lucru nu înseamnă că plata drepturilor va putea avea alt temei decât salariul stabilit prin actele ordonatorului principal de credite.

Astfel cum s-a arătat anterior, în situaţia de faţă, prin ordinele emise de ordonatorul principal de credite, au fost stabilite, în mod distinct, încadrarea în clasa de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă, gradaţia şi drepturile salariale cuvenite, însă calculul salariului s-a realizat potrivit dispoziţiilor legilor anuale de salarizare ale căror norme aplicabile au fost prezentate, pe larg, mai sus.

Potrivit acestei hotărâri pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă, deşi se face distincţie între reîncadrare, potrivit Legii cadru de salarizare,şi plata efectivă a drepturilor salariale care se efectuează potrivit art.2 din Legea 285/2010, raportarea se face la cei care au trecut în tranşele de vechime în muncă şi în funcţie ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 285/2010, iar nu la cei care au îndeplinit aceste condiţii anterior, potrivit vechii legi de salarizare.

Cum instanţa de judecată nu poate depăşi atribuţiile puterii judecătoreşti, adăugând la lege, ci doar legiuitorul poate stabili drepturile salariale suplimentare, condiţiile de acordare şi cuantumul acestora, în baza textelor legale enunţate în precedent, tribunalul consideră că acţiunea dedusă spre soluţionare este neîntemeiată.

Luând în considerare jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, tribunalul apreciază că prin soluţia legislativă enunţată în precedent, reclamanţii nu au fost lipsiţi de un „bun” într-o modalitate incompatibilă cu exigenţele art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, întrucât dreptul la anumite beneficii băneşti în calitate de salariat nu este un drept de sine stătător, consacrat ca atare de Convenţie, ci a fost asimilat, în jurisprudenţa curţii, în anumite condiţii, unui drept de proprietate.

De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a făcut o  distincţie esenţială între dreptul de a primi, în viitor, un salariu câştigat pentru o muncă prestată şi dreptul de a primi, în viitor, un salariu într-un anumit cuantum (Lelas vs. Croaţia, cererea nr. 55555/08, hotărâre din 20 mai 2010, §. 58; Vilho Eskelinen ş.a. vs. Finlanda, cererea nr. 63235/00, hotărâre din 19 aprilie 2007, §. 94).

Totodată, s-a reţinut că, în materia drepturilor salariale, statele se bucură de o largă marjă de apreciere în a determina oportunitatea şi intensitatea măsurilor adoptate, iar instanţa de contencios european a declarat în mod constant că respectă modalitatea în care statele membre concep imperativele utilităţii publice, cu excepţia cazului în care raţionamentul acestora se dovedeşte în mod vădit lipsit de orice temei rezonabil (Felicia Mihăieş şi Gavril Senteş vs. România, cererile nr. 44232/11 şi nr. 44605/11, §.19).

Ca atare, statul este cel în măsură să stabilească ce beneficii trebuie plătite angajaţilor săi din bugetul de stat, putând dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plăţii unor asemenea beneficii prin modificări legislative  corespunzătore, însă atunci când o dispoziţie legală este în vigoare şi prevede plata anumitor beneficii, iar condiţiile stipulate au fost respectate, autorităţile nu pot refuza în mod deliberat plata acestora (Kechko vs. Ucraina, cererea nr. 63134/00, hotărâre din 8 noiembrie 2005, §23).

Faţă de toate argumentele expuse, în baza art.269 şi următoarele din Codul muncii, tribunalul va respinge  în tot acţiunea promovată de reclamanta XXX, împotriva pârâţilor, ca fiind neîntemeiată, cu precizarea că  pentru drepturile salariale scadente în perioada 01.01.2011-13.05.2012, cererea reclamantei va fi respinsă ca fiind prescrisă, dată fiind admiterea excepţiei prescripţiei parţiale a dreptului la acţiune, prin încheierea din data de 5.11.2015.

În baza art.453 Cod procedură civilă,  cum partea care pierde procesul poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată numai la cererea părţii adverse, tribunalul va lua act că nu s-au solicitat asemenea cheltuieli de către pârâţi.