Respingerea cererii privind acordarea diurnei pentru şoferii care fac curse în afara ţării nefiind îndeplinite prevederile art. 42-45 Codul muncii, privind delegarea si detasarea si prevederile HG 518/1995 privind unele drepturi şi obligaţii ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar
Tribunalul Dolj prin sentinţa civilă nr. 4547 de la 23.05.2013 a respins acţiunea formulată de reclamantul X, în contradictoriu cu pârâta Y.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de fond a reţinut că reclamantul este salariatul unităţii pârâte pe postul de şofer, începând cu data de 03.11.2010, în baza contractului individual de muncă încheiat cu pârâta .
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că se consideră îndreptăţit să beneficieze de indemnizaţia de delegare cuvenită în temeiul dispoziţiilor art 42 şi următoarele din Codul muncii, făcând trimitere şi la dispoziţiile referitoare la drepturile salariaţilor trimişi în delegaţie în străinătate.
Totodată, reclamantul a susţinut cererea pe dispoziţiile HG 518/1995 care se aplică personalului trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar reprezentând:
a)vizite oficiale, tratative (negocieri), consultări, încheieri de convenţii, acorduri şi alte asemenea înţelegeri;
b)participări la târguri şi expoziţii; prospectarea pieţei; acţiuni de cooperare economică şi tehnico-ştiinţifică; contractări şi alte acţiuni care decurg din executarea contractelor de comerţ exterior;
c)documentare, schimb de experienţă;
d)cursuri şi stagii de practică şi specializare sau perfecţionare, inclusiv participarea elevilor, studenţilor şi cadrelor didactice însoţitoare la olimpiade şi concursuri în domeniul învăţământului;
e)participări la congrese, conferinţe, simpozioane, seminarii, colocvii sau alte reuniuni, care prezintă interes pentru activitatea specifică a unităţii, precum şi la manifestări ştiinţifice, culturale, artistice, sportive şi altele asemenea;
f)primiri de titluri, grade profesionale, distincţii sau premii conferite pentru realizări ştiinţifice, culturale, artistice sau sportive;
g)desfăşurarea unei activităţi ştiinţifice, culturale, artistice sau sportive, temporare, fără dobândirea calităţii de salariat a partenerului extern, precum şi pentru ţinerea de cursuri în calitate de profesor vizitator;
h)control şi îndrumare la misiuni diplomatice, oficii consulare şi alte asemenea reprezentanţe în străinătate;
i)executări de lucrări de construcţii, reparaţii şi amenajări la imobilele misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi ale celorlalte forme de reprezentare în străinătate, precum şi ducerea şi aducerea pe roţi a mijloacelor auto aparţinând acestor reprezentanţe;
j)asigurarea protecţiei demnitarilor români pe timpul cât aceştia se deplasează în străinătate de către personalul specializat din cadrul Serviciului de Protecţie şi Pază.
Raportând starea de fapt expusă la ambele temeiuri de drept ale cererii, instanţa a constatat că prevederile legale indicate de reclamant nu sunt incidente în conflictul de drepturi pe care acesta îl reclamă în cauza de faţă. Reclamantul nu s-a aflat nici în situaţia reglementată de dispoziţiile art. 42 şi următoarele din Codul muncii referitoare la delegarea salariaţilor şi nici nu a fost într-o misiune în străinătate din cele ce sunt prevăzute de dispoziţiile H.G. 518/1995, astfel că pretenţiile sale apar ca nefondate.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
Temeiurile de drept indicate sunt următoarele :
Codul muncii – Art. 42. – (1) Locul muncii poate fi modificat unilateral de către angajator prin delegarea sau detaşarea salariatului intr-un alt loc de munca decât cel prevăzut in contractul individual de munca.
(2) Pe durata delegării, respectiv a detaşării, salariatul îşi păstrează funcţia şi toate celelalte drepturi prevăzute in contractul individual de munca.
Art. 43. – Delegarea reprezintă exercitarea temporara, din dispoziţia angajatorului, de către salariat, a unor lucrări sau sarcini corespunzătoare angajatorului, de către salariat, a unor lucrări sau sarcini corespunzătoare atribuţiilor de serviciu în afara locului său de muncă.
Art. 44 – (1) Delegarea poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 60 de zile şi se poate prelungi, cu acordul salariatului, cu cel mult 60 de zile.
(2) Salariatul delegat are dreptul la plata cheltuielilor de transport şi cazare, precum şi la o indemnizaţie de delegare, în condiţiile prevăzute de lege sau de contractul colectiv de muncă aplicabil.
Contractul colectiv de munca unic la nivel naţional
Art. 45. – Salariaţii unităţilor trimişi in delegaţie în ţară sau în străinătate, vor beneficia de următoarele drepturi:
A) decontarea cheltuielilor de transport, asigurare si a costului cazării, potrivit condiţiilor stabilite prin contractele colective de munca la celelalte niveluri; diurna de deplasare al cărei cuantum se stabileşte prin negociere la nivel de ramura, grupuri de unităţi sau unitate; nivelul minim al diurnei este cel stabilit prin actele normative ce se aplica la instituţiile publice.
Apreciază faptul ca în mod greşit instanţa de fond i-a respins acţiunea fără a intra in dezbaterea fondului, in virtutea rolului sau activ putând analiza cauza chiar si in condiţiile indicării unui temei de drept eronat indicat, astfel ca se impune admiterea recursului si casarea sentinţei instanţei de fond .
In drept, şi – a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 punctele 7, 8, 9, art. 3041, 312 alin.l Cod procedura civila si pe dispoziţiile Codului Muncii.
Prin decizia nr 8582/01.10.2013 Curtea de Apel Craiova a admis recursul formulat de recurentul reclamant, împotriva sentinţei civile nr. 4547/23.05.2013, pronunţată de Tribunalul Dolj, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, în dosarul nr. 2278/63/2012, în contradictoriu cu intimata pârâtă, a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele :
Prin acţiunea formulata, reclamantul a solicitat obligarea unităţii parate la plata diurnei obligatorii pentru cursele intracomunitare efectuate in perioada 02.11.2010 – 16.06.2011.
Ca si temei de drept acesta a invocat prevederile art. 42-45 Codul muncii, privind delegarea si detasarea si prevederile HG 518/1995 privind unele drepturi şi obligaţii ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar.
In probatiune, reclamantul a depus la dosar foi de parcurs pentru autovehicole care transporta marfuri in trafic international.
Instanta a respins actiunea pe motivarea ca dispozitiile de drept invocate in cauza nu ii sunt aplcabile acestuia, fara insa a incerca sa stabileasca situatia de fapt si fara a arata considerentele de fapt si de drept care au condus la concluzia ca dispozitiile codului muncii nu sunt aplicabile in situatia reclamantului.
Simpla precizare ca temeiurile de drept invocate de catre reclamant nu ii sunt aplicabile acestuia, fara a stabili in prealabil care este situatia de fapt, activitatile concrete desfasurate de acesta, regimul juridic al deplasarilor efectuate de catre reclamant peste hotare, aratarea considerentelor de fapt si de drept pentru care se respinge actiunea, nu echivaleaza cu motivarea hotararii, situatie in care Curtea constata ca instanta de fond nu a intrat in cerecetarea in fond a cauzei astfel incat in raport de art. 312 alin. 5 cpc va admite recursul, va casa sentinta si va trimite cauza spre rejudecare.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr 2278/63/2012* .
Părţile legal citate nu au formulat cereri noi, nu au solicitat probe noi.
Prin sentinţa nr. 2582/30.04.2014 pronunţată în dosarul nr. 2278/63/2012* a fost respinsă acţiunea instanţa reţinând următoarele:
Reclamantul a fost salariatul unităţii pârâte pe postul de şofer, începând cu data de 03.11.2010 până la data de 16.06.2011, în baza contractului individual de muncă nr. 6/02.11.2010, încheiat cu pârâta.
Prin prezenta cerere reclamantul solicită obligarea pârâtei la plata diurnei obligatorii de 35 de euro pentru cursele intracomunitare efectuate în intervalul 02.11.2010 – 16.06.2011 diurnă cuvenită în temeiul dispoziţiilor art. 42 şi 45 din Codul muncii şi ale dispoziţiilor HG 518/1995 referitoare la drepturile salariaţilor trimişi în delegaţie în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar.
Instanţa reţine că în calitate de salariat al unităţii pârâte pe postul de şofer, reclamantul a efectuat transport auto în toată Uniunea Europeană. Desfăşurarea activităţii reclamantului în străinătate s-a făcut în exercitarea normală a activităţii pentru care s-a încheiat contractul de muncă, iar nu ca o delegare sau ca o detaşare în condiţiile art. 42 – 45 din codul muncii.
Astfel potrivit art. 43 din codul muncii “delegarea reprezintă exercitarea temporară, din dispoziţia angajatorului, de către salariat, a unor lucrări sau sarcini corespunzătoare atribuţiilor de serviciu în afara locului său de muncă”.
Ori in cazul reclamantului care îndeplinea funcţia de şofer nu se poate spune că efectuarea curselor pe distanţe ce depăşeau graniţele ţării ar reprezenta o delegare în sensul art. 43 din codul muncii, o exercitare a atribuţiilor “în afara locului său de muncă”. Activitatea de şofer presupune deplasări, aşa cum rezultă din fişa postului, anexă la contractul individual de muncă, iar nu desfăşurarea activităţii într-un loc de muncă fix, stabil, dinainte stabilit, cu atât mai mult cu cât în contractul de muncă stabilit între părţi nu s-a menţionat un anume loc al muncii, fix. Ba dimpotrivă în contractul individual de muncă s-a stabilit că locul muncii este la “beneficiari”, iar în fişa postului s-au detaliat atribuţiile salariatului, din care rezultă obligaţia salariatului de a efectua deplasări – curse de transport la beneficiarii societăţii.
Aşadar activitatea de şofer presupune în mod normal deplasarea în alte localităţi şi nu operează instituţia delegării, nu pot fi acordate drepturile prevăzute de lege pentru salariaţii aflaţi în delegaţie.
Potrivit art. 45 din codul muncii “detaşarea este actul prin care se dispune schimbarea temporară a locului de muncă, din dispoziţia angajatorului, la un alt angajator, în scopul executării unor lucrări în interesul acestuia. În mod excepţional, prin detaşare se poate modifica şi felul muncii, dar numai cu consimţământul scris al salariatului”.
Aceste dispoziţii nu pot fi aplicabile în cazul reclamatului deoarece nu a desfăşurat activitate la un alt angajator, în scopul executării unor lucrări în interesul acestuia, sub autoritatea şi dispoziţia acestuia, ci a desfăşurat activitate pentru propriul angajator –societate care avea ca obiect de activitate exact transportul efectuat pentru diferiţi beneficiari.
Aşadar acordarea diurnei în temeiul art. 43 şi 45 din codul muncii nu este posibilă în cazul reclamantului, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de aceste articole.
În plus în contractul dintre părţi nu a fost stipulată o clauză care să acorde acest drept salariatului. Nu s-a făcut nici dovada existenţei unui contract colectiv de muncă care să reglementeze astfel de drepturi.
În ce priveşte dispoziţiile HG 518/1995 instanţa reţine nu sunt nici acestea incidente în prezenta cauză deoarece reprezintă un act normativ cu caracter special, ce reglementează unele drepturi şi obligaţii ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar.
Astfel, acest act normativ se referă la categoriile de persoane expres enunţate de art. 1 şi anume: personalului trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar reprezentând vizite oficiale, tratative, consultări, încheierii de convenţii, acorduri şi alte asemenea înţelegeri, participări la târguri şi expoziţii, prospectarea pieţii; acţiuni de cooperare economică şi tehnico-ştiinţifică; contractări şi alte acţiuni care decurg din executarea contractelor de comerţ exterior; documentare, schimb de experienţă; cursuri sau stagii de practică şi specializare sau perfecţionare, inclusiv participarea elevilor, studenţilor şi cadrelor didactice însoţitoare la olimpiade şi concursuri în domeniul învăţământului, participări la congrese, conferinţe, simpozioane, seminarii, colocvii sau alte reuniuni, care prezintă interes pentru activitatea specifică unităţii, precum şi la manifestări ştiinţifice, culturale, artistice, sportive şi altele asemenea; primiri de titluri, grade profesionale, distincţii sau premii conferite pentru realizări ştiinţifice, culturale, artistice sau sportive; desfăşurarea unei activităţi ştiinţifice, culturale, artistice sau sportive, temporare, fără dobândirea calităţii de salariat a partenerului extern, precum şi pentru ţinerea de cursuri în calitate de profesor vizitator; control,şi îndrumare la misiuni diplomatice, oficii consulare şi alte asemenea reprezentanţe în străinătate.
Este adevărat că dispoziţiile art. 16 din HG 518/1995 stipulează că prevederile prezentei hotărâri se aplică şi personalului din regiile autonome şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, dar doar dacă se deplasează temporar în străinătate pentru aducerea la îndeplinire a acţiunilor menţionate la art. 1.
Art. 17 al. (1) prevede că se recomandă agenţilor economici, alţii decât cei prevăzuţi la art. 16 alin. (1), precum şi fundaţiilor, asociaţiilor şi altora asemenea, să aplice în mod corespunzător prevederile prezentei hotărâri.
Prin urmare, având în vedere dispoziţiile legale mai sus enunţate, instanţa reţine că HG 518/1995 se referă la categoriile de persoane expres enunţate de art. 1 şi 16, pentru personalul celorlalţi agenţi economici având doar caracter de recomandare.
Art. 17 din HG nr. 518/1995 cuprinde numai o recomandare în ceea ce priveşte raporturile de muncă dintre angajaţi şi angajatorii care nu fac parte din sistemul public.
În schimb, HG nr. 1860/2006 reglementează drepturile şi obligaţiile personalului autorităţilor şi instituţiilor publice pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, precum şi în cazul deplasării, în cadrul localităţii, în interesul serviciului
Acest act normativ prevede la art. 2 că, pentru salariaţii din cadrul companiilor naţionale, societăţilor comerciale şi regiilor autonome la care drepturile salariale se acordă prin negociere, drepturile băneşti pe perioada delegării şi detaşării se acordă în condiţiile prevăzute în contractele colective sau individuale de muncă, iar în cazul de faţă, aşa cum am mai arătat nu s-a făcut dovada existenţei unei clauze în contractul colectiv sau individual de muncă.
În consecinţă, atâta timp cât normele legale invocate au caracter de recomandare, iar la nivel de unitate nu s-a negociat individual cuantumul unei diurne la momentul încheierii contractului individual de muncă între părţile din prezenta cauză nu poate fi acordată reclamantului diurna solicitată.
Faţă de cele arătate mai sus instanţa a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.
