Salarizare.
Functionar public. Decizie de imputare emisa pentru sume platite cu titlu de spor de dispozitiv si cu titlu de drepturi speciale pentru mentinerea sanatatii.
– art.84 alin.1 lit.a, art.85 alin.1 din Legea nr.188/1999 privind Statutul functionarilor publici
(CURTEA DE APEL BUCURESTI – SECTIA A VIII-A CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL, DECIZIA CIVILA NR. 3075/24.11.2011)
Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalul Calarasi sub nr.531/116/2011, astfel cum a fost precizata si completata, reclamantii A. C., A. S. E., A. (M.) M., s.a., au chemat în judecata pe pârâtii Municipiul Calarasi, reprezentat prin primarul municipiului, si Primarul Municipiului Calarasi, solicitând ca prin hotarârea judecatoreasca ce se va pronunta sa se dispuna anularea dispozitiilor de imputare emise de primar pentru fiecare reclamant în parte, prin care au fost imputate sumele achitate cu titlu de indemnizatie de dispozitiv în perioada 01.04.2008-31.07.2009, corelativ cu restituirea lor, precum si sistarea retinerilor ce sunt facute si în continuare; anularea dispozitiei nr.1956/22.07.2010 emisa de primar, prin care s-a dispus diminuarea salariilor brute de încadrare cu 25% în baza Legii nr.118/2010, corelativ cu restituirea sumelor retinute în perioada 01.07.2010-31.12.2010, respectiv diferenta între salariul cuvenit si cel încasat; acordarea drepturilor speciale pentru mentinerea sanatatii în cuantum de 20 lei/zi lucratoare conform prevederilor art.18 alin.1 din Contractul colectiv de munca încheiat la nivel de unitate între pârâtul Municipiul Calarasi pe de o parte si reprezentantii salariatilor, pe de alta parte, înregistrat la D.M.S.S. Calarasi sub nr.11/6/05.01.2009, precum si obligarea pârâtilor la plata cheltuielilor de judecata, respectiv onorariu de avocat.
În motivarea în fapt a actiunii, reclamantii au aratat în esenta ca dispozitiile de imputare emise de primar pentru fiecare reclamant, în vederea recuperarii sumelor achitate în perioada 01.04.2008-31.07.2009, cu titlu de indemnizatie de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul brut de încadrare lunara, sunt nelegale pentru urmatoarele motive:
Indemnizatia de dispozitiv a fost acordata tuturor reclamantilor în baza dispozitiei nr.1962/15.04.2008 emisa de pârâtul Primarul municipiului Calarasi, iar ulterior a fost prevazuta si la art.18 alin.7 din contractul colectiv de munca încheiat la nivel de unitate.
Dispozitiile de imputare emise pentru recuperarea sumelor au la baza decizia nr.51/12.01.2010, respectiv decizia nr.17/16.08.2010, ambele emise de Camera de Conturi a jud. Calarasi, dar si dispozitiile Codului muncii si ale Legii nr.188/1999, invocate în cuprinsul lor.
Considera nelegale dispozitiile de imputare emise de primar, invocând în beneficiul lor dispozitiile art.164 alin.2 din Codul muncii (Legea nr.53/2003), potrivit carora retinerile cu titlu de daune materiale nu pot fi efectuate decât daca datoria salariatului este constatata printr-o hotarâre judecatoreasca irevocabila.
Referitor la dreptul lor de a încasa indemnizatia de dispozitiv, acestia invoca prevederile contractului colectiv la nivel de unitate, semnat fara obiectiuni, astfel ca obligatia pârâtului Municipiul Calarasi, reprezentat de primar, asumata în baza acestui contract trebuie respectata, mai ales ca la baza inserarii acestei clauze au stat dispozitiile pct.9.2 si 31.1 din Ordinul M.A.I. nr.496/2003.
Prin emiterea dispozitiilor de imputare si sistarea platii indemnizatiei pe viitor, reclamantii sustin ca pârâtii încalca dispozitiile art.39 alin. 1 din Legea nr.53/2003, motiv pentru care înteleg sa invoce în sustinerea dreptului lor si dispozitiile art.1 alin.2 lit.e, art.1 alin.3 din Ordonanta de Guvern nr.137/2000 si art.16 alin.1 din Constitutia României, dar si dispozitiile art.1 din Protocolul nr.12 la Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor si Libertatilor fundamentale ale Omului, cele ale Legii nr.188/1999, art.18 alin.7 din contractul colectiv la nivel de unitate, art.969 alin.1 si 2 Cod civil, art.243 din Legea nr.53/2003, art.7 alin.2 din Legea nr.130/1996, motiv pentru care solicita anularea acestora si repunerea partilor în situatia anterioara emiterii lor.
Referitor la cererea privind anularea dispozitiei nr.1956/22.07.2010 emisa de primar, prin care s-a dispus diminuarea salariilor brute de încadrare cu 25% în baza Legii nr.118/2010, corelativ cu restituirea sumelor retinute în perioada 01.07.2010-31.12.2010, respectiv diferenta între salariul cuvenit si cel încasat, proportional cu perioada lucrata, reclamantii arata ca reducerea unilaterala a salariului brut este nelegala deoarece încalca prevederile art.1 alin.1 din Primul Protocol Aditional la Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor si Libertatilor Fundamentale ale Omului, cele ale Declaratiei Universale ale Drepturilor Omului, dar si dispozitiile art.10, art.17 alin.2 si 3 si art.40 alin.2 lit.c din Legea nr.53/2003.
Reclamantii sustin ca retinerile salariale sunt nelegale si sunt îndreptatiti la restituirea sumelor, deoarece actul normativ în baza caruia au fost operate reducerile salariale este paralizat în ceea ce priveste efectele sale de dispozitiile comunitare invocate, care se aplica cu prioritate conform dispozitiilor art.20 din Constitutia României.
Pe de alt parte, considera ca argumentele invocate în expunerea de motive, care au condus la adoptarea Legii nr.118/2010 nu sunt dovedite, fiind contrare si legislatiei comunitare, motiv pentru care solicita admiterea acestui capat de cerere.
Referitor la acordarea drepturilor speciale pentru mentinerea sanatatii în cuantum de 20 lei/zi lucratoare, conform prevederilor art.18 alin.1 din Contractul colectiv de munca încheiat la nivel de unitate între pârâtul Municipiul Calarasi, pe de o parte si reprezentantii salariatilor, pe de alta parte, înregistrat la D.M.S.S. Calarasi sub nr.11/6/05.01.2009, reclamantii arata ca aceste drepturi li se cuvin pe motiv ca pârâtul este obligat sa respecte clauzele lui, deoarece a fost semnat fara obiectiuni, fiind legea partilor, conform art.969 alin.1 Cod civil.
Mai arata reclamantii ca pârâtii si-au respectat obligatia de plata a acestor drepturi speciale pe perioada indicata în actiune, motiv pentru care apreciaza ca trebuie respectata si pentru perioada în care nu au încasat aceste drepturi, proportional cu cea lucrata efectiv de fiecare dintre salariati.
Prin întâmpinarea depusa la dosarul cauzei, pârâtul Primarul municipiului Calarasi a solicitat respingerea actiunii reclamantilor.
În sedinta publica din data de 08.02.2011, tribunalul a dispus disjungerea cererilor reclamantilor pentru a fi formate dosare separate.
Dosarul privind pe reclamantul C. I. a fost înregistrat sub nr.823/116/2011.
Prin sentinta civila nr.1636/05.04.2011 pronuntata de Tribunalul Calarasi, a fost admisa exceptia prescrierii dreptului la actiune – ridicata din oficiu de instanta – si, în consecinta, a fost respinsa ca prescrisa actiunea formulata de reclamant în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Calarasi privind anularea dispozitiei de imputare nr.903/19.03.2010.
De asemenea, a fost respinsa actiunea formulata de reclamant împotriva pârâtilor Municipiul Calarasi prin Primar si Primarul Municipiului Calarasi.
Pentru a hotarî astfel, prima instanta a constatat ca, în ceea ce priveste deciziile de imputare, reclamantul invoca practic lipsa titlului legal necesar pentru recuperarea sumei, deoarece angajatorul nu a facut dovada existentei si întinderii prejudiciului pentru care a declansat procedura de recuperare a indemnizatiei de dispozitiv, printr-o hotarâre judecatoreasca, ci în baza actelor de control întocmite de Camera de conturi a jud. Calarasi.
Dat fiind statutul special stabilit pentru functionarii publici prin Legea nr.188/1999, tribunalul a constatat ca dispozitiile sale se aplica cu prioritate, urmând sa se completeze cu cele ale dreptului comun, în speta cu Legea nr.53/2003, numai în situatia în care nu exista o reglementare speciala.
S-a retinut ca în cazul functionarilor publici, atunci când se pune în discutie obligatia de restituire a sumelor achitate necuvenit de angajator, conducatorul autoritatii/institutiei publice dispune recuperarea lor prin emiterea unei dispozitii de imputare ,în conditiile art.85, cu aplicarea art.84 lit. b din Legea nr.188/1999, care poate fi atacata direct la instanta de contencios administrativ competenta, conform dispozitiilor art.85 alin.2 din aceeasi lege.
Asadar, din punct de vedere al procedurii de recuperare a sumelor încasate de reclamant, tribunalul a constatat ca primarul în mod corect a emis dispozitii de imputare supuse controlului judiciar în prezentul dosar.
Referitor la procedura de contestare a dispozitiei de imputare nr.903/19.03.2010 prin care s-a dispus recuperarea sumelor încasate cu titlu de indemnizatie de dispozitiv pe anul 2008 la instanta de contencios administrativ, tribunalul a analizat cererea de anulare în raport de dispozitiile art.11 alin.1 din Legea nr.554/2004, referitoare la termenul în care se introduce actiunea la instanta, având în vedere ca în situatia de fata nu este obligatorie parcurgerea procedurii prealabile de contestare la emitentul ei, deoarece dispozitiile art.85 alin.2 din Legea nr.188/1999 reglementeaza posibilitatea de contestare a dispozitiilor de imputare direct la instanta de contencios administrativ.
În speta s-a retinut ca termenul de 6 luni prevazut de art.11 alin.1 din Legea nr.554/2004, calculat de la data comunicarii actului, respectiv data de 06.04.2010, conform tabelului cu semnaturile de primire, a fost depasit .
În ceea ce priveste decizia nr.2318/29.09.2010 emisa de acelasi pârât, prin care s-a dispus recuperarea sumelor încasate de reclamant cu titlu de indemnizatie de dispozitiv pe anul 2009, s-a constatat ca aceasta invoca prevederile contractului colectiv încheiat la nivel de unitate cu pârâtul Municipiul Calarasi, depus în copie la dosar, prin care a fost acordata indemnizatia de dispozitiv si celelalte drepturi individualizate la art.18 alin.1-8, functionarilor publici si personalului contractual, angajati ai Primariei municipiului Calarasi.
Referitor la cuantumul sumei, s-a constatat ca a fost stabilit de primar, în urma unor verificari de specialitate efectuate de auditorii financiari ai Camerei de Conturi a jud. Calarasi, finalizate prin deciziile depuse la dosar, prin care s-a constatat ca sumele acordate salariatilor cu titlu de indemnizatie de dispozitiv pe anii 2008 si 2009 s-au platit în mod nelegal, nefiind respectate dispozitiile legale aplicabile în materia salarizarii.
Persoana raspunzatoare pentru aducerea la îndeplinire a masurilor de recuperare a prejudiciului a fost desemnat pârâtul Primarul municipiului Calarasi, care nu a înteles sa conteste actele de control, apreciind ca sunt legale, astfel ca a trecut la realizarea lor si a emis deciziile de imputare pentru recuperarea pagubei individualizata pentru fiecare an calendaristic.
Faptul ca la art.85 alin.1 din Legea nr.188/1999 se prevede ca tot primarul este si cel care stabileste cuantumul sumei ce trebuie restituita de salariat ca fiind încasata necuvenit, în calitatea sa de conducator al autoritatii publice executive, conduce la concluzia ca primarul poate sa îsi însuseasca concluziile actelor de control si sa emita dispozitii de recuperare a prejudiciului, dupa cum poate sa nu fie de acord cu concluziile auditorilor financiari si sa le conteste, urmând procedura speciala.
În situatia de fata, tribunalul a constatat ca actele de control ale camerei de conturi sunt definitive prin necontestare.
În raport de situatia de fapt care a condus la emiterea dispozitiilor de imputare, tribunalul a constatat ca reclamantul nu poate invoca în apararea drepturilor sale clauzele contractului colectiv la nivel de unitate încheiat doar cu pârâtul Municipiul Calarasi, în conditiile în care clauzele acestui contract nici nu au fost luate în considerare de organul de control, mai ales ca pârâtul invoca, în sustinerea legalitatii dispozitiilor pe care le-a emis, deciziile camerei de conturi, ale carei masuri trebuie sa le aduca la îndeplinire.
Mai mult, s-a constatat ca reclamantul nu prezinta nicio critica de nelegalitate a masurilor dispuse de primar prin dispozitia de imputare emisa, în conditiile în care legalitatea actului administrativ se analizeaza prin prisma actelor preparatorii care au stat la baza emiterii lui.
În cazul de fata, aceste acte preparatorii sunt deciziile camerei de conturi, pentru care nu a fost urmata procedura speciala de contestare de catre entitatea controlata, motiv pentru care îsi produc efectele juridice, iar reclamantul nu îsi face nicio aparare în legatura cu acestea, mai ales ca nu îi sunt opozabile, ci argumentele sale se limiteaza doar la invocarea dreptului recunoscut tuturor salariatilor în contractul colectiv de munca încheiat la nivel de unitate si a dispozitiilor comunitare.
Referitor la dispozitiile comunitare invocate de reclamant, care se aplica cu prioritate în opinia sa, conform dispozitiilor art.20 din Constitutia României, tribunalul a constatat ca au fost respectate de pârâtul Primarul municipiului Calarasi, deoarece reclamantul nu a facut dovada existentei dreptului la încasarea indemnizatiei de dispozitiv, care trebuie sa fie legal dobândit, conform legislatiei nationale din materia salarizarii, întrucât nu a depus la dosar actul administrativ emis individual de primar, iar actele de control ale camerei de conturi au constatat nelegalitatea sumelor încasate.
În conditiile în care contractul colectiv încheiat la nivel de unitate, invocat de reclamant în sustinerea dreptului sau, face dovada ca semnatarii lui au stabilit inter partes niste drepturi si obligatii corelative, care sunt opozabile numai acestora, iar în executarea clauzelor sale, salariatii trebuiau sa solicite primarului sa le emita actele individuale de stabilire a dreptului de a beneficia de indemnizatia de dispozitiv si celelalte drepturi acordate colectiv, se constata ca drepturile nu sunt legal dobândite, mai ales ca nu sunt prevazute de Legea nr.188/1999 sau de o alta lege speciala aplicabila functionarilor publici.
Pâna la proba contrara, care nu a fost facuta de reclamant, actul administrativ emis de primar se bucura de prezumtia de legalitate.
Referitor la cererea reclamantului privind anularea dispozitiei nr.1956/22.07.2010 emisa de acelasi pârât, prin care i-a fost redus salariul brut de încadrare cu 25%, ca urmare a aplicarii dispozitiilor Legii nr.118/2010, tribunalul a constatat ca acesta prezinta aparari de fond, prin care sustine ca nu se justifica masurile de diminuare a salariilor bugetarilor în raport de argumentele prezentate în expunerea de motive, mai ales ca, în opinia sa, dispozitiile acestei legi contravin normelor legale comunitare invocate în actiune, care se aplica cu prioritate fata de cele interne, conform art.20 din Constitutia României.
Pâna la analizarea apararilor de fond, tribunalul a verificat conditiile de admisibilitate ale cererii în anulare, respectiv daca reclamantul a parcurs procedura de contestare a deciziei la conducatorul autoritatii publice executive, care este una prealabila si obligatorie, conform dispozitiilor art.34 alin.1 din Legea nr.330/2009, în vigoare la momentul emiterii dispozitiei de reducere a salariului, constatându-se ca nu a fost îndeplinita, situatie de fapt stabilita în baza actelor depuse la dosarul cauzei si a lamuririlor solicitate de instanta anterior închiderii dezbaterilor, când a respins solicitarea avocatului de a amâna cauza pentru a verifica daca exista si o astfel de dovada.
În conditiile în care cererea de probatorii a fost formulata la termenul de încuviintare a probelor, care pot fi suplimentate numai atunci când necesitatea administrarii probei rezulta din dezbateri si numai atunci când nu poate fi anticipata la momentul discutarii cererii de probatorii, tribunalul a retinut ca, în mod evident, în cazul de fata solicitarea reclamantului nu se încadreaza în ipoteza legala, deoarece aceasta dovada ar fi trebuit facuta în termen, când au fost depuse si celelalte doua cereri invocate pentru dovedirea respectarii dispozitiilor art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004, care nu sunt incidente situatiei de fapt.
În raport de aceasta situatie de fapt, stabilita în baza actelor depuse la dosar, tribunalul a constatat ca cererea reclamantului de anulare a dispozitiei nr.1956/22.07.2010, emisa de pârâtul Primarul municipiului Calarasi, nu este admisibila pentru simplul motiv ca nu s-a parcurs procedura prealabila obligatorie de contestare la autoritatea executiva care a luat unilateral masura de diminuare a salariului, în conditiile în care instanta are competente limitate doar la verificarea legalitatii deciziei emise în solutionarea contestatiei administrative de ordonatorul de credite/ conducatorul autoritatii publice al carui act administrativ de stabilire/ modificare/reducere a salariului este contestat.
Pe cale de consecinta, tribunalul nu a mai analizat pe fond apararile referitoare la legalitatea dispozitiei nr.1956/2010, pentru motivele aratate, retinând ca nu are competenta de a le analiza pe cale directa.
Referitor la drepturile speciale solicitate, tribunalul a constatat ca reclamantul a beneficiat de acordarea lor pe perioada indicata în actiune, plata fiind întrerupta din lipsa disponibilitatilor banesti, conform sustinerilor pârâtului Primarul municipiului Calarasi, facute prin întâmpinare si dovedite cu înscrisurile depuse la dosar, situatie de fapt care nu a fost contestata de reclamant.
În conditiile în care acesta invoca în dovedirea pretentiilor prevederile contractului colectiv de munca încheiat la nivel de unitate, prin care i-au fost recunoscute anumite drepturi salariale suplimentare, este evident ca si pârâtul s-a prevalat tot de dispozitiile acestuia, în cuprinsul caruia partile au înteles ca, la art.65, sa introduca o clauza de înlaturare neconditionata a obligatiei de plata a drepturilor acordate la art.18 alin.1-8.
Faptul ca pârâtul Municipiul Calarasi avea obligatia, prin autoritatile sale, sa prevada si sa includa în bugetul anual sumele necesare pentru plata drepturilor salariatilor, nu mai poate fi invocat în conditiile în care prin clauza inserata la art.65 este prevazuta o clauza exoneratoare de raspundere contractuala, iar pârâtul a invocat-o în beneficiul sau.
Împotriva sentintei pronuntate de Tribunalul Calarasi a declarat recurs reclamantul , solicitând ca prin hotarârea ce se va pronunta sa fie modificata în tot hotarârea atacata, iar pe fondul cauzei sa fie admisa actiunea si sa se dispuna obligarea pârâtilor la anularea dispozitiilor de imputare si sistarea retinerilor salariale privind sporul de dispozitiv acordat în perioada 1 aprilie 2008 – 31 iulie 2009, precum si la acordarea drepturilor speciale pentru mentinerea sanatatii în cuantum de 20 de lei pe zi lucratoare, conform art. 18 alin. 1 din Contractul Colectiv de Munca, si la plata diferentei dintre salariile cuvenite si salariile platite efectiv, în perioada 1 iulie – 31 decembrie 2010.
În motivarea recursului, s-au sustinut urmatoarele:
1. Cu privire la anularea Dispozitiilor nr.903/19.03.2010 si 2318/29.09.2010 si sistarea retinerilor salariale privind sporul de dispozitiv acordat în perioada 1 aprilie 2008 – 31 iulie 2009, s-a aratat ca sporul de dispozitiv a fost acordat în baza Dispozitiei Primarului Municipiului Calarasi nr.1962 din 15.04.2008, iar la data de 24 decembrie 2008 a fost încheiat Contractul Colectiv de Munca la nivelul Unitatii Administrativ Teritoriale a Municipiului Calarasi, contract înregistrat la Directia de Munca si Incluziune Sociala Calarasi sub nr.11/6/5.01.2009.
Chiar daca acordarea acestui spor de dispozitiv a fost prevazuta si în cuprinsul Contractului colectiv de munca, Dispozitia Primarului nr.1962 din 15.04.2008 este în vigoare, ea nu a fost revocata.
Conform prevederilor art.164 alin.2 din Codul Muncii, “Retinerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât daca datoria salariatului este scadenta, lichida si exigibila si a fost constatata ca atare printr-o hotarâre judecatoreasca definitiva si irevocabila.”
Se apreciaza ca Dispozitiile nr.903/19.03.2010 si 2318/29.09.2010 emise de pârâtul Primarul Municipiului Calarasi sunt contrare dispozitiilor legale, fiind astfel lovite de nulitate absoluta. Ca atare, acestea nu pot produce efecte juridice.
Este evident ca, în aceasta situatie sumele de bani retinute în temeiul acestor doua dispozitii de imputare trebuie restituite functionarului, deoarece poprirea s-a facut ilegal.
De altfel, în cuprinsul deciziilor Camerei de Conturi a judetului Calarasi s-a constatat doar ca sporul de dispozitiv a fost acordat nelegal, fara a fi mentionata vreo culpa a functionarilor publici.
În aceste conditii, este evident faptul ca nu sunt îndeplinite conditiile prevazute de dispozitiile art.998-999 din Codul Civil, astfel ca se poate pune problema de a discuta despre un prejudiciu produs de acestia cu vinovatie.
2. Cu privire la acordarea drepturilor speciale pentru mentinerea sanatatii în cuantum de 20 de lei pe zi lucratoare, s-a aratat ca în Contractul Colectiv de Munca, la art.18 alin.1, este prevazuta acordarea unor drepturi speciale pentru mentinerea sanatatii în cuantum de 20 de lei pe zi lucratoare.
Aceste drepturi nu au fost acordate decât în lunile ianuarie, aprilie, iunie, august, octombrie si decembrie 2009. În lunile februarie, martie, mai, iulie, septembrie, noiembrie 2009, respectiv în perioada ianuarie-noiembrie 2010 acest spor nu a fost acordat de catre angajator.
Cu toate ca în întâmpinare pârâtul Primarul Municipiului Calarasi a aratat ca motivul neacordarii acestor drepturi ar fi lipsa resurselor financiare, aceasta aparare nu a fost sustinuta de înscrisuri din care sa reiasa în mod indubitabil lipsa resurselor financiare.
3. Cu privire la plata diferentei dintre salariile cuvenite potrivit contractelor individuale de munca si actelor aditionale la acestea si salariile platite efectiv în perioada 1 iulie-31 decembrie 2010 ,s-a apreciat ca prin diminuarea unilaterala a salariilor cu 25%, prin Dispozitia Primarului Municipiului Calarasi nr.1956/22.07.2010, nu s-a facut în fapt o stabilire/modificare a salariilor în întelesul Legii nr.330/2009, atâta vreme cât în Carnetul de munca nu a fost operata aceasta modificare.
În aceste conditii, apreciaza ca angajatorul i-a cauzat un prejudiciu prin reducerea unilaterala a salariilor cu 25%, având în vedere ca salariul reprezinta un drept asupra caruia cele doua parti ale raportului juridic de munca au convenit si l-au prevazut în mod expres, în conformitate cu dispozitiile art.17 alin.2 si alin.3 din Codul muncii.
Considera ca reducerea unilaterala a salariului brut cu 25%, în temeiul dispozitiilor art.1 din Legea nr.118/2010 privind unele masuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, încalca prevederile Declaratiei Universale a Drepturilor Omului si pe cele ale art.1 alin.1 din Primul Protocol aditional la Conventia pentru Apararea drepturilor Omului si a libertatilor fundamentale, ratificata de România prin Legea nr.30/1994, care privesc protectia proprietatii.
Apreciaza ca, prin reducerea salariului cu 25% în baza Legii nr. 118/2010, au fost încalcate dispozitiile art.1 din Protocolul nr.1 si este îndreptatit sa i se restituie sumele de bani aferente acestui procent, retinute în mod nelegal.
Examinând motivele de recurs în raport de art.304 pct.9 si art.3041 Cod procedura civila, Curtea retine urmatoarele:
În ce priveste deciziile de imputare contestate, Curtea constata ca recurentul a indicat in cererea de recurs argumentele care justifica,în opinia sa, temeinicia cererii de chemare în judecata, fara a critica sub vreun aspect solutia instantei de respingere a cererii de anulare a deciziei nr.903/19.03.2010 ca prescrisa .
În acest context,fata de împrejurarea ca instanta de recurs nu a identificat din oficiu vreun motiv de recurs de ordine publica în privinta capatului de cerere privitor la anularea deciziei de imputare anterior mentionate, va mentine dispozitia tribunalului referitor la respingerea cererii ca prescrisa.
Tot astfel ,cat priveste dezlegarea instantei de fond asupra capatului de cerere având ca obiect anularea deciziei de imputare nr.2318/29.09.2010,Curtea opineaza ca este legala si temeinica.
În acest sens, se retine ca judicioasa opinia tribunalului potrivit cu care pentru recuperarea sumelor acordate cu titlul de spor de dispozitiv nu era necesara o hotarâre judecatoreasca definitiva si irevocabila, câta vreme dispozitiile speciale ale Legii nr.188/1999 privind Statutul functionarilor publici prevad fara echivoc, la art.85 alin.1, ca repararea pagubelor aduse autoritatii sau institutiei publice în situatia nerestituirii în termenul legal a sumelor ce s-au acordat necuvenit functionarului public se dispune prin emiterea de catre conducatorul autoritatii sau institutiei publice a unui ordin sau a unei dispozitii de imputare .
Alegatiile recurentului privitoare la lipsa vinovatiei functionarului public în producerea pagubei patrimoniului institutiei publice sunt irelevante, în speta nefiind incidente dispozitiile art.84 alin.1 lit.a din Legea 188/1999,ci cele ale art. art.84 alin.1 lit.b din acelasi act normativ .
Potrivit textului de lege anterior mentionat ,Raspunderea civila a functionarului public se angajeaza:
a) pentru pagubele produse cu vinovatie patrimoniului autoritatii sau institutiei publice în care functioneaza;
b) pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit;
Rezulta asadar ,ca pentru ipoteza în care functionarului public i-au fost acordate necuvenit anumite sume, intervenirea raspunderii civile nu este conditionata de vinovatia acestuia ,cum în mod eronat sustine recurentul.
Se retine ca în cauza Primarul Municipiului Calarasi a acordat functionarilor publici din primarie, inclusiv recurentului-reclamant, prin Dispozitia nr.1962/2008, o indemnizatie de dispozitiv lunara, în procent de 25%, în perioada anului 2008, mentionând drept temei juridic Legea nr.138/1999 si OMAI nr.496/2003.
Acordarea indemnizatia de dispozitiv,astfel cum aceasta a fost prevazuta de Legea nr.138/1999 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului militar din institutiile publice de aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala, precum si acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste institutii, este conditionata de împrejurarea ca personalul civil sa-si desfasoare activitatea intr-un dispozitiv cu caracter militar sau intr-una din institutiile si autoritatile prevazute in art.1 din Legea nr.138/1999.
Recurentul – reclamant, beneficiar al dispozitiei anterior mentionate, îsi desfasoara activitatea in cadrul Primariei municipiului Calarasi, organ al administratiei publice locale si nu din cadrul MAI, astfel ca Ordinul invocat nr. 496/2003 al Ministrului Administratiei si Internelor nu este incident în speta. Edificator în acest sens este si punctul VI al ordinului care precizeaza ca masurile de aplicare al ordinului vor fi luate de comandantii, sefii de unitati.
De altfel, si denumirea legii se refera in primul rând la personalul militar si la personalul civil dar din cadrul acelorasi unitati (a unitatilor militare), iar primaria nu se constituie ,evident,într-o unitate militara .
Un alt argument îl constituie chiar denumirea indemnizatiei, aceea de dispozitiv, care prin natura sa, nu poate fi acordata decât in cadrul institutiilor cu caracter militar, iar nu civil.
Alegatiile recurentului ,în sensul ca emiterea dispozitiei s-a facut în conformitate cu mentiunile din cuprinsul acordului colectiv de munca,sunt irelevante ,de vreme ce Legea 188/1999 privind Statutul functionarului public statueaza fara echivoc asupra masurilor ce pot face obiectul acordurilor colective cu sindicatele reprezentative,între acestea neregasindu-se si cele privind acordarea indemnizatiilor si sporurilor.
Semnificative în acest sens sunt dispozitiile art.72alin.1 din actul normativ anterior mentionat: (1) Autoritatile si institutiile publice pot încheia anual, în conditiile legii, acorduri cu sindicatele reprezentative ale functionarilor publici sau cu reprezentantii functionarilor publici, care sa cuprinda numai masuri referitoare la:
a) constituirea si folosirea fondurilor destinate îmbunatatirii conditiilor la locul de munca;
b) sanatatea si securitatea în munca;
c) programul zilnic de lucru;
d) perfectionarea profesionala;
e) alte masuri decât cele prevazute de lege, referitoare la protectia celor alesi în organele de conducere ale organizatiilor sindicale.
În raport cu cele expuse ,Curtea constata ca sumele acordate de primar din bugetul local, cu titlu de indemnizatie de dispozitiv, reprezinta sume încasate necuvenit de functionarul public din cadrul primariei, iar în conditiile in care nu au fost restituite benevol de catre acesta,in mod legal s-a emis decizia de imputare .
În ceea ce priveste acordarea drepturilor speciale pentru mentinerea sanatatii în cuantum de 20 de lei/zi lucratoare, Curtea retine ca ,potrivit contractului colectiv de munca invocat chiar de catre recurent, este mentionata în mod expres înlaturarea în mod unilateral a obligatiei de plata a acestui spor salarial în conditiile inexistentei disponibilitatilor banesti, situatie dovedita de înscrisurile depuse de Primaria Municipiului Calarasi.
Cu privire la diminuarea unilaterala a salariului cu 25%, prin Legea nr.118/2010, Curtea opineaza ca dispozitiile art.1 din Protocolul nr.1 aditional la Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor si Libertatilor Fundamentale nu pot fi interpretate în sensul restrângerii dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii etc.
Din perspectiva art.1 din primul Protocol aditional la C.E.D.O., jurisprudentei C.E.D.O., se constata ca salariul, în principiu, este o valoare patrimoniala care intra în câmpul de aplicare al art.1 din Protocolul nr.1.
Însa, diminuarea pentru o perioada determinata, viitoare, prin lege, a salariului personalului bugetar, nu poate fi apreciata ca o atingere adusa dreptului de proprietate, si nici a folosintei bunurilor, câta vreme, interesul general si imperativele legate de protectia drepturilor fundamentale ale individului au fost respectate, reducerea salariilor neputând fi tratata ca o privare de proprietate.
Pe de alta parte, C.E.D.O. face o distinctie esentiala între dreptul de a continua sa primesti în viitor un salariu într-un anumit cuantum si dreptul de a primi efectiv salariul câstigat pentru o perioada în care munca a fost prestata (a se vedea cauza Lelas c. Croatiei, Hotarârea din 20.05.2010, paragraf nr.58)
Astfel fiind, în cauza de fata, este pusa în discutie doar restrângerea temporara a exercitiului acestuia, aplicata nediscriminatoriu întregului personal bugetar.
In concluzie, Curtea retine ca, masura reducerii temporare a salariului personalului bugetar cu 25% nu aduce atingere substantei dreptului, intra în marja de apreciere a Statului, nu este o masura disproportionata în raport cu scopul urmarit si pastreaza justul echilibru între interesul general al colectivitatii si imperativele protectiei drepturilor fundamentale ale omului, asa încât, nu se poate retine o încalcare a art.1 din primul Protocol aditional la Conventie.
Pentru aceste considerente, în baza art.312 coroborat cu art.3041 Cod procedura civila, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
