Spor de dispozitiv pentru angajaţii administraţiei publice locale


Spor de dispozitiv pentru angajaţii administraţiei publice locale.

Prin sentinţa civilă nr. 167 din 12 februarie 2009, pronunţată de Tribunalul Mureş,  a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile aferente perioadei 1.08.2003 – 7.01.2006, iar pe fond a fost respinsă acţiunea civilă formulată de reclamanţii B.V. ş.a., ca nefondată.

Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti au declarat recurs reclamanţii, solicitând instanţei  modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul acordării, începând cu data de 08.01.2006, a indemnizaţiei de dispozitiv reglementată de Legea nr. 139/1999, în cuantum de 25% din salariul de bază, precum şi în continuare,  în conformitate cu prevederile Ordinului M.A.I. nr. 496 din 28.07.2003, cu obligarea la cheltuieli de judecată.

În considerentele recursului s-a susţinut că hotărârea instanţei de fond este nelegală fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor Ordinului M.A.I. nr. 496 din 28.07.2003. În acest sens reclamanţii au arătat că sporul de dispozitiv în procent de 25% din salariul de bază este reglementat de pct. 9.2 şi 31.1 din actul normativ mai sus arătat,  dispoziţii care stabilesc că, personalul civil din domeniul Administraţiei publice Locale este îndreptăţit la sporul de dispozitiv de 25%, prevăzut de Legea nr. 138/1999.

Reclamanţii au mai precizat că de indemnizaţia de dispozitiv beneficiază toţi angajaţii prefecturii judeţului Mureş, angajaţii detaşaţi din domeniul evidenţei informatizate a persoanei, personalul contractul din aparatul propriu al primarului din municipiul Târnăveni.

De asemenea, reclamanţii au făcut trimitere la dispoziţiile Ordinului ministrului de interne nr. 275/2002, modificat prin Ordinul MAI nr. 496/28.07.2003, potrivit cărora, personalul civil, funcţionari publici şi personal contractual, care funcţionează în subordinea M.A.I., beneficiază pe lângă salariul de bază de o serie de sporuri şi indemnizaţii.

În opinia reclamanţilor, din analiza punctului 9.2 din Ordinul nr. 496/2003, rezultă că indemnizaţia de dispozitiv se acordă şi personalului care îşi desfăşoară activitatea în domeniul administraţiei publice. Acest act normativ de lege trebuie interpretat şi în coroborare cu prevederile art. 13 şi 47 din Legea 138/1999.

Intimatul pârât Primăria municipiului Târnăveni nu a formulat întâmpinare.

Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor invocate,  dar şi din oficiu, în conformitate cu art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, Curtea reţine că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Reclamanţii sunt angajaţi ai Municipiului Târnăveni, având potrivit fişei postului depusă la dosarul de fond atribuţii diferite exercitate atât în cadrul aparatului propriu al primarului cât şi în serviciile auxiliare.

Conform prevederilor art. 15 lit. c din O.U.G. nr. 24/2007, privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale, denumirea Administraţiei şi Internelor se înlocuieşte Ministerul Internelor şi Reformei Administrative.

Prin O.U.G. nr. 63/2003, s-a aprobat organizarea şi funcţionarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, prin comasarea Ministerului Administraţiei Publice cu Ministerul de Interne. La art. 1 alin. 2 din acest text de lege, se prevăd printre atribuţiile noului minister cele legate de evidenţa informatizată a persoanei.

În conformitate cu prevederile art. 9 alin. 4 din O.U.G. nr. 63/2003, Ministerul Internelor şi reformei Administrative, emite ordine şi instrucţiuni. Prin Ordinul ministrului intern şi reformei administrative nr. 496/2003, s-a modificat Ordinul nr. 275/2002, referitor la aplicarea prevederilor legale în domeniul salarizării personalului miliar şi civil din ministerul de interne, şi astfel, la pct. 9.2, din acest ordin se precizează că  indemnizaţia de dispozitiv  se acordă şi personalului civil care îşi desfăşoară activitatea în domeniul administraţiei publice.

În consecinţă, personalul contractual din cadrul Administraţiei Publice Locale Târnăveni, care îşi desfăşoară activitatea în domeniul administraţiei publice sunt îndreptăţite la sporul de dispozitiv.

Aşa cum s-a arătat mai sus, toţi reclamanţii sunt angajaţi ai administraţiei publice locale Târnăveni, însă nu toţi îşi desfăşoară activitatea în cadrul administraţiei publice locale.

Din fişa postului depusă pentru fiecare reclamant în parte în dosarul de fond al cauzei, se observă faptul că, majoritatea reclamanţilor îşi desfăşoară activitatea în cadrul unor servicii auxiliare, cum ar fi sera, serviciul de întreţinere a drumurilor, în sectorul de întreţinere şi reparaţii a domeniului public, la casa de cultură, doar reclamanţii R. – C. Simona, S. A.-M., S. I. C., D. Z., G. I. A., O. A., C. L., B. L. şi P. A., lucrează efectiv în cadrul administraţiei publice locale.

Ordinul la care reclamanţii au făcut trimitere şi în special dispoziţiile cuprinse în pct. 9.2, arată în mod clar dubla condiţionare pentru a putea fi acordat acest spor de dispozitiv, să fie angajat în cadrul administraţiei publice şi să lucreze efectiv în cadrul acestei administraţii.

Ceilalţi reclamanţi nu îndeplinesc această dublă condiţionare, şi prin urmare, acţiunea lor nu este fondată.

Pentru aceste motive, Curtea a admis recursul şi a modificat în parte hotărârea atacată, în sensul că a admis doar acţiunea civilă formulată de reclamanţii O. C. A, C. G. L., R. – C.S., S.A.-M., S. I.C., G. I. A., D. Z., B. L. şi P. A.