8. Spor salarial (pentru condiţii de munca deosebit de periculoase), solicitat de funcţionarii publici din Administraţia Naţională a Penitenciarelor în temeiul disp. art. 8 din H.G. nr. 281 /1993.
Contencios administrativ. Dreptul funcţiei publice.
Legea 138/199 – art. 34 alin 1 lit. (a)
Legea nr. 293/2004
H.G. nr.291/1993
Art. 8 alin 1 lit. (a) Ordin M.J. nr. 945/C/2003
Funcţionarii din cadrul A.N.P., ce au desfăşurat activitatea in condiţiile prev. de H.G. nr. 281/1993 au dreptul la acordarea sporului de 50 – 100% din salariu, iar neplata acestui spor nu poate fi justificata prin lipsa fondurilor disponibile, faţă de prevederile Codului Muncii, care impun plata cu prioritate a drepturilor salariale.
Curtea de Apel Bacău – Secţia comercială,
de contencios administrativ şi fiscal
Decizia nr. 721 din 23 octombrie 2008.
Prin sentinţa civilă nr. 213/03 aprilie 2008, pronunţată de Tribunalul Bacău – Secţia Comercială şi de contencios Administrativ în dosarul nr. 5590/110/2007, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul – Sindicatul Liber al Funcţionarilor din Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranţă Bacău – pentru membrii săi: B. M., G F .ş.a. în contradictoriu cu pârâta A.N.P în sensul că a fost obligat pârâta să plătească reclamanţilor sporurile prevăzute de anexa 1.1 la Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 945/C/2003 (spor T.B.G), pentru perioada 2004 – 2006, reactualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Reclamanţii, membri ai Sindicatului Liber al Funcţionarilor din P.RJV1.S. Bacău, au beneficiat începând cu luna septemb.2003 de sporul pentru condiţii deosebite de muncă, de 100% şi 75%.
Printr-un Ordin emis la 30.08.2004 s-a dispus sistarea plăţii sporului T.B.C pentru toţi salariaţii din cadrul penitenciarului încălcându-se prevederile Legii 293/2004 şi ale 438/1999 precum şi cele ale Ordinului Ministerului Justiţiei nr.945/C/2003, Anexa 1.1.
Pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor, deşi recunoaşte pretenţiile formulate împotriva sa, refuză nejustificat acordarea acestor sporuri.
Faţă de aceste considerente, instanţa a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor să plătească reclamanţilor sporul prevăzut de anexa 1.1. a Ordinului Ministerului Justiţiei nr.945/C/2005 pentru perioada 2004 – 2006 reactualizat cu indicele de inflaţie.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta – Administraţia Naţională a Penitenciarelor, care a criticat soluţia instanţei de fond sub următoarele aspecte:
– în mod greşit s-a respins excepţia prematurităţii acţiunii, având în vedere neîndeplinirea – de către reclamanţi – a procedurii prealabile prevăzute de art. 7 alin. (1) din legea 554/2004;
– pe fond, soluţia este nelegală, având în vedere dispoziţiile art. 69 din Legea 138/1999 şi lipsa fondurilor disponibile pentru plata sporului solicitat, precum şi dispoziţiile art. 4 şi 7 din ANEXA nr.. 1 A O.M.J. nr. 945/2003;
– nu s-au avut în vedere dispoziţiile art. 1082 Cod civil, în raport de care pârâta nu putea fi obligată la plata sumelor actualizate în funcţie de indicele de inflaţie.
Intimata – reclamantă B. M. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, arătând că faţă de obiectul cererii de chemare în judecată (plata unor drepturi salariale), nu era necesară procedura prealabilă, iar pe fond s-a făcut dovada că reclamanţii au lucrat în condiţii periculoase sau vătămătoare, ceea ce justifică acordarea sporului solicitat.
În susţinerea poziţiei lor, părţile au depus la dosar acte.
Analizând sentinţa recurată sub aspectul criticilor formulate, în raport de actele depuse la dosar şi de dispoziţiile legale incidente, curtea constată nefondat recursul, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
În ce priveşte excepţia prematurităţii acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea 554/2004, curtea reţine că aceste dispoziţii legale nu au incidenţă în speţa de faţă, deoarece reclamanţii au solicitat prin acţiune acordarea unor drepturi salariale prevăzute de lege şi neacordate, fără a ataca un act administrativ pentru care să fie obligatorie procedura prealabilă.
Art. 109 din Legea 188/1999 face trimitere doar la competenţa instanţei de contencios administrativ în asemenea cauze, fără a face referire la incidenţa dispoziţiilor Legii 554/2004 (aşa cum se face la art. 106 din lege – unde, pentru atacarea actelor administrative prin care s-a decis încetarea raportului de serviciu, funcţionarul public se adresează instanţei “în condiţiile şi termenele prevăzute de Legea 554/2004”).
Pe fondul cauzei, soluţia de admitere a acţiunii este temeinică şi legală, curtea reţinând, pe lângă argumentele instanţei de fond, următoarele aspecte :
Pentru perioada supusă analizei (septembrie 2004 – aprilie 2006), drepturile salariale cuvenite reclamanţilor sunt reglementate de următoarele acte normative: Legea 293/2004 privind statutul funcţionarilor publici cu statutul special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (art. 34 alin. (1) lit. (a), Legea 138/1999, HG. 281/1993 (art. 8 al. (1) lit. a) şi Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 945/C/2003 – prin care se aprobă Regulamentul de acordare a sporului prevăzut de art. 8 lit. (1) din HG. nr. 281/1993.
Intimaţii – reclamanţi îndeplinesc condiţiile legale pentru a beneficia de sporul pentru condiţii deosebit de periculoase, prevăzute de art. 8 din HG. nr. 281/1993, aspect care – de altfel – nu este contestat de recurentă.
De asemenea, nu poate fi contestat faptul că în perioada septembrie 2004 – aprilie 2006, intimaţii – reclamanţi au prestat activităţi în acele condiţii vătămătoare sau periculoase, care justifică acordarea sporului, aspect dovedit cu Buletinul de determinare prin expertizare a locului de muncă nr. 150/11 noiembrie 2003, nota de constatare nr. 170/09 decembrie 2005, extras din Decizia zilnică pe unitate nr.84/02 mai 2006 şi procesul – verbal din 28 aprilie 2006 (acte depuse la filele 21-24 dosar recurs).
Recurenta justifică neplata sporului prin lipsa fondurilor disponibile, invocând – în acest sens – dispoziţiile art. 69 din Legea 138/1999, care prevăd că acordarea drepturilor băneşti se face “în limita fondurilor bugetare aprobate anual ministerelor şi instituţiilor centrale”, precum şi dispoziţiile art. 4 din O.M.J. nr. 945/C/2003.
Această justificare nu poate fi primită, întrucât dispoziţiile citate nu fac decât să reia o regulă de principiu în materia cheltuielilor bugetare, şi anume că nici o cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonată şi plătită dacă nu există acoperire bugetară.
Cum potrivit art. 156 din Codul muncii drepturile salariale se achită cu prioritate, înaintea altor obligaţii băneşti, atâta vreme cât intimaţii – reclamanţi au prestat activitate în condiţii care justifică acordarea sporului, aspectele de ordin administrativ sau financiar invocate de angajator nu pot afecta existenţa sau cuantumul drepturilor salariale prevăzute imperativ de lege.
În ceea ce priveşte actualizarea sumelor acordate în funcţie de inflaţie, curtea constată că în acest mod se creează o situaţie achitabilă pentru intimaţii – reclamanţi care trebuie să beneficieze de sumele reţinute în mod nelegal, la valoarea actuală.
Nu se poate reţine incidenţa art. 1088 Cod civil, întrucât dreptul reclamanţilor la sumele solicitate exista, fiind prevăzute de lege, iar prin hotărâre nu s-a stabilit, ci s-a constatat existenţa acestui drept, fiind obligat angajatorul la acordarea sumelor cuvenite şi neacordate.
De asemenea, nu se poate reţine buna – credinţă a angajatorului, în sensul prevăzut de art. 1082 Cod civil, faţă de argumentele prezentate anterior cu privire la fondul cauzei.
Faţă de considerentele expuse, constatând că motivele de recurs sunt neîntemeiate, în raport de dispoziţiile art. 312 al. 1 Cod procedură civilă, curtea a respins recursul ca nefondat.
