Bonusul solicitat în numele membrilor de sindicat nu este un drept de natură salarială, în sensul prevederilor art. 160 din Codul muncii, fiind un adaos salarial ce se constituie dintr-o majorare a salariului de bază printr-o sumă determinată – de 650 lei brut – şi care se adaugă drepturilor salariale cuvenite în ultima lună a anului, formând astfel venitul salarial lunar, guvernat de prevederile art. 55 alin. 1 din Codul fiscal.
Societatea pârâtă era obligată să acorde în mod necondiţionat salariaţilor transferaţi (membri ai sindicatului reclamant) cel puţin acelaşi cuantum al majorării salariale, pe care l-a acordat şi cedenta salariaţilor proprii.
Legea nr. 62/2011: art. 153;
Codul muncii: art. 160.
Prin sentinţa civilă nr. xxx Tribunalul Mureş a respins acţiunea civilă formulată de reclamantul Sindicatul Alternativa 2002 A., în numele şi pe seama membrilor de sindicat, în contradictoriu cu pârâta S.C. T. S.A. Bucureşti.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut că prin cererea înregistrată la data de 07.05.2015 reclamantul, pentru membrii de sindicat indicaţi în tabelul din cererea introductivă a solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. T. S.A., obligarea acesteia la plata către fiecare membru de sindicat a bonusului individual anual în valoare de 650 lei brut, cu cheltuieli de judecată.
Pe fondul cauzei, după analizarea actelor şi lucrărilor dosarului, prima instanţă a reţinut că între S.C. A. S.A. şi pârâta S.C. T. S.A. s-a încheiat un contract de cesiune prin care prima, în calitate de cedent, a transferat către cea de-a doua, în calitate de cesionar, un anumit tip de activitate de mentenanţă, începând cu data de 01.01.2014.
Între cesionar şi sindicatul reclamant s-a stipulat că, salariaţilor cesionaţi (membrii de sindicat reprezentaţi de reclamant), li se va aplica în principiu contractul de muncă încheiat la nivelul S.C. A. S.A. pentru anul 2014, până la expirarea acestuia şi că în primul an al contractului ce urmează a fi semnat (în anul 2014) cesionarii vor acorda salariaţilor transferaţi cel puţin acelaşi cuantum al majorărilor salariale pe care îl va acorda A. S.A. salariaţilor proprii.
Prima instanţă a apreciat că obligaţia de plată a acestui bonus a fost asumată de pârâtă, ea depinzând însă de îndeplinirea unor condiţii ulterioare realizării transferului. Condiţiile suspensive sub care apărea stipulată acordarea bonusului deveneau relevante în privinţa executării sale, dar nu în privinţa asumării obligaţiei de către cesionar. Ceea ce se transmite sunt exclusiv drepturile şi obligaţiile din CCM, respectiv efectele favorabile pentru salariat care urmează să se producă în continuare pentru salariaţii cedaţi, chiar şi atunci când aceştia nu se vor mai afla sub CCM al unităţii cedente.
Interpretarea reclamantului, potrivit cărora între părţi a intervenit o novaţie s-a considerat de către prima instanţă că nu au nici un temei legal şi nu prezintă interes pentru că în cazul novaţiei obligaţia veche se stinge iar o astfel de susţinere este contrară Legii nr. 67/2006, care stabileşte în mod expres efectele produse de un transfer de întreprindere şi urmăreşte eludarea verificării îndeplinirii condiţiilor stipulate de art. 70 pct. 2 din CCM.
S-a apreciat că pârâta şi-a asumat această obligaţie în condiţiile prevăzute de actul care o conţinea.
S-a mai arătat că în privinţa îndeplinirii condiţiilor stipulate de art. 70 pct. 2 din CCM, rezultă că prima viza profitul net de cel puţin 30 milioane USD iar cea de-a doua se referea la conduita angajatului, lipsa nejustificată de la locul de muncă. Prima condiţie nu a fost îndeplinită iar faţă de cea de-a doua condiţie nu s-au ridicat obiecţiuni de către pârâtă. Prima instanţă a făcut o distincţie, în sensul că dacă prima condiţie nu este îndeplinită, aceea a realizării unui profit minim, nu mai interesează dacă acest bonus a fost sau nu acordat la nivelul cedentului, din perspectiva obligaţiei asumate de cesionar. Şi art. 5 din lege este în acelaşi sens, respectiv sunt în sarcina cesionarului acele obligaţii, care decurg din contractele individuale de muncă şi din contractul colectiv de muncă aplicabil, existente la data transferului, nu cele născute ulterior transferului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii apelate, în temeiul art. 480 alin. 2 teza a II-a din Codul de Procedură Civilă, în sensul admiterii acţiunii introductive, cu cheltuieli de judecată pentru ambele grade de jurisdicţie.
În motivarea apelului a arătat că hotărârea apelată este netemeinică şi nelegală, întrucât prima instanţă a analizat superficial condiţia îndeplinirii obţinerii profitului de către S.C. A. S.A., bazându-se exclusiv pe o adresă depusă la ultimul termen de judecată şi necomunicată cu reclamantul, care emană de la societatea cedentă.
Din situaţia financiară pentru anul 2014 a S.C. A. S.A., publicată pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, rezultă că la data de 21.12.2014 aceasta avea un profit net de 122.830,185 lei, adică 33.377.767,663 USD. Această societate a acordat bonusul, începând cu luna februarie 2015, potrivit Procesului-verbal nr. 2/21.01.2015 încheiat între S.C. A. S.A. şi Sindicatul Alternativa 2002 A. şi fluturaşului de salariu al unui angajat al cedentei.
A apreciat reclamantul că cele două condiţii sunt îndeplinite iar obligaţia de acordare a bonusului este evidentă din mai multe motive: Protocolul nr. 509 din 29.01.2014 se supune prevederilor art. 153 din Legea nr. 62/2011 iar prin acest protocol pârâta s-a obligat la acordarea mai multor drepturi de natură salarială către reclamanţi iar acest protocol reprezintă legea părţilor, potrivit art. 153 din Legea nr. 62/2011. Pârâta a acordat toate celelalte majorări salariale prevăzute de CCM A., cu excepţia acestui bonus.
Apelantul a arătat că, în interpretarea noţiunii de majorare salarială, trebuie avută în vedere noţiunea de drepturi salariale, respectiv de venituri de natură salarială, indicând prevederile art. 160 din Codul Muncii, ale art. 55 alin. 1 din Codul Fiscal, art. 1 din Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 95/1949 şi explicitând înţelesul noţiunii de salariu de bază, indemnizaţii, sporuri şi adaosuri, concluzionând că, indiferent de denumirea sau izvorul său, atât timp cât se obţine în temeiul unor raporturi de muncă, constituie venit de natură salarială.
În altă ordine de idei, apelantul a arătat că aplicabilitatea CCM A. valabil la data transferului pentru salariaţii în cauză, vine în concordanţă cu prevederile art. 173 alin. 2 din Codul Muncii şi cu cele ale art. 5 alin. 1 din Legea nr. 67/2006 iar bonusul pe care pârâta s-a obligat în mod legal să îl acorde în temeiul CCM este un drept de natură salarială.
În drept, şi-a întemeiat apelul pe dispoziţiile art. 466 şi urm. Codul de Procedură Civilă precum şi pe dispoziţiile tuturor actelor normative indicate în apelul promovat.
A anexat memoriului de apel, în probaţiune, extras de pe site-ul M.F.P., proces-verbal nr. 3/21.01.2015, fluturaş de salariu (filele 9-12).
Intimata S.C. T. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului formulat, apreciind că, în conformitate cu probatoriul administrat în cauză, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.
Se mai arată că faptul că apelantul ia în calcul pentru determinarea valorii în USD a profitului A. S.A. cursul de la data de 31.12.2014 este nerelevant, deoarece apelantul nu menţionează care este temeiul legal al stabilirii cursului lei/USD pentru determinarea valorii profitului, alegând o dată arbitrară de natură a-i susţine interesele iar până la data adunării generale nu se poate vorbi de o valoare certă a profitului net, conform art. 111 alin. 2 din Legea nr. 312/1990. În susţinerea acestui argument indică adresa nr. 4200/04.11.2015 emisă de A. S.A., care menţionează că profitul societăţii a fost aprobat conform legii odată cu situaţiile financiare anuale la data de 23.04.2015 – data când a avut loc Adunarea generală ordinară, rezultând un profit net de 29.847.925,26 USD.
În drept, a invocat Legea nr. 31/1990.
Examinând apelul dedus judecăţii, prin raportare la motivele invocate şi în limitele efectului devolutiv al căii de atac, reglementat de art. 476 – 478 din Codul de procedură civilă, Curtea a reţinut următoarele:
Membrii de sindicat reprezentaţi în cauză de reclamantul Sindicatul Alternativa 2002 A. sunt foşti angajaţi ai S.C. A. S.A., preluaţi de către pârâta S.C. T. S.A. Bucureşti, în urma transferului de întreprindere, iar potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. 1 şi art. 9 alin. 1 din Legea nr. 67/2006, respectiv art. 173 alin. 2 din Codul muncii, drepturile şi obligaţiile cedentului, care decurg din contractele individuale de muncă şi din contractul colectiv de muncă aplicabil, existente la data transferului, vor fi transferate integral cesionarului, care are obligaţia respectării prevederilor contractului colectiv de muncă aplicabil la data transferului, până la data rezilierii sau expirării acestuia.
În urma procedurii legale a transferului de întreprindere, a avut loc o novaţie subiectivă în CCM, în sensul că toate referirile la cedenta S.C. A. S.A. au fost înlocuite cu noul subiect de drept, cesionara pârâtă S.C. T. S.A., care a preluat calitatea de parte contractantă – angajator.
Prin urmare, în virtutea prevederilor legale evocate, apelanta-pârâtă a preluat şi toate obligaţiile cedentei ce decurg din Contractul colectiv de muncă nr. 3/07.01.2014, inclusiv pe cele ale art. 70 pct. 2 din contract, referitoare la acordarea bonusului individual pentru anul 2014, în valoare de 650 lei brut/persoană.
În plus, sindicatul reclamant şi societatea pârâtă au încheiat un acord separat, respectiv Protocolul nr. 2572/29.04.2014, care are forţă obligatorie în raport de prevederile art. 153 din Legea nr. 62/2011, iar prin cele stabilite la art. 2 din respectiva convenţie pârâta şi-a asumat obligaţia de a acorda salariaţilor transferaţi, pe durata Contractului colectiv de muncă nr. 3/07.01.2014, cel puţin acelaşi cuantum al majorărilor salariale pe care îl va acorda A. S.A. salariaţilor proprii, obligaţie care fiind liber asumată de către pârâtă nu este condiţionată de nivelul profitului net obţinut de aceasta, motiv pentru care Curtea va constata că în mod neîntemeiat prima instanţă a respins acţiunea civilă formulată, datorită neîndeplinirii uneia dintre condiţiile de acordare a bonusului în discuţie, prevăzută de art. 70 pct. 2 din contractul colectiv de muncă amintit (realizarea unui profit net de cel puţin 30 milioane USD).
În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia bonusul în discuţie nu ar avea natura unei majorări salariale, se a constatat că nici aceasta nu putea fi reţinută de către prima instanţă şi nici de către pârâtă ca şi apărare de fond, întrucât acordarea respectivului drept este reglementată prin Contractul colectiv de muncă nr. 3/07.01.2014 în cuprinsul Capitolului VI – „Plata salariilor şi a altor drepturi de natură salarială”, iar prin prevederile art. 70 – 71 din capitolul menţionat se instituie, pe lângă bonusul anual în valoare de 650 lei brut/persoană, şi alte categorii de majorări salariale, respectiv: o sumă brută de 75 lei lunar, introdusă în salariul brut de bază începând cu 1 ianuarie 2014 al tuturor salariaţilor cu contract de muncă valabil la data de 31.12.2013 (art. 70 pct. 1), premii băneşti în cuantum de un salariu minim brut pe economie la data plăţii, cu ocazia sărbătorilor de Crăciun, Paşti, Ziua chimistului şi la plecarea în concediu de odihnă de minim 5 zile lucrătoare (art. 70 pct. 3) şi introducerea sporului de toxicitate în salariul de bază (art. 71).
Din această perspectivă, Curtea a constatat că în mod nelegal s-a apreciat de către prima instanţă că bonusul solicitat în numele membrilor de sindicat nu este un drept de natură salarială, în sensul prevederilor art. 160 din Codul muncii, fiind un adaos salarial ce se constituie dintr-o majorare a salariului de bază printr-o sumă determinată – de 650 lei brut – şi care se adaugă drepturilor salariale cuvenite în ultima lună a anului, formând astfel venitul salarial lunar, guvernat de prevederile art. 55 alin. 1 din Codul fiscal.
Prin urmare, în raport de prevederile art. 2 din Protocolul nr. 509/29.04.2014, se a constatat că societatea pârâtă era obligată să acorde în mod necondiţionat salariaţilor transferaţi (membri ai sindicatului reclamant) cel puţin acelaşi cuantum al majorării salariale de 650 lei brut la sfârşitul anului 2014, pe care l-a acordat şi cedenta S.C. A. S.A. salariaţilor proprii.
Susţinerile pârâtei în sensul că S.C. A. S.A. nu a acordat propriilor angajaţi bonusul solicitat de membrii de sindicat reprezentaţi de reclamant sunt nefondate, având în vedere că din înscrisurile depuse de reclamant rezultă contrariul. Astfel din procesul verbal nr. 3 din 21.01.2015, încheiat cu ocazia negocierii contractului individual de muncă la nivelul A. SA (fila 11 dosar apel) reiese că în cadrul întâlnirii din data menţionată, conducerea societăţii a comunicat comisiei de negociere că în cursul lunii ianuarie 2015 va acorda prima prevăzută de art. 70 alin. 2 din contractul colectiv de muncă, iar din fluturaşul de salariu pe luna februarie al unui angajat al A. SA de la Laboratorul NPK (fila 12 dosar apel) rezultă că pe lângă celelalte drepturi salariale acestuia i s-a plătit şi suma de 650 lei, cu titlu de primă.
Având în vedere considerentele anterior expuse, Curtea a constatat că criticile aduse hotărârii primei instanţe prin apelul dedus judecăţii sunt întemeiate, apreciind că prima instanţă a pronunţat sentinţa apelată cu încălcarea dispoziţiilor legale aplicabile, astfel că, potrivit dispoziţiilor art. 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă, apelul reclamantului urmează a fi admis, cu consecinţa schimbării în tot a hotărârii atacată, în sensul admiterii acţiunii formulate de reclamant şi obligării pârâtei la acordarea, în favoarea fiecăruia dintre membrii de sindicat, reprezentaţi de reclamant, a câte unui bonus individual în valoare de 650 lei brut, aferent anului 2014.
În temeiul dispoziţiilor art.453 Cod procedură civilă, pârâta va fi obligată la plata în favoarea reclamantului a sumei de 3.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanţă şi apel, constând în onorariu avocaţial.
