Acţiune în constatare nulitate dizolvare societate – comentariu
Prin acţiunea introdusă de SC A. SA au fost chemate în judecată SC S.T. SRL, SC T. SRL, SC F. SRL şi SC AD SRL pentru ca prin hotărâre judecătorească să se constate nulitatea divizării SC A. SA.
S-a motivat că în 23.02.2006 Adunarea Generală Extraordinară a SC A SA a aprobat divizarea societăţii şi transmiterea patrimoniului pârâţilor din prezenta acţiune.
S-a susţinut că a fost împuternicit să comunice la registrul Comerţului menţiunile cu privire la aprobarea divizării numitul BT administratorul reclamantei dar că această comunicare s-a făcut în baza unui extras al acestei hotărâri care nu reproduce cu fidelitate hotărârea.
S-a depus la dosar Hotărârea nr.49/23.02.2006 prin care Adunarea Generală a SC A SA a hotărât aprobarea divizării, transmiţându-se o parte din activul net la SC ST SRL, SC F SRL, SC T SRL şi SC AD SRL, iar activul rămas la reclamantă, s-a diminuat corespunzător, ca urmare a transferurilor respective, reducându-se capitalul social al reclamantei prin anularea unui număr de acţiuni nominale.
Prin întâmpinare pârâta SC ST SRL a solicitat respingerea acţiunii în constatare nulitate a divizării SC A SA, arătând că acţiunea este tardivă şi inadmisibilă. Tardivă este pentru că a trecut termenul în care putea fi invocată cererea iar inadmisibilă este pentru că după parcurgerea tuturor etapelor divizării – societăţile pârâte ce au preluat părţi din activul reclamantei, au ajuns în situaţia în care activele preluate efectiv şi-au pierdut individualitatea în patrimoniul fiecărei societăţi, făcând corp comun cu restul patrimoniului acestora.
Prin concluzii scrise şi verbal în faţa instanţei, s-a arătat de reclamantă că acţiunea nu este tardivă deoarece divizarea nu a devenit efectivă. De asemenea a arătat că nu este nici inadmisibilă. Faţă de faptul că ultima Adunare Extraordinară a SC A. SA (reclamanta) a avut loc în data de 23.02.2006, când s-a aprobat divizarea, pentru ca această hotărâre să îşi poată produce efectele în conformitate cu legea în vigoare la momentul aprobării sale, se va avea în vedere Legea 31/1990 – a societăţilor comerciale, aşa cum era în vigoare la momentul din 23.02.2006.
Fiind pusă în discuţie această problemă, reclamanta a cerut să fie avute în vedere dispoziţiile actuale(de la momentul soluţionării litigiului) a art.249 şi 251 aşa cum au fost modificate prin Legea 441/2006 deoarece aceste dispoziţii sunt de procedură şi sunt de imediată aplicare.
Instanţa a admis solicitarea reclamantei reţinând că potrivit art.251 din Legea 31/1990 aşa cum a fost modificată prin Legea 441/2006 nulitatea unei fuziuni sau a unei divizări poate fi declarată numai prin hotărâre judecătorească, dar că procedurile de anulare a divizării pot fi iniţiate numai în termenul de 6 luni de la data când divizarea a devenit efectivă. Potrivit art.249 din aceeaşi lege divizarea produce efecte de la data înregistrării hotărârii ultimei adunări generale a acţionarilor care a aprobat operaţiunea.
Cum Hotărârea Adunării generale aprobative, sub forma actului adiţional la statutul societăţilor în discuţie s-a publicat în Monitorul oficial partea a IV-a nr.1849/14.06.2006, când deci divizarea a devenit efectivă, acţiunea se putea face în 6 luni de la momentul publicării şi nu după termenul de 6 luni. Prin urmare termenul de introducere a acţiunii expira în 14.12.2006, iar acţiunea a fost introdusă la instanţă în 22.12.2006, deci în afara termenului legal.
Cu privire la nulitatea divizării, fuziunii, această instituţie specială a Legii 31/1990 a fost introdusă de legiuitor prin Legea 441/2006, înainte de această modificare ea neexistând. În această situaţie, dacă s-ar fi pus problema anulării divizării – fuziunii, înainte de această modificare ea ar fi putut fi rezolvată pe baza principiilor generale s-ar fi stabilit felul nulităţii, absolută, relativă, s-ar fi stabilit dacă e vorba de un act juridic în sens de negotium sau de un ansamblu de fapte şi acte juridice, situaţie în care, în lipsa unor dispoziţii exprese, soluţia ar fi fost mai mult lăsată la latitudinea judecătorului. Astfel partea nemulţumită ar fi putut să facă o acţiune în anulare a Hotărârii Adunării Generale, fie cea care a hotărât dizolvare, fie cea care a aprobat dizolvarea etc., şi pe cale de consecinţă dacă s-ar fi anulat Hotărârea, aceasta ar fi avut consecinţe cu privire la operaţiunea divizării înţeleasă ca un ansamblu de acte şi fapte juridice comerciale. Se observă o perfecţionare a legii, prin această fericită modificare, reuşindu-se a se tranşa mult mai uşor litigiile ce privesc fuziunea sau divizarea societăţilor comerciale şi remedierea cu celeritate a eventualelor greşeli apărute în derularea acestor proceduri.
