Acţiune în răspundere, întemeiată pe dispoziţiile art. 138 din legea nr. 85/2006. Calitate procesuală pasivă.
Potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, în acţiunile de atragere a răspunderii, au calitate procesuală pasivă membrii organelor de conducere din cadrul societăţii, indiferent dacă la data deschiderii procedurii insolvenţei aceştia erau în funcţie sau nu. Cesiunea părţilor sociale după înregistrarea acţiunii de deschidere a procedurii insolvenţei nu constituie o cauză de exonerare a răspunderii în condiţiile în care faptele care au generat insolvenţa societăţii s-au petrecut în timpul mandatului său.
Potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, în acţiunile de atragere a răspunderii, au calitate procesuală pasivă membrii organelor de conducere din cadrul societăţii, indiferent dacă la data deschiderii procedurii insolvenţei aceştia erau în funcţie sau nu. Cesiunea părţilor sociale după înregistrarea acţiunii de deschidere a procedurii insolvenţei nu constituie o cauză de exonerare a răspunderii în condiţiile în care faptele care au generat insolvenţa societăţii s-au petrecut în timpul mandatului său.
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Braşov în cadrul procedurii insolvenţei S.C. „M.M.” S.R.L., reclamanta S.C. „E.H.” S.A., în calitate de creditoare, a solicitat atragerea răspunderii personale a pârâţilor M.A.C. şi G.M., în calitate de administratori sociali ai debitoarei, pentru suma de 4.691.667.690 ROL, reprezentând creanţa garantată a reclamantei.
Judecătorul-sindic, prin sentinţa nr. 200/12.03.2008, a respins acţiunea, reţinându-se în esenţă, că din probatoriul administrat, respectiv expertiza contabilă, înscrisuri şi audierea unui martor nu rezultă îndeplinirea condiţiilor pentru antrenarea răspunderii întemeiate pe dispoziţiile art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
În perioada în care au fost administratorii societăţii debitoare pârâţii şi-au îndeplinit obligaţia de a ţine contabilitatea societăţii iar la data de 18.01.2005 au cedat părţile sociale deţinute la societatea debitoare către cesionarul O.I.F., care a preluat şi funcţia de administrator al societăţii şi a preluat toate bunurile şi documentele acesteia. Obligaţia de a înregistra bilanţul contabil aferent la 31.12.2004 revenea administratorului care a îndeplinit această funcţie la expirarea primului trimestru al anului 2005.
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta, solicitând modificarea în tot a acesteia, în sensul admiterii acţiunii.
Recurenta susţine că hotărârea atacată este netemeinică şi nelegală, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
În esenţă, criticile pe care recurenta i le aduce sentinţei sunt următoarele:
I. Ignorarea dispoziţiilor art. 10 alin. 1 din Legea nr. 82/1991 şi ale art. 201 din Legea nr. 31/1990.
Raportat la aceste texte de lege, persoanele cărora le revenea obligaţia de a organiza şi conduce contabilitatea societăţii şi de a întocmi situaţiile financiare anuale, inclusiv cea aferentă anului 2004, erau foştii administratori, M.A.C. şi G. M.I.
II. Instanţa de fond în mod greşit a considerat că între intimaţii pârâţi şi cesionarul O.I.F. a existat o predare-primire efectivă a activului societăţii.
Astfel, nu a fost probată existenţa fizică a activelor, nu au fost produse în faţa instanţei nici un fel de liste de inventariere, situaţii analitice sau procese verbale de inventariere, documente obligatorii potrivit pct. 35 din O.M.F. 1753/2004, nu a fost realizată o identificare şi inventariere, urmată de predarea-primirea activelor între intimaţi şi cesionar şi nu există documente contabile care să identifice la nivelul anului 2004 – 2005 bunurile existente în patrimoniul S.C. „M.M.” S.R.L.
III. Instanţa de judecată a aplicat greşit dispoziţiile art. 138 din legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.
Existenţa prejudiciului nu poate fi pusă la îndoială iar cu privire la fapta ilicită, vinovăţie şi raportul de cauzalitate, legiuitorul a instituit o prezumţie relativă de fraudă în dauna creditorilor pentru cazul în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 79 – 80 din lege pentru acte încheiate de debitor într-o perioadă de 3 ani, anterioară deschiderii procedurii insolvenţei.
În speţă, prin plăţile efectuate în luna decembrie 2004 pârâţii au dezavantajat creditorii. Aceste plăţi au fost urmate de cesionarea tuturor părţilor sociale, după formularea cererii de deschidere a procedurii.
Dealtfel, în raportul final întocmit de lichidatorul judiciar se concluzionează că pârâta M.A.C. şi noul administrator O.I.F. se fac vinovaţi de ajungerea S.C. „M.M.” S.R.L. în stare de faliment, prin fapte prevăzute de art. 138 alin. 1, lit.a, d şi e.
Intimaţii au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingere recursului, ca neîntemeiat.
Se susţine că intimaţii au condus corespunzător contabilitatea societăţii până la cedarea părţilor sociale, că au predat cesionarului actele contabile şi activul societăţii, aşa cum rezultă din înscrisurile la dosar şi că plăţile făcute către asociaţi în luna decembrie 2004 însumează doar 1,38 % din debit, ceea ce reprezintă o sumă derizorie, ca urmare, nu poate fi apreciată ca fiind făcută pentru fraudarea creditorilor.
Reclamanta nu a adus nicio probă în sprijinul afirmaţiilor sale cu privire la îndeplinirea condiţiilor antrenării răspunderii părţilor pentru faptele prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Examinând sentinţa atacată în limitele motivelor de recurs, în raport de probele administrate şi de dispoziţiile legale în materie, curtea reţine următoarele:
În raportul final al lichidatorului judiciar se arată că responsabili de ajungerea societăţii în stare de faliment sunt atât persoanele care au administrat societatea până la data de 18.01.2005, când părţile sociale ale debitoarei au fost cesionate, care nu au inventariat patrimoniul societăţii la acea dată şi nu l-au predat cesionarului, cât şi noul administrator, O.I.F., care nu a organizat şi condus după preluare evidenţa contabilă.
Instanţa de fond, bazându-se pe concluziile expertizei contabile şi pe depoziţia martorului, reţine că pârâţii i-au predat cesionarului la încheierea contractului de cesiune activele societăţii debitoare.
Dar, concluziile expertizei, se bazează doar pe prezumţia că fiind întocmite bilanţurile contabile au existat şi inventarieri ale patrimoniului.
Pârâţii nu au prezentat nici un inventar al patrimoniului întocmit la data predării gestiunii, obligatoriu potrivit art. 53 din O.M.F. ori de câte ori intervine o predare-primire de gestiune, nici un proces verbal de predare-primire care să dovedească predarea efectivă a activelor.
De asemenea, martorul audiat în cauză a asistat la încheierea contractului şi a auzit discuţii cu privire la predarea bunurilor societăţii, aflate într-un depozit, însă nu a afirmat că ar fi însoţit părţile în acel loc ori că ar fi văzut când s-a predat cheia depozitului.
Ca urmare, se constată că pârâţii nu au făcut dovada predării patrimoniului noului administrator. Lipsa acestei dovezi, coroborată cu încheierea contractului de cesiune după introducerea la Tribunalul Braşov a cererii de deschidere a procedurii insolvenţei şi preţul derizoriu stabilit în contract pentru acţiunile societăţii, duc la concluzia însuşirii activelor debitoarei de către pârâţi, faptă care atrage răspunderea acestora, în baza art. 138 lit.a şi e din Legea nr. 85/2006.
La stabilirea valorii prejudiciului urmează a se lua în considerare raportul final al lichidatorului judiciar, potrivit căruia, în ultimul bilanţ contabil, în patrimoniul debitoarei figurau mijloace fixe în valoare de 222.606 RON şi stocuri de marfă de 244.382 RON.
Din anexa nr. 5 la raportul de expertiză contabilă rezultă că la data de 8.12.2004 a fost ridicată din contul debitoarei suma de 50.250.000 ROL. Experta arată că nu s-a putut stabili cine a ridicat această sumă, însă la acea dată pârâţii fiind administratorii societăţii se presupune în lipsa unor probe contrare că numai ei au avut acces la conturile acesteia. Nu există nici un document din care să rezulte modul în care s-a cheltuit această sumă, ca urmare, rezultă concluzia deturnării acesteia.
Din însumarea valorii activelor lipsă fixe şi circulante şi a ultimei retrageri din cont rezultă un prejudiciu în patrimoniul societăţii de 472.013 RON. Întrucât cu această sumă puteau fi plătite datoriile către creditori şi evitată astfel starea de insolvenţă a societăţii, apare evidentă legătura de cauzalitate dintre faptele săvârşite cu vinovăţie de pârâţi, care se circumscriu dispoziţiilor art. 138 lit. a şi e din Legea nr. 85/2006 şi ajungerea debitoarei în stare de insolvenţă.
Rezultă, faţă de considerentele mai sus expuse că acţiunea este întemeiată, ca urmare, în baza art. 3041 Cod procedură civilă, urmează a se admite recursul şi a se modifica hotărârea atacată, în sensul admiterii acţiunii şi obligării pârâţilor să suporte din averea personală o sumă egală cu valorile din patrimoniul societăţii pe care şi le-au însuşit.
Decizia nr. 389/R din 11 septembrie 2008 – G.C.
