La ordine fiind soluţionarea apelului declarat de reclamantul N D C împotriva sentinţei comerciale nr. 4/08.02.2005 pronunţată de Tribunalul Galaţi – Secţia Comercială, Maritimă şi Fluvială în dosarul nr. 1715/COM/2004 în contradictoriu cu intimata – pârâtă S.C. E S.A. Galaţi.
Dezbaterile şi cuvântul pe fond au avut loc la termenul de judecată din data de 01.02.2006, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată şi care face parte integrantă din prezenta hotărâre şi când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la datele de 06.02.2006 şi 13.02.2006, când a hotărât următoarele:
Asupra apelului civil de faţă;
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 1715/COM/2004 la Tribunalul Galaţi, reclamantul N D C a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. E S.A. Galaţi, anularea hotărârilor Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor societăţii pârâte din 28 august 2004.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, convocarea Adunării Generale Extraordinare s-a efectuat prin anunţul din cotidianul local „V L”. Prin cererile adresate societăţii pârâte, la 12 august 2004 şi respectiv 25 august 2004, a solicitat documentele ce urmau a fi prezentate în Adunarea Generală Extraordinară, dar demersurile sale au rămas fără rezultat.
Nelegalitatea hotărârilor luate în adunarea generală a acţionarilor rezultă din însăşi convocarea acesteia, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate urma a fi făcută după depunerea documentelor de către pârâtă.
După depunerea de către pârâtă a hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor din 28.08.2004, a procesului-verbal de şedinţă şi a actelor adiţionale la actul constitutiv, reclamantul a invocat următoarele motive de nulitate: neconvocarea A.G.A.E. în Monitorul Oficial, nedovedirea depunerii aporturilor în numerar, nelegalitatea modificărilor art. 18 şi art. 21 din actul adiţional.
Tribunalul Galaţi, prin sentinţa civilă nr. 4/08.02.2005, a respins acţiunea în anulare hotărâre A.G.A.E. din 28.08.2004, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, a reţinut că s-a procedat la convocarea Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor din 28.08.2004, ora 12.00, de către Consiliul de administraţie al S.C. E S.A., prin anunţul dat în „V L” , cu respectarea art. 117 alin. 7 din Legea nr. 31/1990 republicată.
Nepublicarea convocării în Monitorul Oficial al României nu este de natură să atragă nulitatea hotărârii A.G.A.E., câtă vreme reclamantul nu a făcut dovada unei vătămări şi a cunoscut de existenţa convocării, din cotidianul local.
A mai reţinut instanţa de fond că au fost întrunite condiţiile de cvorum, hotărârile fiind adoptate în prezenţa acţionarilor ce reprezentau 80,04 % din capitalul social.
Prin hotărârea A.G.A.E din 28.08.2004 s-au stipulat: recodificarea obiectului de activitate, majorarea capitalului social prin emisiunea unui număr de 99374 noi acţiuni, în schimbul unui aport în numerar de 9.937.400.000 lei vechi, cu exercitarea dreptului de preferinţă prev. de art. 211 din Legea nr. 31/1990 şi modificarea art. 18 alin. 2 şi art. 21 din actul adiţional nr. 1 autentificat sub nr. 1595/09.04.2000 de B.N.P. C M.
Cât priveşte cauza de nulitate, constând în faptul că nu s-a făcut dovada aportului în numerar, a reţinut că este nefondată, întrucât majorarea capitalului social s-a făcut cu respectarea disp. art. 216 din Legea nr. 31/1990, iar potrivit art. 219, această hotărâre se aduce la îndeplinire în termen de 1 an de la adoptarea sa.
A constatat că modificarea art. 18 alin. 2 şi art. 21 este legală, apărarea reclamantului, în sensul că prin interzicerea cesiunii acţiunilor către terţi s-ar ajunge la situaţia în care un acţionar ar fi obligat să îşi păstreze această calitate, împotriva voinţei sale, neputând fi primită. Astfel, un acţionar se poate retrage din societate, în condiţiile art. 134 din Legea nr. 31/1990 republicată.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel reclamantul N D C, înregistrat sub nr. 2377/2005 pe rolul Curţii de Apel Galaţi – Secţia comercială, maritimă şi fluvială.
Sentinţa apelată a fost criticată sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei, pentru următoarele motive:
Deşi instanţa de fond a încuviinţat proba cu înscrisuri aflate în posesia părţii potrivnice, respectiv depunerea dovezii publicării convocării A.G.A.E. în Monitorul Oficial al României şi a documentelor ce au stat la baza adoptării hotărârii, ulterior a procedat la judecata cauzei fără a se depune înscrisurile susarătate.
Cât priveşte nerespectarea disp. art. 117 alin. 3 din Legea nr. 31/1990 republicată, a solicitat să se constate că textul de lege este imperativ, astfel că nu se poate deroga de la obligaţia publicării convocării în Monitorul Oficial, indiferent dacă acţionarii au luat sau nu cunoştinţă de conţinutul acestei convocări, din alte surse.
Un alt motiv de apel vizează nelegalitatea interzicerii cesiunii de acţiuni către terţi, câtă vreme legea permite acest lucru. Invocarea de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 134 din Legea nr. 31/1990 republicată este un considerent străin de natura pricinii. Acest text de lege limitează posibilitatea acţionarului de a se retrage din societate numai la următoarele situaţii: schimbarea obiectului principal de activitate şi mutarea sediului sau schimbarea formei societăţii, ceea ce nu este cazul în speţă.
Faţă de aceste motive de apel, a solicitat, în principal, admiterea apelului şi schimbarea sentinţei apelate, în sensul constatării nulităţii hotărârii A.G.A.E. din 28.08.2004, în situaţia în care nu se face dovada publicării convocării în Monitorul Oficial.
În subsidiar, a solicitat schimbarea sentinţei apelate în sensul anulării textelor din hotărâre care interzic cesiunea acţiunilor către terţi.
Prin întâmpinare, intimata pârâtă a solicitat respingerea apelului, întrucât hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală.
A depus la dosar copie în extras din Monitorul Oficial al României – Partea a IV-a, nr. 2366/05.08.2004, ce cuprinde convocarea A.G.A.E. din 28.08.2004, cu textul integral al propunerilor de modificare a actului constitutiv (filele 16 – 17), actul constitutiv al societăţii pârâte (filele 30 – 34) şi copie a actului adiţional la statut, autentificat sub nr. 1595/09.04.2000 de B.N.P. C M (filele 51 – 55 din dosar).
Apelul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
În ce priveşte primul motiv de apel, reţine că, într-adevăr, obligaţia publicării în Monitorul Oficial şi într-un ziar local de largă răspândire a convocării este imperativă, de la ea putându-se deroga numai dacă sunt întrunite condiţiile art. 117 alin. 4, alin. 5 şi alin. 6 sau ale art. 121 din Legea nr. 31/1990 republicată. Însă societatea intimată a făcut dovada convocării A.G.A.E. în Monitorul Oficial al României – Partea a IV-a , cu înscrisul nou depus în apel, astfel că apreciem ca fiind respectate disp. art. 117 alin. 3 din Legea nr. 31/1990 republicată.
În ce priveşte cel de-al doilea motiv de apel, instanţa reţine că, prin hotărârea din 28.08.2004 a A.G.A.E., pct. 3 şi 4 s-au modificat disp. art. 18 alin. 2 şi art. 21 din actul adiţional la actul constitutiv, autentificat sub nr. 1595/09.04.2000 de B.N.P. C M, în sensul că s-a interzis cesiunea de acţiuni între acţionari şi terţi.
În speţă, acţiunile societăţii pârâte sunt acţiuni nominative emise în formă materială (art. 8 şi 9 din actul constitutiv). Astfel de acţiuni se transmit prin următoarele moduri: prin declaraţie în registrul acţionarilor societăţii subscrisă de cedent şi cesionar şi prin menţiunea făcută pe acţiune (art. 98 alin. 1 teza I din Legea nr. 31/1990 republicată) şi prin modalităţile prevăzute de actul constitutiv (art. 98 alin. 1 teza II din acelaşi act normativ).
Iniţial, prin actul constitutiv al societăţii pârâte nu s-a stipulat nici o modalitate derogatorie de la lege, în ce priveşte transmiterea acţiunilor. Astfel, potrivit art. 11 alin. 2 din actul constitutiv „cesiunea parţială sau totală a acţiunilor între acţionari şi terţi se face doar în condiţiile şi cu procedura prevăzută de lege şi restricţiile din art. 12 din prezentul statut” (fila 31 dosar apel). Însă, art. 12 nu instituia nici un fel de restricţii, întrucât reglementa numai majorarea capitalului social.
Ulterior, prin modificările aduse actului constitutiv prin actul adiţional autentificat sub nr. 1595/09.04.2000 de B.N.P. C M (art. 18 alin. 3) – fila 52 dosar apel – s-a instituit un drept de preemţiune al acţionarilor existenţi în societate. Astfel, acţionarul cedent era obligat să notifice oferta de cesiune celorlalţi acţionari, urmând ca în termen de 15 zile acţionarii să îşi manifeste dreptul de preemţiune. În cazul în care, înlăuntrul acestui termen, nici un acţionar nu îşi manifesta voinţa de a prelua acţiunile acţionarului cedent, acesta din urmă era liber să îşi înstrăineze acţiunile sale către terţe persoane.
Prin ultima hotărâre A.G.A.E., cenzurată în prezenta cauză, s-a interzis cesiunea de acţiuni între acţionari şi terţi.
Instanţa constată că o atare clauză este restrictivă în ce priveşte transmisibilitatea acţiunilor, întrucât nu negociabilitatea, ci transmisibilitatea sau cesibilitatea sunt trăsături esenţiale ale acţiunii. Doctrina şi practica au stabilit că sunt admisibile clauzele restrictive ale transmisibilităţii numai în măsura în care aduc doar restrângeri temporare ale principiului transmisibilităţii, fără să facă total indisponibil titlul, cum s-a întâmplat în prezenta speţă.
Aceste clauze de restricţie a transmisibilităţii acţiunilor nu pot fi introduse decât pe calea directă a elaborării actului constitutiv, pentru că o procedură contrarie, pe cale de modificare a statutelor, ar fi de natură să atingă unul din drepturile intangibile ale acţionarului. Or, aşa cum s-a arătat, statutul iniţial al societăţii pârâte nu a conţinut nici o restricţie, pentru ca ulterior, pe calea modificării statutului, să se introducă o primă restricţie (dreptul de preemţiune al celorlalţi acţionari) şi, în final, s-a ajuns la indisponibilizarea totală şi permanentă a titlului.
Or, clauzele de interdicţie de cesiune trebuie să fie limitate în timp şi justificate de un interes social, ceea ce nu s-a dovedit.
Faţă de cele susarătate, instanţa reţine că, în speţă, clauza restrictivă introdusă prin hotărârea A.G.A.E. din 28.08.2004 (pct. 3 şi 4) este nelegală, întrucât contravine Legii nr. 31/1990 republicată, care a instituit principiul cesibilităţii acţiunilor.
Invocarea de către instanţa de fond a disp. art. 134 din Legea nr. 31/1990 republicată este, într-adevăr, un considerent străin de natura pricinii. Retragerea acţionarului din societatea pe acţiuni este limitată de lege strict la anumite situaţii (când acţionarul nu este de acord cu schimbarea obiectului principal de activitate, a sediului sau a formei societăţii). Ca atare, această posibilitate nu este de natură să atenueze clauza restrictivă a cesibilităţii acţiunii.
Faţă de considerentele ce preced, potrivit art. 296 C.pr.civ., va admite apelul şi va schimba sentinţa apelată, în sensul admiterii în parte a acţiunii şi anulării în parte a hotărârii A.G.A.E. din 28.08.2004, numai în ceea ce priveşte clauza referitoare la interzicerea cesiunii acţiunilor către terţi.
Va dispune menţionarea prezentei hotărâri în registrul comerţului şi publicarea ei în Monitorul Oficial, potrivit art. 131 alin. 7 din Legea nr. 31/1990 republicată.
Admite apelul declarat de reclamantul N D C cu domiciliul în Galaţi, împotriva sentinţei civile nr. 4/08.02.2005 a Tribunalului Galaţi.
Schimbă în tot sentinţa civilă apelată, în sensul că:
Admite în parte acţiunea în anulare hotărâre a Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor de la S.C. E S.A. Galaţi.
Anulează în parte hotărârea din 28.08.2004, respectiv pct. 3 şi pct. 4, referitoare la modificarea art. 18 alin. 2 din Actul adiţional autentificat sub nr. 1595/09.04.2000 de B.N.P. C M şi art. 21 din acelaşi act adiţional numai în ceea ce priveşte interzicerea cesiunii de acţiuni între acţionari şi terţi.
Dispune menţionarea prezentei hotărâri în Registrul comerţului şi publicarea în Monitorul Oficial – Partea a IV-a, după rămânerea ei irevocabilă.