Dosar nr. 55346/299/2010
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BUCUREŞTI SECŢIA A VI A CIVILĂ
DECIZIA NR. 281
Sedinta publică de la 06.02.2012
Completul constituit din:
Preşedinte – Nicoleta Bătrânu
Judecător – Mădălina Afrăsinie
Judecător – Adina Cornea
Grefier – Elena Toma
Pe rol se află soluţionarea recursului formulat de recurenta SC BCR Ai VIG SA împotriva sentintei civile nr. 11203/ 08.06.2011 pronunţată de Judecătoria Sector 1 Bucureşti în contradictoriu cu intimatul A R.
La apelul nominal făcut în şedinţă publică a răspuns recurenta reprezentată de avocat care depune împuternicire avocaţială colectivă, lipsind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinita.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:
Recurenta, prin avocat, depune precizările solicitate de instanţă, precum şi dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 153 lei şi timbru judiciar în valoare de 3 lei, anulate de instanţă.
Tribunalul, având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat ori probe de administrat, constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul în susţinerea recursului.
Recurenta, prin avocat, solicită admiterea recursului aşa cum a fost formulat, respectiv casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Tribunalul constată încheiate dezbaterile şi reţine cauza în pronunţare.
TRIBUNALUL
Prin sentinţa civilă nr.11203/08.06.2011 pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr.55346/299/2010 a fost admisă excepţia lipsei de interes şi a fost respinsă cererea privind pe reclamanta S.C. BCR A V I G S.A., şi pe pârâtul A R – P, ca lipsita de interes.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut că la data de 18.01.2006 între pârât şi OTP- B R SA s-a încheiat contractul de credit pentru nevoi personale nr. C2203/2700/3433, având ca obiect acordarea unui credit de 4000 lei, rambursabil in 60 luni. De asemenea, la art. 14.2 s-a prevăzut o clauză de exigibilitate anticipată pentru situaţia în care clientul nu rambursează datoriile aferente a trei rate de credit consecutive, banca având dreptul la comisioane, dobânda penalizatoare, dobânda restantă, rata, dobânda curentă, rata curentă.
Reclamanta a deschis dosarul de daună RCC/BO/12388/2007, plătind OTP-B R SA suma de 2815,94 lei.
Cu privire la excepţia lipsei de interes instanţa a reţinut că în conformitate cu art. 372 C.pr.civ., executarea silită se va efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătoreşti ori al unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu. Art.3741 C.pr.civ. prevede că înscrisurile cărora legea le recunoaşte caracterul de titlu executoriu sunt puse în executare fără învestirea cu formulă executorie.
Astfel, potrivit art. 120 din din OUG nr. 99/2006 – „ Contractele de credit, inclusiv contractele de garantie reala sau personala, incheiate de o institutie de credit constituie titluri executorii.”. Astfel contractul de credit pentru nevoi personale pentru persoane fizice nr. C2203/2700/3433 reprezintă titlu executoriu, fără a mai fie necesară nici măcar învestirea cu formulă executorie.
De asemenea, art. 22 din Legea nr. 136 din 29 decembrie 1995 privind asigurările şi reasigurările în România arată că în limitele indemnizaţiei plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei.
Contractul de asigurare nu este opozabil celui împrumutat prin contractul de credit, întrucât prin efectul subrogaţiei în drepturile creditorului reclamanta SC BCR A V I G SA preia toate acţiunile şi drepturile prevăzute în contractul de credit, astfel încât pârâtul nu datorează băncii, şi implicit şi reclamantei, decât sumele care sunt prevăzute în actul juridic încheiat de către părţi.
Pârâtul datorează suma reprezentând împrumutul, în temeiul contractului de credit şi nu în temeiul contractului de asigurare.
Contractul de credit nu are caracter inuitu personae în ceea ce priveşte instituţia de creditare. Astfel, caracterul de titlu executoriu se păstrează indiferent de calitatea pe care o are persoana fizică sau juridică care se subrogă în drepturile creditorului plătit. Indiferent de natura transmisiunii creanţei, actul juridic îşi păstrează caracterul de titlu executoriu, deoarece acesta a fost încheiat între o bancă şi un împrumutat, aspect care nu s-a schimbat ca urmare a intervenirii subrogaţiei. Prin intervenirea subrogaţiei, nu rezultă că retroactiv se consideră că acest act a fost încheiat de o altă persoană decât banca, respectiv de către reclamantă şi pârât, împrejurare în care s-ar considera, într-adevăr că actul nu îndeplineşte condiţiile de a fi contract încheiat de o instituţie de credit.
Indiferent de natura subrogaţiei, cel căruia i s-a transmis creanţa nu poate obţine un beneficiu în plus prin introducerea unei acţiuni în pretenţii, deoarece are deschisă posibilitatea executării silite. Aşadar, interesul formulării unei astfel de acţiuni nu există. Din contră, în ipoteza admiterii cererii de chemare în judecată, pârâtul ar putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată (bineînţeles, în situaţia în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 274 C.pr.civ), or una dintre raţiunile pentru care un contract de credit reprezintă titlu executoriu este limitarea inconvenientelor unei acţiuni în justiţie şi nu crearea unor cheltuieli suplimentare.
De asemenea, art. 22 alin.3 din Legea nr. 136/1995 prevede, într-adevăr că asigurătorul poate renunţa la dreptul prevăzut de alin.1, însă acest aspect nu poate conduce decât la concluzia că asigurătorul poate renunţa la dreptul de a proceda la executarea silită. Dreptul de opţiune despre care face vorbire reclamanta nu poate însemna că asigurătorul poate renunţa la executarea silită şi astfel să acţioneze pe calea unei acţiuni în justiţie în pretenţii. Ca orice creditor, şi asigurătorul poate folosi sau nu mijloacele legale puse la îndemână de către legiuitor pentru recuperarea creanţei. Însă renunţarea la un drept (dreptul de a proceda la executarea silită), nu poate da naştere altui drept (formularea unei acţiuni în pretenţii).
Opinia contrară, în sensul că o astfel de acţiune prezintă interes, ar însemna că împotriva debitorului se pot utiliza şi alte căi decât cele prevăzute de lege, ceea ce, în lipsa unui temei legal, ar conduce la pronunţarea unei hotărâri netemeinice. Deşi, aparent, formularea unei astfel de cereri de chemare în judecată ar fi şi în beneficiul debitorului, în realitate, pârâtul-debitor ar putea să fie obligat la plata unor cheltuieli oneroase, în speţă, la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva sentinţei pronunţate de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a declarat recurs reclamanta, criticând soluţia instanţei de fond sub următoarele aspecte:
BCR A nu deţine împotriva pârâtei un titlu executoriu pentru suma solicitată. Contractul de credit încheiat între asiguratul său şi pârâtă constituie titlu executoriu şi banca ar fi putut să execute silit pe debitor pentru suma datorată de aceasta. Legea acordă anumitor înscrisuri caracter de titlu executoriu, fără să extindă sau să transfere acest caracter eventualelor contracte de asigurare intervenite pentru producerea riscului asigurat şi în care nu este parte împrumutatul. Instituţiile bancare şi de credit, modul de organizare şi funcţionare al acestora, precum şi regimul juridic sunt reglementate de OUG nr.99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului. Acest ansamblu de norme juridice are un caracter derogatoriu de la dreptul comun care are în vedere particularităţile impuse de activitatea bancară în general şi activitatea de acordare de credite în special. Conform art.120 din Ordonanţă contractele de credit, inclusiv contractele de garanţie reală sau personală, încheiate de o instituţie de cr4edit constituie titluri executorii.
Caracterul de titlu executoriu al contractului de credit invocat şi de instanţă în motivarea excepţiei lipsei de interes este stabilit printr-un act normativ special dedicat în exclusivitate activităţii bancare şi mai ales de acordare de credite.
Dreptul la executare silită acordat societăţilor de credit prin OUG nr.99/2006 are un caracter intuitu personae, acordat tocmai în considerarea instituţiei bancare, raportat la particularităţile acestui tip de activitate.
Contractul de credit este titlu executoriu exclusiv în ce priveşte raporturile juridice dintre împrumutător şi împrumutat.
Şi în cazul societăţilor bancare legea pune la dispoziţia societăţilor de asigurare o cale pentru a recupera anumite sume achitate, cale ce reprezintă un caz de subrogare legală, ce are loc în virtutea contractului de asigurare încheiat. Izvorul juridic al litigiului îl constituie contractul de asigurare, în cadrul acestuia nemenţionându-se nicăieri caracterul de titlu executoriu. Ca atare, recurenta consideră că nu are dreptul de a cere executarea silită a contractului de credit încheiat de împrumutat şi împrumutător.
Asiguratorul este terţ faţă de contractul de credit. Adresându-se asiguratorului, banca a renunţat la dreptul de a executa silit debitul în cauză. Conform art.18.3 din contractul de asigurare, în cazul în care o soluţie amiabilă nu este posibilă, litigiul se supune spre soluţionare instanţelor judecătoreşti competente.
Recurenta a dobândit un drept de creanţă împotriva pârâtului în temeiul contractului de asigurare şi nu în temeiul contractului de credit încheiat de acesta din urmă cu banca împrumutătoare. Din moment ce contractul de asigurare nu reprezintă un titlu executoriu, nici dreptul de creanţă al recurentei nu are un asemenea caracter, fiind necesară obţinerea unui titlu executoriu împotriva pârâtei pentru satisfacerea acestei creanţe.
Interesul acţiunii constă în obţinerea unui titlu executoriu pentru întreaga sumă deţinută şi nu numai în limita indemnizaţiei plătită asiguratului. Prin cererea de chemare în judecată recurenta a solicitat şi plata dobânzii legale, de la data de 29.11.2007 şi până la achitarea efectivă a debitului, iar prin punerea în executare a titlului executoriu ar fi fost limitată la plata indemnizaţiei plătită asiguratului.
Analizând recursul promovat Tribunalul apreciază că acesta este fondat şi îl va admite pentru următoarele considerente:
În mod greşit a reţinut instanţa de fond că cererea este lipsită de interes apreciind că în speţă contractul de credit ce stă la baza pretenţiilor reclamantei are caracter executoriu.
Astfel, este adevărat că OTP Bank – asiguratul recurentei deţinea împotriva pârâtei titlu executoriu pentru suma pretinsă în acţiune (pentru aceasta contractul de credit fiind titlu executoriu). Acest caracter nu se poate transfera însă contractelor de asigurare pentru producerea riscului asigurat, contracte în care împrumutatul nu este parte şi căruia deci acest contract nu i se poate opune.
Conform dispoziţiilor art.120 din OUG nr.99/2006 contractele de credit încheiate de instituţiile de credit constituie titluri executorii.
Având în vedere caracterul derogatoriu de la dispoziţiile de drept comun al acestei ordonanţe, aceste dispoziţii se aplică doar activităţii bancare.
Ca atare, contractul de credit este titlu executoriu exclusiv în privinţa raporturilor juridice dintre împrumutător şi împrumutat, nu şi în raportul dintre asigurat şi asigurator, în acest caz fiind aplicabile dispoziţiile Legii 136/1995, în cazul societăţilor bancare fiind incidente dispoziţiile acestei legi, acestea având la dispoziţie posibilitatea subrogării legale în drepturile asiguratului, în virtutea contractului de asigurare încheiat.
În speţă, izvorul juridic al litigiului îl constituie contractul de asigurare, acesta nefiind titlu executoriu. Aşa cum arată recurenta în motivele de recurs, aceasta nu are la dispoziţie un exemplar original al contractului de credit pentru a se putea folosi de acesta şi este terţ faţă de contractul de credit, neputând solicita punerea în executare silită a acestuia, iar în momentul în care asiguratorul se regresează împotriva persoanei împrumutate dreptul la executare silită dispare.
În consecinţă, pretinsul drept de creanţă al recurentei nu are caracter executoriu, fiind necesară obţinerea unei hotărâri judecătoreşti ce reprezintă titlu executoriu, ceea ce justifică interesul acesteia în promovarea acţiunii, în caz contrar acesteia fiindu-i încălcat dreptul de acces la o instanţă, drept consacrat de art.21 din Constituţie şi art.6 din CEDO.
În consecinţă, având în vedere cele reţinute, Tribunalul va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de recurenta-reclamantă SC BCR A V I G SA, cu sediul în Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 11203/08.06.2011 pronunţată de Judecătoria Sector 1 Bucureşti în dosarul nr.55346/299/2010, în contradictoriu cu intimatul-pârât A R-P, cu domiciliul în Piteşti, judeţul Argeş.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 06.02.2012.
PREŞEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
Judecător Nicoleta Bătrânu Mădălina Afrăsinie Adina Cornea Elena Toma
