Prin încheierea nr. 8567/03.10.2008, pronunţată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bihor în dosarul nr. 65749/02.10.2008, s-a admis cererea formulată de petentul M.I. şi s-a dispus înscrierea în registrul comerţului a menţiunilor referitoare la modificarea actului constitutiv al comerciantului S.C. „R.D.” S.A. R privind: retragerea acţionarului persoană juridică S.C. „W.L.” S.R.L. şi dobândirea de către acţionarul M.I. a unui număr de 65.715 acţiuni în valoare de 1.631.046,30 lei (RON).
Pentru a hotărî astfel, judecătorul delegat a reţinut că actul constitutiv al S.C. „R.D.” S.A. a fost modificat, urmare contractului de cesiune acţiuni nr. 756/29.02.2008 şi că sunt întrunite cerinţele legale, prev. de Legea nr. 26/1990 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi prev. de Legea nr. 31/1990 republicată, pentru a dispune înscrierea în registrul comerţului a menţiunii referitoare la transmiterea dreptului de proprietate asupra acţiunilor.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs S.C. „R.D.” S.A. R, înregistrat, iniţial, sub nr. 1022/35/2008 pe rolul Curţii de Apel Oradea – secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Prin încheierea nr. 2064/25 iunie 2009, pronunţată în dosarul nr. 2818/1/2009 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia comercială, s-a dispus strămutarea dosarului nr. 1022/35/2008 al Curţii de Apel Oradea la Curtea de Apel Galaţi – secţia comercială.
La această din urmă instanţă, recursul a fost înregistrat sub nr. 1145/44/2009.
Încheierea din 03.10.2008 a fost criticată sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei, pentru următoarele motive:
Încheierea recurată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 26/1990, republicată, şi ale Legii nr. 31/1990.
Astfel, potrivit art. 98 din Legea nr. 31/1990, dreptul de proprietate asupra acţiunilor nominative emise în formă dematerializată se transmite prin declaraţie făcută în registrul acţionarilor, semnată de cedent şi de cesionar sau de mandatarii lor. Dispoziţii similare se regăsesc şi în Normele metodologice nr. 773/1998, date în aplicarea Legii nr. 26/1990 (art. 65), care statuează în sensul că înscrierea în registrul comerţului a menţiunilor referitoare la transmiterea dreptului de proprietate asupra acţiunilor se face pe baza confirmării administratorului societăţii privind efectuarea transmiterii în registrul acţionarilor.
Ca atare, a susţinut recurenta că transferul valabil al dreptului de proprietate asupra acţiunilor este condiţionat de înscrierea actului de cesiune în registrul acţionarilor, lipsa acestei înscrieri echivalând cu nerealizarea transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor.
Or, contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 756/29.02.2008, încheiat de S.C. „W.L.”S.R.L., în calitate de cedent, şi M. I. , în calitate de cesionar, nu a fost înregistrat niciodată în registrul acţionarilor S.C. „ R.D.” S.A., întrucât S.C. „W. L.” S.R.L. figura, la data de 10.09.2008, ca acţionar în acest registru, cu o participaţie de 1,3% (întreaga participaţie pretins înstrăinată către I. M. la data de 29.02.2008).
Judecătorul delegat a ignorat obligaţiile impuse de Legea nr. 26/1990 republicată, de a verifica, din punct de vedere formal, dacă au fost respectate cerinţele legale. În cadrul acestui control formal, ar fi trebuit să constate că, în lipsa înscrierii actului de vânzare-cumpărare în registrul acţionarilor S.C. „R. D.” S.A., nu a operat transferul dreptului de proprietate asupra acţiunilor.
O altă critică vizează ignorarea, de către judecătorul delegat, a înscrisurilor depuse în susţinerea concluziilor de respingere a cererii de înscriere menţiuni.
Astfel, în mod greşit s-a reţinut, prin încheierea recurată, că S.C. „R. D.” S.A. a fost de acord cu înscrierea menţiunilor referitoare la contractul de vânzare-cumpărare acţiuni din 29.02.2008. Or, dimpotrivă, reprezentanţii societăţii recurente s-au opus acestei înscrieri.
De asemenea, greşit s-a reţinut că numiţii I. A. B., A. Ş. şi S. G. s-ar fi prezentat în calitate de reprezentanţi ai administratorului S.C. „S.P.” S.R.L., iar nu în calitate de reprezentanţi ai S.C. „R. D.” S.A.
Astfel, mandatele acordate celor trei au fost semnate de reprezentantul legal al recurentei, administratorul persoană juridică S.C. „S.P.” S.R.L., ceea ce înseamnă că, în condiţiile art. 35 din Decretul nr. 31/1954, împuternicirile emise de S.C. „S. P.” S.R.L. sunt actele S.C. „R. D.” S.A., fiind făcute de administratorul legal în limitele puterilor conferite prin statut.
În fine, recurenta a susţinut că judecătorul delegat a ignorat înscrisurile din care a rezultat că, ulterior datei de 29.02.2008, S.C. „W. L:” S.R.L. a efectuat acte în calitate de acţionar al S.C. „R.D.” S.A.
Astfel, la data de 10.04.2008, S.C. „W. L.” S.R.L. a formulat două cereri de intervenţie în litigii judiciare, declinându-şi calitatea de acţionar al S.C. „R. D.” S.A., iar la data de 23.06.2008, în calitate de acţionar al aceleiaşi societăţi, a solicitat autorizarea instanţei pentru convocarea adunării generale a acţionarilor.
Toate aceste aspecte, în opinia recurentei, ofereau suficiente indicii judecătorului delegat pentru a concluziona că a fost învestit cu o cerere vădit contencioasă şi a dispune respingerea cererii.
În drept, a invocat disp. art. 6 din Legea nr. 26/1990 republicată şi art. 3041 C.pr.civ.
La termenul din 5 martie 2010, intimatul M. I. a invocat excepţia lipsei de interes a recurentei S.C. „R.D.” S.A. în promovarea prezentei căi de atac, susţinând, în esenţă, următoarele:
Recurenta S.C. „R.D.” S.A. nu va beneficia de nici un folos practic prin eventuala admitere a prezentului recurs. Admiterea recursului ar conduce la modificarea înregistrărilor referitoare la participaţia acţionarilor, fără a influenţa în nici un fel patrimoniul societăţii recurente.
S.C. „R. D.” S.A. este un penitus extranei faţă de contractul de cesiune de acţiuni, fapt care face aplicabil principiul res inter alios acta aliis negue nocere negue prodesse potest (actul încheiat între anumite persoane nu poate niciodată să prejudicieze sau să profite altor persoane).
Cu privire la excepţia lipsei de interes a recursului, invocată de intimatul M. I., recurenta a solicitat respingerea, arătând următoarele:
Dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 26/1990 recunosc calitatea de a promova recurs împotriva încheierilor pronunţate de judecătorul delegat oricărei persoane interesate, iar interesul societăţii recurente este evident, urmărind îndreptarea menţiunilor nelegale înscrise în registrul comerţului. Nelegalitatea acestor menţiuni este evidentă, atâta vreme cât contractul de cesiune a fost deja anulat, prin sentinţa nr. 860/COM/02.12.2009 a Tribunalului Bihor.
Curtea de Apel Galaţi a respins excepţia lipsei de interes în promovarea recursului, invocată de intimatul M.I.
A respins recursul declarat de S.C. „R. D.” S.A., ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel, a reţinut următoarele:
Pronunţându-se, mai întâi, asupra excepţiilor care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, în condiţiile art. 137 alin. 1 C.pr.civ., instanţa a reţinut că excepţia lipsei de interes este neîntemeiată, pentru motivele ce se vor arăta în continuare:
Prin încheierea recurată s-a admis cererea formulată de M. I. şi s-a dispus înscrierea în registrul comerţului a menţiunii transmiterii unui număr de 65.715 acţiuni ale societăţii recurente, S.C. „R. D.” S.A., de la cedenta-acţionar S.C. „W. L.” S.R.L., către cesionarul – acţionar M. I., acţiuni reprezentând 1,309977% din capitalul social al acestei societăţi.
Este adevărat că, prin admiterea prezentului recurs, nu s-ar determina decât modificarea înregistrărilor referitoare la participaţiile acţionarilor – părţi în contractul de cesiune de acţiuni şi că, astfel, nu s-ar influenţa patrimoniul S.C. „R. D.” S.A., în sensul dobândirii vreunui drept de către societatea emitentă a acţiunilor (patrimonial sau nepatrimonial). Este adevărat, de asemenea, că societatea recurentă este un penitus extranei în raport cu contractul a cărui menţionare s-a dispus de către judecătorul delegat.
Obiectul contractului de cesiune a constat însă în acţiuni emise de societatea recurentă. Or, acţiunea este un titlu reprezentativ al contribuţiei asociatului, constituind o fracţiune a capitalului social, care conferă posesorului calitatea de acţionar şi, pe cale de consecinţă, o serie de drepturi (dreptul de a participa la adunarea generală, dreptul de a vota în cadrul acestor adunări, proporţional cu numărul acţiunilor deţinute ş.a.m.d.).
Cum acţiunea este o valoare mobiliară care dă titularului drepturi asupra societăţii emitente, este evident că aceasta din urmă justifică un interes legitim, născut şi actual, personal şi direct în stabilirea corectitudinii înscrierii menţiunilor referitoare la titularii dreptului de proprietate asupra acestor acţiuni.
Faţă de considerentele ce preced, a respins excepţia lipsei de interes a societăţii recurente în promovarea recursului prev. de art. 6 şi următoarele din Legea nr. 26/1990 republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Recursul a fost constatat nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Conform art. 37 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, controlul legalităţii actelor sau faptelor care se înregistrează în registrul comerţului se exercită de justiţie printr-un judecător delegat.
Prin motivele de recurs s-a susţinut că, în cadrul acestui control de legalitate, formal, judecătorul delegat ar fi trebuit să constate că nu a intervenit transferul valabil al dreptului de proprietate asupra acţiunilor S.C. „R. D.” S.A. de la cedenta S.C. „W. L.” S.R.L. către cesionarul M. I.
În opinia recurentei, înscrierea actului de cesiune/vânzare-cumpărare în registrul acţionarilor reprezintă, conform art. 98 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, republicată, o condiţie de validitate, de formă, a acestui act.
Potrivit textului de lege susarătat, dreptul de proprietate asupra acţiunilor nominative emise în formă dematerializată se transmite prin declaraţie făcută în registrul acţionarilor, semnată de cedent şi de cesionar sau de mandatarii lor. Conform aceluiaşi articol, prin actul constitutiv se pot prevedea şi alte forme de transmitere a dreptului de proprietate.
Din redactarea normei legale rezultă caracterul supletiv al acesteia, de vreme ce permite transmiterea atât prin modul prevăzut de lege, cât şi prin modurile prevăzute de actul constitutiv, pentru că textul foloseşte particula „şi”, ceea ce sugerează posibilitatea acestei alternative.
Trebuie precizat faptul că actul constitutiv al societăţii recurente (art. 17) instituie principiul liberei circulaţii a acţiunilor între acţionari, în sensul că vânzarea acţiunilor între părţile contractante este valabilă prin simplul consimţământ al acestora. Din coroborarea art. 17 şi art. 22 din statut rezultă că s-a introdus o singură clauză restrictivă a transmisibilităţii acţiunilor, ce condiţionează transferul acţiunilor către terţi de acordul adunării generale a acţionarilor (o veritabilă clauză de agrement, care vizează însă numai terţii, nu şi coacţionarii, ca în speţa de faţă).
Doctrina şi jurisprudenţa au stabilit că, în privinţa transferului acţiunilor nominative, înscrierea în registrul acţionarilor priveşte numai stabilirea proprietăţii faţă de societate şi terţi, iar nu raporturile dintre părţile contractante. Lipsa informării formale a societăţii are aceleaşi efecte ca în dreptul comun, respectiv inopozabilitatea faţă de societate, respectiv faţă de alţi terţi în raport cu transferul, actul fiind perfect valabil între părţi de la data acordului de voinţă, conform dreptului comun.
În speţă, însă, opozabilitatea contractului de cesiune de acţiuni s-a realizat, faţă de societatea recurentă, prin notificarea transferului de către cedent şi cesionar, potrivit adresei înregistrate la S.C. „R. D.” S.A. sub nr. 811/01.10.2008. Cum societatea recurentă a fost notificată, operarea modificării registrului acţionarilor urma a se face, în condiţiile art. 177 alin. 1 lit. a şi alin. 2 din Legea nr. 31/199 republicată, prin grija administratorului, care, prin urmare, nu îşi poate invoca propria culpă prin prezentul recurs.
Cât priveşte împrejurarea că, prin sentinţa nr. 860/COM/02.12.2009 a Tribunalului Bihor, pronunţată în dosarul nr. 6358/111/2008, s-a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni din 29.02.2008, constată următoarele:
În primul rând, este vorba de o hotărâre atacată cu apel, calea de atac fiind în curs de soluţionare.
În al doilea rând, controlul efectuat de judecătorul delegat implică aspecte formale de legalitate, străine de controlul efectuat de instanţa de drept comun într-o acţiune în anulare a actului supus înregistrării în registrul comerţului. Ca atare, legalitatea şi temeinicia încheierii recurate nu poate fi analizată decât prin prisma aspectelor de formă ce au făcut obiectul analizei judecătorului delegat şi în raport de elementele anterioare sau concomitente controlului de legalitate efectuat de acesta.
Nu în ultimul rând, în măsura în care anularea contractului de cesiune de acţiuni se va dispune printr-o hotărâre irevocabilă, această hotărâre se va comunica, din oficiu, oficiului registrului comerţului, în condiţiile art. 7 din Legea nr. 26/1990 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în vederea efectuării cuvenitelor menţiuni.
Referitor la criticile de netemeinicie ale încheierii recurate, sub aspectul greşitei calificări a împuternicirilor nr. 78, 79 şi 80/03.10.2008, reţine că, în adevăr, cele trei persoane (A. B., A. Ş. şi S. G:) au reprezentat S.C. „R. D.” S.A., fiind mandatate, în acest sens, de reprezentantul legal al acestei societăţi, administratorul persoană juridică S.C. „S. P.” S.R.L., în condiţiile art. 35 din Legea nr. 31/1954. Însă greşita menţionare în încheierea recurată a acestei calităţi este o simplă eroare materială, de natură a fi îndreptată pe calea prev. de art. 281 C.pr.civ., fără a fi de natură să afecteze legalitatea sau temeinicia încheierii recurate.
Cât priveşte împrejurarea că, ulterior încheierii contractului de cesiune de acţiuni, cedenta S.C. „W. L.” S.R.L. şi-ar fi declinat, în continuare, calitatea de acţionar al S.C. „R. D.” S.A., a constatat, în primul rând, că nu se poate susţine că actul a fost antedatat. Astfel, acestui înscris i s-a dat dată certă, prin încheierea nr. 756/29 februarie 2008 pronunţată de B.N.P. „V.C.”, conform art. 90 din Legea nr. 36/1995, cu modificările şi completările ulterioare, iar combaterea constatării făcute ex propriis sensibus de către notar nu se poate face decât prin înscrierea în fals, potrivit art. 1173 Cod civil.
Pe de altă parte, demersurile efectuate de S.C. „W. L.” S.R.L., în calitate de titular al acţiunilor cedate, s-ar fi putut datora neasigurării opozabilităţii faţă de societate şi terţi a transmiterii acţiunilor, prin înregistrare în registrul acţionarilor şi menţiune în registrul comerţului. Oricum, efectuarea acestor demersuri nu poate fi de natură să afecteze validitatea actului între părţi.
În fine, se cuvine să precizăm că încheierile date de judecătorul delegat în materie de înregistrare a menţiunilor în registrul comerţului sunt, în adevăr, pronunţate în cadrul unei proceduri necontencioase, deoarece, prin cererea de înregistrare a menţiunii nu se urmăreşte realizarea unui drept potrivnic faţă de altă persoană, conform art. 331 C.pr.civ.
Dacă cererea are (prin însuşi cuprinsul său sau prin obiecţiile ridicate de persoanele citate), caracter contencios sau capătă caracter contencios, prin intervenţia în proces a unui terţ, (art. 335 C.pr.civ.) instanţa o respinge, părţile urmând a alege calea contencioasă.
În speţă, însă, aşa cum rezultă din încheierea de îndreptare a omisiunilor strecurate în încheierea nr. 8567/03.10.2008, reprezentanţii S.C. „R. D.” S.A., deşi s-au opus admiterii cererii de înscriere a menţiunii şi au depus o serie de înscrisuri, nu au ridicat nici un fel de obiecţii şi nici nu au invocat nici un aspect care să releve natura contencioasă a cererii.
Faţă de considerentele ce preced, potrivit art. 312 alin. 1 raportat la art. 3041 C.pr.civ., a respins prezentul recurs, ca nefondat.
