R O M Â N I A
TRIBUNALUL BUCUREŞTI Dosar nr. 7199/3/2012
SECŢIA A VI A CIVILĂ
SENTINŢA CIVILĂ Nr. 4572
Şedinţa publică din data de 09.04.2012
Tribunalul constituit din :
PREŞEDINTE : Andreea Răducanu
GREFIER : Rodica Bănescu
Pe rol soluţionarea cererii de intervenţie formulată de C E E R E S B.V. împotriva cererii de înregistrare menţiuni formulată de petentul BEJA D & D.
La apelul nominal făcut în şedinţă publică, nu se prezintă părţile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează următoarele: cauza se află în stadiul procesual fond, procedura de citare a părţilor este legal îndeplinită.
Tribunalul constată cauza în stare de judecată şi o reţine cauza spre soluţionare.
T R I B U N A L U L
Prin cererea formulată la data de 02.03.2012, înregistrată pe rolul Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunal Bucureşti – 533560, petentul BEJA D & D a solicitat înregistrarea în registrul comerţului a menţiunii privind poprirea părţilor sociale la SC C W I SRL SRL.
In sustinerea cererii a fost anexata adresa de infiintare a popririi emisa in data de 29.02.2012, adresa nr.929100/24.01.2012 prividnd eclansarea executarii silite , contractul de fideiusiune incheiat la data de 02.07.2008( fila 1).
La data de 06.03.2012 a formulat cerere de intervenţie C E E R E S BV, fiind invocate disp. art. 49 alin.2 C.pr.civ., cererea fiind completata si precizata la data de 19.03.2012 ( fila 9 ).
In conditiile OUG nr. 116/2009, cu excepţiile prevăzute în acest act normativ, competenţa de soluţionare a cererilor de înregistrare în registrul comerţului şi, după caz, a altor cereri aflate în competenţa de soluţionare a judecătorului delegat, pe o perioadă de maximum 6 luni de la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, aparţine directorului oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal şi/sau persoanei sau persoanelor desemnate de către directorul general al Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.
Potrivit art. 7 ind. 1 din OUG nr. 116/2009 , in situaţia în care la cererile de înregistrare sunt depuse cereri de intervenţie, directorul Oficiului Registrului şi/sau persoanele desemnate va/vor transmite dosarul secţiei comerciale a tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are sediul comerciantul, unde vor fi soluţionate de urgenţă şi cu precădere.
In urma formularii cererii de intervenţie, competenţa de soluţionare a cauzei care a dobândit un evident caracter contencios revine instanţei de judecată, procedura urmând a fi una judiciară.
Cercetând cererea de intervenţie şi cererea de mentiuni tribunalul constată urmatoarele :
Prin cererea de mentiuni formulata la data de 02.03.2012 petentul solicita înscrierea în registrul comerţului a menţiunii privind poprirea părţilor sociale la SC C W I SRL SRL
Prin cererea de interventie formulata, intervenientul solicita respingerea cererii de înregistrare menţiuni, împrejurare care determina instanţa să verifice şi cererea petentei. Astfel, pentru a asigura o judecată unitară a cauzei, art. 7 alin. 7 din OUG nr. 116 trebuie interpretat în sensul că odată formulată cererea de intervenţie, cauza se judecă, în ansamblul ei, de instanţă.
Motivul relevant invocat prin cererea de interventie se refera la imposibilitatea inregistrarii adresei de infiintare a popririi printr-o cerere de mentiuni, ci doar prin inetrmediul unei cereri de depunere si mentionare acte.
Astfel , tribunalul retine disp. art. art. 1 şi 21 lit. h) din Legea nr. 26/1990, potrivit cărora este obligatorie înscrierea în registrul comerţului a modificărilor intervenite cu privire la actele, faptele şi menţiunile înregistrate în registrul comerţului şi, în conformitate cu prevederile art. 71 din OUG nr. 116/2009 aprobată prin Legea nr. 84/2010, care instituie competenţa tribunalului în situaţia formulării unor cereri de intervenţie, va respinge cererea de înregistrare în registrul comerţului a menţiunii privind înfiinţarea popririi asupra părţilor sociale ale SC C W I SRL, constatînd că petentul a solicitat efectuarea acestei înregistrări conform procedurii de înregistrare a modificărilor actului constitutiv, deşi faţă de prevederile art. 21 lit. h) din Legea nr. 26/1990, coroborate cu cele ale art. 183 alin. 1 din Norma metodologică privind modul de ţinere a registrelor comerţului, de efectuare a înregistrărilor şi de eliberare a informaţiilor, efectuarea unei astfel de înregistrări trebuia realizată conform unei proceduri distincte, respectiv cea a depunerii şi menţionării de acte în registrul comerţului, prevăzută de Capitolul V din Titlul I din Norma metodologică privind modul de ţinere a registrelor comerţului, de efectuare a înregistrărilor şi de eliberare a informaţiilor.
In procedura specială reglementată de art. art. 7 ind. 1 din OUG nr. 116/2009 – instanta verifica numai aparenţa de drept, nu si aspecte privind legalitatea încheierii prin care s-a dispus instituirea popririi asiguratorii asupra partilor sociale detinute de intervenienta.
Pentru considerentele expuse, retinand disp. art. 7 ind. 1 din OUG nr. 116/2009, tribunalul va admite cererea de interventie si va respinge cererea de inregistrare mentiuni .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE:
Admite cererea de intervenţie formulată de C E E R E S B.V. cu sediul ales în Bucureşti.
Respinge cererea de menţiuni formulată de petentul BEJA D &, cu sediul în Bucureşti.
Cu recurs.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 09.04.2012.
Preşedinte,Grefier,
Judecător Andreea Răducanu Rodica Bănescu