Cesiune de părţi sociale. Acţiunea în simulaţie.


Cesiune de părţi sociale. Acţiunea în simulaţie.

În materia raporturilor societare, asociaţii nu pot invoca existenţa unor acte aparente, care consacră un alt acord de voinţă la momentul constituirii societăţii sau al modificării actelor constitutive, faţă de cel reflectat în actele autentice.

Reclamanta – asociat al S.C. P S.R.L. Constanţa a solicitat Tribunalului Constanţa-secţia comercială să constate simulat contractul de cesiune de părţi sociale ale fostului asociat unic AHD, în favoarea pârâtului RC, pentru un număr de 9 părţi sociale şi, pe cale de consecinţă, pierderea de către acesta din urmă a calităţii de asociat.

S-a susţinut că anterior încheierii contractului autentificat (ca act aparent), părţile semnatare ale convenţiei au încheiat un act secret intitulat ,,Acord privind cumpărarea prin cesiune a 95% părţi sociale ale S.C. P S.R.L.’’, prin care au modificat preţul menţionat în actul aparent şi modalitatea de efectuare a plăţii de către pârât.

Astfel, actul secret stabileşte că preţul a fost achitat parţial de către reclamant – ca asociat atras în societate – urmând ca diferenţa să fie acoperită de pârâtul RC, cooptat în societate prin acelaşi act constitutiv, într-un termen convenit de comun acord.

Obligaţia asumată de pârât nu a fost respectată, iar în aceste condiţii s-a procedat la încheierea unui alt act secret, prin care s-a stabilit ca părţile sociale neachitate să revină în proprietatea cedentului AHD.

Faţă de această situaţie, reclamantul a solicitat să se dea eficienţă actelor simulate, cu recunoaşterea acordului de voinţă al părţilor exprimat prin actele secrete şi a pierderii calităţii de asociat al pârâtului RC.

Acţiunea este neîntemeiată.

Simulaţia este definită de doctrină ca o excepţie de la principiul opozabilităţii faţă de terţi a actului juridic, în sensul că un terţ poate să ignore efectele actului care exprimă – faţă de actul aparent – voinţa reală a părţilor contractante, în măsura în care nu a cunoscut existenţa şi conţinutul actului secret.

Astfel concepută, ea dă naştere în plan procesual unei acţiuni în simulaţie, aflată la îndemâna terţilor, iar nu a vreuneia dintre părţile actului secret.

În speţă, simulaţia actelor încheiate, faţă de actele aparente (actul constitutiv al societăţii şi cele adiţionale, privind modificarea structurii capitalului social prin cooptarea de noi asociaţi şi redistribuirea părţilor sociale) este invocată de unul dintre asociaţi, semnatar al înscrisurilor secrete, iar nu de către un terţ.

Totodată, se va reţine că simulaţia astfel invocată tinde să eludeze prevederile cuprinse în actele autentificate ale persoanei juridice şi să dea eficienţă unor înscrisuri sub semnătură privată, inopozabile terţilor, încheiate în dispreţul textelor de lege care reglementează formalităţile de constituire şi de modificare a societăţii comerciale.

(sentinţa civilă nr. 2005 COM/ 23.08.2001, irevocabilă conform deciziei civile nr.544/2001 a Curţii de Apel Constanţa-secţia comercială)