Comercial – ordonanta de plata


R O M Â N I A

TRIBUNALUL BACAU

SECTIA COMERCIALA SI CONTENCIOS ADMINISTRATIV

Sentinta  748

Sedinta publica de la 06 Octombrie 2010

Pe rol  pronuntarea cauzei comerciale privind pe  reclamant SC”D.C.”SRL pârât UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALA COMUNA PODU TURCULUI, pârât CONSILIUL LOCAL PODU TURCULUI, având ca obiect  Ordonanta de plata(OUG 119/2007)

Continutul dezbaterilor  s-au consemnat  în încheierea de sedinta  din 29.09.2010,când s-au  pus concluzii pe exceptii si în fond,iar instanta din lipsa de timp pentru deliberare si pentru a se depune note scrise a amânat  pronuntarea pentru data de 6.x.2010 când a deliberat  si a pronuntat  urmatoarea hotarâre .

 INSTANTA

 deliberând

Asupra actiunii comerciale de fata, constata urmatoarele;

Prin  cererea înreg sub nr.606/110/2010 initial  si ulterior sub nr.4320/110/2010,reclamanta  SC D.C. SRL Podu Turcului a solicitat în temeiul OUG nr.119/2007,emiterea unei  somatii de plata împotriva debitoarelor Unitatea Administrativ Teritoriala comuna Podu Turcului si Consiliul Local Podu Turcului  prin Primar I.G., si obligarea acestora la plata sumei de 631.935 lei, reprezentând  penalitati de intârziere.

În motivarea cererii, se arata  ca suma solicitata reprezinta penalitati de întârziere pentru perioada 01.06.2008 – 28.08.2009,calculate în conformitate cu disopoz.art 7 din contractul de executie lucrari,la suma din factura fiscala nr.5491483 din 21.09.2009.

Între parti,s-a derulat contractul de  executare lucrari nr.4267/19.09.2007 pentru executarea  unor lucrari de  reabilitare drumuri comunale,  lucrari în suma totala de 579.000 lei, conform facturilor emise.

Pârâtele au achitat în  totalitate contraval.lucrarilor, însa contraval.facturii nr.5491456 din 28.04.2008,de 279.000lei, cu scadenta la 01.06.2008, a fost achitata abia la data de 28.08.2009.

În conformitate cu dispoz.art 7 din contrract, a calculat penalitati de întârziere  la aceasta suma în valoare de 631.935 lei, conform facturii nr.5491483/21.09.2009, transmisa prin  posta cu confirmare de primire, acceptata la plata si necontestata de pârâte.

Fiind îndeplinite cumulativ , conditiile de  admisibilitate,în raport de caracterul cert,lichid si exigibil al creantei,solicita admiterea cererii .

 În dovedirea cererii, a depus acte.

 La primul termen de judecata,pârâta a formulat întâmpinare,contestând  creanta ,solicitând  respingerea cererii,pe exceptie si pe fond.

 Pe exceptie, a invocat puterea lucrului judecat, având în vedere  sentinta civila nr.198 din 28.05.2009, a Tribunalului Bacau, pronuntata  în dosarul nr.*/2009 si sentinta civilanr.50/29.01.2010 pronuntata în ds nr.*/2010 al Tribunalului Bacau, precum si exceptia lipsei calitatii procesuale a U.A.T.Podu Turcului,întrucât nu are calitate de parte contractanta în contract si având în vedere dispozitiile art 21 al.1 , teza a II.a din Legea nr.215/2001.

 Pe fondul cauzei,a solicitat  respingerea actiunii ca ne fondata si obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecata.

În aparare,se arata ca prin sentinta civila nr.198 din 28.05.2009, a fost respinsa, în mod irevocabil,cererea aceleiasi creditoare,pentru obligarea la plata penalitatilor de întârziere aferente aceleiasi facturi nr.5491456 din 28.04.2009,iar prin sentinta civila nr.50/29.01.2010,a fost respinsa pe autoritate de lucru judecat cererea aceleeasi creditoare de a o obliga  la plata penalitatilor  de întârziere aferenta aceleiasi facturi nr.549145/28.04.2009.

Desi valoarea pretinsa în prezenta cauza este mai mare ,decât cea din cauza 2679/110/2009(deoarece perioada este mai mare) ,ea este identica cu valoarea din dosarul nr.258/110/2008,cum identice sunt si partile  si cauza, fiind îndeplinite ceintele art 1201 cod civil, raportat la art 163 si art 166 c.p.c. sub aspectul triplei identitati,parti ,obiect si cauza.

Singura deosebire între aceste cauze este faptul ca mai întîi reclamanta a  întemeiat cererea pe OG 5/2001 si prezenta cauza pe OUG 119/2007.

Ori,ca o hotarâre sa între în puterea lucrului judecat nu este necesar ca temeiul de drept sa fie identic ,ci o cerere sa nu poata fi judecata în  mod definitiv decât o data, iar hotarârea, prezumata a exprima adevarul, nu trebuie contrazisa de o alta hotarâre.

Cu privire la pretentiile din prezenta cauza,instanta s-a pronuntat tot printr-o procedura sumara,nefiind chemata sa cerceteze fondul cauzei,ci doar sa verifice aparenta de drept,sa  pipaie  fondul.

Apreciind ca în cauza opereaza puterea lucrului judecat,solicita respingerea cererii pe acest motiv.

În ceea ce priveste  exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a UAT Podu Turcului , se arata ca obligatia de  plata a fost asumata de Consiliul Local,prin contract si nu de catre UAT Podu Turcului, iar  potrivit art 21 al.1 teza aII.a din LG.215/2001,repub. unitatile administrative teritoriale,pot  raspunde doar pentru obligatiile izvorâte din contractele în care au calitate de parte contractanta,motiv pentru care solicita admiterea exceptiei.

Pe fondul cauzei,se arata ca,în raport de dispoz.art 4 al.2si art 4 al.4 din contractul nr.4267/19.09.2007, executantul nu a facut dovada ca a efectuat  cantitatile de lucrarii printr-o situatie de lucrari si nu a formulat o cerere de plata a lucrarilor executate,astfel ca nu se poate determina data de la care obligatia de plata a pretului,a devenit exigibila si de la care încep sa curga eventualele penalitati de întârziere.

Totodata,plata  facturii finale se va face imediat dupa verificarea si acceptarea situatiei de plata definitiva de catre beneficiar,situatie de plata care nu este  identica cu procesul verbal de  receptie a lucrarilor ,astfel ca nu este îndeplinita cerinta ca  respectiva creanta, sa izvorasca dintr-un înscris însusit de parti.

Pe de alta parte,executantul a emis atât factura pentru debitul principal ,cât si factura pentru penalitati catre Primaria Podu Turcului , care nu este  entitate achizitoare.

Cu adresa nr.4077/28.09.2009, a formulat refuz explicit la plata penalitatilor,însa reclamanta a refuzat sa primeasca  corespondenta.

Fata de aceste aspecte,solicita respingerea cererii,deoarece creanta nu este certa,nici exigibila si nu rezulta dintr-un înscris însusit de parti.

În aparare,pârâta a depus acte.

Pentru solutionarea exceptiei puterii lucrului judecat,instanta a dispus atasarea  dosarelor nr.*/2009 si */2010, ale Tribunalului Bacau.

Din actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

Între reclamanta si  Consiliul Local al com.Podu Turcului, s-a încheiat ,în urma unei negocieri directe, în baza OG 34/2006,contractul de executie de lucrari nr.4267/19.09.2007,prin care reclamanta s-a obligat sa execute lucrari de reabilitare drumuri comunale afectate de  inundatiile din 05.09.2009 în mai multe  localitati din comuna Podu Turcului.

La terminarea lucrarilor, s-a încheiat procesul verbal de  receptie finala nr.5722 din 19.11.2007(fila 8 dosar 7320/110/2008) ocazie cu care  nu s-au constatat  deficiente în efectuarea lucrarilor, motiv pentru care s-a emis factura fiscala nr.5491456 din 28,.04.2008, în valoare de 279.000 RON.

Consiliul Local al com Podu Turcului, desi a  semnat de primirea acestei facturi, a refuzat plata nejustificat, astfel ca reclamanta a formulat actiune în baza OG 5/2001,pentru recuperarea debitului si obligarea acestuia la plata penalitatilor de întârziere,calculate conform art 7 din contractul încheiat între parti, cauza facând obiectul ds nr.2320/110/2008 al Tribunalului Bacau.

Prin sentinta civila nr.91/04.03.2009,pronuntata în aceasta cauza, instanta a admis cererea reclamantei si a somat  pârâtele U.A.T Podu Turcului si Consiliul Local al com. Podu Turcului , prin Primar la plata debitului de 279.000 lei si a penalitatilor de întârziere, în suma de  251.100 lei.

Actiunea în anulare , formulata de UAT a com.Podu Turcului si Consiliul Local Podu Turcului, a fost admisa si prin sentinta civila nr.198/28.05.2009, pronuntata în ds 2679/110/2009 al Tribunalului Bacau, s-a dispus  anularea partiala a somatiei de plata din sentinta civila nr.91/2009,în sensul ca s-a respins capatul de cerere privind plata  de penalitati,pe motivul ca nu exista  factura fiscala pentru aceasta,creanta considerându-se  a nu fi certa, lichida si exigibila.

Pentru a  întârzia  executarea ,UAT Podu Turcului ,prin Primar, a formulat plângere penala împotriva administratorului reclamantei,pentru fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals si înselaciune, pe motivul ca acesta ar fi falsificat procesul verbal de receptie a lucrarilor nr.5722/19.11.2007,în sensul ca la pct.3 ar fi sters mentiunea ca  valoarea lucrarilor  este de 300.000 lei, ceea ce ar fi condus la obligarea la plata  unei sume  necuvenite.

Cu ocazia cercetarilor penale, s-a stabilit ca mentiunea fusese trecuta de catre Viceprimarul com Podu Turcului, de B.G. dupa întocmirea procesului verbal de receptie si s-a dispus  înlaturarea ei prin Ordonanta din 06.01.2010 pronuntata în dosarul nr.821/P/2009 al Parchetului de pe lânga Judecatoria Podu Turcului.

La data de 28.08.2009, pârâtele achita debitul de 279.000 lei prin executare silita.

La data de 21.09.2009, reclamanta emite factura fiscala nr.54991456 în suma de 631.935 RON,reprezentând  penalitati de întârziere la plata facturii nr.5491456/28.04.20087,pentru perioada 01.06.2008-28.08.2009, penalitati calculate conform art 7 din contractul de executie lucrari nr.4267/19.09.2007.

Aceasta factura a fost comunicata pârâtelor,prin posta , cu confirmare de primire la data de 21.09.2009(fila 4 dosar 6610/110/2009) însa pârâtele au încercat restituirea facturii catre reclamanta, conform adresei nr.4077/28.09.2009 adresa ce a fost refuzata de reclamanta.

Totodata, reclamanta  introduce la instanta cererea în temeiul OG 5/2001,pentru emiterea unei somatii de plata, în vederea obligarii pârâtelor la plata penalitatilor de întârziere calculate,cauza facând obiectul dosarului nr.6610/110/2009 al Tribunalului Bacau.

Prin sentinta civila nr.1025/23.11.2009, pronuntata în acest dosar, s-a admis cererea reclamantei si au fost obligate pârâtele UAT Podu Turcului si Consiliul Local Podu Turcului la plata sumei de 631.935 lei,reprezentând penalitati de întârziere.

Pârâtele au formulat actiune în anulare, si prin sentinta civila nr.50/29.01.2010, pronuntata în dosarul nr.258/110/2010, al Tribunalului Bacau, s-a admis cererea în anulare , s-a anulat sentinta civila nr.10925 din23.11.2009, s-a admis exceptia autoritatii de lucru judecat si s-a  respins, pentru  autoritate de lucru judecat, actiunea  formulata de reclamanta împotriva pârâtelor.

La data de 05.02.2010, reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor la plata penalitatilor de întârziere ,în temeiul OUG nr.119/2007.

Fata de situatia de fapt retinuta, de exceptiile  invocate de pârâte,instanta constata neîntemeiate exceptiile invocate de  pârâte si întemeiata cererea reclamantei ,pentru urmatoarele considerente;

Instanta va analiza mai întâi exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocate de pârâta UAT Podu Turcului prin  întâmpinare:

Potrivit art 21 din Lg.215/2001,  unitatile administrativ teritoriale, sunt persoane juridice de drept public cu capacitate juridica deplina si patrimoniu propriu, dar  si subiecte de drept  fiscal,titulare  ale conturilor deschise la unitatile teritoriale de  trezorerie si la unitatile bancare.

Totodata,ele sunt titulare ale  drepturilor si obligatiilor ce decurg din  contractele  privind administrarea bunurilor care apartin domeniului public si privat în care acetea sunt parte.

Aceasta  dispozitie  trebuie coroborata cu prevederile art. 23 din Lg.215/2001, potrivit carora  autonomia locala se realizeaza prin Consiliile locale ca autoritati  deliberative si primari,ca autoritati executive , autoritati care rezolva treburile comunei sau ale altei unitati administrative.

Ca atare,UAT este parte în contracte prin  Consiliile locale si este reprezentata în Justitie  prin primar, Primar care la rândul sau este ordonator principal de credite,conform dispoz.art 63 ,al.4 lit a) din Lg.215/2001.

De asemenea,mai trebuie  analizate si dispozitiile art 77 din Lg.215/2001 potrivit carora primarul,viceprimarul, secretarul si aparatul de specialitate al primarului alcatuiesc o structura functionala cu activitate permanenta, denumita Primaria, care executa hotarârile Coinsiliului Local , dispozitiile primarului, solutionând problemele curente ale activitatii locale.

Din interpretarea corelata a acestor dispozitii legale rezulta ca pârâta se afla în eroare când invoca faptul ca  nu a fost parte în contractul de executie de lucrari,deoarece este parte,prin Consiliul Local,organ  deliberativ abilitat de lege sa încheie contracte în numele si pentru Unitatea Administrativ teritoriala.

Pe de alta parte, întrucât  obiectul cauzei, îl constituie o obligatie a  comunei, exista identitate între partea obligata si pârâtul din prezenta cauza,deoarece potrivit art. 62,al.1din Lg.215/2001,Primarul reprezinta unitatea administrativ teritoriala în justitie.

Pentru aceste motive, instanta va respinge exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, invocata de pârâta UAT Podu Turcului.

În ceea ce priveste exceptia puterii lucrului judecat,întrucât din modul în care  a fost motivata prin întâmpinare, dar si prin concluziile pe fondul cauzei,pârâtele s-au referit si la  exceptia autoritatii de lucru judecat,instanta va analiza  atât autoritatea de lucru judecat, ca parte a puterii lucrului judecat cât si exceptia puterii lucrului judecat.

Potrivit art 1201 Cod civil, exista autoritate de lucru judecat când exista identitate de  parti, obiect si cauza conditii  ce trebuie întrunite cumulativ.

Aceasta dispozitie a fost preluata si în art 163 al.1 c.p.c.

Analizând cauzele ce au facut obiectul dosarelor nr.*/2009 si nr.*/2010 al Tribunalului Bacau , instanta constata ca  desi  exista identitate de parti si obiect, nu exista identitate de cauza ,fata de prezenta actiune.

Astfel, în timp ce primele doua cauze au fost întemeiate  pe prevederile OG 5/2001,prezenta cauza este întemeiata pe dispoz.OUG 119/2007,astfel ca sunt  cauze diferite  si nu identice, cum sustin pârâtele, chiar daca ambele acte normative presupun o procedura simplificata de solutionare a cauzei.

 Instanta nu poate retine nici sustinerile pârâtelor ca prin aceste proceduri, nu se  solutioneaza cauza pe fond,ci doar „se verifica aparenta de drept,se pipaie fondul”,pârâtele facând confuzie între ordonanta de plata întemeiata pe dispoztiile OG 5/2001,respectiv OUG 119/2007 si ordonanta presedentiala, reglementata de art 581 c.p.c.

 În cadrul procedurii simplificate prev atât de OG 5/2001,cât si de OUG nr.119/2007 cauza se solutioneaza pe fond ,prin verificarea creantei si a certitudinei,lichiditatii si exigibilitatii  acesteia.

În ceea ce priveste autoritatea de lucru judecat a unei ordonante pronuntate într-o astfel de procedura, aceasta este o autoritate de lucru judecat relativa,în sensul ca ea poate fi opusa doar în cazul  unei noi cereri întemeiata pentru aceeasi cauza, având acelasi  obiect si între aceleasi parti,respectiv într-o somatie de plata fata de o alta somatie de plata si într-o actiune  întemeiata pe OUG nr.119/2007, fata de o alta  hotarâre pronuntata tot în temeiul dispoz.OUG nr.119/2007.

Ca atare,neavând aceeasi cauza  cu actiunile anterioare, hotarârile pronuntate în aceste  actiuni nu au autoritate de lucru judecat fata de prezenta cauza.

În ceea ce priveste puterea lucrului judecat, nici aceasta exceptie nu este întemeiata.

Pentru ca o hotarâre sa fi intrat în puterea lucrului judecat, este necesar ca ea sa fi solutionat raportul juridic dintre parti,pe fondul cauzei. Ori, prin sentinta civila nr.198/28.05.2009, cererea reclamantei de plata a penalitatilor de întârziere a fost respinsa pentru lipsa unei facturi fiscale, ceea ce echivaleaza cu o prematuritate a cererii (asa cum rezulta din motivare,în sensul ca nu a fost recunoscuta prin semnare si stampilare de catre pârâte) si nu ca ar fi fost neîntemeiata, iar prin sentinta civila nr.50/29.01.2010, cererea reclamantei a fost respinsa pe exceptia autoritatii de  lucru judecat ( desi situatia nu era  identica cu prima cerere întrucât între timp se emisese factura fiscala pentru penalitati) si nu pe fondul cauzei, fondul raportului juridic dintre parti, ramânând nesolutionat.

Pentru aceste considerente,instanta va respinge si exceptia  puterii lucrului judecat,exceptie ce include si exceptia autoritatii de lucru judecat, ca nefondata.

Pe  fondul cauzei,instanta retine ca cererea reclamantei este întemeiata.

Potrivit art 969 Cod civil, conventiile legal facute,au putere de lege între partile contractante ,iar potrivit art 970 Cod civil, conventiile trebuie executate cu buna-credinta.

Prin art.7. din contractul nr.4267/2007 încheiat între reclamanta si  Consiliul Local Podu Turcului,pârâtul Consiliul Local s-a obligat ,în  numele si pentru U.A.T Podu Turcului sa achite penalitati de întârziere de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere ,în cazul în care întârzie decontarea facturilor cu 30 zile.

Potrivit art 4 al.4 din contract,plata facturii fiscale, se va face imediat dupa verificarea si acceptarea situatiei de plata definitiva de catre  beneficiar,iar  potrivit art 4 al.5 din contract „la terminarea lucrarilor se va întocmi procesul verbal de receptie ,semnat de comisia de receptie”.

Pârâtele invoca faptul ca nu s-a verificat si acceptat situatia de plata de catre beneficiar la terminarea lucrarilor fapt ce ar influienta data scadentei.

Acceptarea unei asemenea aparari,ar însemna ca beneficiarul(pârâtul) ar putea, prin refuzul  întocmirii acestei situatii,(desi receptia finala a lucrarii s-a facut la data de 19.11.2007), sa modifice  unilateral , clauzele contractului si sa împiedice sine die, achitarea facturii finale.

Ori,prin semnarea si stampilarea facturii fiscale( factura nr.5491456/28.04.2008) ,precum si prin achitarea debitului de 279.000 lei,prin executare silita la data de 28.08.2009,asemenea aparare ramâne lipsita de interes, deoarece ea priveste debitul si nu penalitatile de întârziere solicitate prin prezenta cauza.

Verificând conditiile de admisibilitate a cererii,instanta constata ca sunt îndeplinite  cerintele art 2 din OUG nr.119/2007,privind  certitudinea, exigibilitatea si lichiditatea creantei.

Astfel,obligatia  de plata a penalitatilor de întârziere rezulta din art 7 al contractului încheiat între parti,conform dispoz.art 2 al.1,din OUG nr.119/2007,iar pârâtele s-au aflat în întârziere privind plata, prin depasirea termenului contractual de 30 zile de la comunicarea facturii reprezentând debitul(factura finala),în perioada 01.06.2008 – 28.08.2009.

S-a invocat de catre pârâte în aparare ca nu s-a stabilit o data a scadentei pentru factura fiscala si ca atare nu se  cunoaste de la ce data încep sa curga penalitatile.

Ori,la art 7 din contract,partile au prevazut  ca penalitatile încep sa curga dupa 30 de zile de la primirea facturii  privind debitul, termen ce a fost respectat la calculul penalitatilor solicitate,penalitatile fiind calculate începând cu data de 01.06.2008.

Chiar daca un asemenea termen nu ar fi fost prevazut în contract,s-ar fi facut aplicarea dispozitiilor art 3 al.1 din OUG nr.119/2007,potrivit carora scadenta este considerata la 30 zile de la primirea facturii privind debitul.

Pentru aceste motive,  constatând ca reclamanta are o creanta certa,lichida si exigibila, decurgând din contractul de executie de lucrari nr.4267/19.09.2007,însusit de pârâtul Consiliul Local Podu Turcului pentru U.A.T Podu Turcului, prin semnatura si stampila, si constata prin calculul depus la fila 7 dosar si factura fiscala nr.5491483/21.09.2009,primita de pârâte cu confirmare de primire la 21.09.2010 (f.6 dosar), în temeiul art 10 din OUG nr.119/2007,instanta va respinge exceptiile  invocate de pârâti, va admite cererea reclamantei si va ordona pârâtelor sa achite suma reprezentând penalitati de întârziere ,stabilind si termenul de plata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

 HOTARASTE

Respinge exceptiile invocate de pârâtele  CONSILIUL LOCAL PODU TURCULUI  si U.A.T.Podu Turcului.

 Admite cererea  formulata de reclamanta SC”D.C.”SRL, cu sediul în  Podu Turcului, judetul Bacau, în contradictoriu cu pârâtele  UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALA COMUNA PODU TURCULUI si  CONSILIUL LOCAL PODU TURCULUI, prin Primar,având ca obiect  Ordonanta de plata(OUG 119/2007).

 Ordona  pârâtelor sa achite  reclamantei, în termen  de 30  zile de la comunicarea prezentei  hotarâri, suma de 631, 935 lei,reprezentând penalitati  de întârziere pentru  perioada 01.06.2008 – 28.08.2009,  conform art. 7 din contractul  nr. 4267/19.09.2007 încheiat  între parti.

 Cu drept de  actiune în anulare în 10  zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica de la 06 Octombrie 2010

2