Deliberând asupra cauzei civile de fata, constata următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 2.11.2012, sub nr.6330/207/2012, reclamanta-creditoare S.C. C.V.S.A.( succesoare în calitate de furnizor de energie electrică a fostei Electrica Oltenia S.A.), prin mandatar EOS KSI România S.R.L., a chemat în judecată pe pârâtul debitor SC F.M.SRL , solicitând instanţei să emită o ordonanţă care să conţină somaţie de plată prin să fie obligat acesta la plata sumei totale de 1148,1 lei (RON), compusa din 1105,13 lei, reprezentând consum energie şi 42,97 lei, reprezentând penalităţi de întârziere( dobânda), neachitate până în prezent.
Precizează reclamanta-creditoare că suma datorată de pârâtul-debitor reprezintă o datorie certă, lichidă şi exigibilă, aşa cum reiese din fişa de situaţie a creanţelor, anexata la prezenta cerere.
În fapt, motivând acţiunea, reclamanta arată că între S.C. C.V.S.A. ( fosta Electrica Oltenia) şi pârât, s-au derulat raporturi contractuale, în baza cărora s-a livrat energie electrică acestuia, corelativ născându-se obligaţia de plata a beneficiarului, conform facturilor emise de către societatea C.V.S.A.
Astfel, începerea derulării relaţiilor contractuale s-a realizat la data în care debitorul a început să consume energie electrică, însuşindu-şi totodată toate obligaţiile contractului cadru de furnizare a energiei electrice, iar în dovedirea recunoaşterii şi însuşirii derulării contractului dintre debitor şi societatea creditoare, stă şi faptul că acesta a efectuat o serie de plăţi, aşa cum rezultă din situaţia financiară a debitorului.
Mai arată reclamanta prin mandatar că, în conformitate cu contractul semnat, care este standard şi aplicabil la nivel naţional, reglementat prin act normativ, S.C. C.V.S.A. avea obligaţia să furnizeze energie electrică, iar debitorul avea obligaţia să achite contravaloarea serviciilor prestate în baza facturilor emise, în termen de 10 zile calendaristice de la data înregistrării facturilor la consumator( art.14 alin.1 din Contractul cadru de furnizare a energiei), aceasta fiind data scadenţei facturilor.
De asemenea a arătat că între părţi este încheiat un contract de adeziune, având în vedere că prin decizia ANRE nr.57/1999, cu modificările şi completările ulterioare, au fost aprobate contractele cadru pentru consumatorii de energie electrică.
Precizează reclamanta prin mandatar că, întrucât acest act normativ a fost publicat în forma iniţială în Monitorul Oficial al României Partea I nr.623/1999, nimeni nu poate invoca necunoaşterea acestuia şi neînsuşirea clauzelor prevăzute în acesta, mai ales că prin art.33 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin HG nr.1007/2004, se prevede că furnizarea energiei electrice se face numai pe bază de contract de furnizare încheiat de un furnizor cu consumatorul, iar pe cale de consecinţă rezultă că acel consum care nu este realizat în baza unui contract intră sub incidenţa Codului penal.
A mai menţionat reclamanta-creditoare că, şi-a onorat obligaţia de a furniza debitorului pârât, energie electrică, fără ca acesta din urmă să-şi fi îndeplinit întocmai obligaţia corelativă de achitare a facturilor, în contextul în care nu a tăgăduit existenţa raportului juridic obligaţional invocat de creditoare ca izvor al pretenţiilor şi nici nu a opus împrejurarea neexecutării culpabile de către aceasta a obligaţiilor contractuale, după cum nu a formulat niciodată vreo obiecţie cu privire la obligaţia de plată a debitului restant şi a penalităţilor.
Reclamanta-creditoare solicită a se acorda valoare probatorie înscrisurilor produse de către aceasta, facturile fiscale subsecvente având natura juridică a unor înscrisuri sub semnătură privată, apte de a face dovada pretenţiilor băneşti deduse prezentei acţiuni, conform art.46 C.com., în condiţiile în care debitorul nu a contestat facturile produse în cauză, facturi acceptate implicit şi în acest mod.
Arată reclamanta-creditoare că, în dovedirea susţinerii că aceste facturi sunt acceptate la plată stă şi faptul că nu au fost contestate de către debitor, conform prevederilor art.156 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin HG nr.1007/2004 şi care stabileşte că debitorul avea obligaţia ca în cazul în care contestă valoarea facturii să comunice acest fapt furnizorului în termen de 15 zile de la primire.
Menţionează reclamanta că expedierea facturilor de energie electrică se realizează cu operatorul naţional din domeniul serviciilor poştale şi care se află în proprietatea statului român, acesta fiind furnizor unic al acestui serviciu universal în orice punct de pe teritoriul României, iar în cazul în care se consideră necesar se poate depune dovada depunerii facturilor la ghişeele acestei instituţii (prin borderouri de trimitere), având în vedere că societatea creditoare respectă întreaga legislaţie în domeniu şi, astfel că debitorului i s-a comunicat obligaţia de plată şi, implicit acesta a recunoscut-o.
S.C. C.V.S.A. a emis facturi pentru plata penalităţilor de întârziere, valoarea totală a acestora fiind de 42,97 lei.
În drept, reclamanta-creditoare invocă dispoziţiile OG nr.5/2001, art.379 alin.4 Cpc şi art.1073 C.civ., art.43 şi art.46 C.com., solicitând şi judecarea în lipsă în conformitate cu dispoziţiile art. 242 C.pr.civ..
S-au solicitat cheltuieli de judecată, constând în taxa de timbru şi timbru judiciar, în temeiul art.274 alin.1 C.pr.civ..
În sprijinul si dovedirea cererii reclamanta-creditoare a ataşat la dosar urmatoarele acte in copii: mandatul de reprezentare încheiat între creditor şi mandatar, situaţia centralizată a soldului, facturi fiscale şi anexele acestora (filele 15-26),.
La data din 20.11.2012, creditoarea SC E. K. România SRL a depus la dosar contractul de furnizare a energiei electrice nr.1000133565-000 din anul 2010 luna 06 ziua 08 încheiat între aceasta şi debitorul SC F.M.SRL Caracal.
Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:
Între părţi a intervenit contractul nr. 1000133565-000/ 6.08.2010 de furnizare a energiei electrice în baza căruia creditoarea s-a obligat să furnizeze debitorului servicii publice de alimentare cu energie electrică, în schimbul plăţii de către debitor a contravalorii acestora, stabilită prin facturile fiscale emise de creditoare aşa cum reiese din înscrisul depus la dosarul cauzei filele 15-26.
Acest contract a fost semnat de ambele părţi contractante intrând în vigoare începând cu data de 6.08.2010 fiind încheiat pentru perioada 08.06.210-03.01.2014.
Pentru punerea în executare a contractului au fost emise facturi de către creditoare înscrisuri anexate la dosarul cauzei filele15-26, care nu au fost achitate până în prezent.
Potrivit art. 11şi art.14 alin.3 din contract, utilizatorului îi revine obligaţia de a achita contravaloarea facturilor în termen de 30 de zile calendaristice de la emitere, iar conform art. 14 alin 3 pentru sumele neplătite la termen utilizatorul va plăti incepând cu prima zi după data scadenţei majorări de întârziere egale cu cele utilizate pentru neplata obligaţiilor faţă de bugetul de stat fără ca acestea să depăşească cuantumul debitelor, .
Dispoziţiile art. 1 din O.G. nr. 5/2001 prevăd că procedura somaţiei de plată se desfăşoară la cererea creditorului în scopul realizării de bunăvoie sau prin executare silită a creanţelor certe, lichide şi exigibile ce reprezintă obligaţia de plată a unor sume de bani asumate prin contract, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris însuşit de părţi prin semnătură ori alt mod admis de lege şi care atestă drepturi şi obligaţii privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice prestaţie.
Având în vedere această dispoziţie legală, instanţa apreciază că procedura somaţiei de plată este aplicabilă în cauza de faţă.
Instanţa constată că facturile au fost emise în baza unui înscris asumat de către părţi, respectiv contractul nr. 1000133565-000/ 6.08.2010 de furnizare a energiei electrice care este semnat de ambele părţi.
Creanţa pe care creditorul o deţine împotriva debitorului întruneşte condiţiile cerute de lege fiind certă, lichidă şi exigibilă.
Conform dispoziţiilor art.379 alin. 3 Cod pr.civ., creanţa este certă atunci când existenţa ei rezultă din chiar înscrisul constatator al creanţei, deci când existenţa acesteia este neîndoielnică.
Instanţa constată astfel că, facturile anexate la filele15-26, fac dovada împotriva debitoarei, atât cu privire la executarea prestaţiei de către creditoare, cât şi cu privire la termenul de plată.
Astfel, creanţa creditorului care constă într-o sumă de bani şi care reprezintă o obligaţie constatată prin contractul de prestări servicii, este certă, existenţa ei rezultând din convenţia părţilor şi facturile fiscale depuse la dosar.
Potrivit art.379 alin.4 Cod pr.civ. creanţa este lichidă atunci când cuantumul acesteia este determinat prin înscrisul care o constată sau cel puţin este determinabil prin înscrisul respectiv ori prin alte înscrisuri care emană, sunt recunoscute sau sunt opozabile debitorului.
Instanţa constată îndeplinită şi această condiţie, creanţa creditorului este lichidă, câtimea ei fiind determinată prin facturile fiscale depuse la dosar şi care se referă la suma datorată de debitor pentru serviciile de telefonie prestate de către creditoare.
Creanţa este exigibilă, deoarece termenul în care debitorul trebuia să îşi achite obligaţiile a expirat. Astfel, debitorul era obligat să plătească sumele stipulate în factură fiscală, în termen de 30 zile de la scadenţă. Instanţa constată astfel că în cauză este îndeplinită cerinţa exigibilităţii prevăzută de lege.
În ceea ce priveşte penalităţile solicitate de către creditoare instanţa reţine următoarele:
În ceea ce priveşte caracterul cert al obligaţie instanţa apreciază că obligaţia debitorului de a plăti creditoarei penalităţi nu poate fi pusă la îndoială. Astfel pe de o parte instanţa a constatat creanţa creditorului care constă într-o sumă de bani şi care reprezintă o obligaţie constatată printr-un înscris, ca fiind certă, lichidă şi exigibilă existenţa şi cuantumul ei rezultând din facturile fiscale depuse la dosar, iar pe de altă parte instanţa a constatat că potrivit art. 14 alin3 din acelaşi contract încheiat intre părţi debitorul si-a asumat obligaţia plăţii unor penalităţi de întârziere in cazul neîndeplinirii la scadenta a obligaţiei principale. De asemenea, instanţa reţine că potrivit art. 969 C.civ. conventiile legal făcute au putere de lege intre partile contractante.
Referitor la caracterul lichid al obligaţie debitorului de a plăti creditoarei dobânda legală instanţa apreciază că şi această condiţie este îndeplinită. Astfel obligaţia debitoarei de a plăti creditoarei dobânda legală este determinabilă deoarece potrivit art. 120 alin.7 din Ordonanţa Nr. 92/ 2003 privind Codul de procedură fiscală Nivelul majorării de întârziere este de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, şi poate fi modificat prin legile bugetare anuale.
În ceea ce priveşte caracterul exigibil al creanţei având ca obiect plata penalităţilor instanţa apreciază că acesta decurge din modul de redactare dispoziţiilor art.16 din contract.
În ceea ce priveşte suma penalităţilor, instanţa reţine că potrivit art 120 alin.7 din Ordonanţa Nr 92/ 2003 privind Codul de procedură fiscală Nivelul majorării de întârziere este de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, şi poate fi modificat prin legile bugetare anuale.
Având în vedere că în cauză sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale somaţiei de plată pentru debitul din facturile fiscale, instanţa urmează ca în baza art. 1 din OG 5/2001 să admită prezenta cerere şi va soma debitoarea , ca în termen de 20 zile, să plătească creditoarei suma de 1105,13 lei, reprezentând contravaloarea energiei electrice consumate, precum şi a penalităţilor aferente acestei sume în cuantum de 42,97 lei.
În temeiul art.274 alin.1 şi 3, debitorul va fi obligat la plata către creditoare, a sumei de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Postat 31.12.2012
